Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Rapid Bucureşti
12-30-2009, 11:22 PM
Mesaj: #471
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Tibi Bălan: "Nu-mi pemit să joc în divizia secundă, nu zic nu Rapidului!"

Fostul mijlocaş al celor de la Unirea Urziceni şi actualul jucător al Sportului Studenţesc, Tibi Bălan, a declarat că exclude posibilitatea să evolueze din retur la echipa patronată de Vasile Şiman în Liga a II-a, dar nu zice nu unei oferte venite din Giuleşti.

"Am 28 de ani şi nu-mi permit să stau să joc în divizia secundă. Pentru mine Sportul e un capitol încheiat şi aştept oferte din Liga I. Nu zic nu Rapidului! Rapid este o echipă mare, chiar dacă au probleme cu banii!", a spus Tibi Bălan.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-30-2009, 11:23 PM
Mesaj: #472
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
George Copos se gîndeşte să-i lase Rapidul moştenire fiicei sale, Alexandra!

A fost la un pas să vîndă Rapidul, acum se gîndeşte să-l lase moştenire. Alexandra Copos ar putea ajunge într-un viitor nedefinit şef în Giuleşti pentru că iubeşte Rapid şi a plîns atunci cînd la club au existat probleme.

"Alexandra este un copil care iubeşte Rapidul şi a plîns cînd au fost probleme şi a auzit că poate intra în insolvenţă. Nu ştiu dacă este o afacere, dar e o datorie foarte mare. Alexandra este un copil extrem de atentă, o fire puternică care-şi pregăteşte masteratul şi ţine foarte mult la muncă", a spus George Copos

"George Copos este ca şi Rapidul: inconstant, inconsecvent, dar cu o dragoste imensă pentru echipa lui. Va trece şi el peste momentul ăsta. Nu cred că va reuşi să vîndă vreodată Rapidul. Cred că Rapidul va deveni puternic în momentul în care va transmite Alexandrei preşedinţia clubului. O văd, e tare, e agresivă, e pricepută. Am o foarte mare încredere, sînt convins că poate să reuşească. Iar el să-şi vadă de regatele lui", a declarat Mircea Lucescu pentru TVR.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-30-2009, 11:24 PM
Mesaj: #473
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Vasile Şiman: "Au existat discuţii cu cei de la Rapid pentru Varga şi Bălan"

Patronul celor de la Sportul Studenţesc, Vasile Şiman, a declarat că în acest moment nu există nici o ofertă scrisă pe numele lui Dacian Varga şi Tibi Bălan. Şiman a confirmat interesul Rapidului pentru cei doi jucători, urmînd să negocieze cu patronul Rapdiului, George Copos, după Revelion.

"Nu am primit nici o ofertă pînă în acest moment pentru Varga sau Bălan. Au existat discuţii cu cei de la Rapid, dar am decis să vorbim după Sărbători. Este exclus oricum ca cei doi să joace în Liga a II-a, la Sportul din ianuarie. Vom vedea în funcţie de ce oferte vom avea, vom analiza ce urmează să facem. În cazul în care nu vom primi nici o oferă pentru Varga sau Bălan, va urma o altă decizie de compromis pe care să o luăm", a spus Şiman la GSPTV.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-31-2009, 12:01 PM
Mesaj: #474
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Copos: "Ne aşteaptă iadul"

George Copos se teme pentru viitorul echipei sale, ştiind că obţinerea licenţei pentru noul an bate la uşă. Patronul Rapidului crede că "iadul" prin care a trecut în martie 2009 este "floare la ureche" faţă de ce-l aşteaptă acum, când va trebui să scoată alţi bani pentru susţinerea clubului, în condiţiile în care a decis că nu va vinde echipa.

Libertatea: Care jucător v-a impresionat cel mai mult în acest tur?
George Copos: La Rapid există atât unii fotbalişti care au jucat excepţional în 2009, cât şi unii care s-au mai întâlnit cu neşansa, în ciuda dorinţei de a face performanţă. Dar, în opinia mea, “jucătorul” care merită cu adevărat aplauze este Rapidul. Aş fi nedrept dacă aş menţiona numele unuia sau altuia dintre fotbalişti.

După scandalul iscat de Costin Lazăr, Iencsi are ocazia să redevină căpitan?
Antrenorul este cel care stabileşte cine e căpitan. Pe de altă parte, Lazăr a greşit când a declarat că nu se prezintă la reunirea clubului din cauza problemelor financiare prin care trece Rapidul. Te aştepţi la o altă atitudine din partea căpitanului.

În această pauză competiţională, cât sunteţi dispus să investiţi în achiziţii?
Rapidului nu o constituie neapărat transferurile, ci asigurarea condiţiilor necesare pentru obţinerea licenţei clubului pentru următorul sezon competiţional. Mă tem că iadul prin care am trecut în martie 2009 a fost floare la ureche faţă de ce ne aşteaptă acum. Aşa că, înainte de a ne gândi la transferuri, trebuie să ne pregătim paşii de făcut pentru această acţiune, iar aceştia încep chiar din februarie

Cine are nevoie mai mult de Răzvan Lucescu - Unirea Urziceni, sau Rapid?
Cred că naţionala României. Răzvan este în prezent selecţionerul reprezentativei noastre şi cred că trebuie să-şi ducă la capăt acest contract, cu seriozitatea şi determinarea care îl caracterizează.

Cu Lutz Stache se va mai ajunge la un acord comun?
Noi rămânem în continuare deschişi negocierilor, iar deschiderea noastră e cât se poate de mare. Important ar fi ca Rapidul să obţină cât mai curând un suport economic mai solid decât îi pot asigura eu în momentul de faţă.

Ce vă doriţi de la noul an?
Resurse financiare suficiente pentru Rapid, astfel încât, la sfârşitul campionatului, echipa să fie pe prima treaptă a podiumului, acolo unde cred cu toată convingerea că trebuie şi poate să fie. Suporteri la fel de frumoşi precum clubul pe care îl susţin.

Care au fost realizările, dar şi insuccesele dumneavoastră din 2009?
Cel mai mare succes: politica de promovare a tinerilor capabili de performanţă, iar această politică încă nu şi-a arătat toate roadele. Cel mai mare insucces: blocarea - temporară, sper - a negocierilor de vânzare a clubului, care ar fi adus o nouă perspectivă financiară evoluţiei Rapidului.

Vrea titlul cu Rapid
Întrebat dacă Mugurel Buga şi Juliano Spadacio vor părăsi echipa de sub Podul Grant, patronul feroviarilor a răspuns că nu cunoaşte detalii despre situaţia celor doi, dar ar vrea să-i păstreze la echipă pentru un nou titlu: "Şi eu aş vrea să am răspunsuri certe la această întrebare. Dorinţa mea e ca Rapidul să aibă cei mai buni jucători şi un maximum posibil de resurse, astfel încât să continue traseul frumos şi la final să câştige titlul", a conchis şeful Rapidului.

Iar promovează tineri
Date fiind condiţiile de criză prin care trece echipa, George Copos va încerca din nou să promoveze tineri, precum Păun, Lucian Răduţă sau Alexandru Ioniţă: "Cred că opţiunea principală în întărirea lotului pentru retur rămâne promovarea tinerilor. Mai vrem să câştigăm doi sau trei fotbalişti care să se ridice la nivelul lui Păun, Răduţă sau Ioniţă".

«Performanţă şi pe criză»
Şeful Rapidului este de părere că elevii antrenaţi de Nae Manea au pus umărul la treabă în acest tur de campionat, iar spre deliciul său, echipa a reuşit să facă performanţă şi pe timp de criză: "Rapidul s-a comportat foarte bine în acest tur, dovedind că se poate face performanţă şi în condiţii de criză".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-08-2010, 07:14 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 01-08-2010 09:43 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #475
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Mugurel Buga va semna un contract cu formaţia Xanthi Skoda valabil până în 2011

[Imagine: buka1.jpg]

Atacantul român Mugurel Buga a ajuns, vineri, la un acord cu oficialii grupării elene Xanthi Skoda şi va semna un contract valabil până la finalul sezonului viitor, informează Radio Metropolis.

Liber de contract după ce şi-a încheiat înţelegerea cu Rapid la finele lunii trecute, Buga a sosit miercuri noapte în Grecia şi după două zile a ajuns la o înţelegere cu oficialii lui Skoda.

Fotbalistul se antrenează deja individual la baza de pregătire a clubului.

Atacantul a fost ofertat de Xanthi şi în luna decembrie, însă atunci a refuzat datele contractuale oferite de oficialii greci.

În vârstă de 32 de ani, Mugurel Buga se va afla la prima experianţă la o echipă din străinătate, după ce în întreaga sa carieră a evoluat pentru numai două formaţii, FC Braşov şi Rapid. Cu şase prezenţe în echipa naţională, Buga a marcat şase goluri pentru Rapid în prima parte a campionatului, fiind al doilea golgheter al formaţiei giuleştene.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-08-2010, 09:42 PM
Mesaj: #476
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Copos: "Îmi doresc enorm să rămână Marius Constantin"

Patronul echipei Rapid, George Copos, a declarat că va face sacrificii pentru a putea să-l convingă pe fundaşul Marius Constantin să rămână la gruparea giuleşteană.

George Copos a precizat că ţine foarte mult la fotbalist. "Cu Marius Constantin am avut o discuţie de principiu, nu am semnat contractul încă, dar eu ţin foarte mult la Marius Constatin, este un om care are o valoare şi poate că acum, la 24 de ani, s-a echilibrat şi el. Îmi doresc enorm să rămână şi urmează să convenim asupra preţului pe care el îl cere, chiar dacă este unul destul de mare, suntem gata să facem sacrificii pentru a-l convinge să rămână. Merită acest lucru, iar dacă vom reuşi ar fi un lucru extraordinar", a declarat George Copos la GSP TV.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-08-2010, 11:46 PM
Mesaj: #477
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Ioan Taban: "Cesinha e în vacanţă să-şi revină psihic"

Mijlocaşul giuleştenilor, Carlos Cesinha, a petrecut sărbătorile de iarnă la Braga alături de partenera sa de viaţă, Vania, şi fetiţa de trei ani.

Ioan Taban, preşedintele CA de la Rapid, speră ca fotbalistul să revină la sentimente mai bune faţă de Rapid. La reunirea de pe 11 ianuarie, brazilianul este aşteptat să semneze şi un nou contract, deoarce angajamentul acestuia cu Rapid va expira din vară.

"Chiar dacă a stat pe tuşă în ultimul an, pe Cesinha îl aşteptăm la negocieri. El trebuie să-şi revină psihic după această vacanţă şi să se gândească serios la viitorul său. Are un contract bun la Rapid şi nu ştiu cu ce echipă s-ar putea înţelege asupra salariului său", speră Taban. Totuşi, Cesinha nu are de gând să semneze cu Rapid. El se află în ultimele şase luni de contract, iar George Copos i-a transmis că poate pleca doar pentru 500.000 de euro. "Nimeni nu oferă aceşti bani pentru mine. Voi sta până în vară la Rapid şi plec gratis, nu semnez alt contract", s-a confesat jucătorul apropiaţilor.

Taban a dezvăluit că singurul jucător care e de acord cu prelungire a contractului e Marius Constantin. Şi Iencsi e tot în ultimele şase luni de contract. "Ne zbatem să rezolvăm repede situaţia lui Marius. Cazul lui Iencsi nu este aşa urgent", spune Taban.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-10-2010, 02:27 PM
Mesaj: #478
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Copos: "Mai tari ca niciodată!"

George Copos anunţă că Rapidul se va întări puternic în această iarnă şi spune că va pune presiune pe antrenori pentru a lua titlul.

- Domnule Copos, cum merg negocierile cu Sportul pentru Dacian Varga şi Viorel Ferfelea?
- Eu sper să-i luăm pe amîndoi. Duminică am programată o întîlnire cu domnul Şiman pentru a discuta despre cei doi. Sînt fotbalişti valoroşi, care ne pot ajuta.

"Spadacio nu pleacă!"
- Cîţi jucători vor pleca în iarna asta?

- Vor fi cîteva modificări în lot. De exemplu, Joao Paulo poate să plece unde vrea el. Are calităţi, însă nu a reuşit să se impună.

- Spadacio? Îl lăsaţi să plece în Japonia?
- E exclus! Sub nici o formă nu voi accepta ca Juliano Spadacio, unul dintre cei mai buni jucători ai noştri, să plece împrumut în Asia! Deja am refuzat acea ofertă, nu ne interesează!

"Grandin şi Gauracs vin la reunire"
- S-a vorbit mult de francezul Elliot Grandin şi de letonul Edgars Gauracs, cum merg negocierile?
- Cred că amîndoi vor fi prezenţi luni la reunirea echipei. Mă voi implica personal ca ambii jucători să ajungă la timp. Nu vor fi singurele noastre transferuri din iarna aceasta. În retur, veţi vedea un Rapid mai puternic ca niciodată, cel mai echilibrat lot din istorie.

- Asta înseamnă că vă gîndiţi la titlu?
- Clar, obiectivul nostru în acest sezon a devenit cîştigarea campionatului. În trecut, mi s-a spus "Domnul Presiune", dar să vedeţi cum va fi în această primăvară. Nu-i voi slăbi deloc pe Manea şi pe Panait. Am mare încredere în ei şi ar fi păcat să nu devenim campioni.

"Marinescu a vrut să plece"
- De ce aţi renunţat la Marinescu?

- Andrei şi-a dorit să plece şi noi l-am lăsat. I-ar fi fost greu să se impună în faţa lui Bornescu, care e în primii doi portari din ţară! Mircea are nişte calităţi fantastice şi şi-a cucerit clar locul de titular. Nu uităm cît de mult ne-a ajutat Marinescu cînd am avut nevoie de el şi îi urăm succes!

- Dar de ce nu l-aţi împrumutat?
- Nici o echipă nu vrea să mai crească jucători care nu sînt ai ei. Oricum, am cerut pe el o sumă simbolică, nu cred că va avea probleme în a-şi găsi o formaţie.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-10-2010, 02:29 PM
Mesaj: #479
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
"Trei într-unul"

Fost coleg cu Elliot Grandin la Marseille, Hatem Ben Arfa îl laudă pe viitorul rapidist, despre care spune că poate evolua la fel de bine pe trei posturi diferite

Cunoscut în Franţa ca un fotbalist capricios, căruia îi plac petrecerile şi alcoolul şi care se ceartă cu antrenorii, Elliot Grandin (22 de ani) e aşteptat să sosească luni la Bucureşti.

Făcînd parte din aceeaşi generaţie cu Benzema, Nasri, Menez şi Ben Arfa, cariera lui Grandin nu a cunoscut nici pe departe aceeaşi traiectorie. Coleg cu el la Marseille şi în echipa naţională de tineret, Ben Arfa a vorbit în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor despre viitorul mijlocaş al Rapidului.

- Hatem, din România te deranjăm. Vrem să vorbim un pic despre fostul tău coleg de la Marseille, Grandin.
- Da. Ce-i cu el?

- S-a înţeles cu Rapid Bucureşti şi va veni săptămîna viitoare în România.
- Da? Vine la Bucureşti?! Eu nu am mai discutat cu el în ultima perioadă, dar am auzit că e foarte aproape să semneze cu o formaţie din ţara voastră. Nu prea am crezut.

- Care e relaţia ta cu el?
- Sîntem prieteni de foarte mult timp şi sper ca lumea fotbalului să reînceapă să vorbească despre el aşa cum se întîmpla acum ceva vreme, cînd îi era prevăzut un viitor foarte spectaculos. Are toate calităţile necesare să ajungă un mare fotbalist. Eu îi doresc tot binele din lume!

"Talent pur"
- Cum l-ai descrie ca jucător?
- Un talent adevărat! E tehnic şi rapid. Eu îl cunosc foarte bine, am fost colegi şi la echipa naţională de tineret. Are un potenţial fantastic şi sînt sigur că va ajunge departe. Dacă Rapidul îl ia, atunci nu va achiziţiona un singur fotbalist, ci trei! Poate evolua la fel de bine la mijloc, în dreapta sau în centru, dar şi în atac. Chiar şi pe postul de mijlocaş stînga poate fi folosit.

- Crezi că va avea probleme de adaptare într-un campionat străin?
- Nu cunosc prea multe despre fotbalul românesc, dar am discutat cu colegul meu, Elinton Andrade, care a fost tot la Rapid şi mi-a zis că în România se practică un fotbal de calitate. Am fost şi eu la Bucureşti, cînd fosta mea echipă Olympique Lyon a jucat împotriva Stelei, în Champions League, şi atunci, la final, am fost aplaudaţi, deşi favoriţii lor pierduseră. Asta înseamnă că românii apreciază fotbalul adevărat, deci pe Elliot îl vor iubi pentru că e un fotbalist care încîntă spectatorii. Va fi vedetă-n campionatul vostru!

"Va fi ne neoprit"
- Consideri că ar fi un pas înapoi pentru cariera lui?

- Nu, deloc! Cred că şi Grandin, şi echipa cu care va semna vor avea de cîştigat. El are nevoie de susţinere acum, pentru că nu trece prin nişte momente prea bune. Dacă simte că i se acordă încredere, va progresa cu siguranţă, va fi de neoprit şi îşi va putea găsi o formaţie de top, din Europa.

- Dar ce s-a întîmplat cu el la Marseille? De ce a fost lăsat să plece gratis?
- Ştiu că au fost ceva probleme pentru el, dar toate astea aparţin trecutului. Acum e un tip matur, a căpătat experienţă şi nu e cazul ca lumea să-l judece. Orice tînăr jucător mai comite şi erori, dar ştiu că Elliot a învăţat din tot ce s-a întîmplat şi acum e dornic să arate că e un fotbalist valoros.

120.000 de euro pe sezon va cîştiga Grandin în Giuleşti, la fel ca brazilianul Helder

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-11-2010, 07:42 PM
Mesaj: #480
RE: Ştiri Rapid Bucureşti
Manea: "Ne dorim titlul, dar pentru asta mai avem nevoie de întăriri"

Antrenorul echipei Rapid, Nicolae Manea, a declarat, luni, la reunirea echipei, că giuleştenii îşi doresc să câştige titlul în actualul sezon, dar pentru asta trebuie să muncească foarte mult, iar clubul să mai facă transferuri.

"Pe băieţi i-am găsit bine, chiar dacă unii au câteva kilograme în plus. Aşa se întâmplă de sărbători, mai scapi la porc, dar nu e problemă. Va fi greu în retur şi trebuie să muncim mult, dacă vrem să ne menţinem în vârf. Vrem titlul în acest sezon, dar mai avem nevoie de câţiva jucători pentru a acoperi toate posturile. Sperăm să aducem doi mijlocaşi şi un vârf până plecăm în primul stagiu de pregătire", a spus Manea.

Tehnicianul a afirmat că Rapid a negociat cu francezul Grandim şi s-a înţeles cu acesta, dar la câteva zile jucătorul le-a transmis că vrea un salariu mai mare, astfel că situaţia sa este în acest moment incertă.

Lotul echipei Rapid, format din 22 de jucători, s-a reunit luni la baza Pro Rapid. De la reunire au lipsit Juliano Spadacio, Cesinha, Helder şi Bozovic, care nu au ajuns încă în ţară, precum şi Ovidiu Herea, care este accidentat şi se află la recuperare în Italia. Fotbaliştii au efectuat şi un prim antrenament sub comanda lui Nicolae Manea şi Ciprian Panait.

Lotul prezent la reunire este următorul: Bornescu, Straton, Drăghia, Marinescu - M. Constantin, Iordache, Bratu, Mardare, R. Fernandes, Iencsi, Ionescu, Păun - Grigorie, Ivelja, Lazăr, Matic, Tene, Coman - Ioniţă, J. Pinto, Dobroiu, Răduţă.

Jucătorii au programată miercuri vizita medicală la INMS, apoi de pe 18 ianuarie va începe primul cantonament, care va avea loc la Poiana Braşov, timp de zece zile. Al doilea stagiu de pregătire va avea loc în prima parte a lunii februarie, în Antalya (Turcia).

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut