Ştiri Gloria Bistriţa

[Sebi Raducu]

Victor Ciocan - atacantul care a înscris 11 goluri într-un singur meci

"Dacă ar trebui să o iau de la capăt, sigur că fotbal aş juca, la Gloria Bistriţa, dar aş pleca foarte repede la o echipă care să mă ducă în Liga Campionilor".

Cu una din marile legende ale Gloriei Bistriţa ne-am întâlnit pentru a face interviul la stadion, acolo unde, Victor Ciocan merge, deseori, să urmărească antrenamentele echipei pentru care a evoluat aproape 30 de ani. Este îmbrăcat sport şi priveşte cu ochi de profesionist dar critic modul cum se pregătesc jucătorii bistriţenii. Nu pare deloc mulţumit, dar, deocamdată se mărgineşte să-şi macine singur gândurile. Este de o modestie exemplară şi, pare să nu-i placă foarte mult să vorbească de propria persoană: "Îmi spuneţi că sunt o legendă, dar eu nu pot să strâng tineri pe lângă mine, să-i fac arbitrii. Asta nu e pentru oricine". Despre fotbalul actual, Tori, ca un doctor ce este a pus următorul diagnostic - cu fiecare an care trece, fotbalul românesc scade în calitate.

Stă nemişcat minute bune şi priveşte antrenamentul, gazonul, baza sportivă: "Parcă au trecut secole peste stadionul ăsta, multe lucruri s-au schimbat în bine. Noi jucam pe un teren sufocat de denivelări, aveam chiar muşuroaie, noroi, era un dezastru mai ales în faţa porţii. Atunci jucam cu ghete şi crampoane bătute cu cuie. Vă daţi seama ce se întâmpla când ieşeau afară, îţi răneau talpa, iar tu trebuia să joci mai departe, dar eram tineri şi plini de forţă, de energie".

Fotbal de calitate...
Tori, cum a fost alintat unul din cei mai creativi atacanţi români din anii 70 ai secolului trecut, numai rezistă privind la miuţa încinsă pe gazonul ca o masă de biliard: "Cu toate inconvenientele, jucam în aceele vremuri un fotbal de calitate, adevăratul fotbal. Uitaţi-vă la ei - trei perechi de ghete de firmă, ceea ce noi nici nu ne permiteam să visăm, echipament de calitate şi mingi uşoare. Păi, eu am prins mingile cu şiret... nici nu prea dădeam cu capul, că dacă prindeai şiretul pe frunte, pur şi simplu îţi rupea pielea. Acum e altceva! Sincer, îmi pare rău că nu m-am născut ceva mai târziu, să îmbrac şi eu un asemenea echipament"

Ce e neplăcut?
Fostul atacant se arată dezamăgit că lumea nu mai vine la stadion: "Jucam în Divizia B, era o tribună de lemn, dar atâta lume venea să ne vadă, Doamne câtă lume venea, cu miile. Acum, cred că au alte treburi de făcut, interesul pentru fotbal fiind din ce în ce mai scăzut, bistriţenii fiind interesaţi de weekwnd, de lacul de la Colibiţa, de programele de la televizor. Cu toate acestea, explicaţia este cât se poate de simplă - după Revoluţie am asistat cred că la peste 700 de meciuri din care peste 130 la prima divizie. Ei, o spun cu toată responsabilitatea că suporterii au o mare parte de vină: doar înjurături, scandaluri peste scandaluri, de parcă nu e vorba de o competiţie sportivă. Aici însă şi banii care au fost extrem de mulţi la unele echipe au stricat fotbalul".

Începuturi: "Eu joc fotbal dintodeauna, de la 3-4 ani, atunci când luam parte ca şi copil de mingi. Tatăl meu a fost un mare fotbalist, iar eu cu fratele meu veneam la antrenamente, iar unii şi alţii mi-au remarcat calităţile. De la 6 ani am jucat la piticii Gloriei, ceea ce îmi dă dreptul să spun că am jucat fotbal aproape 30 de ani. După ce m-am retras am mai jucat prin Divizia D vreo doi ani, după care am antrenat echipa Fabricii <>. Prin 1970, antrenor la Gloria era Nicolae Niţescu, un om deosebit, muncitor, apreciat de toţi jucătorii, mai ales că se pregătea alături de noi. Ne pregăteam să jucăm în forţă, să gândim fiecare mişcare, să nu scăpăm de minge imediat ce o primeam. Alte vremuri, alte obiceiuri - acum văd că totul e atât de tehnicizat, parcă-s roboţi. Se cere multă rapiditate cânmd faci o anumită fază, nu prea ai timp să o gândeşti, din păcate, iar acest lucru dăunează, ucide spectacolul fotbalistic".

Goluri şi spectacol fotbalistic
În anii 70, Victor Ciocan şi "Generaţia de aur" a fotbalului bistriţean făceau adevărate spectacole în fosta Divizie B, spectacol fotbalistic şi goluri, foarte multe goluri. Într-o singură partidă, Tori a înscris de 11 ori: "Aveam acele calităţi pe care trebuie să le aibă un vârf autentic - condiţie fizică perfectă şi multă, foarte multă seriozitate, vedeam mingea, dar mai ales locul unde va ajunge, o miroseam efectiv. Sigur că avem dribling derutant, trăgeam cu ambele picioare la poartă, atacam continuu. Acum parcă se doarme în teren. Practic, e mai uşor să distrugi o fază, e mai uşor să faci faza defensivă, să pui autobuzul în poartă şi să aştepţi vreo greşeală a adversarului. Jocul de atac se face mai mult afară, asta pentru a nu aglomera apărarea - 4-4-2 dar fără atacanţi de excepţie. Este o criză mondială de atacanţi veritabili. De când nu s-a mai auzit de vârfuri ca Uwe Seller, de foarte mult timp... Uitaţi-vă la băieţii ăştia de picioruşe au, Doamne, păi noi aveam nişte muşchi la picioare în Divizia A, fibre, domnule, fibre, condiţie fizică, oasatură. De ăştia cum se dă unul mai tare, deja se tăvăleşte pe jos de parcă l-a lovit maşina. Nişte slăbănogi".

Despre arbitraj
Tori începe să ofteze: "Aici e marea bubă a fotbalului românesc - arbitrajul. Practic, nu avem nişte regulamente clare. Uite, în alte campionate nu li se permite patronilor să-şi dea cu părerea despre arbitraj, aici fiecare zice ce vrea: de la Iancu până la MM Stoica, de la Porumboiu la cine ştie ce individ care crede că dacă are bani, ştie şi fotbal. Banul, banul ăsta a stricat totul, iar acum lucrurile stau prost de tot. Vezi, cu fiecare an care trece, calitatea fotbalului românesc e tot mai subţire, scade vertiginos - doar scandaluri peste scandaluri, în timp ce copiii sunt tot mai puţin interesaţi cu adevărat de acest sport. Ei vin aduşi de părinţii care au mirosit că sunt mulţi bani de câştigat, dar pentru ei nu contează dacă piciul are sau nu are talent. E o mare prostie, zău aşa".

Soarta antrenorilor şi arbitrilor
"Vedeţi care e soarta antrenorilor: dacă nu ai rezultate imediate, orice nebun de patron de echipă te dă afară, de parcă eşti ciorap... Eu din anii 70 am început arbitrajul, dar atunci a trebuit să fac stagiu: doi ani pentru liga a treia, tot atâţia pentru fosta Divizie A, plus că am mai făcut două cursuri, în urma cărora am fost selectaţi 30 de foşti fotbalişti care în anul 1982 am promovat ca arbitru în Divizia A. Am fost singurul arbitru de divizie superioară din Bistriţa. Acum îi promovează pe ochi frumoşi şi fără examene, iar tâmpenile care le fac afectează întregul sistem fotbalistic. Eu nu înţeleg de ce trebuie să-ţi închei activitatea din arbitraj la vârsta de 45 de ani, atunci când eşti în vână, ca să spun aşa, având şi experienţa necesară pentru a lua şi cele mai optime soluţii pentru ceea ce se întâmplă pe suprafaţa de joc".

Polisportiv
"Cred că nu există sport pe care eu să nu-l fi făcut. Am jucat handbal, am fost în lotul naţional de tineret de handbal, în timp ce unii ziceau că am calităţi de mare handbalist decât de fotbalist. Jucam handbal dimineaţa la 11.00, iar după amiază jucam fotbal în Divizia C. De asemenea am mai făcut schi, patinaj, am jucat hochei pe gheaţă, volei, baschet, tenis de masă, chiar am fost destul de bun. Am jucat cu Radu Negulescu. Ei, multe lucruri frumoase poţi să faci când faci sport din plăcere şi-i înţelegi adevăratul spirit. "