Şaisprezecimi: Unirea Urziceni - Sportul Studenţesc Bucureşti
09-24-2009, 03:19 PM
Mesaj: #7
|
|||
|
|||
RE: Şaisprezecimi: Unirea Urziceni - Sportul Studenţesc Bucureşti
Petrescu: "Chiar dacă am învins cu 3-0, mă aşteptam la mai mult de la unii jucători"
Tehnicianul campioanei României, Dan Petrescu, a declarat, miercuri, că victoria cu 3-0 în faţa Sportului Studenţesc, în 16-imile Cupei României, nu a fost aşa uşor de obţinut precum o arată scorul, mai ales că unii fotbalişti nu au evoluat aşa cum îşi dorea.
"Este o victorie importantă, mai ales că vine după înfrângerea din ultima secundă a meciului cu Dinamo. Am schimbat toată echipa, am folosit jucători noi, care ar fi trebuit să demonstreze că merită să îmbrace tricoul campioanei. Chiar dacă am învins cu 3-0, nu a fost aşa uşor. Mă aşteptam la mai mult de la unii jucători, dar calificarea este foarte importantă şi ne aduce puţină linişte înaintea meciului cu Astra", a spus Dan Petrescu, care s-a referit şi la evoluţia autorului celor trei goluri din meciul cu Sportul: "Dănălache a crescut în ochii mei, iar dacă am fi jucat sâmbătă cu Astra, era sută la sută titular. Dintre toţi, pentru el mă bucur cel mai mult". Managerul Unirii, Mihai Stoica, a apreciat victoria echipei sale şi se gândeşte la câştigarea Cupei României, o performanţă care ar reprezenta o premieră în cariera sa: "Deocamdată s-au apropiat doar optimile, nu ne gândim la finală, deşi Cupa este o competiţie prin care se poate ajunge foarte uşor în cupele europene. Visez la trofeu, pentru că în 18 ani de carieră nu l-am câştigat niciodată". "Finul Dănălache m-a făcut fericit, ăştia sunt atacanţii care ne plac, dar trebuie evidenţiat şi Todoran, care l-a servit perfect şi care a obţinut şi un penalty", a mai spus Stoica, referitor la jucătorii care l-au impresionat. Preşedintele grupării Sportul Studenţesc, Vasile Şiman, a afirmat: "Poate am fi arătat mai bine cu Varga şi Bălan în echipă. Nu ştiu dacă vom putea urma modelul Unirii Urziceni, asta se va vedea în timp. Unirea este o echipă constantă şi chiar dacă înainte de meci se credea că Sportul poate realiza o surpriză, pe teren s-a demostrat că surpriza nu era posibilă". Unirea Urziceni a învins, miercuri, pe Sportul Studenţesc, scor 3-0, printr-o "triplă" a lui Dănălache, şi s-a calificat în optimile Cupei României. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Mesaje în acest subiect |
Şaisprezecimi: Unirea Urziceni - Sportul Studenţesc Bucureşti - Sebi Raducu - 09-11-2009, 07:00 PM
RE: Şaisprezecimi: Unirea Urziceni - Sportul Studenţesc Bucureşti - Sebi Raducu - 09-11-2009, 08:22 PM
RE: Şaisprezecimi: Unirea Urziceni - Sportul Studenţesc Bucureşti - Sebi Raducu - 09-23-2009, 04:54 PM
RE: Şaisprezecimi: Unirea Urziceni - Sportul Studenţesc Bucureşti - Sebi Raducu - 09-23-2009, 07:26 PM
RE: Şaisprezecimi: Unirea Urziceni - Sportul Studenţesc Bucureşti - Sebi Raducu - 09-23-2009, 07:27 PM
RE: Şaisprezecimi: Unirea Urziceni - Sportul Studenţesc Bucureşti - Sebi Raducu - 09-23-2009, 10:10 PM
RE: Şaisprezecimi: Unirea Urziceni - Sportul Studenţesc Bucureşti - Sebi Raducu - 09-24-2009 03:19 PM
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut