Şaisprezecimi: FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
09-11-2009, 07:14 PM
Mesaj: #1
|
|||
|
|||
Şaisprezecimi: FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
Şaisprezecimi: FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-11-2009, 07:45 PM
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 09-12-2009 04:18 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #2
|
|||
|
|||
RE: Şaisprezecimi: FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
Antrenorul Zlatnei: "Meciul cu Dinamo e cel mai important eveniment al localităţii"
Antrenorul formaţiei FC Zlatna, Ştefan Fogoroşi, a declarat, vineri, că partida cu Dinamo, din 16-imile de finală ale Cupei României, este cel mai important eveniment din ultimul deceniu pentru localitatea din Alba.
"Ne-am dorit să aducem un nume mare aici şi iată că am reuşit, ne-am atins visul cu ochii. Meciul cu Dinamo este cel mai important eveniment al localităţii noastre din ultimul deceniu. Avem şanse minime de calificare, dar încercăm să nu ne facem de râs. Cu siguranţă stadionul va fi plin pentru că Dinamo e un nume mare şi aduce suporteri cu orice echipă joacă", a spus Fogoroşi. Formaţia de Liga a III-a FC Zlatna va întâlni, pe teren propriu, Dinamo în 16-imile de finală ale Cupei României. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-13-2009, 01:16 AM
Mesaj: #3
|
|||
|
|||
RE: Şaisprezecimi: FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
Cupa aduce surprizele cu ea.. poate asta va fi una din ele.
Steaua acum, Steaua mereu! |
|||
09-15-2009, 03:51 PM
Mesaj: #4
|
|||
|
|||
RE: Şaisprezecimi: FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
"Nu ne prezentăm la meciul cu Dinamo!"
FRF a programat meciul din şaisprezecimile Cupei României dintre CS Zlatna şi Dinamo să se joace la Mediaş, deşi locul iniţial de disputare al partidei era Zlatna.
Cei de la FRF au motivat decizie prin faptul că nocturna echipei de Liga a III-a este de numai 800 de lucşi, iar partida nu ar putea să fie urmărită în condiţii optime de telespectatori. Meciul este programat să se joace joi, de la ora 20.30, urmând să fie televizat de ProTV. Partida a fost mutată pe cel mai apropiat stadion care dispune de instalaţie de nocturnă cu condiţii optime de cel pe care trebuia să se dispute iniţial, potrivit Regulamentului Cupei României. Cei de la Zlatna sunt decişi să nu se prezinte la meci. "Este o strategie a lui Dinamo. Ei au acolo meci în Liga I la trei zile după ce joacă cu noi, de aceia au insistat să joace la Mediaş. Am făcut o hârtie la FRF prin care anunţăm că nu ne prezentăm la meci. Decizia este aproape definitivă, nu mă tem de sancţiuni. Am investit 20 de miliarde anul trecut în stadion, avem nocturnă, de ce nu putem să jucăm la Zlatna? Acum eu trebuie să plătesc bani ca să organizez meciul la Mediaş. Este o mare prostie", a spus preşedintele onorific al echipei, Silviu Ponoran, care e şi primar al oraşului Zlatna. "Noi doream foarte mult să jucăm cu Dinamo, în faţa propriilor suporteri. 7 jocuri am muncit pentru a întâlni o prim-divizionară la Zlatna", a declarat şi Fane Fogoroşi, antrenor CS Zlatna. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-17-2009, 05:07 PM
Mesaj: #5
|
|||
|
|||
RE: Şaisprezecimi: FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
Conducerea CS Zlatna încearcă omologarea nocturnei în vederea meciului cu Dinamo
Conducerea clubului din Liga a III-a, CS Zlatna, încearcă în această perioadă să omologheze propria instalaţie de nocturnă pentru a găzdui meciul cu Dinamo, din 16-imile Cupei României, deoarece FRF a programat din acest motiv disputa pe arena din Mediaş.
"Televiziunea ce transmite meciul a fixat ziua de joi, 24 septembrie, la ora 20:30. Pe de altă parte, cei din Mediaş ne-au transmis că terenul nu poate permite susţinerea a 3 jocuri oficiale în 5 zile. Aici se va disputa Gaz Metan - CSM Râmnicu Valcea în Cupă, apoi teoretic al nostru cu Dinamo, şi la finalul saptămânii Gaz Metan cu Dinamo. În consecinţă, încercăm să ridicam capacitatea instalaţiei de nocturnă la 1000 de lucşi pentru a fi omologată şi de a juca la noi acasă, în faţa suporterilor care abia aşteaptă meciul", a spus Constantin Iacu, director sportiv al divizionarei din liga a treia. Partida FC Zlatna-Dinamo, din 16-imile Cupei României, se va disputa joi, 24 septembrie, de la ora 20:30. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-19-2009, 03:43 PM
Mesaj: #6
|
|||
|
|||
RE: Şaisprezecimi: FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
CS Zlatna - Dinamo se va juca joi, 24 septembrie, pe Ampoi, în "nocturnă"
După toată tevatura iscată în jurul meciului din Cupa României cu Dinamo, pe care FRF l-a programat iniţial joi, 24 septembrie, în nocturnă, la Mediaş, în cele din urmă lucrurile au intrat în făgaşul normal.
Astfel, zlătnenii au ameninţat că nu se prezintă la partidă dar, cu acceptul dinamovistului Cristian Borcea, au demarat discuţiile pentru găzduirea întâlnirii pe arena proprie. Iniţial s-a propus ca meciul să se desfăşoare miercuri, de la ora 16.00, însă televiziunea ce transmite jocul, PRO TV s-a opus. În cele din urmă, după negocieri intense şi discuţii cu reprezentanţii postului din "Pache Protopopescu" s-a decis ca jocul din "16"-imile Cupei României să se dispute joi, 24 septembrie, de la ora 20.30, la Zlatna. "Încercăm în această perioadă să omologăm propria instalaţie de nocturnă pentru a găzdui meciul cu Dinamo. Televiziunea ce transmite meciul a fixat ziua de joi, 24 septembrie, la ora 20:30. Pe de altă parte, cei din Mediaş, ne-au transmis că terenul nu poate permite susţinerea a 3 jocuri oficiale în 5 zile. Aici urma se se dispute Gaz Metan - CSM Râmnicu Vâlcea, marţi în Cupă, apoi teoretic meciul nostru cu Dinamo, şi la finalul săptămânii Gaz Metan cu Dinamo. În consecinţă, încercăm să ridicăm capacitatea instalaţiei de nocturnă la 1000 de lucşi pentru a fi omologată şi de a juca la noi acasă, în faţa suporterilor care abia aşteaptă meciul", a spus Constantin Iancu, director sportiv al divizionarei din liga a treia. "Totul e bine când se termină cu bine. Ne-am dorit să întâlnim Dinamo acasă, la Zlatna şi ni s-a împlinit visul. Acum nu ne rămâne decât să ne ridicăm, din toate punctele de vedere, organizatoric şi folbalistic la înălţimea acestui eveniment de seamă, poate cel mai important al deceniului la Zlatna", a declarat antrenorul Ştefan Fogoroşi. Aşadar, partida CS Zlatna -Dinamo, din "16"-imile Cupei României, se va disputa joi, 24 septembrie, de la ora 20.30, la Zlatna, aşa cum era firesc, pe terenul echipei organizatoare, prima trasă din urnă. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-21-2009, 03:57 PM
Mesaj: #7
|
|||
|
|||
RE: Şaisprezecimi: FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
Partida CS Zlatna-Dinamo din 16-imi se va disputa pe stadionul Dinamo
Meciul CS Zlatna-Dinamo din 16-imile Cupei României se va disputa pe stadionul grupării din Ştefan cel Mare, ca urmare a faptului că arena echipei din Alba nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru ca televiziunea să transmită partida.
"Meciul se va juca pe Dinamo pentru că cei de la Zlatna nu aveau nocturna omologată. Regulamentul spune că, dacă echipa gazdă nu îndeplineşte condiţiile impuse de Federaţie, atunci meciul se va juca pe terenul echipei adverse. Pentru că nu au vrut să jucăm la Mediaş, până la urmă meciul se va disputa la noi acasă", a declarat luni, directorul sportiv al grupării din Ştefan cel Mare, Constantin Dănilescu. Conform tragerii la sorţi, partida trebuia să se desfăşoare pe arena lui CS Zlatna, însă cum aceasta era televizată seara, iar formaţia gazdă nu avea nocturna omologată, s-a decis ca locul de disputare să fie mutat la Mediaş. Oficialii zlătneni au refuzat însă, astfel că Dinamo a anunţat că va respecta regulamentul, iar partida se va desfăşura în cele din urmă la Bucureşti. Partida CS Zlatna-Dinamo se va disputa joi de la ora 20:30 pe arena din Ştefan cel Mare şi va fi arbitrată de o brigadă formată din Paul Unimătan, Ioan Onicaş şi Nicolae Megheşan. Aceeaşi problemă a avut loc şi pentru partida Dunărea Galaţi-CFR Cluj, care iniţial trebuia să se joace pe stadionul grupării moldave, însă cum jocul va fi televizat, a fost mutat pe Dr. Constantin Rădulescu, deoarece dispune de instalaţie de nocturnă. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-24-2009, 09:58 PM
Mesaj: #8
|
|||
|
|||
RE: Şaisprezecimi: FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
Ionel Ganea: "Nu studiem adversarii din liga a treia. Ei să ne studieze pe noi!"
Ionel Ganea nu crede că CS Zlatna poate pune probleme lui Dinamo în această seară, în meciul din Cupa României. Oficialul dinamovist spune că elevii lui Dario Bonetti nu au studiat deloc jocul adversarei din liga a treia.
"Este un meci foarte foarte important şi noi îl tratăm la fel de serios ca şi pe cele din campionat şi Cupa UEFA. Nu contează că ei sînt în liga a treia. Meciurile din Cupă sînt deschise. Trebuie să tratăm acest meci de la început foarte serios. Deocamdată nu cred că este cazul să studiem adversarul, că noi jucăm în prima ligă şi ei în a treia. Cred că ei ar trebui să ne studieze pe noi", a spus Ganea la sport.ro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-25-2009, 02:23 PM
Mesaj: #9
|
|||
|
|||
RE: Şaisprezecimi: FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
Dinamo-FC Zlatna 5-0, în 16-imile Cupei României
Dinamo a învins, joi, pe teren propriu, formaţia de ligă a treia FC Zlatna cu scorul de 5-0 şi a devenit ultima echipă calificată în optimile Cupei României.
Dinamo - FC Zlatna 5-0 (Predescu 5, Niculescu 27, Ze Kalanga 30, Zicu 40, Kiraly 61-autogol) Dinamo: Curcă - Molinero, D. Grigore, Moţi (Acsinte 46), Diabate - Ze Kalanga, L. Rus, Boştină (Dragalina 46), Predescu - Zicu, C. Niculescu (Bădăuţă 65). Antrenor: Dario Bonetti. FC Zlatna: Barna - H. Marian (Mureşan 68), Ciobanu, Kiraly, Toma (Ianc 46) - M. Bratu, Simtion, Manea, F. Radu - Oară (V. Mureşan 78), Budean. Antrenor: Ştefan Fogorosi. Cartonaş galben: Ianc 82 Arbitrii: Paul Unimătan - Ioan Onicaş, Nicolae Megheşan Stadion: Dinamo; Spectatori: 2.000 Cum s-au marcat golurile: 1-0, min. 5: Predescu, complet nemarcat, a trimis lejer cu latul în poarta lui Barna, de la aproximativ 3 metri, după o pasă trimisă printre jucătorii echipei vizitatoare. 2-0, min. 27: Claudiu Niculescu a executat imparabil o lovitură liberă de la marginea careului, lângă bara stângă a porţii lui Barna. 3-0, min. 30: Ze Kalanga a împins balonul în plasă din apropierea liniei porţii, după ce iniţial a centrat pentru Zicu, însă acesta nu a reuşit să marcheze. 4-0, min. 40: Zicu a înscris după o centrare primită de la Ze Kalanga. 5-0, min. 61: Kiraly a vrut să respingă, dar a marcat cu capul în propria poartă, după ce Predescu a centrat de pe partea dreaptă. Portarul George Curcă, venit în vară de la Farul, a debutat în acest meci pentru Dinamo. În minutul 26, unul din jucătorii roş-albilor a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă, dar centralul Unimătan le-a acordat dinamoviştilor lovitură liberă de la marginea careului, pe care, un minut mai târziu, Niculescu a transformat-o în gol. Zicu, huiduit la alte meciuri, a fost ovaţionat după golul marcat în această partidă. Dinamo a rămas în inferioritate numerică în minutul 78, când Zicu a părăsit accidentat terenul de joc, iar antrenorul Bonetti efectuase deja cele 3 schimbări. Conform tragerii la sorţi, partida trebuia să se desfăşoare pe arena lui FC Zlatna, însă formaţia din eşalonul al treilea nu avea nocturna omologată şi s-a decis ca locul de disputare să fie mutat la Mediaş. Oficialii lui Zlatna au refuzat însă, astfel că Dinamo a anunţat că va respecta regulamentul, iar partida s-a desfăşurat în cele din urmă la Bucureşti. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-25-2009, 02:24 PM
Mesaj: #10
|
|||
|
|||
RE: Şaisprezecimi: FC Zlatna - Dinamo Bucureşti
Bonetti: "Zicu e un jucător de patrimoniu naţional"
Antrenorul lui Dinamo, Dario Bonetti, a declarat, joi, că este încântat de prestaţia lui Ianis Zicu, desemnat cel mai bun jucător în meciul cu FC Zlatna, din Cupa României, apreciind că atacantul este "un fotbalist de patrimoniu naţional".
"Am făcut un meci bun şi am obţinut un rezultat pozitiv, cu mulţi jucători tineri în echipă. Mie îmi place să joace toţi, dar ne aşteaptă o partidă importantă sâmbătă şi aveam nevoie ca toţi jucătorii să fie odihniţi. Avem mulţi jucători tineri, care trebuie văzuţi şi folosiţi. Mă bucur pentru Zicu, e un mare jucător, de echipa naţională, jucător de patrimoniu naţional. Era normal ca suporterii să-l admonesteze, pentru că e un jucător bun, însă n-a reuşit să treacă peste perioada grea pe care a avut-o", a declarat Dario Bonetti, joi, după meciul cu FC Zlatna, scor 5-0, în 16-imile Cupei României. Tehnicianul a mărturisit că nu a avut emoţii în ultimul sfert de oră, când echipa a rămas în inferioritate numerică, după accidentarea lui Zicu, şi a explicat că îi place "să joace universal, toată lumea să atace, toată lumea să se apere". Antrenorul dinamovist a mai spus că în acest moment toată atenţia se îndreaptă către meciul cu Gaz Metan, de sâmbătă, în care aşteaptă ca echipa să facă un joc bun şi să continue seria rezulatelor bune. Antrenorul echipei FC Zlatna, Ştefan Fogoroşi, a declarat după meci că nu şi-a făcut iluzii în privinţa rezultatului, însă a precizat că se aştepta la o prestaţie mai bună de la elevii săi. "Eram conştient de valoarea adversarului. Am încercat să ne ridicăm la valoarea lui, însă, din păcate, n-am reuşit. Ne-am speriat, iar tinerii mei jucători au fost timoraţi. Dinamo a jucat bine, a pasat mult şi se vede că jucătorii ei şi-au recăpătat încrederea, evoluţiile lor sunt din ce în ce mai bune", a spus Fogoroşi, care i-a menţionat pe Ze Kalanga şi Zicu drept dinamoviştii care i-au plăcut cel mai mult în acest meci. Dinamo a învins, joi, pe teren propriu, formaţia de ligă a treia FC Zlatna cu scorul de 5-0 şi a devenit ultima echipă calificată în optimile Cupei României. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)
1 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut