Ştiri Gloria Bistriţa
12-28-2009, 06:41 PM
Mesaj: #128
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Gloria Bistriţa
Albut: In retur, Bistrita trebuie sa obtina cel putin 23-24p pentru a ramane in Liga I
Portarul echipei Gloria Bistriţa, Călin Albuţ, a declarat că formaţia sa trebuie să obţină, în returul acestui sezon al Ligii I, cel puţin 23-24 de puncte pentru a reuşi să evite retrogradarea.
"Am început slab, dar ne-am revenit cam pe la jumătatea turului şi am reuşit să ne mai redresăm. Am avut meciuri mai uşoare la început, dar am pierdut puncte. În schimb, am scos puncte din partidele cu echipele mai bune. Colaborarea cu domnul Halagian a fost bună. În retur trebuie să obţinem cel puţin 23-24 de puncte şi putem să rămânem în Liga I", a spus Albuţ pe site-ul oficial al grupării bistriţene. Portarul a afirmat că nu a mai văzut aşa atmosferă în tribunele stadionului Gloria ca în turul acestui campionat. "Chiar dacă uneori i-am dezamăgit, suporterii noştri au fost realmente extraordinari în unele meciuri, ne-au împins efectiv de la spate, ne-au dat aripi când ne era greu. Cu toată sinceritatea o spun, de când sunt la Gloria, n-am mai văzut o asemenea atmosferă în tribune", a adăugat Călin Albuţ. Jucătorul echipei Gloria Bistriţa a precizat că anul 2009 a fost unul plin de succese pentru el: "Anul 2009 a fost bun pentru mine. Am redevenit titular în poarta Gloriei, accidentările grave m-au ocolit, am depăşit bariera 100 în prima ligă, plus că am semnat în vară cel mai important contract, unul pe viaţă, m-am căsătorit cu Crina, aşa că a fost un an fructuos. Îmi doresc ca şi în 2010 să fiu ferit de ghinioane, să apăr cât mai bine, iar Gloria să înceapă al 21-lea sezon în Liga I". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut