Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Rapid Bucureşti
10-17-2009, 01:43 PM
Mesaj: #181
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Stache: "Vreau să văd Rapidul câştigând"

Investitorul german Lutz Stache s-a întors ieri la Bucureşti pentru a finaliza tratativele cu Copos şi va asista şi la derby-ul "feroviar" dintre Rapid şi CFR Cluj.

- Clubul a fost declarat insolvabil din cauza unei restanţe către o firmă de catering? Ce părere aveţi?
- Dacă 20.000 de euro ar fi singurele datorii, ar fi bine, dar vorbim despre o sumă mult mai mare. Ce pot să vă spun este că negociem şi că încercăm să ajungem la un consens.

- Cum merg tratativele?
- Cred că negocierile cu domnul George Copos vor avea un rezultat favorabil în scurt timp.

- Sâmbătă vă găsim în Giuleşti?
- Da, voi fi prezent la meci şi vreau să văd Rapidul câştigând din nou, pentru ca echipa să rămână în continuare lider.

- Odată cu preluarea Rapidului veţi schimba şi conducerea clubului?

- Nu vă pot spune acum dacă în cazul în care voi prelua Rapidul, voi veni cu o echipă managerială din Germania.

- Sunteţi mulţumit de evoluţia Rapidului?
- Este foarte bine că, în condiţiile în care clubul are probleme financiare, jucătorii se concentrează doar la fotbal, câştigă şi sunt pe primul loc. Fotbaliştii se luptă, muncesc şi nu se gândesc la bani, iar aceste lucruri i-au adus acolo, în faţă. Însă în scurt timp cred că vom rezolva toate problemele cu care se confruntă Rapidul.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 01:44 PM
Mesaj: #182
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
"Marius, tu mai joci?"

Marius Constantin a ajuns într-o situaţie incredibilă: colegii îl roagă să tragă de el, ca să revină pe teren.

În doar două luni, din internaţional a ajuns rezerva rezervelor la Rapid! Marius Constantin a jucat în august pentru echipa naţională contra Ungariei (1-0), apoi statutul i s-a schimbat din rău în mai rău. Viorel Hizo nu-l mai include nici între primii 18 la meciurile oficiale. "Antrenorul l-ar fi băgat cîteva minute în amicalul cu Otopeni, dar a zis că e răcit", au povestit colegii fundaşului de 25 de ani.

Tot coechipierii l-au întrebat miraţi ce are de gînd să facă: "OK, o să fii liber de contract la vară, dar dacă tu nu mai joci deloc pînă atunci, cine te mai ia?! Trage un pic de tine, că altfel pierzi vremea aiurea!". Ca să-i întindă o mînă de ajutor, Hizo vrea să-l oprească pe Constantin în lotul pentru meciul cu CFR, ca rezervă.

După startul bun de campionat pe care îl avusese Marius, Copos anunţase că va deschide negocieri pentru semnarea unui nou acord cu stoperul care evoluează în Giuleşti din 2004.

19 ani are Octavian Ionescu, înlocuitorul lui Constantin în lotul Rapidului. Jucătorul promovat de la "satelit" cîştigă 1.200 de lei pe lună şi locuieşte într-un cămin studenţesc

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 01:45 PM
Mesaj: #183
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Nicolae Manea: "Cesinha se simte bine în familia Rapidului, cred că va continua alături de noi"

Directorul tehnic al giuleştenilor, Nicolae Manea, spune că brazilianul Cesinha îşi doreşte să continue să joace în Grant şi aşteaptă să-şi prelungească înţelegerea cu gruparea alb-vişinie.

"Cesinha aşteaptă să aibă o discuţie cu preşedintle Consiliului de Administraţie, Ion Taban, pentru a-şi prelungi contractul. Nu intră în discuţie ca el să ajungă la Steaua. E adevărat că Cesinha intră în ultimele 6 luni de contract cu noi, dar cred că el va continua în Giuleşti. Cred că Cesinha se simte bine în familia asta a Rapidului", a spus Manea la sport.ro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 01:46 PM
Mesaj: #184
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Copos, the sailor man

Rapidistul dezvăluie de ce şi-a luat bărci de un milion de euro şi de ce apare mai des pe apă decît la meciuri în Giuleşti.

E zece dimineaţa şi Copos se chinuie să îmbrace nişte pantaloni ciudaţi, din fîş gros. Zice "sînt de la Alexandra, cadou din America. E superfată! A făcut şcoala de vele în State, chiar am luat-o cu mine pe mare de cîteva ori". Omul cu 210 milioane de euro în topul Forbes trage de echipamentul de yachting, poartă şapca pusă invers şi nişte ochelari stranii, prinşi la spate. "E important cum te îmbraci. Spre exemplu, în septembrie am ajuns pînă la Odessa, am tras un frig acolo...a fost ca-n Himalaya! Dacă-ţi mai vine şi vreun val de peste doi metri...".

E fan Napoleon
Copos se pregăteşte acum de un concurs "in shore, adică ai patru balize şi te învîrţi între ele de ţi se face rău". Povesteşte că a plătit 400.000 de euro pe velierul de concurs. "Şi mai am unul mai mare şi mai scump, de 54 de picioare, cu care plec duminica la plimbare. Am fost pe toate mările cu el, am fost în Italia, la Porto Cervo, în Sardinia. Am umblat peste tot. Într-o vreme, citeam o carte, iar dimineaţa, după micul dejun, hotăram unde mergem. Ziceam «Hai la Ajaccio!» şi plecam acolo". Scoate din buzunar telefonul, un Sony-Ericsson uzat şi zgîriat, şi arată nişte poze de pe mare, în care e îmbrăcat cu blănuri groase, ca un explorator de la Poli: "Uite cum a fost la Odessa!".

"Luaţi destinaţiile din cartea pe care o citeaţi?". "Aaa, nu! Cartea era despre Napoleon. O citesc mereu cînd sînt trist şi necăjit. De fapt, parcurg numai prima parte, a doua nu mă interesează, fiindcă declinul mă deprimă. Oricum, Napoleon a fost fantastic! L-au doborît greşelile şi a avut ghinionul să-l cunoască pe Alexandru I, un dobitoc".

Rapidul, nisipul şi marea
Copos revine la navigaţie şi începe să vorbească despre babord, tribord, grade. Zice "e fizică adevărată aici! Vă daţi seama cum e să conduci un velier contra vîntului?". "E mai bine aici ca la fotbal?". "Sînt senzaţii diferite. Eu trăiesc fotbalul cu pasiune, la intensitate maximă, dar pe mare mă liniştesc, e cu totul alt sentiment decît pe stadion. Yachtingul e un sport complex...Opa! Uite ditamai peştele! Ce era, mă, ăla? Peşte?!". Se duce spre barcă, dar îi sună telefonul şi se opreşte. "Da, Adriane, 'neaţa! Da, mă, bagă! Discuţi direct cu mine, bagă nisipul. Deci cînd bagi nisipul pe Giuleşti? Hai, mă Adriane, că încep ploile, nu te uiţi şi tu pe weather.com? Ce naiba!". "Vă ocupaţi de Rapid şi de pe mare? Nu mai vindeţi clubul?". "Era Adrian Oprişan. Am promis c-o să avem cel mai bun teren din România şi o să mă ţin de cuvînt, atîta tot!".

Echipajul din cinci oameni pregătea velierul pentru competiţia care stătea să înceapă. "De ce nu v-aţi luat un yacht? Nu e mai confortabil?". "Ba da, dar nu mă regăsesc pe un yacht. Adică te urci, apeşi un buton, după care stai degeaba şi el face vum, vum, vum! Asta e tot! Nu, mie-mi plac provocările, îmi place munca". Se urcă pe vas, ridică o manetă şi strigă la oameni: "Haideţi, băieţi! Cea mai bună echipă din România!".

A terminat pe locul 2. În fotbal, asta ar însemna Liga Campionilor.

A pierdut două BMW-uri

Velierul Ann, al lui Copos, conducea în clasamentul general înaintea ultimei etape, dar a pierdut primul loc şi a ratat două BMW-uri 116, de cîte 20.000 de euro fiecare, care au constituit premiul destinat campionilor. Patronul Rapidului s-a ales cu 4.500 de euro, bonusul pentru ocupantul locului secund.

50 de euro ca să participi
Prezenţa la concursuri e condiţionată de calitatea de membru al Yacht Clubului Regal Român. Înscrierea era gratuită pînă anul ăsta, dar în 2009 s-a perceput o taxă de 50 de euro. Ce alte cheltuieli mai sînt? "Întreţinerea, curăţarea bărcilor costă destul de mult, dar eu am norocul de a avea un om foarte pasionat şi priceput, care se ocupă de asta", a explicat Copos.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 01:48 PM
Mesaj: #185
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Păcăliţi

Tinerii din lot nu au văzut nici un leu în plus, deşi a trecut o lună de cînd li s-a promis măriri salariale.

Marinescu, Păun, Răduţă şi Ioniţă trebuie să mai aştepte pînă să-şi scoată de pe carduri "alocaţiile" mărite. Li s-a promis majorări salariale încă de acum o lună, dar internaţionalul de tineret Ioniţă a rămas cel mai prost plătit din campionat, cu 12 milioane de lei vechi pe lună, în vreme ce primii trei cîştigă cîte 1.000 de euro.

Fotbaliştii aduşi de la "satelit" au clauze în contracte potrivit cărora înţelegerile trebuie renegociate după ce ei bifează minimum 10 meciuri pentru echipa mare. "Au discutat cu cei din conducere despre această prevedere, dar li s-a spus: "Voi pregătiţi-vă bine în continuare, că de restul ne ocupăm noi!". De atunci, nimeni n-a mai adus vorba despre banii lor", povestesc surse din echipă.

Tinerii au cerut salarii mai mari şi înaintea campionatului, iar acum au izbucnit din nou, după ce au aflat că noua achiziţie Bornescu primeşte 160.000 de euro pe an. Goalkeeperul l-a egalat pe Costin Lazăr în fruntea topului celor mai bine plătiţi români din echipă.

16 meciuri în Liga I şi 3 goluri are Răduţă. Păun are tot 16, Marinescu - 14, iar Ioniţă - 6, plus un gol

Copos: "Vînzarea e gata!"
"Lutz Stache va fi proprietarul Rapidului pînă la sfîrşitul lunii noiembrie. Actele sînt deja gata, dosarul juridic are 260 de pagini", a declarat Copos la GSP TV. Actualul patron susţine că "îi vînd neamţului deoarece clubul are nevoie de un investitor mai puternic, care să-l ducă în Liga Campionilor. Stache va schimba managementul, o să aducă oameni din Germania, capabili să facă performanţă în Giuleşti".

Marinescu e numărul 1
Hizo îl va titulariza azi tot pe Andrei Marinescu. Portarul de 24 de ani are deja trei partide oficiale fără gol primit, una în Cupă, cu FC Bihor (2-0), şi două în Liga I, cu Internaţional (4-0) şi cu Ceahlăul (4-0). Bornescu va fi declarat liber de contract abia marţi şi pînă atunci nu poate fi legitimat. Chiar dacă impresarul Ana Maria Prodan spune că Mircea mai are oferte şi din Rusia, surse autorizate susţin că a semnat deja cu giuleştenii.

Lazăr află azi dacă joacă
Din cauza unei răceli puternice, Costin Lazăr nu s-a pregătit nici ieri dimineaţă alături de colegii săi. Căpitanul Rapidului se află sub tratament cu antibiotice, iar Hizo ar vrea să-l titularizeze chiar dacă mijlocaşul nu s-a mai antrenat de 4 zile, respectiv de marţi, cînd se afla la Piatra-Neamţ cu echipa naţională. Dacă Lazăr nu va putea juca, "Dulăul" îl va folosi în centru pe Herea, iar Cesinha va fi utilizat în banda stîngă a liniei mediane.

Interzis lui Fabbiani
Şefii clujeni nu mai vreau să audă de revenirea lui Cristian Fabbiani în Gruia. Atacantul a fost împrumutat pînă în iarnă la River, unde este contestat de fani şi conducerea tehnică. "Fabbiani nu cred că va mai reveni la Cluj. Poate doar dacă are treabă şi va vizita oraşul", a spus preşedintele Mureşan. Fabbiani a fost cumpărat de la Lanus în vara lui 2007 pentru 2,2 milioane de dolari.

Replică lui Hizo
Preşedintele Iuliu Mureşan a plecat, aseară, împreună cu echipa în Capitală. Mureşan a lipsit în ultimele zile din Cluj, fiind plecat într-o vizită privată în Franţa şi Germania. "Nu-mi fac probleme pentru atac, dar nici în apărare, unde Cabrera trebuie să-şi arate valoarea. Toate meciurile cu Rapid au fost importante pentru noi. Nu mă amăgesc declaraţiile lui Hizo, pentru că giuleştenii sînt pe primul loc", a declarat "Murinio". Tehnicianul Rapidului a declarat că lotul CFR-ului e cel mai valoros din Liga 1.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 04:27 PM
Mesaj: #186
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Mai importanta decat vanzarea clubui lui Stache ,ar fi victoria pe care imi doresc din tot sufletul sa o obtinem diseara,insa o sa fie un meci tare greu cu CFR ,chiar daca le lipsesc ceva jucatori.Speram sa facem un joc bun ca la Craiova sau cu Vasluiul acasa si sa ne continuam evolutia buna din ultimele meciuri.In meciurile cu CFR si cu Steaua ne putem arata adevarata valoare ,daca meritam sau nu sa fim acolo unde suntem acum.
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 09:41 PM
Mesaj: #187
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Uite ca nu mi s-a indeplinit dorinta....din pacate.Asta e ....ne-am facut-o cu mainile lui Marinescu.Pacat ca echipa a jucat bine,am ratat atatea si atatea ocazii ,in timp ce clujenii ne umpleau poarta de goluri cu largul concurs al portarului nostru foarte neinspirat in aceasta seara.Mergem inainte si vedem ce va fi la meciul din Ghencea....
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-18-2009, 03:51 PM
Mesaj: #188
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Copos: "E inimaginabil ce a făcut Tudor, sunt greşeli premeditate împotriva Rapidului"

Patronul Rapidului, George Copos, a criticat vehement, sâmbătă, arbitrajul lui Alexandru Tudor, pe care îl acuză că nu a acordat două penalty-uri pentru giuleşteni şi nu l-a eliminat pe Deac, şi a anunţat că va solicita doar arbitri străini la meciurile de pe teren propriu.

"Este inimaginabil ce a făcut Alexandru Tudor, un arbitru cu ecuson FIFA. Am avut cel puţin două lovituri de pedeapsă neacordate, la faultul lui Panin asupra lui Herea şi atunci când Mureşan a respins cu mâna. E imposibil ca Tudor să facă aşa ceva, să îi fie ruşine că poartă ecusonul FIFA. În plus, mai trebuia ca Deac să fie eliminat când l-a faultat pe Helder. Alta era soarta partidei dacă Tudor era serios. A furat munca unor copii, a unor oameni care fac mari sacrificii. Sunt greşeli premeditate împotriva Rapidului, nu are ce căuta pe lista FIFA, să stea acasă", a spus Copos, la GSP TV, adăugând că "am încă răbdare cu jucătorii tineri, nu trebuie să luăm decizii pripite în ceea ce-i priveşte".

Oficialul giuleştean a precizat că pe viitor va solicita ca jocurile Rapidului să fie conduse doar de brigăzi din străinătate: "Din toată sărăcia Rapidului, ţin să anunţ că la toate meciurile importante din Giuleşti nu va mai fi niciun arbitru român. O să fac taxi noaptea prin Bucureşti să aduc bani pentru a fi arbitraţi de străini. Nu e posibil aşa ceva".

George Copos a mai dezvăluit că portarul Mircea Bornescu a semnat deja un contract cu Rapid. "Îl avem pe Bornescu, am făcut eforturi foarte mari pentru a-l aduce. Îmi pare rău că nu l-am putut transfera mai devreme. De marţi va fi oficial jucătorul nostru. El semnase de multă vreme cu noi. Îi mulţumesc lui Adrian Mititelu pentru că a fost înţelegător", a conchis acesta.

Patronul Rapidului a fost prezent după foarte multă vreme la un meci al giuleştenilor de pe teren propriu, însă a părăsit arena la mijlocul reprizei secunde.

CFR Cluj a câştigat, sâmbătă, scor 4-1, în deplasare, cu Rapid, în derby-ul etapei a 10-a, şi a urcat pe prima poziţia în clasamentul Ligii I, luând locul chiar formaţiei giuleştene, care a coborât pe locul doi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-18-2009, 03:55 PM
Mesaj: #189
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Stache: "Rapid a jucat foarte bine, dar, din păcate, a avut mult ghinion"

Omul de afaceri german Lutz Stache, care se află în negocieri cu George Copos pentru preluarea Rapidului, crede că formaţia giuleşteană a avut ghinion, dar în cele din urmă se va impune în lupta pentru titlu. "Rapid a jucat foarte bine, dar, din păcate, a avut mult ghinion. CFR Cluj a câştigat până la urmă şi o felicit. Oricum, sunt sigur că noi vom câştiga titlul. M-a impresionat toată echipa de la noi, dar după cum am spus, cred că am avut mult ghinion", a opinat acesta.

La plecarea de pe stadion, Stache a fost aşteptat de câteva zeci de fani ai Rapidului, care i-au scandat îndelung numele. De asemenea, în timp ce încerca să ajungă la maşină, germanul a fost oprit de mai mulţi suporteri, care i-au sărutat mâna şi au încercat să-l ridice pe braţe.

CFR Cluj a câştigat, sâmbătă, scor 4-1, în deplasare, cu Rapid, în derby-ul etapei a 10-a, şi a urcat pe prima poziţie în clasamentul Ligii I, luând locul chiar formaţiei giuleştene, care a coborât pe locul doi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-18-2009, 03:56 PM
Mesaj: #190
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Viorel Hizo: "Am ratat nepermis de mult şi, practic, ne-am bătut singuri"

Antrenorul Rapidului, Viorel Hizo, a declarat, sâmbătă, că elevii săi au pierdut partida cu CFR Cluj, scor 1-4, din cauza nenumăratelor ocazii ratate, dar şi pentru că arbitrul Alexandru Tudor nu le-a acordat două penalty-uri în prima repriză, la două faze clare.

"Nu mi-am imaginat niciodată un asemenea deznodământ şi va trebui să fac o analiză foarte atentă a jocului, dar şi, în acelaşi timp, să mă analizez şi pe mine. În această seară, şansa a fost de partea adversarului, am ratat din nou nepermis de mult. Practic, ne-am bătut singuri în această seară. Cu toate astea, felicit CFR pentru victorie şi îi doresc să aibă aceeaşi şansă şi în partida de joi, din Liga Europa", a spus Hizo.

Tehnicianul nu crede că portarul Andrei Marinescu poate fi scos ţap ispăşitor pentru golurile încasate, deşi poartă o mare parte din vină. "Am auzit că unele voci mi-au reproşat că nu l-am schimbat pe Marinescu după primul gol şi vreau să clarific lucrurile. Nu puteam să-l înlocuiesc pentru că pe bancă era Drăghia, care are numai 18 ani, şi până acum a jucat numai la Liga a III-a. Aş fi riscat să-l termin ca fotbalist. Nu Marinescu e principalul vinovat pentru eşec, ci întreaga echipă, inclusiv eu", a opinat tehnicianul.

Hizo susţine că arbitrul Alexandru Tudor a condus întregul joc în favorarea oaspeţilor şi nu vrea ca la meciurile Rapidului să mai fie delegate brigăzi din România. "Am fost dezavantajaţi clar de arbitraj, sunt dezamăgit prestaţia lui Tudor în această partidă. 90 la sută dintre greşeli au fost comise în defavoarea echipeie mele şi nu pot să-mi explic trei faze. Nu pot să înţeleg de ce nu ni s-a acordat un penalty clar la Herea, care a fost obstrucţionat de Panin, iar mai apoi la henţul lui Mureşan. Nici măcar pe Deac nu l-a eliminat, deşi ar fi trebuit asta. Chiar dacă am susţinut mereu arbitrii români, acum consider că s-a ajuns prea departe şi regret decizia", a conchis acesta.

CFR Cluj a câştigat, sâmbătă, scor 4-1, în deplasare, cu Rapid, în derby-ul etapei a 10-a, şi a urcat pe prima poziţia în clasamentul Ligii I, luând locul chiar formaţiei giuleştene, care a coborât pe locul doi.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
12 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut