Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Cetatea Suceava
09-16-2009, 10:02 PM
Mesaj: #11
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Pălimaru: "Nu mă consider un salvator"

Ultima achiziţie a Cetăţii, Clement Pălimaru, a fost prezentată astăzi oficial. Atacantul în vârstă de 23 de ani va juca cel puţin până în iarnă pe Areni, urmând să poarte tricoul cu numărul 19.

Pălimaru a revenit după patru ani la echipa la care a dat cel mai bun randament din carieră. Ajuns pe Areni într-o perioadă grea pentru Cetatea, atacantul nu se gândeşte însă ca poate deveni salvatorul echipei.

"Nu mă consider un salvator, pur şi simplu am venit să îmi fac datoria. Aici am petrecut o perioadă foarte frumoasă din viaţa mea şi am venit cu inima deschisă pentru a ajuta această echipă şi sper să marchez cât mai mult.", a precizat Pălimaru.

Numărul mare de atacanţi din lotul Cetăţii nu îl îngrijorează pe Pălimaru: "Cu cât suntem mai mulţi atacanţi, cu atât este mai bine. Odată ce este o concurenţă mare şi noi suntem mai serioşi. Cine va fi în forma cea mai bună, acela să joace."

Primul contact al atacantului cu noii săi colegi a avut loc miercuri, când Cetatea a înfruntat într-un joc amical, echipa satelit, din Arbore. Pălimaru s-a descurcat foarte bine reuşind trei goluri şi o pasă de gol într-o singură repriză.

"Golurile astea nu se pun. De sâmbătă încolo va conta cât de multe goluri voi înscrie. Eu îmi propun să dau gol de fiecare dată, dar asta nu înseamnă ca o şi pot face. Nu ţin să realizez hattrickuri, important este să câştige echipa, nu cine dă gol", a conchis Pălimaru.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-22-2009, 07:42 PM
Mesaj: #12
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Încă nu au primit banii pe Roheţki şi Onciu

Preşedintele Ciprian Anton a recunoscut ieri că gruparea Ceahlăul Piatra Neamţ nu şi-a onorat în totalitate obligaţiile financiare faţă de FC Cetatea în ceea ce priveşte transferurile fotbaliştilor Andrei Roheţki şi Marius Onciu. Chiar dacă i-au luat mai mult degeaba pe cei doi jucători, nemţenii tot amână să plătească cea de-a doua rată cifrată la de 20.000 de euro, o sumă deloc mare pentru un club de anvergura Ceahlăului.

"Am vorbit de mai multe ori cu oficialii de la Piatra Neamţ, care ne-au rugat să-i mai păsuim puţin, pentru că în ultimul timp au avut de făcut plăţi de 6 miliarde de lei vechi. Am primit însă promisiuni că banii ne vor fi viraţi cât de curând", a declarat conducătorul Cetăţii.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-22-2009, 07:42 PM
Mesaj: #13
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Prima cu Petrolul, achitată peste trei săptămâni

Conform regulamentului de ordine interioară instaurat la începutul sezonului, fotbaliştii şi oficialii Cetăţii urmează să încaseze suma de 300 de euro pentru victoria repurtată în confruntarea cu Petrolul Ploieşti, prima a sezonului. Conform aceluiaşi regulament de ordine interioară, conducerea clubului este obligată să vireze aceşti bani în conturile jucătorilor în cel mult 21 de zile de la data disputării jocului, ceea ce înseamnă că fotbaliştii suceveni mai au de transpirat până să intre în posesia primei promise pentru victoria din meciul cu Petrolul.

Până atunci însă, Bernard şi colegii săi se vor bucura de altă primă, e drept, mai mică, aferentă rezultatului de egalitate din meciul cu Concordia Chiajna, care a fost achitată de conducerea clubului în cursul zilei de ieri.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-22-2009, 07:42 PM
Mesaj: #14
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Suporterii suceveni nu mai vin la stadion

Rezultatele nesatisfăcătoare înregistrate de gruparea suceveană în primele etape ale campionatului a avut darul să îndepărteze publicul spectator de pe stadion. Dacă pentru meciul din runda inaugurală, cu Gloria Buzău, s-au vândut un număr de aproximativ 800 de bilete, între timp audienţa din tribunele stadionului Areni a scăzut treptat, astfel că la ultimul joc de pe teren propriu, cu Petrolul Ploieşti, s-au vândut doar 450 de bilete.

Acest aspect a fost sesizat şi de oficialii FC Cetatea în momentul în care au constat că s-au încasat doar 2250 de lei de pe urma spectatorilor plătitori la meciul de sâmbătă. "Nu are cum să ne bucure acest lucru. Sperăm însă ca după rezultatul foarte bun obţinut în partida cu Petrolul, să înceapă din nou să vină multă lume pe stadion", a declarat preşedintele Ciprian Anton.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-26-2009, 02:23 PM
Mesaj: #15
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Semeghin, dorit la Cetatea

Dorin Semeghin s-a antrenat, ieri, în premieră cu FC Cetatea, după ce marţi seară şi-a reziliat contractul cu formaţia de prima ligă Gaz Metan Mediaş.

"Am avut programat un antrenament mai lejer, însă nu se pune problema ca Dorin să fie nepregătit. A avut continuitate în pregătire şi a jucat regulat pentru echipa a doua a medieşenilor, unde a înscris şi un gol în ultimul meci de campionat. Sper ca să se rezolve transferul lui la Cetatea, pentru că este un fotbalist care poate aduce un plus de valoare şi de experienţă în jocul nostru", a declarat antrenorul Ioan Radu.

Întrucât perioada de transferări la liga a II-a s-a încheiat încă de pe 10 septembrie, sucevenii caută o portiţă în regulament pentru a-l putea înregimenta pe Semeghin şi pentru asta l-au trimis astăzi la Federaţia Română de Fotbal pe directorul administrativ Dan Dăscălescu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-30-2009, 08:25 PM
Mesaj: #16
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Semeghin va semna cu Cetate Suceava

Oficialii Cetăţii nu au primit încă undă verde din partea Federaţiei Române de Fotbal în privinţa înregimentării lui Dorin Semeghin. Fotbalistul în vârstă de 30 de ani deocamdată doar se antrenează cu gruparea suceveană, însă toată lumea este încrezătoare în şansele lui "Seme" de a evolua din nou pe Areni.

"Noi am depus de câteva zile la FRF un memoriu în care am expus cu argumente motivele pentru care Semeghin ar trebui să primească acceptul pentru a îmbrăca tricoul Cetăţii. Acum nu mai avem ce face altceva, decât să aşteptăm un răspuns oficial din partea forului conducător al fotbalului românesc. Dacă faxul de la FRF va veni în timp util şi va fi pe măsura aşteptărilor noastre, este foarte posibil ca Dorin să debuteze pentru Cetatea chiar sâmbătă, în confruntarea cu Sportul Studenţesc programată pe Areni", a declarat Ciprian Anton.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-30-2009, 08:27 PM
Mesaj: #17
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Radu se teme de Sportul

Antrenorul Ioan Radu se aşteaptă la un nou meci dificil pe Areni, de această dată în faţa Sportului Studenţesc. Jocul împotriva grupării din Regie îi dă deja fiori tehnicianului sucevean. "Toată lumea este conştientă că ne aşteaptă un meci greu pentru că Sportul Sudenţesc este de câţiva ani o echipă redutabilă, cu prezenţe chiar şi în prima ligă, alcătuită din jucători de valoare. Întotdeauna de la Sportul au plecat spre Liga 1 jucători de certă valoare. Şi în momentul de faţă strategia lor este de a creşte şi vinde jucători. În acest an şi-au declarat obiectivul de promovare ca şi în ultimii ani. Mai mult şi-au anunţat aceste intenţii chiar înaintea meciului de sâmbătă. Îşi pun speranţe ca după meciul de la Suceava să intre serios în ecuaţia promovării. Deci, sunt multe argumente care ne duc cu gândul la un meci foarte greu, dar avem şansa noastră şi încercăm să o fructificăm", a declarat principalul Cetăţii.

Deşi recunoaşte că-i este frică de forţa de joc a echipei din Regie, Ioan Radu mizează la meciul de sâmbătă pe dorinţa jucătorilor săi de a câştiga acest joc. Tehnicianul sucevean crede că între Cetatea şi Sportul este o evidentă diferenţă de valoare şi recunoaşte că ar fi mulţumit chiar şi cu un rezultat de egalitate. "Dacă ar fi să-mi fie frică de ceva din tabăra noastră ar fi dorinţa jucătorilor dar nu se pune problema. Nu cred că e vreun jucător în echipa noastră care să nu-şi dorească să joace şi să câştige un meci cu Sportul Studenţesc. Trebuie să ţinem cont de diferenţa de valoare dintre noi şi ei. Orice rezultat este mai bun decât o înfrângere. Vom vedea cum va decurge jocul dar în ecuaţia unui campionat, contează orice punct şi orice gol. Trebuie să luăm în calcul şi aspectul acesta. După meciul cu Gloria Buzău ne gândeam că ar fi fost bun un egal şi cu ei. În situaţia noastră trebuie să tragem de orice punct şi de orice gol", a declarat Ioan Radu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-04-2009, 09:06 PM
Mesaj: #18
RE: Ştiri Cetatea Suceava
"Victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială"

Jocul bun practicat azi de Cetatea l-a mulţumit şi pe antrenorul Ioan Radu, care a precizat că echipa sa a arătat azi ca o formaţie de Liga a II-a. Totodată, Radu a spus că FC Cetatea a făcut împotriva Sportului, cel mai bun meci din acest sezon.

"A fost un meci foarte greu, chiar dacă am caştigat cu 3-0 şi după rezultat nu ar părea aşa. Cred că victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială pentru că pe lângă cele trei goluri am mai avut câteva situaţii bune de a marca, la fel a avut şi Sportul, dar una peste alta este o victorie pe deplin meritată. Mă bucur că a venit această victorie şi am obţinut-o atât de clar în compania unei echipe bune, care chiar dacă a pierdut a arătat destule posibilităţi", a declarat Ioan Radu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 09:43 PM
Mesaj: #19
RE: Ştiri Cetatea Suceava
Radu: "Se putea mai bine!"

Ioan Radu s-a declarat mulţumit de remiza obţinută, afirmând totuşi că jocul echipei putea fi mai bun şi absenţa lui Clement Pălimaru s-a făcut simţită în jocul echipei.

"Din moment ce avem un punct obţinut în această partida, înseamnă că l-am câştigat, deşi jocul nostru a fost mai puţin bun, dacă ar fi să ne referim la partidele pe care le-am avut cu Petrolul Ploieşti şi Sportul Studenţesc. S-a simţit lipsa lui Pălimaru în atac, care a fost înlocuit de Gonţă, un jucător care nu s-a ridicat la nivelul ligii a doua, s-a văzut lipsa de experienţă în cazul lui.", a declarat Ioan Radu.

Pentru antrenorul sucevean jocul a fost unul echilibrat, în care s-au observat ambiţiile şi rivalităţile dintre cele două echipe. "A fost un joc echilibrat, pot spune cu o uşoară dominare din partea noastră, un joc sărac totuşi în faze de poartă, închis, un joc al ambiţiilor", a declarat Ioan Radu, antrenor principal Cetate Suceava.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-29-2009, 08:48 PM
Mesaj: #20
RE: Ştiri Cetatea Suceava
"Atât au putut"

Ioan Radu, antrenorul Cetăţii Suceava, a pus eşecul din partida cu Farul pe seama diferenţei de valoare dintre loturile celor două formaţii.

"După cum au decurs ostilităţile pe teren, pot spune că rezultatul final este unul echitabil. Jucătorii mei şi-au dorit mult să obţină un rezultat pozitiv, însă atât au putut. Multă lume ne acuză că am jucat prea defensiv, însă trebuie să conştientizăm că am avut în faţă un adversar valoros, care ne-a forţat să evoluăm de aşa natură şi să greşim atât de mult", a declarat tehnicianul Cetăţii.

Cetatea a fost învinsă greu miercuri de Farul Constanţa, într-o partidă restantă din etapa a 9-a, printr-un gol marcat de Mansur în minutul 90.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
3 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut