Ştiri Gloria Bistriţa
10-27-2009, 09:31 PM
Mesaj: #83
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Gloria Bistriţa
"A fost penalty la Andrei Cristea, dar e bine că nu a dat arbitrul"
Fundaşul formaţiei Gloria Bistriţa, Mădălin Ciucă, autorul faultului din careu la Andrei Cristea în minutele de prelungire ale partidei cu Dinamo, a declarat, luni, că a fost penalty, însă este fericit că arbitrul nu a dictat sancţiunea împotriva ardelenilor.
"La acea fază am simţit că am atins mingea uşor cu călcâiul, însă e bine pentru noi ce a dat arbitrul. A fost fault, corect era să se acorde 11 metri, dar am avut noroc că arbitrul era departe de fază. Nu ştiu de ce se plânge Dinamo, dacă erau aşa tari, rezolvau meciul până la acea fază", a spus Ciucă. Fundaşul s-a referit şi la o fază din prima repriză, la un presuspus fault asupra lui Alexe: "La Alexe nu cred că se acorda niciodată penalty. Când am văzut că vine centrarea de pe partea stângă am vrut doar să-i iau faţa lui Alexe. Ne-am ţinut reciproc, nu a fost vorba de 11 metri. Dacă era ceva, protesta într-un fel la arbitru, însă nu a zis nimic". În minutul 90+4 al partidei Dinamo-Gloria Bistriţa, scor 1-1, roş-albii au solicitat o lovitură de pedeapsă în urma unui duel între Andrei Cristea şi Mădălin Ciucă, dar centralul Ciprian Danşa a lăsat jocul să continue. Reluările TV au relevat că intervenţia fundaşului Gloriei a fost neregulamentară. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
11 Musafir(i)
11 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut