Ştiri Steaua Bucureşti
11-03-2009, 04:21 PM
Mesaj: #743
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Pantelis Kapetanos da, Bogdan Stancu ba
Ambii atacanţi, Pantelis Kapetanos şi Bogdan Stancu, sînt refăcuţi sută la sută din punct de vedere medical, însă doar Kapetanos poate duce 90 de minute.
Mihai Stoichiţă a aflat două veşti bune înaintea meciului cu Fenerbahce de joi, de la Istanbul. Pantelis Kapetanos şi Bogdan Stancu şi-au revenit după accidentările care i-au ţinut departe de gazon o săptămînă, respectiv două, şi pot fi incluşi în lotul care va fi deplasat în Turcia. Grecul a resimţit probleme musculare după meciul cu Rapid, iar Stancu a suferit la începutul lunii trecute o entorsă la gleznă. Ieri dimineaţă, "Lippi" a împărţit lotul în două, iar Kapetanos şi Stancu s-au antrenat alături de jucătorii care au evoluat mai puţin sau deloc în partida de la Timişoara şi au efectuat o şedinţă de pregătire preponderent fizică. Grecul are mari şanse să fie titular în meciul de la Istanbul, în timp ce Bogdan Stancu ar putea fi trecut pe banca de rezerve, fostul piteştean fiind în urmă cu pregătirea. Şi-a revenit şi Ionescu Un alt jucător pe care Stoichiţă se poate baza este Andrei Ionescu. Acesta a revenit după o perioadă de trei săptămîni în care a fost accidentat. Fotbalistul venit de la Craiova s-a tăiat într-un cui la o acţiune a echipei naţionale de tineret, iar acest lucru l-a făcut indisponibil pentru ultimele cinci meciuri. 0 goluri are Kapetanos în Europa în acest sezon 6 goluri a marcat Bogdan Stancu în acest an în Europa League pentru roş-albaştri Pleşan şi Petre ratează Fener Mihai Stoichiţă nu va conta în meciul de joi, cu Fenerbahce, pe mijlocaşii Mihăiţă Pleşan (26 de ani) şi Ovidiu Petre (27 de ani). Motivul? Steaua nu i-a trecut pe cei doi pe lista înaintată la UEFA înaintea jocurilor din grupele Ligii Europa. În acel moment, Pleşan era exilat la echipa secundă şi pe punctul de a pleca din Ghencea, iar despre Ovidiu Petre se preconiza că va reveni pe gazon abia spre sfîrşitul sezonului. 4 incerţi pentru turci În urma remizei de duminică, 1-1 în deplasarea de la Kayserispor, Fenerbahce are probleme de efectiv înaintea meciului cu Steaua. Bekir Irtegun (infecţie a căilor respiratorii), Onder Turacî (probleme la piciorul stîng), Kazîm Kazîm (probleme la piciorul drept) şi Semih Şenturk (dureri la glezna dreaptă) nu s-au antrenat cu restul echipei. "Nu văd acest meci ca pe un eşec. Urmează meciul cu Steaua şi vreau să facem uitat acest rezultat!", a spus antrenorul de 56 de ani al turcilor, Cristoph Daum. Luni cu Alba Iulia Întrucît revin în ţară în noaptea de joi spre vineri, după deplasarea de la Istanbul, oficialii din Ghencea au solicitat LPF să programeze meciul de campionat cu Unirea Alba Iulia pentru ziua de luni, 9 noiembrie. Conform LPF, întîlnirea va avea loc la ora 20:30 şi va fi transmisă în direct de GSP TV. Cel mai bine clasaţi Steaua a urcat un loc şi ocupă poziţia 60 în clasamentul mondial al cluburilor, întocmit lunar de Federaţia de Istorie şi Statistică a Fotbalului. Alte echipe româneşti: CFR Cluj (73), Poli Timişoara (97), FC Vaslui (108), Dinamo (142), Unirea Urziceni (166), Rapid (330), FC Braşov (333). Adversarele Stelei în grupa H a Ligii Europa: Twente (19), Fenerbahce (33), Sheriff Tiraspol (81). Tiago, MVP în Segunda Division Fostul mijlocaş al Stelei, Tiago Gomes, continuă seria evoluţiilor entuziasmante în a doua ligă din Spania. Duminică a marcat primul gol în meciul cîştigat de echipa sa, Hercules Alicante, 5-1 cu Real Sociedad. Tiago, care a jucat toate cele 10 meciuri ale grupării spaniole, are deja la activ 4 goluri şi o pasă decisivă. Hercules, cu Tiago şi Dănciulescu, e pe locul 2 în Segunda, la un singur punct de liderul Cartagena. Ştiri pe scurt - După ce, în această dimineaţă, au programat un ultim antrenament închis, steliştii pleacă mîine, la 11:00, spre Istanbul. Conferinţă de presă oficială va avea loc la 19:15, iar antrenamentul oficial 30 de minute mai tîrziu. - După victoria de la Timişoara (1-0), Zapata are cea mai mare medie a notelor de la fanii care au votat pe stelisti.ro (9,0). Este urmat de Surdu (8,4) şi de Toja (7,8). http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
49 Musafir(i)
49 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut