Ştiri Farul Constanţa
09-21-2009, 09:20 PM
Mesaj: #61
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Transferul lui Nuno Gomes la Farul a căzut
Atacantul pe care voia să-l aducă Şumudică la Farul este Nuno Gomes (29 ani, 1,90 m / 83 kg), un vârf portughez de culoare, pe care l-a avut elev la Progresul. Tehnicianul Farului a spus ieri că transferul nu mai e de actualitate, după ce Go-mes, ultima dată la Chaves (Portu-galia, liga secundă), a semnat cu altă echipă, Santa Clara. "Până în iarnă, nu va mai veni nimeni la Farul. Ăştia suntem, cu ăştia defilăm", a anunţat Şumudică.
"Aşa cum ne aşteptam, a fost un meci foarte greu, tensionat, dar Farul merită victoria. Am fost primii la minge, ne-am creat o sumedenie de ocazii, am avut şi două faze de 11 m. Am cucerit trei puncte foarte importante în lupta pe care o purtăm pentru a reveni rapid în primele două locuri", a declarat, la finalul partidei cu Sportul, Mircea Crainiciuc, preşedintele executiv al Farului, întâmpinat de către jucători, când a intrat în vestiar, după meci, cu scandarea "Să vină banii la băieţi!". Marius Şumudică i-a felicitat pe jucători că au dat dovadă de caracter la jocul cu Sportul, subli-niind că implicarea sa la pregătirea acestui meci a fost minimă. "Eu nu am pregătit cu nimic acest meci. Le-am scris zece coli în vestiar, puse pe toate colţurile, şi le-am spus: «Demonstraţi că aveţi caracter». Atât am făcut azi (n.n. - ieri). Ei au câştigat jocul, eu nu am niciun merit", a spus antrenorul. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-22-2009, 09:21 PM
Mesaj: #62
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Farul joacă la 7 din 9
Pentru că au făcut doar egal cu Petrolul, "marinarii" nu mai pot termina cu punctaj maxim cele trei meciuri consecutive de pe teren propriu, dar tehnicianul constănţean spune că nici două victorii şi un egal nu sunt de lepădat.
Plecată târâş în campionat, cu două înfrângeri usturătoare (1-4) în faţa unor echipe "de ţară", Chiajna şi Brăneşti, Farul şi-a revenit, fiind neînvinsă în ultimele patru etape, una de "Cupă" şi trei de campionat. Parcursul favorabil din campionat i-a urcat pe "marinari" pe locul şapte, la opt puncte de primul loc şi la doar trei de poziţia secundă, care asigură şi ea accederea în Liga 1. Farul a reintrat în cărţile promovării. Jocul a crescut în ultimele patru meciuri, în care constănţenii au realizat trei victorii şi un egal, aceasta în condiţiile în care partidele s-au succedat cu repeziciune, din trei în trei zile, iar adversarii nu au fost de neglijat (Delta Tulcea, Petrolul, Sportul). Implanturile reuşite din centrul apărării (Papp şi Diogo) au dus la rezolvarea în bună măsură a carenţelor defensive (în ultimele patru meciuri Farul a primit doar un gol), dar în atac, un compartiment "subţire", cu doar două vârfuri de meserie în tot lotul, mai e de lucrat, în special la eliminarea ratărilor şi la „spargerea” defensivelor aglomerate, cum a fost cea a Petrolului sau a Sportului, în repriza a doua a meciului de duminică. Petroliştilor le-a fost însă şi ridicată mingea la fileu prin alegerea stadionului pe care s-a jucat, Stejaru, unul mic, ce a avantajat baricada lui Răchită. Dovadă că terenul Săgeţii a fost o soluţie neinspirată a dovedit-o, apoi, reorientarea oficialilor Farului către stadioanele din Tulcea sau Slobozia, în cazul în care "marinarii" erau trimişi în exil de către Comisia de Disciplină şi la meciurile cu Sportul şi Săgeata. Chiar dacă, cu Petrolul a fost doar 0-0, Farul este pe cale să iasă destul de bine din "tripla" Petrolul - Sportul - Săgeata Stejaru, partide jucate una după alta în fieful constănţenilor. Cu o victorie, duminică, în meciul cu tulcenii (se joacă tot cu porţile închise), Farul ar încheia cu şapte puncte această perioadă şi ar aborda de pe poziţii bune ultimele zece meciuri ale turului. "Am zis că, dacă facem şapte puncte în aceste trei meciuri, voi fi mulţumit. Suntem în grafic. Am urcat puţin în clasament, iar dacă batem şi Săgeata, va fi bine, pentru că apoi vin meciuri mai uşoare, dar pe care trebuie să le tratăm ca pe cel de azi (n.n. - cel cu Sportul). Echipa începe să joace, ceea ce e important. De trei meciuri nu am primit gol, iar la Tulcea poarta ne-a fost perforată doar pe o greşeală personală a lui Măţel", a declarat antrenorul principal al Farului, Marius Şumudică. Ultimele 11 meciuri ale Farului 7. Farul - Săgeata Stejaru (10) 8. FC Botoşani (13) - Farul 9. Farul - Cetate Suceava (15) 10. Dinamo II (17) - Farul 11. Farul - FCM Bacău (4) 12. Dunărea Galaţi (11) - Farul 13. Farul - Delta Tulcea (3) 14. CSM Rm. Sărat (18) - Farul 15. Farul - Tricolorul Breaza (8) 16. Steaua II (5) - Farul 17. Farul - Gloria Buzău (16) http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-22-2009, 09:22 PM
Mesaj: #63
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Şumudică l-a iertat pe Cosmin Matei
Cosmin Matei l-a supărat, vineri dimineaţă, cu două zile înainte de meciul cu Sportul, pe Marius Şumudică, antrenorul dându-l afară din vestiar pe juniorul său şi anunţându-l că este trimis la echipa a doua. Ameninţarea nu a fost dusă însă până la capăt, Şumi urmărind doar să-l aducă cu picioarele pe pământ pe Matei, care a jucat, titular chiar, contra "studenţilor"!
"Am avut o discuţie cu Matei, iar el a înţeles ce i-am spus. S-a pregătit bine şi merita să joace cu Sportul, chiar dacă a făcut un meci mai slab. Până la urmă, am fost inspirat şi l-am băgat în locul lui pe Mansur, care mi-a câştigat jocul. Cosmin e un jucător talentat, care trebuie să vină din spate. E internaţional de juniori şi un izvor pentru Farul, ca şi Alibec. Farul poate câştiga bani de pe urma lui Matei, vedeţi şi dumneavoastră ce greu e cu banii şi că numai aşa putem supravieţui", a declarat Marius Şumudică. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-22-2009, 09:22 PM
Mesaj: #64
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Astra - FC Farul, arbitrat de Cătălin Popa
Meciul din "16"-imile Cupei României Astra Ploieşti - FC Farul va fi arbitrat de Cătălin Popa; asistenţi, Romică Bârdeş (ambii, din Piteşti) şi Marius Marchidanu (Brăila); rezervă, Cristina Bujor; observatori, Tudor Constantinescu, Alexandru Popescu (toţi, din Bucureşti). Partida se joacă mâine, de la ora 16, pe stadionul "Astra" din Ploieşti.
"Vom trata meciul la fel ca pe celelalte de până acum. Mergem să jucăm şi să nu ne facem de ruşine. Astra s-a întărit foarte mult, a cheltuit bani frumoşi şi a adus jucători buni. Întâlnim o echipă de Liga 1 şi important este că băieţii înţeleg un singur lucru şi au înţeles şi azi (n.n. - la meciul cu Sportul), că au caracte", a declarat antrenorul Farului, Marius Şumudică. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-22-2009, 09:23 PM
(Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 09-22-2009 09:24 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #65
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Păcuraru, la negocieri cu Farul
FC Farul l-a chemat la renegocierea contractului pe mijlocaşul Vasilică Păcuraru (22 de ani), care şi-a depus memoriu pentru a fi declarat liber de contract.
Jucătorul a acceptat invitaţia clubului, Farul fiind prima sa opţiune, deşi are oferte şi de la alte echipe, una fiind prim-divizionara Unirea Alba Iulia. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-22-2009, 09:24 PM
Mesaj: #66
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Selecţie la FC Farul
FC Farul efectuează selecţie în rândul copiilor născuţi în anii 1997, 1998, 1999, 2000, 2001 şi 2002.
Antrenorii Dumitru Antonescu, Ion Constantinescu, Mihai Turcu, Constantin Gârjoabă şi Grigorie Tudor îi aşteaptă pe doritori, de luni până vineri, la terenul sintetic al Complexului Sportiv "Farul", dimineaţa la ora 8, iar după-amiază la ora 15. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-22-2009, 09:25 PM
Mesaj: #67
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
"Suporterii au creat un mare deserviciu echipei"
Până acum în campionat, Farul a jucat un singur meci cu spectatori pe propriul stadion, cel cu Concordia Chiajna, din etapa a doua, de pe 21 august.
Incidentele provocate de suporteri la confruntările cu Victoria Brăneşti şi Delta au dus la suspendări, porţi închise şi amenzi, Farul fiind nevoită să joace în vecini (la Stejaru) sau fără spectatori, cum a fost şi duminică, cu Sportul. "[i]Această chestiune este una mai complexă şi mai delicată, şi va trebui să o aşezăm. Suporterii au creat un mare deserviciu echipei până acum. Îi aşteptăm să se organizeze şi să încurajeze într-un mod decent echipa, pentru că băieţii au mare nevoie de ei", a declarat Mircea Crainiciuc, preşedintele executiv al Farului. "E foarte urât să joci fără spectatori", a spus şi antrenorul Sportului, Tibor Selymes. [/i] http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 05:37 PM
Mesaj: #68
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Ben Teekloh crede că meciul cu Astra va fi echilibrat
Mijlocaşul liberian al Farului, Ben Teekloh, este de părere că în meciul de Cupă cu Astra va predomina echilibrul.
"Jucăm la victorie, pentru că vrem să ne calificăm în faza următoare. Faptul că întâlnim o echipă de Liga 1 nu ne sperie, nu ne va fi greu. Noi venim din Liga a 2-a, unde se joacă mai tare, se bagă material, pe când în primul eşalon jocul e mai simplu, deci suntem pregătiţi. Va fi un meci echilibrat. Pe Astra am văzut-o în meciul cu FC Timişoara, 0-0. Ploieştenii alcătuiesc o echipă valoroasă, care stă bine în teren", a declarat Ben, refăcut complet în urma problemelor de sănătate cu care s-a confruntat în trecut. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 05:37 PM
Mesaj: #69
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Lotul pentru Cupă, identic cu cel de la Farul - Sportul
Marius Şumudică a anunţat, ieri, după antrenamentul de dimineaţă, lotul Farului pentru meciul cu Astra, cei 18 fiind aceiaşi de la partida contra Sportului: Vlas, R. Sardescu - portari; Măţel, Diogo, Papp, Buzea, Gaston, Paşcovici - fundaşi; B. Andone, B. Teekloh, Matei, Rusmir, Cristocea, L. Mihai II, Păcuraru, Mansur - mijlocaşi; Chico, M. Ene - atacanţi.
Farul a părăsit Constanţa ieri după-amiază, cu destinaţia Bucureşti, de unde va merge la Ploieşti astăzi. Dintre jucătorii care au participat la antrenamentul de ieri, Şumi i-a lăsat la pregătire cu Farul II, astăzi, pe Barbu, Leu, Bubuleandră, M. Soare şi Dobre. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-23-2009, 05:41 PM
Mesaj: #70
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Farul Constanţa
Fatai debutează contra Venezuelei la Mondialul din Egipt
Atacantul nigerian al Farului, Kehinde Fatai, susţine, vineri, 25 septembrie, primul meci la Campionatul Mondial rezervat jucătorilor până în 20 de ani. Întrecerea se desfăşoară în Egipt, între 24 septembrie şi 16 octombrie.
Nigeria face parte din grupa B a întrecerii, urmând a juca în această fază cu Venezuela (vineri), Spania (luni, 28 septembrie) şi Tahiti (joi, 1 octombrie). Antrenorul Nigeriei, Samson Siasia (fost component al echipei de la Wold Cup 1994, fost jucător la Lokeren sau Nantes), s-a arătat impresionat de modul cum s-a antrenat faristul şi de realizările sale din teren, ca atacant, astfel că, în amicalele premergătoare Mondialului, l-a distribuit mai mereu în formula de start a "vulturilor". Gazdă a CM U-20 în 1999, Nigeria a ieşit vicecampioană mondială în 2005, în Olanda. Înaintea acestui turneu final, africanii au mai participat la şapte ediţii ale întrecerii, susţinând 35 de meciuri (13 victorii, 10 egaluri, 12 înfrângeri). Din celelalte grupe ale Mondialului din Egipt fac parte: A - Italia, Trinidad Tobago, Egipt, Paraguay; C - SUA, Germania, Camerun, Coreea; D - Ghana, Uzbekistan, Anglia, Uruguay; E - Brazilia, Costa Rica, Cehia, Australia; F - Emiratele Arabe Unite, Africa de Sud, Honduras, Ungaria. Competiţia egipteană va fi transmisă de Eurosport. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut