Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
12-04-2009, 05:08 PM
Mesaj: #158
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
"Ei luptă pentru cozonac, iar noi pentru o bucată de pâine"
Nu Ceahlăul trebuie să fie echipa cu cele mai mari temeri faţă de meciul oficial anunţat vineri seară (20.30) pe Borzoghean, în Liga 1. Opinia aparţine "principalului" gazdelor din respectiva confruntare. Gigi Mulţescu, antrenor care a plecat în pregătirea jocului de la posturile celor două echipe, din clasament, îi cataloghează pe campionii din Urziceni favoriţi la obţinerea succesului.
"În ceea ce ne priveşte, meciul nu este foarte greu. Pentru ei, este mai dificil. Ei sunt favoriţi, în vreme ce pentru noi este vital; greu este puţin spus. Ei luptă pentru cozonac, în vreme ce noi pentru o bucată de pâine". Rămas cu două puncte, cel de la Astra şi cel de sâmbătă contra argeşenilor, obţinute în cele patru etape de când se află la conducerea tehnică a pietrenilor, Gigi Mulţescu le-a transmis elevilor lui că a sosit timpul "să scoatem maxim din tot ce se poate lua". Antrenorul merge până într-acolo încât le cere oamenilor lui de pe teren "să pună capul în contră la meciul cu Urziceniul". Fără o luptă inteligentă, ai noştri nu vor avea nici o şansă de a câştiga ceva la vizita Unirii. De aceea, ambiţia şi determinarea se doresc a fi completate de un efort generos. "Să punem piciorul la bătaie, însă totul să fie făcut cu cap, nu aşa cum am făcut-o în finalul partidei cu Internaţional Curtea de Argeş", le mai cere Mulţescu jucătorilor lui. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)
4 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut