Ştiri Rapid Bucureşti
11-03-2009, 03:47 PM
Mesaj: #293
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Viorel Hizo şi-a reziliat contractul cu formaţia giuleşteană
Tehnicianul Viorel Hizo şi-a reziliat, luni, înţelegerea cu Rapid, pe cale amiabială, după ce s-a înţeles în acest sens cu preşedintele CA al clubului, Ioan Taban.
"Ne-am întâlnit şi am reziliat contractul pe cale amiabilă, fără niciun fel de problemă. În afară de pretenţiile financiare obişnuite, nu a avut niciun fel de cereri. Probabil dânsul a decis să plece pentru că a fost foarte supărat fiindcă s-a ratat obiectivul, dar el nu e un antrenor care să lase o treabă neterminată. Aşa s-a întâmplat să fie, să plece în timpul campionatului", a declarat, luni, p Ioan Taban. Acesta a precizat că directorul tehnic Nicolae Manea a preluat funcţia de antrenor principal până la finalul turului după care se va lua în discuţie continuarea cu el pe banca tehnică. "Am vorbit cu domnul Manea şi mi-a spus că vrea să preia echipa pentru cele şase etape care au rămas. Dar asta nu înseamnă că nu poate rămâne şi în retur. El s-a angajat să obţină nişte rezultate, iar noi le aşteptăm. Avem încredere în el", a mai afirmat Taban. Hizo a depus o cerere de reziliere a contractului în cursul zilei de vineri, la numai o zi după eliminarea din Cupa României, în faţa nou-promovatei Internaţional Curtea de Argeş. După câteva ore de discuţii, s-a decis ca noul antrenor să fie Nicolae Manea, deoarece tehnicianul nu a putut fi convins să revină. În vârstă de 61 de ani, Hizo a preluat formaţia giuleşteană înaintea etapei a 29-a a ediţiei trecute de campionat, însă nu a reuşit să o califice în Liga Europa. În acest sezon, cu acesta pe bancă, Rapid se află pe locul 3 în campionat, cu 19 puncte, la doar două puncte de lider, şi a fost eliminată din Cupa României, în faza optimilor, de Internaţional Curtea de Argeş. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
20 Musafir(i)
20 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut