Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
12-24-2009, 12:58 PM
Mesaj: #351
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Tony da Silva ar putea ajunge la Sporting Braga, scrie presa portugheză

Fundaşul francez al lui CFR Cluj, Tony da Silva, este dorit de formaţia clasată pe locul secund în campionatul Portugaliei, Sporting Braga, care are nevoie de un jucător de bandă dreaptă, informează cotidianul A Bola.

Formaţia lusitană încearcă să îl aducă pe Tony pentru a suplini astfel plecarea lui Joao Pereira la Sporting Lisabona în schimbul a 3 milioane de euro.

Negocierile dintre Braga şi CFR Cluj se află în plină desfăşurare şi mutarea s-ar putea concretiza până la finalul anului deoarece oficialii portughezi îşi doresc pe acest post un jucător "agresiv şi care să aducă un aport ofensiv", scrie sursa citată.

Francezul în vârstă de 29 de ani nu ar refuza un eventual transfer în Portugalia şi susţine că ar fi onorat să evolueze pentru Braga. "Din câte ştiu, pe adresa clubului au sosit oferte din Franţa şi Portugalia, dar nu pot spune numele cluburilor interesante. Din ce am înţeles şi Braga mă doreşte, dar pe mine nu m-a contactat nimeni. Oricum, din punctul meu de vedere este greu să refuz pentru că e o echipă mare, doar e în topul campionatului portughez", a spus Tony.

În ultimele două luni, presa internaţională a mai dezvăluit că de serviciile fundaşului dreapta s-au mai interesat şi grupările Lille şi Toulouse.

Tony da Silva a fost achiziţionat de CFR Cluj în vara anului 2006 de la Estrela Amadora, iar de atunci, formaţia ardeleană a reuşit să cucerească un titlu de campioană (2008), două Cupe ale României (2008, 2009) şi Supercupa României (2009), evoluând şi în grupele Ligii Campionilor (2008).

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-24-2009, 06:37 PM
Mesaj: #352
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Andrea Mandorlini: "Luaţi-l, e noul Drogba!"

Mandorlini îi sfătuieşte pe şefii lui Palermo să-l cumpere pe Traore.

Antrenorul clujenilor are valenţe de impresar. Întors în Italia, în vacanţă, Andrea Mandorlini a venit cu o propunere pentru cluburile din Serie A: puştiul teribil al CFR-ului, Lacina Traore. Într-un interviu acordat presei din Peninsulă, Mandorlini îi sugerează directorului sportiv de la Palermo, Walter Sabatini, să-l urmărească pe "noul Drogba".

Fostul jucător al lui Inter Milano din anii '80 supralicitează calităţile ivorianului. "Pe cine aş putea recomanda la Palermo? Sînt la Cluj de o lună, dar l-am remarcat pe Traore, un jucător foarte-foarte bun. Un atacant înalt şi puternic, cu mari calităţi tehnice şi o viteză remarcabilă pe distanţe scurte. Traore e un mare talent care, sigur, trebuie să mai lucreze pentru a-şi îmbunătăţi performanţele. Dar important e că are o fundaţie solidă", a spus Mandorlini.

4 goluri a marcat Traore în Liga I în acest tur de campionat

3.000 de euro pe lună cîştigă ivorianul la CFR

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-24-2009, 06:37 PM
Mesaj: #353
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Arpad Paszkany: "Titlul în 10 etape"

Paszkany vrea un start de retur în forţă în care echipa sa să tranşeze lupta pentru supremaţie în România.

- Domnule Paszkany, cum apreciaţi evoluţiile echipei din tur?
- Sigur, prestaţiile din Europa League au fost dezamăgitoare. Mă bucur totuşi că sîntem pe locul 1 în Liga 1, deşi ne-am fi dorit ceva mai mult şi în campionat. Mă gîndesc cu regret la punctele pierdute cu Poli Iaşi, Alba Iulia sau Pandurii.

- Ce aşteptări aveţi pentru retur?
- Se spune că, în proporţie de 80 la sută, campioana de toamnă îşi păstrează poziţia şi la final. Îmi doresc să ne consolidăm titlul încă după primele 10 etape ale returului, să ne asigurăm locul 1.

- În ce compartimente se va întări CFR în intersezon?

- Nu sînt finalizate transferurile şi nu vă pot da nume. Sîntem în competiţie cu mai multe cluburi şi vrem să păstrăm discreţia. La CFR ar fi loc de mai bine în toate compartimentele. Avem nevoie de întăriri şi la mijloc, dar şi în atac. CFR nu are un golgeter, un atacant capabil să marcheze cel puţin 15 goluri pe sezon. Probabil vom sonda tot piaţa sud-americană.

- Cum vă explicaţi "falimentul" echipelor româneşti în Europa League?
- Pot vorbi de discrepanţa dintre PSV, de exemplu, şi echipa noastră. De ce nu avem anvergura olandezilor? Simplu: PSV are un buget de 70 de milioane de euro. Poate că în viitor vom ajunge şi noi să acoperim un astfel de buget. Dar, să nu se uite că CFR e singurul proprietar de stadion din Europa, ceea ce nu e normal. Mă gîndesc la cum ar fi arătat CFR dacă cele 35 de milioane de euro ar fi fost investite în lot şi nu în infrastructură.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-24-2009, 06:38 PM
Mesaj: #354
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
"Mi-au ajuns doi ani, vreau să joc într-un campionat mai bun!"

Sebastian Dubarbier, mijlocaşul celor de la CFR Cluj, spune că îşi doreşte să îi părăsească pe ardeleni pentru a face un nou pas înainte în cariera sa.

"Îmi doresc să plec de la CFR Cluj la un un alt club. Ar fi foarte frumos pentru cariera mea, deja doi ani la Cluj mi-au ajuns şi aş vrea să joc într-un campionat mai bun", a spus Sebastian Dubarbier la Realitatea TV.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-24-2009, 06:39 PM
Mesaj: #355
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Didy: "Vreau să joc"

Conducerea clujenilor intenţionează să-l împrumute pe Didy pentru 6 luni, variantă agreată de atacant.

Brazilianul Didy are şanse mici să evolueze pentru CFR şi în retur. Conducerea clujenilor studiază mai multe variante pentru a-l împrumuta pe atacantul de 27 de ani pînă la finalul campionatului, pentru a-l ajuta să revină la forma sportivă din perioada în care Didy făcea spectacol sub comanda lui Ioan Andone. În acest tur de campionat Didy nu a fost niciodată titular în Liga 1, intrînd pe parcurs în 7 partide. Mai mult, atacantul sud-american n-a fost inclus nici pe lista pentru Europa League.

În aceste condiţii, Didy ar accepta să joace pentru următoarele 6 luni la un alt club din Liga 1. "Acum sînt în vacanţă şi chiar nu ştiu dacă viitorul meu mai este legat sau nu de CFR Cluj. Nimeni de la club nu mi-a comunicat nimic. Vom discuta probabil după reunirea lotului. Aş accepta să plec sub for]mă de împrumut. Îmi doresc foarte mult să joc, să arăt că pot redeveni jucătorul din anul în care am cucerit eventul", a spus brazilianul.

Leao dorit în Portugalia
Andre Leao, un alt jucător de care CFR se va despărţi în această iarnă, are cîteva propuneri din Portugalia, din Liga Sagres. "E foarte important să joc, să am constanţă în evoluţii. Poate se va găsi o variantă de împrumut la o echipă unde să pot juca. Probabil situaţia mea se va lămuri după vacanţă", a declarat Leao.

Mara ţinteşte sus
Anunţat să-şi caute altă echipă, Mara a declarat că nu va face un pas înapoi în cariera sa după despărţirea de CFR Cluj. "Probabil că am nevoie de o nouă provocare, de un club care să aibă obiective mari şi unde să pot cîştiga trofee. Sînt convins că mai am multe de spus în fotbal. În România, aş juca numai la echipe care îşi propun să cîştige trofee", a spus Mara.

138 de minute a evoluat Didy în Liga 1 în stagiunea 2009-2010

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-24-2009, 06:40 PM
Mesaj: #356
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Udinese şi ŢSKA Moscova se bat pe Lacina Traore

Atacantul echipei CFR Cluj, Lacina Traore, se află în atenţia cluburilor Udinese şi ŢSKA Moscova, informează agenţia Calciomarcato, care notează că ivorianul este una din "atracţiile perioadei de transferuri din această iarnă".

Sursa citată a scris că, după ce Napoli a făcut o ofertă de 1,8 milioane de euro pentru Traore, Udinese pregăteşte şi ea o sumă considerabilă pentru a-şi asigura serviciile internaţionalului ivorian. Calciomercato a precizat că până în acest moment cea mai bună ofertă a venit din partea ruşilor de la ŢSKA Moscova, care au oferit cinci milioane de euro pentru Traore.

Lacina Traore se mai află în vederile cluburilor Hamburger SV şi Lazio Roma. Traore, în vârstă de 19 ani, a fost achiziţionat de CFR Cluj în ianuarie 2008, de la formaţia ivoriană Stade Abidjan.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-24-2009, 06:40 PM
Mesaj: #357
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Tibi Bălan este dorit de CFR Cluj

CFR încearcă să-l împrumute pînă în vară pe mijlocaşul Tibi Bălan, căruia i-a expirat împrumutul de la Sportul Studenţesc şi nu ştie încă dacă îi va fi prelungit acordul cu Unirea Urziceni.

"Eu la CFR? Cu mine nu a vorbit nimeni de la Cluj pînă acum. În orice caz, la Sportul nu mă mai întorc şi iau în calcul orice ofertă. CFR e campioana de toamnă şi e normal să mă gîndesc la o asemnea oportunitate", a spus Bălan.

Mijlocaşul ofensiv a fost utilizat în turul campionatului de către antrenorul Dan Petrescu în 8 partide, fără a marca vreun gol. În Liga Campionilor a jucat în 5 meciuri.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-24-2009, 06:43 PM
Mesaj: #358
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Turn pentru CFR

Sîrbul Zarko Markovici (22 de ani) ar putea ajunge la CFR în pauza de iarnă. Impresarul fundaşului de 2.04 metri recunoaşte negocierile cu "vişiniii".

CFR Cluj continuă să se aprovizioneze de la Mediaş. După transferul lui Bud, clujenii au deschis negocierile şi pentru fundaşul sîrb Zarko Markovici (22 de ani). Paszkany e gata să plătească 600.000 de euro pentru a-şi betona defensiva.

Zvonko Milojkovici, impresarul fundaşului, a recunoscut faptul că gruparea din Gruia e interesată de jucătorul pe care-l reprezintă. "Markovici este un jucător monitorizat de CFR Cluj. Sînt discuţii cu oficialii clujenilor despre acest jucător şi este posibil să ajungă la CFR. Şi pentru el ar fi un pas înainte în carieră. Însă depinde şi de CFR. Cred că Markovici e un jucător care se poate ridica la ambiţiile unui club ca CFR Cluj", a declarat Milojkovici. Clujenii trebuie să se grăbească fiindcă şi Steaua a intrat pe fir, Stoichiţă stabilind ca prioritară aducerea unui fundaş central în Ghencea.

Sub comanda lui Pajovici
Fundaşul Zoran Markovici, aflat în recuperare după accidentarea la metatarsienele piciorului stîng, a reuşit să-şi asigure serviciile celebrului preparator fizic Slobodan Pajovici. Acesta s-a ocupat de pregătirea naţionalei de baschet a Iugoslaviei, la ultimul titlu olimpic (1980), apoi a Serbiei, dublă campioană europeană ('85 şi '87), iar în fotbal, între altele, de Steaua Roşie şi de Partizan Belgrad.

3 fundaşi centrali sînt în lotul CFR-ului: Cadu, Alcantara şi Cabrera

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-24-2009, 06:44 PM
Mesaj: #359
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
Cristi Bud: "Sînt pregătit!"

Cristi Bud (24 de ani) e convins că-şi va demonstra valoarea la Cluj şi visează la Naţionala lui Răzvan Lucescu.

- Cristi, patronul Arpad Paszkany spunea că CFR are nevoie de un atacant care să marcheze cel puţin 15 goluri pe sezon. Crezi că vei atinge această cifră la Cluj?
- Sper să fiu eu acel jucător de care are nevoie CFR. Vreau să-mi fac cît mai bine datoria la Cluj, să mă pregătesc cu responsabilitate şi seriozitate. Vreau să răsplătesc încrederea conducerii de la CFR. Au plătit pentru mine o sumă importantă, fiindcă vorbim de un an de criză.

- La CFR, în atac, e o concurenţă acerbă. Iei în calcul posibilitatea de a fi rezervă?
- Nimeni nu e titular de drept, dar eu n-am venit aici să stau rezervă şi să încasez nişte bani. Va depinde de randamentul meu. Dacă va fi la înălţime, sînt convins că antrenorul mă va titulariza. Nu mă sperie concurenţa de la CFR. N-aş fi semnat cu CFR dacă aş fi fost speriat de ceea ce o să găsesc aici. Eu mă gîndesc la visul meu din copilărie, acela de a ajunge la echipa naţională. De la Cluj sînt mai aproape de acest obiectiv.

"Fără cluburi şi excese"
- Mandorlini foloseşte sistemul 4-3-3. Cum crezi că te vei descurca în acest angrenaj tactic?

- Mi-ar plăcea să joc în centru, findcă pe benzi nu am prea evoluat. Dar, dacă antrenorul mi-o va cere, nu voi ezita să iau mănuşile de portar şi să intru în poartă. Repet, nu vreau să dezamăgesc. În primul rînd pe mine, mai apoi pe clujeni. Sînt pregătit să dau tot ce pot pentru noua mea echipă.

- Mulţi jucători tineri se irosesc în momentul în care ajung la o echipă mare, într-un oraş mai mare...

- Ştiu la ce te referi: cluburi, tentaţii... Nu cred că o să fie cazul meu. Clujul nu e Bucureşti. În Capitală sînt mai multe tentaţii. Şi la Cluj sînt, e adevărat, dar n-o să ajung să-mi pierd nopţile prin cluburi. Îmi place distracţia, ca oricărui tînăr, dar cu măsură şi în momentele în care se poate. E normal să te distrezi acum şi nu la 40 de ani, dar fără excese.

750.000 de euro a plătit CFR Cluj pentru transferul atacantului

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-25-2009, 01:11 PM
Mesaj: #360
RE: Ştiri CFR 1907 Cluj-Napoca
"L-am descoperit într-un cartier foarte sărac!"

Motive de bucurie pentru oficialii CFR-ului. Echipa a terminat turul campionatului pe primul loc, la egalitate de puncte cu Unirea Urziceni şi Steaua, iar mai mulţi jucători ai grupării din Gruia au atras atenţia cluburilor din străinătate. Unul dintre ei este Lacina Traore, care este monitorizat de 5 cluburi puternice, conform spuselor lui Iuliu Mureşan.

"Traore e un jucător de 19 ani, un atacant cu calităţi certe. Are toate calităţile de a juca la o echipă mare. Dar chiar acum nu ştiu dacă ar ajunge la o echipă ca Chelsea sau Inter. El se va transfera eventual la ceva intermediar, între noi şi o echipă de acest gen. Într-un an şi jumătate poate ajunge la o echipă de calibrul celor pe care le-am spus. Dar nu-l dăm în orice condiţii. Cinci echipe mari ale Europei şi-au trimis scouterii la un meci din Europa League pentru el. Dar asta nu înseamnă că va fi transferat.", a declarat Iuliu Mureşan la gsptv.

Preşedintele clujenilor a continuat şi a dezvăluit cum l-au descoperit şefii din Gruia pe tânărul atacant: "Împreună cu Răzvan Zamfir am fost imvitaţi de un impresar din Coasta de Fildeş la un turneul local, am fost acolo, în capitală, la Abidjan. Am asistat la multe partide organizate de acest impresar, dar nu meciuri de profesionişti, ci de amatori, partide de cartier. Am fost într-un cartier foarte sărac, iar printre primii jucători pe care remarcat a fost Traore. Noi doi, eu cu Zamfir, eram singurii albi la meci, la care au mai asistat şi vreo 500 de localnici. Deşi terenul era chel, cu iarbă doar pe margini, echipele aveau echipamente de joc de la echipe mari. De exemplu, echipa lui Traore juca cu tricourile lui Rosenborg, trimise de Y. Kone, iar ceilalţi cu tricouri de la PSV. Şi l-am remarcat la primul meci pe Traore, el avea atunci 17 ani şi jumătate. Mi s-au părut foarte interesante vârsta lui şi tehnica. L-am rugat pe impresar ca Traore să joace în toate cele 4 partide ale turneului. După a doua şi a treia partidă eram hotărâţi să-l luăm. Am dat foarte puţin pe el, mai nimic. Mai mult am dat la impresar şi ce am mai cheltuit noi acolo...A fost o experienţă interesantă, pe care poate o să o repet. Am fost pe post de scouteri. Şi pe Viera tot aşa l-am văzut. Cu Emmanuel Kone a fost altfel, el juca deja la echipa campioană de acolo şi era în anturajul naţionalei"

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut