Ştiri Politehnica Iaşi
12-18-2009, 03:47 PM
Mesaj: #163
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Politehnica Iaşi
Grigoraş: "Dacă Milea şi Negru nu se accidentau făceam la fel de multe puncte ca atunci cînd la Poli a jucat Andrei Cristea"
Antrenorul Politehnicii Iaşi spune că accidentările celor doi mijlocaşi sînt principala cauză a neatingerii ţintei pe care şi-o propusese pentru tur, 20-21 puncte.
"Chiar dacă am făcut mai multe puncte faţă de turul trecut iar în clasamentul adevărului sîntem conform graficului stabilit în vară, pe locurile 10-12, nu sînt mulţumit de ce am realizat în prima jumătate a campionatului. Toţi avem o contribuţie la nerealizarea obiectivului personal pe care mi l-am propus în vară, strîngerea a 20-21 de puncte, însă cred că principala cauză a acestui lucru este dat de accidentările pe care le-au suferit Milea şi Negru, două piese extrem de importante la mijlocul terenului. Nu întîmplător am traversat seria neagră de cinci eşecuri consecutive imediat după ce i-am pierdut pe cei doi. Cred că dacă Ciprian şi Vali erau apţi pînă la final, puteam obţine 21 de puncte, atîtea cît s-au realizat şi în returul trecut, cînd la Poli jucau Andrei Cristea (foto) ori Montiel, iar din ceea ce au spus jucătorii, condiţiile financiare au fost net superioare" a afirmat tehnicianul. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
9 Musafir(i)
9 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut