Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
09-21-2009, 05:48 PM
Mesaj: #61
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Pentru Florin Marin

Jucătorii Ceahlăului i-au dedicat victoria contra Gloriei şi lui Florin Marin, demis la sfîrşitul săptămînii trecute. "L-am sunat chiar acum şi i-am dedicat această victorie. A fost alături de noi şi ne-a transmis baftă înaintea meciului. Ne-a ajutat Dumnezeu şi am reuşit să cîştigăm", a declarat Eugen Cebotaru, la finalul partidei. Nu doar jucătorii au vorbit cu Florin Marin.

Antrenorul Mihai Ionescu a mărturisit că s-a consultat cu fostul manager al Ceahlăului, dar deciziile le-au aparţinut lui şi celor doi colegi din echipa tehnică, Radu Lefter, respectiv Costel Ilie.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-21-2009, 05:49 PM
Mesaj: #62
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Gol de ziua lui

Căpitanul Ceahlăului şi-a făcut un cadou frumos de ziua lui. Alex Forminte a contribuit cu un gol la victoria echipei sale. Fundaşul pietrenilor a marcat în minutul 60 pentru 1-1 şi a reuşit astfel să-şi readucă echipa în luptă.

"A fost un meci greu. Am fost conduşi, dar am reuşit să revenim, din fericire, iar meritul este al întregii echipe", a declarat căpitanul Ceahlăului.

Alex Forminte a împlinit 27 de ani în chiar ziua partidei cu Gloria Bistriţa, la finalul căreia pietrenii au obţinut prima victorie pe teren propriu în noul campionat. Tot sîmbătă a fost şi ziua secundului Costel Ilie, care a împlinit 35 de ani.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-22-2009, 07:27 PM
Mesaj: #63
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Vor să rămână în galben-negru

Căpitanul Alexandru Forminte îşi vede echipa cu un moral bun, ascendent supă victoria ce era obligatorie de la vizita bistriţenilor. Cele trei puncte adunate alături celelalte patru strânse până cu o etapă înainte arată o continuare pe linia rezultatelor pozitive şi chiar a jocurilor bune, "pe care le-am dovedit în acest început de campionat, de drum nou pentru mulţi dintre noi", completează Forminte.

Liderul de pe teren al formaţiei pietrene şi-ar dori ca, alături de ceilalţi colegi de echipă, să îmbrace mai des echipamentul galben-negru, care le-a purtat noroc în meciul de sâmbătă seară.

"Ar fi bine să-l purtăm şi să câştigăm mereu cu el, de-acum înainte. Au fost culorile tradiţionale ale clubului, de la înfiinţare. Iar în galben-negru, Ceahlăul a jucat o viaţă întreagă. Îi mulţumim celui care a fost de acord cu această schimbare a echipamentului nostru", a încheiat fundaşul Forminte.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-22-2009, 07:27 PM
Mesaj: #64
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Cebotaru vrea victorii în următoarele partide

Eugeniu Cebotaru a fost primul dintre componenţii Ceahlăului care a ţinut să-şi readucă echipierii cu gândul la viitoarele partide oficiale, de maximă importanţă. Internaţionalul basarabean al Ceahlăului şi-a îndemnat coechipierii să uite repede de euforia şi succesul din partida cu Gloria Bistriţa.

"Ne-am bucurat, mult, cu toţii, de primul succes reuşit pe terenul propriu, în acest campionat de primă ligă. Nu putea întârzia prea mult. Dar de-acum, trebuie să ne pregătim pentru celelalte două meciuri din programul de trei, anunţate într-o săptămână. Vom fi foarte solicitaţi, dar numai cu sacrificii putem ajunge departe în ochii tuturor", mai spune mijlocaşul Cebotaru.

Basarabeanul nu concepe ca împreună cu restul colegilor de vestiar să nu obţină calificarea în actul superior al Cupei României. Dar un obiectiv aparte pentru "Ciobi", îl semnifică şi meciul de la Iaşi, derby moldav în care ai noştri gândesc să răzbune seria ultimelor rezultate nefavorabile şi să se întoarcă neînvinşi din Copou. "Numaidecât trebuie să scoatem puncte din acel meci", a conchis Eugeniu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-22-2009, 07:29 PM
Mesaj: #65
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Miercuri în Cupă şi sâmbătă la Iaşi, în campionat, Ceahlăul joacă de la 17.30

Meciul Ceahlăului din faza "şaisprezecimilor" de finală a noii ediţii în Cupa României şi-a schimbat ora de începere. Astfel, miercuri, ai noştri vor începe disputa contra divizionarei secunde Gaz Metan CFR Craiova de la ora 17.30 şi nu 16, cum iniţial a hotărât forul organizatoric, FRF.

Oficialii pietreni au înaintat, în scris, o solicitare la federaţie, tocmai în ideea de a-şi amâna debutul jocului de miercuri cu o oră şi jumătate. La rândul lor, diriguitorii FRF au cerut şi acordul adversarilor Ceahlăului, în mutarea orei de începere a partidei din Cupă.

"La începutul săptămânii am primit în scris şi această înştiinţare, cum că cei de la Craiova sunt de acord cu amânarea startului partidei pentru ora 17.30. În ceea ce ne priveşte, antrenorii şi jucătorii noştri vor gândi meciul de miercuri ca pe un antrenament cu public, necesar în vederea mult mai importantului meci oficial de campionat contra Politehnicii Iaşi, de sâmbătă", a declarat Gelu Crăcană, ofiţerul de presă al grupării pietrene de fotbal.

17.30 nu va fi doar ora de începere a meciului de miercuri pe Borzoghean, în Cupa României, ci şi debutul derbyului moldav din runda cu numărul 8 a Ligii 1, meci programat sâmbătă în Copou.

"La Iaşi, vom da peste o echipă aflată pe val. Iar mare parte din meritele rezultatelor de până acum, acolo, le are antrenorul Petre Grigoraş", a spus antrenorul principal al Ceahlăului, Mihai Ionescu.

Cupa României, singura competiţie în care banii nu fac clasamentul, vine cu o surpriză în această nouă stagiune: aceea că echipele pot organiza meciurile pe propriul teren, funcţie de rezultatul tragerii la sorţi. Iar din semifinale, se va trece la sistemul tur-retur. Partidele se vor juca în sistem eliminatoriu, iar dacă scorul va fi egal după cele 90 de minute regulamentare, se va trece la prelungiri. În cazul în care egalitatea persistă, se va ajunge la loviturile de departajare.

Arbitrii meciului Ceahlăul-Gaz Metan CFR Craiova de mâine seară vor fi: Florin Dreve - Micloş Nagy, Monica Rigo. Ca "rezervă" a fost numit Cristian Sava, iar supervizorii oficialilor meciului de Cupă vor fi Nicolae Marodin şi Victor Ciocan.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-22-2009, 07:29 PM
Mesaj: #66
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Mihai Ionescu: "Oltenii au personalitate"

Antrenorul Ceahlaului, Mihai Ionescu, si-a avertizat jucatorii ca nu vor avea meci usor cu Gaz Metan CFR Craiova, in saisprezecimile Cupei Romaniei - Timisoreana la fotbal. Tehnicianul care a anuntat ca nu va menaja pe nimeni pentru meciul de miercuri, 23 septembrie, de la Piatra Neamt crede ca dorinta de performanta a echipei sale va cintari mult in stabilirea rezultatului final.

"Nu voi menaja pe nimeni. Vrem sa cistigam si, daca prindem un culoar favorabil, sa ajungem in fazele superioare ale competitiei. Din cauza randamentului unora dintre jucatori vor exista si doua-trei modificari, insa mizez pe dorinta de victorie si de a face un joc exact pentru ca in fata lor va fi o echipa cu personalitate. Totusi, avem informatii putine despre Gaz Metan Craiova si nu i-am vazut pe video", a afirmat Mihai Ionescu.

Antrenorul este multumit ca in urma tragerii la sorti Ceahlaul a evitat o deplasare foarte lunga pina la Craiova, mai ales ca simbata, 26 septembrie, galben-negrii se vor deplasa la Iasi pentru meciul cu Politehnica din etapa cu numarul 8 a Ligii I.

Se pare ca antrenorii au decis sa nu-l foloseasca pe Burlacu in jocul de cupa, acesta fiind suspendat pentru cel de campionat de la Iasi. In locul sau va aparea Ferariu pe post de fundas dreapta, fostul romascan fiind titular inca o data pentru Ceahlaul in acest sezon, la FC Brasov, cind a primit un rosu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-22-2009, 07:34 PM
Mesaj: #67
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Schimbari ce vizeaza suporterii

Ceahlaul Piatra Neamt - Gaz Metan CFR Craiova este primul meci al nemtenilor pe propriul teren in Cupa Romaniei dupa o pauza de mai bine de zece ani. Radu Lefter, acum secund la Ceahlaul, si-a adus aminte ca prin '96-'97 a mai jucat acasa in cupa. Cum competitia este cu totul alta decit campionatul Ligii I, organizatorii, adica FC Ceahlaul, a anuntat citeva schimbari care ii privesc pe spectatori.

In primul rind, ora de incepere a jocului de miercuri, 23 septembrie, nu este 16:00, ci 17:30, cistigatoarea acestei singure manse urmind a se califica in optimi. Cei care vor sa vada meciul trebuie sa isi cumpere bilete. "Abonatii trebuie si ei sa plateasca bilet, pentru ca pe abonamente nu sint incluse si meciurile din cupa", a declarat Ioan Mironas.

Preturile tichetelor de intrare la meciul cu oltenii au urmatoarele preturi:
LOJA - 50 lei
TRIBUNA 1 si 2 - 10 lei
Peluze - 5 lei.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-23-2009, 06:40 PM
Mesaj: #68
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Prezenţa naţionalei, din nou, la Piatra Neamţ: Rămâne sub semnul întrebării

Oficialii Ceahlăului stau şi acum în aşteptarea răspunsului final, referitor la găzduirea partidei naţionalei României contra selecţionatei similare a Insulelor Feroe. Ieri, după un contact cu reprezentanţii Federaţiei Române de Fotbal, diriguitorii pietreni au aflat că există unele neclarităţi. Astfel, cei de la Ceahlăul au fost informaţi că feroezii, prin cursa charter pe care au închiriat-o, întâmpină dificultăţi în ideea aterizării pe aeroportul din Bacău.

"Am insistat să primim, cât mai repede, lămuriri şi informaţii concrete asupra acestui aspect, astfel încât să nu fim presaţi de către cei cărora le-am solicitat cazările pentru acest eveniment din preliminariile Campionatului Mondial din 2010. Deocamdată, sunt doar şanse teoretice să nu găzduim la noi acest meci internaţional", declară directorul Mironaş de la FC Ceahlăul.

Dacă celelalte obligativităţi ar fi acoperite în cel mult o săptămână, problema cazărilor tuturor oficialilor meciului României cu Insulele Feroe, este una care dă bătăi de cap.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-23-2009, 06:42 PM
Mesaj: #69
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Planuri mari pentru Cupă

Echipa Ceahlăului debutează astăzi cu gânduri mari în noua stagiune 2009-2010 a întrecerilor Cupei României. Pentru că precedentele participări s-au terminat prea devreme faţă de aşteptările conducătorilor, acum, atât şefii cât şi jucătorii antrenorului Mihai Ionescu gândesc la un drum mai lung în competiţia surprizelor.

"Ne punem foarte multe speranţe în reuşita victoriei la această partidă şi implicit în calificare", întăreşte şi căpitanul Ceahlăului. Forminte şi restul coechipierilor nu cunosc însă foarte multe aspecte despre adversară. Singurele informaţii pe care ai noştri le deţin vizavi de Gaz Metan CFR Craiova sunt cunoscute din propriile informaţii în curtea pietreană.

"Din ce ne-a mai spus antrenorul şi din câte mai cunoaştem noi, vom avea miercuri în faţă mulţi dintre jucătorii care au activat în trecut prin curtea celor de la Universitatea Craiova.", a declarat Forminte.

La rândul său, preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Ceahlăul, Viorel Măstăcăneanu, spune că ar alege mai degrabă o serie cu rezultate pozitive pentru oamenii săi, la nivelul întrecerilor de campionat, decât un drum până spre fazele finale din Cupa României.

"Trebuie să recunoaştem că ne-am dori cu toţii un parcurs care să ne dea garanţia menţinerii echipei în prima ligă de fotbal. Însă pentru că facem parte, acum, dintre cele mai valoroase şaisprezece competitoare ale întrecerii Cupei României, normal că vom încerca să ne jucăm şansa pe care o avem, gândind la o calificare în actul superior", a mai spus preşedintele Măstăcăneanu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-23-2009, 06:42 PM
Mesaj: #70
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Ferariu şi Barna, aniversaţii zilei

Suspendat etapa trecută de campionat, la prima victorie a Ceahlăului pe terenul propriu, fundaşul Ferariu are astăzi oportunitatea de a reveni în "unsprezecele" pietrenilor. Romaşcanul nus e aşteaptă la un meci uşor pentru el şi coechipieri în faţa feroviarilor craioveni. Tocmai pentru că oaspeţii vin în postură de echipă creditată cu a doua şansă la calificare, datorită eşalonului secund din care provin.

"Sunt sigur că vor da totul pe teren şi vor face orice le stă în puteri ca să ne strice planurile. Dar noi sperăm să ne respectăm blazonul de echipă promovată în prima ligă şi să ne mai bucurăm odată suporterii", spune Ferariu.

Oficialii Ceahlăului vor o victorie în partida de astăzi cu CFR Craiova în Cupa României, succes care să reprezinte un cadou făcut celor doi fundaşi de bandă ai echipei lui "Mişu" Ionescu. Este vorba de Ferariu şi Barna, amândoi ajunşi la 23 de ani.

"Chiar vrem să le dedicăm lor victoria în Cupa României, iar ei să ne cinstească pentru acest frumos moment aniversar", a spus căpitanul Forminte.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
3 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut