Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Steaua Bucureşti
09-19-2009, 09:20 PM
Mesaj: #221
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Marius Lacatus: "In intelegerea mea cu Steaua era stipulat ca sunt antrenor la echipa I si cred ca sunt contracte-tip"

Marea legenda a Stelei, Marius Lacatus, a declarat ca fostul tehnician al gruparii din Ghencea, Cristiano Bergodi, isi va rezolva diferendul financiar cu Steaua, acesta fiind de parere ca italianul are posibilitatea sa castige chiar mai multi bani si in alta tara.

"Nu cred ca Bergodi sta dupa banii pe care ii are de luat de la Steaua pentru ca are unde sa-si gaseasca un loc de munca, nu neaparat la noi in tara. Cred ca ar putea antrena la fel de multi bani sau poate mai mult. La mine in contract era stipulat ca sunt antrenor la echipa I si cred acestea sunt contracte-tip", a declarat fostul antrenor al Stelei.

Referitor la numirea lui Mihai Stoichita ca antrenor principal, Marius Lacatus a spus: "Pe un antrenor il tin rezultatele in functie si te feresc de iesirile patronului. Nu cred ca acum trebuie sa asteptam miracole de la Stoichita. El va incerca sa faca acest lucru, important e sa vedem daca si reuseste. Mie nu-mi place sa-mi atac fostii colegi, dar il auzeam acum o luna cand spunea ca Steaua nu are jucatori sa faca diferenta."

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-19-2009, 09:21 PM
Mesaj: #222
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Marius Lacatus: "Nu cred ca Gigi va vinde echipa. E ca un copil caruia ii iei jucaria"

Marius Lacatus s-a aratat neincrezator in declaratia patronului Gigi Becali, in care cel din urma spunea ca este dispus sa cedeze steaua pentru o suma care s-ar ridica la 30-35 de milioane de euro: "Nu cred in declaratia lui Gigi ca va vinde echipa. O sa vedeti ca se va razgandi. El n-are cum sa faca acest lucru, a spus ca Steaua face parte din familia lui si ca a investit bani si suflet. El e ca un copil caruia ii iei jucaria. Si daca ar vrea sa vanda, nu stiu daca va plati cineva aceasta suma, chiar daca mie nu mi se pare mult pentru la mijloc este numele Stelei. Nu e vorba doar de aceasta suma ci si de ce urmeaza apoi: contracte, prime si altele."

Referitor este sceptic si in privinta faptului ca suporterii vor reusi sa-l faca pe Becali sa plece din Ghencea: "Gigi are un suflet bun, pacat de gura sa. Daca si-ar pune un leocoplast, in special dupa meciuri, ar fi foarte bine, dar asta e el si nu cred ca va fi cineva care sa-l schimbe. Nici suporterii nu cred ca il vor face sa plece, el deja s-a obisnuit cu scandarile suporterilor, canta o data cu ei si pare ca trece usor peste ele, chiar daca in adancul lui nu ii convine."

Totodata, fosta legenda a Stelei a tinut sa sublinieze importanta fanilor in Ghencea: "S-a vazut cat de greu este fara suporteri. Ca jucator nu esti in apele tale, sunt momente grele in joc peste care treci si cu aportul suporterilor si parca renasti. Sunt fotbalisti de moral, care daca nu sunt ajutati de tribuna, daca nu simt un imbold, nu evolueaza asa cum trebuie."

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-19-2009, 09:39 PM
Mesaj: #223
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Marius Lacatus: "Chiar daca veneau telefoane din loja, important era sa arati ca ai bunavointa"

Fostul tehnician al Stelei, Marius Lacatus, a recunoscut ca Gigi Becali suna, uneori, pentru a impune unele schimbari, insa a dezvaluit si modalitatea prin care isi arata bunavointa: "Chiar daca veneau acele telefoane din loja, in care se spunea sa scoti un jucator sau sa introduci pe altcineva, il scoteam la incalzire, statea 20-25 minute ca sa se vada ca ai bunavointa."

Referitor la ofertele de a antrena in strainatate venite in aceasta vara, Marius Lacatus a tinut sa faca unele lamuriri: "Cand am fost in vacanta in Spania, am spus ca am fost sunat de catre doua echipe si apoi s-a scris ca Lacatus a refuzat doua echipe din Primera Division. Eu n-aveam cum sa fac acest lucru, probabil as fi semnat a doua zi. Au fost doua echipe: una din Arabia si una din Turcia, dar nu ne-am putut intelege."

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-19-2009, 09:40 PM
Mesaj: #224
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Marius Lacatus: "Nu m-as fi intors in Ghencea"

Marius Lacatus a exclus varianta revenirii sale in functia de antrenor in cazul in care patronul i-ar fi propus acest lucru dupa demiterea lui Cristiano Bergodi: "Eu am mai spus ca nu poti sa joci alba-neagra in aceasta meserie. Am fost o data la Steaua si cred ca tot ce am reusit in prima perioada a fost bine, intrucat am fost aproape sa castigam campionatul, apoi a venit al doilea an cu rezultate slabe si nu cred ca ar trebui sa ne gandim ca Marius Lacatus se va intoarce in cazul in care l-ar fi sunat Gigi Becali, desi nu cred ca ar fi facut acest lucru."

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-19-2009, 09:46 PM
Mesaj: #225
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Dumitriu: "Unde a mai construit Bergodi vreo echipa, ca sa construiasca la Steaua?

Dumitru Dumitriu acriticat capacitatea lui Cristiano Bergodi de a construi echipe, asa cum isi fixase italianul obiectivul la Steaua. "Titi" a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca tehnicianul "peninsular" nu a demonstrat nicaieri ca ar putea recladi o formatie, pentru ca nu a petrecut foarte mult timp pe banca niciunei echipe.

"Reconstructia este cu un jucator, maxim doi, pe sezon. Jucatorii trebuie sa intre intr-o echipa in care sa nu simta ca presiunea este asupra lor. Unde a mai construit Bergodi vreo echipa, ca sa construiasca la Steaua? La celelalte echipe a stat maxim patru luni. Eu stau si ma intreb daca e asa de valoros, de ce e liber mereu cand il cauta o echipa din Romania?", a declarat Dumitru Dumitriu, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".

"Cu Panduru nu poti sa discuti sa ii zici ca poate e alba, poate e neagra. El daca a a zis un lucru, asa ramane. Daca a zis ca daca pleaca Bergodi in alte conditii decat amicale, el nu preia echipa si asa a fost. Atunci cand a venit la Steaua, el a spus ca daca intra la facultate, ramane la Sportul Studentesc, iar daca nu intra, vine la Steaua. Nu a intrat la facultate si a venit in Ghencea, dar daca ar fi intrat, ar fi ramas la Sportul, pentru ca asa este el, un om de cuvant", a mai spus fostul antrenor al Stelei.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-20-2009, 11:17 AM
Mesaj: #226
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Moldovan: "Situatia mea de la Vaslui a fost diferita de cea a lui Bergodi, de la Steaua"

Viorel Moldovan a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca situatia plecarii sale de la FC Vaslui nu se poate compara cu circumstantele despartirii lui Cristiano Bergodi de Steaua, in ciuda faptului ca a fost vorba tot de o neintelegere cu patronul.

"Meseria de antrenor in Romania nu este grea, ci foarte grea. Nu vreau sa fac comentarii in momentul de fata cu niste cazuri precum cele de la Steaua, unde a fost situatia dintre Cristiano Bergodi si Gigi Becali. Eu, cand am plecat de la Vaslui, am avut niste discutii cu patronul Adrian Porumboiu. A fost cu totul diferit de ce s-a intamplat la Steaua. Nu vreau sa fac alte comentarii fata de ce s-a intamplat in Ghencea, ca sa nu e interpreteze. Nu vreau sa fac comparatii, sa discut sau sa dezvolt subiectul. Ce a fost a fost, e de domeniul trecutului. Ce se intampla in alta parte nu are de ce sa ma intereseze, e treaba lor. Eu maine (n.r. duminica) am meci si trebuie sa ma concentrez, sa pregatesc partida", a declarat Viorel Moldovan, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-20-2009, 11:19 AM
Mesaj: #227
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Grigoras: "Nu i-as permite nici lui Becali, nici lui Berlusconi sa intre in vestiar pentru critici"

Tehnicianul echipei Poli Iasi, Petre Grigoras, a declarat, in exclusivitate pentru Sport Total FM, ca a primit si el solicitari de la conducatorii formatiilor pe care le-a pregatit, de a intra in vestiar si a discuta cu jucatorii. Antrenorul a precizat, insa, ca de fiecare data a fost vorba de imbarbatari, nicidecum de critici, pentru ca nu ar permite niciunui patron din lume sa le faca observatii negative fotbalistilor sai, indiferent de numele acestuia.

"Am primit solicitari de si de la presedinte de club si patron de echipa, de a intra in vestiar. Au venit pentru a-i imbarbata pe jucatori sau pentru a suplimenta prima de joc. Eu nu as permite, insa, sa vina sa ii critice, indiferent cine ar fi, Gigi Becali sau Silvio Berlusconi. Asta e deviza mea. Am si eu niste principii pe care le respect, indiferent cine imi va fi presedinte sau patron", a declarat Petre Grigoras, in cadrul emisiunii "Gol dupa gol".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-20-2009, 11:21 AM
Mesaj: #228
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Steaua n-are jucători valoroşi"

Într-un interviu acordat EVZ, Ilie Dumitrescu exclude o colaborare cu formaţia din Ghencea. Ilie Dumitrescu ştie poate cel mai bine ce înseamnă patimile unui antrenor. Demis prematur de la formaţia elenă Panthrakikos, chiar după disputarea primei etape, fostul mare atacant al "Generaţiei de Aur" şi-a spus părerea în EVZ despre mentalitatea unor conducători de cluburi, dar şi despre situaţia generală din fotbalul românesc. Deşi este un produs sută la sută al Stelei, Ilie dă de înţeles că n-ar putea lucra alături de Gigi Becali, aşa cum au făcut alte glorii, precum Gică Hagi sau Marius Lăcătuş.

EVZ: N-ai disputat decât un meci cu Panthrakikos în campionatul Greciei şi ai fost demis. Bergodi a rezistat mai mult decât tine la Steaua, aproape trei luni.
Este un virus în Balcani ca preş edinţii de cluburi să se implice la echipe. Dacă nu pot lucra cu antrenori cu personalitate, cum sunt eu, este normal să nu fie simplu.

"Am o relaţie specială cu Oleg Protasov"
Ai fost şocat de această demitere?

Bineînţeles. În Grecia, nu mi s-a întâmplat aşa ceva nici la AEK Atena, nici la PAOK. N-am dat curs ordinelor patronului şi am reuşit performanţa de a fi demis. Nu mi s-a spus nimic, dar cred că totul mi s-a tras de la turneul de pregătire din Franţa. Am avut discuţii contradictorii cu cei din conducerea clubului asupra unor jucători care trebuiau să intre în primul 11. Au fost probleme şi la transferuri, ei erau nemul ţumiţi că am adus la echipă jucători de Champions League.

Ai fost dat afară exact după meciul cu echipa lui Protasov, Iraklis.
Am o relaţie specială cu Oleg Protasov. Când eram antrenor la AEK Atena, am câştigat un meci împotriva echipei pe care o antrena atunci, Olympiakos. După acel rezultat, Oleg a fost demis, fiindcă pierduse şansa de a mai câştiga campionatul. Acum, eu am avut acelaşi destin.

"Nici cu Wenger sau Mourinho nu s-ar face performanţă"
Şi în Liga I antrenorii sunt destituiţi foarte repede. Care este explicaţia?
Consider că în fotbal, în momentul de faţă, este foarte dificil să construieşti ceva dacă nu există continuitate. La cluburile mari din România, gen Steaua, e mai greu acceptată această variantă. Dacă n-ai două, trei sau patru rezultate bune acasă, cum a fost cazul lui Bergodi, lumea nu mai are răbdare, de la patron la suporteri.

Ai mai antrena în România în aceste condiţii?
Aş antrena în România, dar este mai greu să fiu acceptat, pentru că sunt mai dur şi mai arogant. Nu prea prind eu la fauna asta (Râde).

Te-ar interesa să preiei Steaua?
Iubesc Steaua, sunt produs sută la sută al acestui club, dar nu mă gândesc la o eventuală colaborare cu formaţia din Ghencea. Oricum, nimeni nu m-a contactat. Indiferent de cine ar veni la Steaua, Wenger, Sacchi, Mourinho, nu s-ar face nimic, fiindcă e lipsă acută de jucători de valoare. Cei tineri nu sunt la maturitate. Asta este situaţia acum. Dacă n-ai bani mulţi, nu pot pretinde performanţe notabile.

"Liga Campionilor este prea mare pentru noi"
Ilie Dumitrescu spune că, la capitolul echipe de cluburi, trebuie să ne întindem cât ne e plapuma: "Liga Campionilor este prea mare pentru noi. Să analizăm bugetul Unirii Urziceni, de 6-7 milioane de euro, şi cel al spaniolilor de la Sevilla, de 110 milioane de euro. Dacă ai un Logan, poţi să te pui la întrecere cu un Ferrari de 110.000 de euro? Cât costă Loganul... vreo 10.000, nu? N-avem cum să plătim jucători precum Kanoute sau Fabiano cu trei milioane de euro pe an. Deocamdată, Liga Europa este locul nostru. Şi aici este greu. De-abia s-au desfăşurat primele partide din faza grupelor. Să vedem dacă avem şanse să ne calificăm în primăvara europeană. Fiecare club din Liga I ar trebui să aibă în staff un fost mare jucător cu experienţă".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-20-2009, 11:25 AM
Mesaj: #229
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Comisia Tehnică a FRF îi permite lui Stoichiţă să stea pe bancă la meciul cu Pandurii

Viitorul antrenor al Stelei, Mihai Stoichiţă, a declarat, sâmbătă, că va lua loc pe banca tehnică la meciul cu Pandurii Târgu Jiu, întrucât a obţinut permisiunea Comisiei Tehnice a FRF pentru a face acest lucru până la parafarea contractului său.

"Nu e nicio problemă, duminică voi lua loc pe banca tehnică a echipei, pentru că cei de la FRF au înţeles situaţia mea, au înţeles că mai am nevoie de timp până îmi voi negocia şi semna contractul cu Steaua", a spus Mihai Stoichiţă.

Tehnicianul Cristiano Bergodi a fost demis de la Steaua după jocul cu Şerif Tiraspol, scor 0-0, din Liga Europa, pentru că la pauza meciului tehnicianul nu l-a lăsat pe patronul Gigi Becali să intre în vestiar să vorbească cu jucătorii. În locul său a fost numit Mihai Stoichiţă, după ce Basarab Panduru a refuzat să preia banca tehnică.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-20-2009, 11:28 AM
Mesaj: #230
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Bergodi prezice apocalipsa!

Italianul le-a tot spus apropiaţilor în ultimele două săptămîni că, dacă va pleca, echipa va ajunge rău, lucru pe care l-a repetat după ce a fost demis.

Calificarea în grupele Europa League şi locul 5 în campionat, la 4 puncte de lider. Acesta e CV-ul lui Bergodi ca antrenor al Stelei. El a fost demis imediat după meciul cu Sheriff Tiraspol şi, chiar dacă s-a ferit să atace clubul prin intermediul declaraţiilor, el a discutat cu prietenii din România şi le-a făcut o serie de dezvăluiri.

"O să vedeţi, se va alege praful de Steaua, acum, că am fost dat afară!" a fost cea mai dură afirmaţie pe care italianul a făcut-o în discuţiile cu cei apropiaţi. De altfel, în ultimele două săptămîni, simţind presiunea lui Becali, a tot repetat: "Dacă voi pleca de la Steaua, această echipă va ajunge rău de tot. O să vedeţi dacă am dreptate sau nu".

"Cine ar fi jucat cu Onicaş titular, cine l-ar fi titularizat pe Ninu, cine ar fi mers pe mîna lui Tudose? S-a schimbat aproape toată echipa, s-a început sezonul la doar 3 săptămîni după reunire, dar nimeni n-a ţinut cont de asta. O să vedeţi ce se va întîmpla de aici înainte. Nu va fi deloc bine pentru Steaua" au fost argumentele cu care Bergodi şi-a susţinut premoniţia în faţa celor cu care a vorbit.

MM în mai 2007: "Steaua va ajunge de locurile 7-8"
La ultima discuţie faţă în faţă pe care MM a avut-o cu Becali ca de la manager la patron, Stoica i-a zis: "Nu mai pot să stau aici. Nu pot să privesc cum distrugi această echipă!". MM a plecat în mai 2007 de la Steaua, dar i-a avertizat pe suporteri: "Steaua va ajunge rău de tot. Va ajunge de locurile 7-8 în campionat, o să vedeţi. Nu imediat se va întîmpla asta, pentru că, din inerţie, lucrurile vor decurge bine o perioadă scurtă, dar apoi...". În sezonul imediat următor, Steaua a terminat pe locul 2, iar în campionatul trecut s-a clasat pe locul 6.

Hagi în septembrie 2007: "Va distruge echipa, antrenorii şi jucătorii!"
Poate omul care l-a acuzat cel mai dur pe Gigi dintre foştii săi colaboratori a fost Gică Hagi. În septembrie 2007, după ce a demisionat, "Regele" a făcut o serie de critici violente, dar care se potrivesc aproape perfect pentru Steaua ultimilor doi ani:

"Am puterea să spun că patronul din Ghencea face numai rău şi că în viitor va distruge echipa, antrenorii şi jucătorii"

"La Gigi Becali azi eşti bun, mîine eşti praf, eşti de Divizia B sau C, eşti de echipa a doua sau eşti pus pe lista de transferări"

"Dădea telefon din lojă să-l bag pe x, să-l scot pe y, incredibil! Am rămas mut. Una e comunicarea, alta e ce face el"

"Gigi mi-a luat tot: onoare, demnitate, personalitate, minte, tot, tot, tot. Ce mi s-a întîmplat mie ar trebui să fie un exemplu pentru cei care vor veni în locul meu dacă vor dori să realizeze cu adevărat ceva"

"Jucătorii Stelei trebuie să înţeleagă că dacă vor accepta ca patronul să-i calce în picioare, să le ia onoarea şi caracterul, nu vor face nimic! Fără cele două lucruri nu ai cum să reuşeşti"

Stă pe bancă Stoichiţă?
Steaua a avut de rezolvat o problemă în privinţa meciului de azi cu Pandurii. Chiar dacă l-a instalat pe Stoichiţă ca antrenor, acesta n-a semnat contractul şi n-ar avea dreptul să ia loc pe banca roş-albaştrilor. Totuşi, Argăseală a făcut o adresă către Şcoala de Antrenori de la FRF, iar directorul acestui for, Mircea Rădulescu, i-a promis şefului Stelei că îi va da lui Stoichiţă o derogare pentru a putea sta diseară pe bancă.

"Vrea să-mi zică "domnul preşedinte Becali" :-)
Gigi Becali a dezvăluit ieri ce dorinţă a avut noul său antrenor în ceea ce priveşte relaţia lor: "Stoichiţă mi-a cerut să îl las să-mi spună domnul preşedinte Becali. I-am cerut să-mi zică Gigi, aşa cum ne-am obişnuit în ultimii 20 de ani, dar el n-a vrut".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
53 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut