Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
10-28-2009, 09:38 PM
Mesaj: #116
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Exceptându-l pe manager, toţi rămân la dispoziţia clubului
Situaţia pe banca tehnică a Ceahlăului, rămăsese şi ieri neschimbată, după ce duminică dimineaţă toţi cei patru antrenori îşi anunţaseră demisiile. Pentru că cineva trebuia să conducă şedinţa d epregătire a echipei în singurul antrenament al zilei, acesta a fost desemnat Costel Ilie. De plecat, până la urmă se pare că numai managerul general, Florin Marin, a părăsit gruparea de pe Borzoghean. Asta pentru că atât Radu Lefter, cât şi ceilalţi doi colegi ai lui din "vechiul" staff tehnic, rămân la dispoziţia clubului.
"Într-adevăr, chiar dacă noi ne-am depus demisiile, până la numirea unui alt antrenor care să răspundă de echipă, de program, de pregătire şi de rezultate, tot noi stăm la dispoziţia şefilor de la Fotbal Club Ceahlăul Piatra Neamţ SA", a întărit Radu Lefter. Responsabil cu pregătirea portarilor, acesta a stat ieri mult timp la stadion, dar nu s-a mai dezbrăcat în echipament, pentru şedinţa d epregătire a echipei. La fel a procedat şi fostul "principal" Mihai Ionescu, rămas şi el la dispoziţia clubului. "Până la urmă, prin gestul nostru de a ne prezenta demisiile, împreună cu cea a managerului general, am vrut să producem un şoc pozitiv echipei. N-am întâmpinat nici un fel de obstrucţionări, în dorinţa noastră, din partea conducătorilor. Acum, până voi găsi un alt loc de muncă, mai trebuie să rămân la dispoziţia celor de care, încă, mai sunt legat sub contract", a mai spus Radu Lefter. Bondrea şi Roşca, în capul listei zvonurilor Marian Bondrea (în trecut tehnician la Universitea Craiova, FC. Arges, Astra Ploieşti, Extensiv) şi Victor Roşca (fost la CSM Reşiţa) sunt daţi de zvonistică, ca posibili înlocuitori ai managerului Florin Marin, la cârma Ceahlăului. Tot neoficial, se pare că diriguitorii echipei pietrene de Liga 1 au renunţat la varianta aducerii unui antrenor străin, după păţaniile lui Bergodi şi Bonetti. "Secundul" Radu Lefter susţine şi varianta ca noul său servici să fie ...tot la Ceahlăul. Asta în cazul în care conducerea executivă a grupării de pe Borzoghean nu va accepta demisia sa. Situaţe care poate rămâne valabilă inclusiv în privinţa celorlalţi doi colegi ai lui, Ionescu şi Ilie. "Într-adevăr, n-ar fi exclusă varianta ca noi trei să continuăm munca aici, dar sub comanda unui alt antrenor. Şi noi suntem curioşi să vedem care va fi pasul următor, ales de conducere", a mai spus Radu Lefter. Aseară, până la închiderea ediţie noastre, numele noului "principal" pe Borzoghean nu fusese cunoscut. "Nici noi nu-l ştim, dar se lucrează la portretul lui în noaptea asta, aşa încât mâine să poată fi cunoscute mai multe date despre cel care ne va conduce echipa pe viitor", a declarat Iulian Boghian, director în cadrul FC Ceahlăul, la terminarea programului său de lucru. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
11 Musafir(i)
11 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut