Ştiri FC Bihor Oradea
01-19-2010, 07:05 AM
Mesaj: #14
|
|||
|
|||
RE: Ştiri FC Bihor Oradea
„Milităria este coborâtă din pod”
Preşedintele Ioan Lucian nu vrea să mai tolereze actele de indisciplină la FC Bihor. Ioan Lucian este decis să facă ordine şi disciplină la FC Bihor. Ultimul jucător care a „călcat pe bec” este fundaşul central Andrei Tînc. „În 10 ianuarie când trebuia să i se înmâneze în scris revenirea la salariul mare a refuzat să semneze că a luat la cunoştiinţă. Sunt copilării care arată că ori este prost sfătuit ori are o atitudine ostilă faţă de FC Bihor. În aceste condiţii l-am trimis la echipa a doua. Milităria este coborâtă din pod. Nu avem nicio vedetă în lot, toţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri. Nu vom tolera niciun act de indisciplină indiferent de numele jucătorului. Să ne dea 80% din respectul pe care îl dăm noi. Sunt jucători care nu dau nici măcar 10%”, a precizat preşedintele clubului. Cazul Lukacs Lucian a criticat şi atitudinea lui Lukacs Raymond, care încă nu s-a decis ce va face. „S-a plimbat pe unde a vrut şi a făcut doar 2-3 antrenamente. Aştept poziţia lui vizavi de ce vrea să facă. Dacă va dori să rămână atunci trebuie să se alinieze şi el la cerinţele clubului şi îi vom propune diminuarea salariului cu 40%”, afirmă şeful FCB. Preşedintele a precizat că discuţiile cele mai avansate sunt cu Astra Ploieşti, care încă îl aşteaptă pe jucător, dar şi U Craiova a acceptat condiţiile financiare solicitate de FCB. „Patronul Astrei îl aşteaptă să discute faţă în faţă cu el, fără să existe alte interpretări. Astra insistă să semnăm acordul dintre cluburi şi apoi să se înţeleagă cu jucătorul. Şi Craiova a acceptat condiţiile noastre, cu condiţia ca jucătorul să plece. Îl lăsăm să plece unde vrea el, dar nici nu vom sta la cheremul mofturilor lui Lukacs. El este unul din jucătorii care mereu a aşteptat clubul la cotitură să-şi depună documentele la comisiile federale pentru a fi liber”. Reduceri cu 40% Jucătorii Dianu, Lupaşcu şi Străuţ nu au făcut deplasarea la Budapesta deoarece nu şi-au reglementat situaţia cu clubul. „Li s-a propus reducerea contractelor cu 40%. Dacă acceptă e în regulă, dacă nu vor merge la echipa a doua până le găsim o echipă. Suntem nevoiţi să facem reduceri deoarece vom avea un buget diminuat cu 50% din partea celor doi finanţatori. Dintre cei trei, doar Dianu a acceptat o reducere cu 20%. Trebuie să accepte 40%, nu fac nici un rabat. Asta este strategia noastră, iar Dianu, un jucător la care ţin mult, trebuie să înţeleagă. Afacerea e afacere”, a conchis Lucian. Teodor Biriş (bihon.ro) |
|||
|
Mesaje în acest subiect |
Ştiri FC Bihor Oradea - Sebi Raducu - 08-03-2009, 10:38 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - Sebi Raducu - 10-19-2009, 09:45 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - Sebi Raducu - 10-28-2009, 08:11 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - Sebi Raducu - 10-31-2009, 02:03 AM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - Sebi Raducu - 10-31-2009, 02:03 AM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - Sebi Raducu - 10-31-2009, 02:05 AM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - Sebi Raducu - 10-31-2009, 02:06 AM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - Sebi Raducu - 10-31-2009, 02:06 AM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - Sebi Raducu - 11-08-2009, 08:43 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 12-30-2009, 04:29 AM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 01-01-2010, 05:37 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 01-04-2010, 02:54 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 01-18-2010, 03:21 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 01-19-2010 07:05 AM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 01-19-2010, 07:02 PM
FC Bihor a plecat în cantonament - *Victor* - 01-20-2010, 05:50 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 01-22-2010, 08:31 AM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 01-25-2010, 07:13 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 01-27-2010, 03:56 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 01-28-2010, 01:58 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 01-29-2010, 06:35 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 01-30-2010, 01:48 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 02-03-2010, 12:43 AM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 02-03-2010, 08:02 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 02-14-2010, 05:35 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 02-28-2010, 08:05 AM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 03-01-2010, 04:42 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 03-04-2010, 09:20 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 03-07-2010, 02:03 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - eydelie - 03-10-2010, 09:30 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 03-12-2010, 10:01 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - eydelie - 03-19-2010, 10:16 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 03-20-2010, 05:26 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - eydelie - 03-24-2010, 06:57 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 03-28-2010, 04:17 AM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 04-05-2010, 03:54 AM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 04-06-2010, 03:36 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 04-09-2010, 04:20 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 04-10-2010, 11:36 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 04-19-2010, 09:36 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 04-20-2010, 06:30 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 05-08-2010, 07:29 PM
RE: Ştiri FC Bihor Oradea - *Victor* - 05-12-2010, 06:06 AM
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut