Ştiri Dinamo Bucureşti
09-22-2009, 02:56 PM
Mesaj: #205
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Dinamo Bucureşti
Andrei Cristea: "Am dat cu furie"
Andrei Cristea a explicat ieri cum a marcat golul egalizator, dar şi faza spectaculoasă de la reuşita victoriei.
Andrei Cristea a fost eroul "răzbunării anului", cum au numit dinamoviştii victoria cu 2-1 în faţa Unirii. Notat cu 9 de Gazeta Sporturilor, atacantul de 25 de ani, unul dintre preferaţii tribunei, a marcat golul egalizator, a şutat excelent la faza care a dus la marea ratare a lui Torje, apoi a dat pasa ce a dus la reuşita senzaţională a micuţului mijlocaş din ultimele secunde ale partidei. "Eram sigur că o să dăm cel puţin golul de egalare. Adversarul se tot apăra, trebuia să vină descătuşarea", a explicat moldoveanul aseară şi la Zona Verde, unde a fost invitatul lui Andrei Vochin. Ieri, Andrei a explicat pentru Gazetă cele trei faze importante în care a fost implicat: Golul de la 25 de metri din minutul 50 "Mi-am dat seama că doar de la distanţă îi putem surprinde, că se apărau şi nu puteam intra cu buldozerul în careu. Mi-a dat N'Doye o pasă, am ieşit din margine spre centru să-mi fac mingea pentru şut şi am dat-o din scurt. Am văzut un culoar de zbor şi am dat-o! Balonul s-a dus cu furie". Faza din minutul 80 ce a dus la ratarea lui Torje "Mi-am făcut bine balonul şi am tras din unghi, la "scurt", dar a respins portarul în faţă, iar «Torjinio» a dat peste. După meci chiar glumeam cu Gabi şi cu ceilalţi colegi. "Na, rîdeaţi de mine că am ratat cu poarta goală cu Galaţiul! Se mai întîmplă, cînd nu te aştepţi". Pasa de gol la reuşita lui Torje "După intarea lui Niculescu, Mister Bonetti mi-a zis să cobor, să stau la Paraschiv, care le făcea lor jocul. Mi-a dat N'Doye mingea şi mi-am zis s-o dau în spatele lui Fernandes de la ei, ca să cadă între fundaşii centrali şi portar. De fapt, toată faza am tot exersat-o la antrenamente, e specifică pentru mijlocaşii centrali. Surpriză! Simţeam că fundaşii lor nu stau bine, aşa că am luftat puţin mingea, am băgat piciorul sub ea şi am dat să nu se ducă tare. Torjinio a dat din prima, pentru gol, dacă făcea preluare nu mai vorbeam de fază acum" http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
97 Musafir(i)
97 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut