Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
10-29-2009, 09:44 PM
Mesaj: #121
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ
Marin a plecat. Vine Marin!

Marin Barbu este numele tehnicianului căruia i-a fost încredinţată munca pentru redresarea echipei Ceahlăul, în campionatul Ligii 1. "Magiun" a ajuns aseară sub Pietricica, unde urmează să preia al treilea său mandat în curtea formaţiei patronată de Gheorghe Ştefan.

"Să-l vedem mai întâi aici!", a anunţat Viorel Măstăcăneanu, din birourile executivului FC Ceahlăul. Preşedintele CA al grupării pietrene de fotbal a pomenit despre impedimentul parafării grabnice a noului contract cu Marin Barbu.

"Sunt probleme cu întreruperea angajamentului său la Giurgiu, dar sperăm să se rezolve imediat această situaţie imprevizibilă. Dintre cei care ar putea să vină şi care ne-ar putea ajuta, Marin Barbu este antrenorul cel mai potrivit nouă, la acest moment. Clauzele din contractul său cu Dunărea Giurgiu nu-i permit să plece oricum", a completat şeful Consiliului de Administraţie de pe Borzoghean.

La semnarea actelor oficiale în al treilea mandat la Ceahlăul, lui "Magiun" i se oferă un contract pentru încă un sezon, după terminarea ediţiei 2009-2010. Obiectivul poate fi ghicit de oricine: menţinerea echipei în Liga 1.

Gheorghe Ştefan despre refuzul giurgiuvenilor în dezlegarea lui "Magiun": "Sunt comisii care pot soluţiona cazul"
Gheorghe Ştefan, patronul echipei pietrene de fotbal Ceahlăul, ştia despre impedimentul lui "Magiun" în parafarea noii înţelegeri cu clubul de pe Borzoghean. Dar în acelaşi timp, "Pinalty" şi-a exprimat optimismul în rezolvarea dezlegării lui Marin Barbu de la giurgiuveni.

"Să vină el la noi şi să vedem ce problemă are. La momentul de faţă, contractul său cu Ceahlăul poate fi înregistrat cu acte în regulă, dar la fel de bine poate să şi «cadă». Şi eu vreau să mă însor cu una de 18 ani, însă dacă ea nu vrea sau nu poate... Dar dacă Marin are o clauză în contractul de la Giurgiu, aşa cum spune, trebuie să aibă dreptate. Până la urmă, o să se rezolve problema, într-un fel. Sunt comisii care pot soluţiona cazul", a declarat preşedintele de onoare de la Ceahlăul, Gheorghe Ştefan.

"Magiun" spune că din iarnă, "vom îmbunătăţi lotul cu jucători experimentaţi!"
În drum spre Piatra Neamţ, ieri după-amiază, antrenorul Marin Barbu a acceptat să dialogheze pe marginea noului său contract la Ceahlăul, înţelegere dorită de sefii grupării de pe Borzoghean.

În curtea echipei pietrene, "Magiun" a mai antrenat în două sezoane diferite. Prima dată a dus formaţia noastră pe locul 8 în Divizia A, iar ultima dată a reuşit promovarea în Liga 1, după un parcurs de invidiat în eşalonul secund. La cei 51 de ani ai săi, Marin Barbu ştie că munca la Ceahlăul trebuie să dovedească rezultate imediate şi că nimeni nu-i poate aştepta eventualele scuze pentru nereuşită.

Reporter: Domnule Barbu, felicitări!
Marin Barbu: Mersi, dar e prea devreme acum. Sunt şanse mari să pot semna cu Ceahlăul, dar şi să cadă toată treaba. Eu normal că aş vrea să revin la Piatra Neamţ, pentru că Ceahlăul, oamenii de aici şi vremurile frumoase de odinioară, înseamnă ceva special pentru mine.

Rep: Cine nu vă lasă să reveniţi la Ceahlăul?
M.B: Primarul de la Giurgiu. Sunt sub contract cu Dunărea şi omul mă vrea la echipă, neapărat. Dar acum sunt în drum spre Piatra, să discut şi cu domnul Ştefan problema. Astăzi-mâine, cred că rezolvăm treaba.

Rep: Şi, cum vedeţi rezolvarea situaţiei?
M.B: Trebuie să mă prevalez de acte. Am stipulată o "chichiţă" în contractul de la Giurgiu, care-mi permite să plec în anumite situaţii.

Rep: Sincer, câţi bani trebuie să înapoiaţi celor de la Giurgiu, ca să rupeţi angajamentul oficial cu ei?
M.B: Nu-i vorba de bani! Are omul ăla de la Giurgiu bani destui. Chestia e că s-a obişnuit cu mine şi-i este greu fără un antrenor ca mine la echipă. I-am făcut multe lucruri bune şi de apreciat la echipă, cu bani puţini.

Rep: Cum vedeţi situaţia de la Ceahlăul?
M.B: Depinde mult şi de ceea ce se va reuşi până în iarnă. Apoi, vom îmbunătăţi lotul cu jucători experimentaţi. La o ciorbă de legume, trebui să bagi şi o găină mai bătrână, să dea gustul bun. Eu aşa văd rezolvarea problemelor echipei: îmbinând tinereţea cu experienţa.

Rep: Marţi seară nu credeaţi în revenirea la Ceahlăul...
M.B: Primisem un semnal de la Piatra Neamţ, dar nu era 100% decisiv, aşa că n-am dat prea multă importanţă ideii respective. Dar pentru că oamenii din conducerea clubului au insistat să vin, m-am înhămat la luptă.

"Magiun", despre tinerii Ceahlăului: "Au ajuns în clasa a treia, fără să fi trecut printr-a doua"
În partidele Ceahlăului pe care a apucat să le urmărească din acest nou campionat, Marin Barbu şi-a făcut o idee despre situaţia noii sale echipe. "Magiun" vorbea ieri despre o formaţie pietreană tânără, "blocată psihic, cu multe plusuri, dar şi minusuri în timpul jocurilor. Se comit greşeli mari şi datorită lipsei de experienţă". În plus, Barbu consideră că jucătorii de acum nu mai au nimic din mobilizarea celor care în anii de Divizie A ai Ceahlăului, reuşeau să capaciteze întreaga formaţie.

Barbu nu poate compara grupul de acum de la Ceahlăul nici cu acea formaţie a Forestei Suceava, pe care a pregătit-o în trecut şi alături de care a produs multe surprize în primul eşalon.

"Cu cei de la Foresta, până să realizăm surprizele campionatului, stătusem împreună trei ani în campionatul eşalonului secund. Ori aici, la Ceahlăul, sunt unii jucători care au trecut din clasa întâi, direct într-a treia, fără să mai ajungă prin clasa a doua. Iar dacă tu, ca jucător, nu ai cel puţin doi-trei ani de vechime în eşalonul secund, nu ai dreptul să te consideri jucător cu experienţă", a completat Marin Barbu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Mesaje în acest subiect
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ - gonen - 09-13-2009, 02:26 PM
RE: Ştiri Ceahlăul Piatra-Neamţ - Sebi Raducu - 10-29-2009 09:44 PM

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
20 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut