Ştiri Steaua Bucureşti
11-01-2009, 05:30 PM
Mesaj: #731
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Ilie Dumitrescu: "Bergodi nu era pe stilul Stelei!"
Fostul idol din Ghencea consideră că prin venirea lui Stoichiţă echipa a început să joace la fel de ofensiv cum se întîmpla în anii '90, cu el pe teren.
Un dialog cu Ilie Dumitrescu este pe cît de sincer, pe atît de bine punctat. Actualul antrenor, ultima oară la Panthrakikos (Gracia), a analizat cu minuţiozitate şi duritate principalele aspecte care au măcinat sau macină echipa sa de suflet în aceste momente. - Domnule Dumitrescu, cum vi se pare Steaua de azi? - Nu am văzut foarte multe meciuri, dar mi-a plăcut, de exemplu, cum au jucat la Braşov, chiar dacă au făcut 0-0. Şi la Iaşi au făcut o partidă bună. E adevărat că am văzut o echipă ezitantă în prima repriză cu Fenerbahce, dar una strălucitoare în partea secundă, chiar dacă turcii au cîştigat. Cu Fener, cine marca prima bătea, şi aşa a fost! Şi cu Rapid am apreciat cea de-a doua repriză. "Nu găseşti mulţi ca Gigi, dar şi fanii sînt exponenţiali" - Despre scandalul dintre suporteri şi Gigi Becali ce spuneţi? - Sfatul meu este ca ambele părţi să se pună la masa negocierilor! Sînt convins că şi Gigi s-a gîndit să se împace cu galeria. De fiecare parte trebuie să se înţeleagă nişte lucruri... - Ce anume? - Faptul că nu putem să nu recunoaşteam că Gigi Becali a făcut eforturi financiare extraordinare pentru Steaua, investind 30-40 de milioane de euro în club. Eu am antrenat în străinătate şi ştiu ce înseamnă. Nu sînt mulţi patroni în estul Europei, în afara celor învîrt pe degete petrodolarii, care să fi investit cît a făcut Gigi. Pentru asta el trebuie apreciat! - Şi Becali ce să înţeleagă? - Că suporterii au un rol foarte important în viaţa Stelei, pentru că apar momente în care jocul echipei nu merge, aşa cum s-a mai întîmplat, iar atmosfera pe care ei o creează i-a ajutat pe băieţi să depăşească acele clipe dificile. Îmi pare chiar rău de atmosfera tristă existentă în ultima vreme pe stadion şi de relaţia tensionată dintre Gigi şi suporteri... - Credeţi că s-a gîndit cu adevărat să vîndă Steaua? - Sincer, da! De fapt, şi el a declarat asta. Dar cine cumpără un club pe criza asta financiară şi să mai şi investească în el zeci de milioane de euro?! Să ştiţi că un club care nu evoluează în Liga Campionilor suferă din punct de vedere financiar. Nu îţi poţi acoperi cheltuielile doar din bilete, sponsorizare şi drepturi TV. "Italianul trebuia demis!" - Îndepărtarea lui Bergodi a fost o greşeală? - Fiecare antrenor care vine la Steaua îşi asumă rezultatele, presiunea publicului şi tot ceea ce s-a întîmplat în trecutul apropiat. Îl admir pe Bergodi, dar analizînd rezultatele cu Dinamo, Urziceni şi CFR, sincer, nu m-a mirat deloc că a fost demis. La echipele mari contează meciurile anului, iar pe mine înfrîngerea cu Dinamo, ca stelist, m-a durut foarte tare. Nu ceea ce s-a întîmplat în vestiar după jocul cu Sheriff, ci scorul de 0-0, plus celelalte partide slabe au dus la acest deznodămînd firesc din punctul meu de vedere. - Nu trebuia susţinut la greu? - Bergodi a fost susţinut de Gigi Becali chiar dacă echipa a pierdut toate meciurile importante în Liga I. El s-a bucurat de un sprijin necondiţionat din partea tuturor. Dar s-a mers pînă la un punct. Sincer, nu mă aşteptam ca Steaua să aibă o exprimare atît de slabă şi rezultate sub aşteptări cu Cristiano pe bancă. Bergodi nu era pe stilul Stelei! "Admir Steaua lui Stoichiţă" - Cum vi se pare echipa acum, cu Stoichiţă pe bancă? - De cînd a venit Mihai, văd la echipă ceea ce nu am mai văzut demult! Băieţii intră în teren cu mentalitatea de învingători caracteristică acestui club. Acum, Steaua domină şi îşi subordonează adversarul. Este nevoie de timp şi de răbdare, însă Stoichiţă face o treabă extraordinară. - Ar trebui totuşi schimbat ceva? - Este doar o părere: consider că cel mai bun sistem pe care Steaua s-ar mula acum ar fi 4-3-3, cu doi închizători şi un trident alcătuit din Surdu, Kapetanos şi Stancu. Echipa ar deveni astfel imbatabilă! Cariera lui Dumitrescu la Steaua - 74 de goluri în 172 de meciuri - 8 noiembrie 1998 e data ultimului meci al fostului atacant pentru Steaua, în derby-ul cu Dinamo, de pe Ghencea (1-1), Ilie jucînd 67 de minute - 4 titluri de campion (1987, 1989, 1993 şi 1994) şi tot atîtea Cupe (1987, 1989, 1992, 1999) - 1993 e anul în care a devenit golgeterul ţării, cu 24 de reuşite http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-01-2009, 07:22 PM
Mesaj: #732
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Duckadam: Steaua nu are nicio sansa sa castige ceva
Fostul mare portar al Stelei, Helmuth Duckadam, spune ca echipa din Ghencea nu are sanse sa castige campionatul in acest sezon.
"Steaua a castigat printr-un joc colectiv in 1986 Cupa Campionilor Europeni. De aceasta data, fiecare jucator vrea sa arate ce poate, dar nu au nicio sansa sa castige ceva in asa fel, este o mare greseala ce se intampla la Steaua", a spus Helmuth Duckadam pentru Prima TV. Duckadam este suparat si pe Ciprian Tatarusanu, dupa ce portarul de 1.5 milioane de euro nu a reusit sa apere nici o lovitura de pedeapsa in meciul din Cupa Romaniei cu Gloria Bistrita. "La toate cinci loviturile a mers in partea opusa. Daca isi facea o strategie si incerca sa mearga pe un colt, de trei sau patru ori, nu putea sa nu prinda nici una", a mai spus Duckadam. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-01-2009, 09:07 PM
Mesaj: #733
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Panduru se va reîntâlni diseară cu suporterii timişoreni
Actualul manager general al Stelei, Basarab Panduru, a fost antrenor al lui Poli AEK Timisoara în perioada 2002-2004, atunci cînd echipa de pe Bega disputa aproape toate meciurile cu tribunele pline.
Pandi, adus de presedintele de atunci al clubului, Anton Dobos, era unul dintre cei mai aclamaţi, de fiecare dată cand formatia timisoreana disputa meciurile pe "Dan Paltinisanu". De asemenea, s-a aflat pe banca bănăţenilor la ultimul succes al Stelei pe Bega, 8-1, in 2004. Partida Poli Timisoara-Steaua va incepe la ora 21:45 si va fi live-text pe stelisti.ro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-01-2009, 09:08 PM
Mesaj: #734
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Ienei: "Nu cred că Sabău va risca cu Steaua"
Emeric Ienei a declarat la televiziunea sportro că antrenorul Timişoarei, Ioan Ovidiu Sabău, va adopta o tactică prudentă. "Nu cred că Sabău va risca cu Steaua. El a început de la apărare, a organizat mai întîi apărarea, după aceea urmează atacul. Iar în atac are jucători ca Gigel Bucur, care la mingiile pierdute face tot timpul presiune pentru a recupera", a spus Ienei.
Despre jucătorii Stelei care au activat în trecut la Poli, Ienei a declarat: "Ei sunt acum la Steaua şi nu mai contează că au fost la Timişoara. Datoria lor e să joace pentru echipa pe care o reprezintă". Chiar dacă nu au mai cîştigat de cinci ani în Banat, Ienei e de părere că steliştii "trebuie să nu se uite la statistici. Trebuie să bată Timişoara, să se prezinte cît mai bine încît să nu piardă". Despre cazul jucătorului de la Astra Ploieşti, Liviu Ganea, Ienei a spus: "Îmi pare foarte rău de el, e tînăr, dar e lipsit de educaţie. Aş fi foarte drastic în a-l pedepsi. El e un jucător valoros, însă eu nu analizez cum a jucat ci cît de brutal a fost, cît de nesimţit a fost. Aceste acţiuni ar trebui pedepsite exemplar". http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-01-2009, 11:46 PM
Mesaj: #735
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Emeric Ienei: "În sfîrşit, Steaua mai joacă şi cu public!"
Emeric Ienei, fostul antrenor al Stelei, crede că Poli Timişoara pleacă astăzi cu prima şansă pentru că are avantajul propriului public.
"În sfîrşit, Steaua joacă astăzi cu public! Ei vor încerca să cîştige cele trei puncte şi să rămînă în grupul de echipe cu şanse la titlu. Poli are prima şansă, jucînd acasă, dar Steaua are maturitate în joc", a spus Emeric Ienei la Fanatik Show, la Digi Sport. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-02-2009, 02:58 PM
Mesaj: #736
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Stoichiţă susţine că Steaua a meritat victoria, chiar dacă nu a avut "mari realizări" în ofensivă
Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, a declarat, duminică, după jocul cu FC Timişoara, că este foarte mulţumit de acest succes, dar mai ales de jocul echipei care arată din ce în ce mai bine şi dă speranţe pentru viitor.
"A fost o partidă cu ritm, agresivă. Am avut o atitudine bună şi am câştigat un meci important. În prima repriză timişorenii au avut doar două cornere şi am reuşit să îi ţinem departe de poartă cu un presing agresiv. Nu prea am avut multe realizări în atac, dar e bine că ne-am impus. Ne trebuie mai multă concentrare la finalizare, iar jucătorii trebuie să se gândească bine că pot da cu piciorul muncii echipei în doar câteva secunde. Sunt multe echipe implicate în lupta pentru titlu, e un campionat frumos şi foarte echilibrat. Am văzut că noi nu suntem printre favorite şi suntem consideraţi outsideri, dar e bine să fie aşa şi la final să fim pe primul loc", a spus Stoichiţă. Tehnicianul a adăugat că jocul bun făcut de Ovidiu Petre nu a fost o surpriză pentru el, chiar dacă mijlocaşul venea după o lungă absenţă: "Mijlocul nostru a arătat cu totul altfel cu Pleşan şi Ovidiu, am avut mult mai multă consistenţă. Sunt jucători de valoare, iar acest lucru s-a văzut. Refacerea lui Petre este completă, dar ritmul jocului îl va epuiza probabil în următoarea perioadă, pentru că e greu să joci meci de meci după ce ai stat atâta timp". Stoiciţă a felicitat publicul timişorean şi a precizat că şi-ar dori o astfel de atmosferă incendiară şi la meciurile Stelei de pe teren propriu. Tehnicianul a mai menţionat că fanii bănăţeni nu ar fi trebuit să îi ceară demisia lui Ioan Ovidiu Sabău, pentru că antrenorul a făcut foarte multe lucruri bune pentru echipa de pe Bega. În încheiere, antrenorul roş-albaştrilor s-a referit la jocul cu Fenerbahce din Liga Europa: "Urmează o altă filă din istoria Stelei şi trebuie să ne pregătim. Acum trebuie să ne gândim la următorul meci şi să câştigăm şi cu Fenerbahce, acolo unde ar fi bun şi un rezultat de egalitate. Cu un egal, i-am obliga pe ei să câştige meciurile pe care le mai au, iar noi ne-am jucat şansa cu Twente şi Şerif Tiraspol. La Fenerbahce va fi de 3 ori mai greu decât la Timişoara din punct de vedere al atmosferei. Sper ca o mână de voinici să învingă otomanii". Echipa antrenată de Mihai Stoichiţă a trecut, duminică, în deplasare, de FC Timişoara, scor 1-0, aceasta fiind prima înfrângere a bănăţenilor în actuala ediţie a Ligii I. În urma acestui rezultat, Steaua a urcat pe locul 3 în clasament, cu 22 de puncte, la egalitate cu primele două clasate, Rapid şi CFR Cluj, dar şi cu FC Vaslui, cele 4 formaţii fiind despărţite de golaveraj. De partea cealaltă, FC Timişoara a rămas cu 21 de puncte, dar a coborât pe poziţia a 5-a, la egalitate cu Unirea Urziceni. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-02-2009, 02:58 PM
Mesaj: #737
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Pleşan: "Suntem bucuroşi pentru că am obţinut un succes foarte important"
Mijlocaşul Stelei, Mihăiţă Pleşan, a spus că este bucuros pentru victoria şi a remarcat atmosfera de la Timişoara: "Suntem bucuroşi pentru că am obţinut un succes foarte important. Nu mi-a fost greu să joc în această atmosferă fantastică, pentru că sunt obişnuit, şi în Ghencea e la fel. Îmi face plăcere să joc la Timişoara, mai ales că sunt din această zonă. Acum trebuie să mergem mai departe şi să ne gândim la meciul cu Fenerbahce din Liga Europa".
Echipa antrenată de Mihai Stoichiţă a trecut, duminică, în deplasare, de FC Timişoara, scor 1-0, aceasta fiind prima înfrângere a bănăţenilor în actuala ediţie a Ligii I. În urma acestui rezultat, Steaua a urcat pe locul 3 în clasament, cu 22 de puncte, la egalitate cu primele două clasate, Rapid şi CFR Cluj, dar şi cu FC Vaslui, cele 4 formaţii fiind despărţite de golaveraj. De partea cealaltă, FC Timişoara a rămas cu 21 de puncte, dar a coborât pe poziţia a 5-a, la egalitate cu Unirea Urziceni. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-02-2009, 02:59 PM
Mesaj: #738
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Steaua ocupă locul 60 şi rămâne cel mai bine clasată echipă din România în ierarhia IFFHS
Formaţia pregătită de Mihai Stoichiţă, Steaua, a urcat un loc, până pe 60, în clasamentul mondial al cluburilor, întocmit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), şi rămâne cel mai bine clasată dintre toate grupările româneşti.
Echipa din Ghencea are un total de 146,5 puncte, iar pe poziţia imediat următoare se află Fulham Londra, cu 146 de puncte. Deţinătoarea Cupei, CFR Cluj, a coborât şapte poziţii, până pe 74, cu 133 de puncte, în timp ce finalista şi vicecampioana FC Timişoara este în urcare 10 locuri, până pe 97, cu 121,5 puncte. FC Vaslui, echipa lui Marius Lăcătuş, ocupă locul 108 în clasamentul IFFHS, în urcare 35 de locuri, cu 114 puncte acumulate, la egalitate cu Aalborg şi formaţia braziliană Corinthians. Dinamo a urcat la rândul ei în top, 11 locuri, până pe 141, cu 103,5 puncte, la egalitate cu Austria Viena. Campioana Unirea Urziceni a înregistrat cea mai mare creştere, de pe locul 218 în clasamentul lunii precedente, până pe 166, cu 95 de puncte, la egalitate cu APOEL Nicosia (Cipru) şi ENPPI Cairo (Egipt). Liderul la zi al Ligii I, Rapid, a coborât 13 poziţii, până pe 330, loc pe care îl împarte cu Atletico Luanda (Angola) şi Macedonia Skopje (Macedonia), toate având câte 66,5 puncte. A opta echipa prezentă în top şi ultima, FC Braşov se află pe poziţia imediat următoarea, a 333-a, în urcare 33 de locuri, la egalitate de puncte, 66, cu Chievo Verona (Italia), Esteghlal Teheran (Iran), Nomme Kalju (Estonia), Shanghai Shenhua (China), SK Tirana (Albania), Nice (Franţa), Liverpoool Montevideo (Uruguay), Avai Florianopolis (Brazilia) şi Gremio Baueri (Brazilia). Topul mondial este în continuare dominat de Manchester United, cu 326 de puncte. Primele 10 clasate în clasamentul realizat de IFFHS pentru perioada 1 noiembrie 2008-30 octombrie 2009: 1. Manchester United 326p 2. FC Barcelona 298p 3. Şahtior Doneţk 293p 4. Chelsea Londra 283p 5. Hamburg SV 274p 6. Estudiantes La Plata 265p 7. Werder Bremen 263p 8. Arsenal Londra 245p 9. Cruzeiro 231p 10. AS Roma 228p. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-02-2009, 03:17 PM
Mesaj: #739
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Mihai Stoichiţă: "Presing, Dayro și Surdu!"
Stoichiţă recunoaşte că ar fi acceptat un egal. Antrenorul spune că Steaua a avut şi meciuri mai bune cu el pe bancă.
- Domnule Stoichiţă, credeţi că meritaţi victoria după cum s-a jucat? - Eu zic că da, fiindcă am jucat mai agresiv, mai elaborat decît Timişoara. Adversarii au ales un stil mai direct. - A fost cel mai bun meci al Stelei de cînd o antrenaţi? - Nuuu! Au fost altele mai bune, altă dată am avut o superioritate mai clară. Contra lui Poli, am învins datorită presingului continuu şi a faptului că am beneficiat de două vîrfuri rapide, Dayro şi Romică Surdu. Nu întîmplător chiar ei doi au creat golul. - Cum vi s-a părut jocul mijlocaşilor centrali, Ovidiu Petre şi Pleşan? - Ei au adus echilibrul în echipă. Mă bucur pentru Ovidiu, un jucător pe care îl ştiu de mic. Eu l-am promovat la FC Naţional, cînd avea vreo 17 ani. E bine că a revenit în echipă, deşi vedeţi că tot mai fac experimente, cum e cazul lui Rada, pe care îl folosesc fundaş stînga. Nu e locul lui acolo, deşi dă un randament bun. - V-aţi fi mulţumit şi cu un egal? - Sigur că da. Orice punct e bun, mai ales unul cîştigat la Timişoara, contra unei formaţii puternice. Poli are fotbalişti rapizi şi periculoşi pe benzi, plus Bucur în atac şi puternicii Parks şi Magera. Îmi pare rău pentru publicul din Banat, unul cum rar am mai văzut! Dar să nu-i mai ceară demisia lui Sabău, fiindcă aşa e la fotbal, mai pierzi, mai cîştigi... - Ce părere aveţi despre echilibrul din clasament? - Sîntem şi noi în grupa din fruntea ierarhiei, dar nu ne numărăm printre favorite. Noi sîntem out-sideri sau cel puţin aşa văd prin ziare. Asta este, luptăm în continuare, fără să fim consideraţi favoriţi. Cît despre echilibrul din clasament, nu-mi dau seama dacă e un semn bun pentru fotbalul românesc. Cred că la sfîrşit vom avea răspunsul. Atunci vedem dacă valoarea a crescut sau a scăzut. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
11-02-2009, 03:19 PM
Mesaj: #740
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Romeo Surdu: "Ce palmă le-am dat!"
Romeo Surdu şi Ionuţ Rada spun că prin succesul de aseară Steaua le-a dat peste nas tuturor celor care au susţinut că jucătorii din Ghencea n-au valoare.
Ultimul fluier al spaniolului Teixeira i-a descătuşat pe elevii lui Stoichiţă. Ghionea a urlat de bucurie, după care s-a format un meleu la mijlocul terenului, în care steliştii au sărbătorit victoria ca pe o mare calificare. Surdu, omul care a băgat Stelei succesul în buzunar, a explicat explozia de bucurie. "Am jucat sub o presiune fantastică. Unii ne-au făcut în toate felurile, ba că sîntem vai mama noastră, ba că sîntem răciţi, ba că sîntem nişte laşi, ba că nu avem valoare. Tuturor acestor persoane, le-am dat o palmă, le-am demonstrat că Steaua e Steaua. De la Timişoara, doar pe Sabău l-am auzit să spună acest lucru. Pînă la urmă, s-a văzut de ce e în stare Steaua", a spus marcatorul golului din minutul 68. Colegul său din defensivă, Ionuţ Rada, l-a completat: "Aveam nevoie de această victorie pentru a le demonstra tuturor care ne-au contestat că nu au dreptate. Uite că am reuşit să le dăm peste nas. Ceea ce nu ştiu cei care ne acuză e faptul că toate răutăţile şi criticile lor ne vor înrăi şi mai tare şi ne vor uni cum ne-au unit şi în meciul cu Poli", a declarat Rada. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
56 Musafir(i)
56 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut