Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Steaua Bucureşti
11-21-2009, 04:00 PM
Mesaj: #891
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Un succes din 5 deplasări

Statistica este defavorabilă Stelei în confruntările din deplasare, cu Astra. Din cele cinci întîlniri disputate la Ploieşti de-a lungul timpului, gazdele au cîştigat două, roş-albaştrii au triumfat o dată, iar alte două întîlniri s-au încheiat la egalitate.

Ultimul duel Astra-Steaua s-a consumat în septembrie 2002 şi s-a terminat cu victoria bucureştenilor (0-1).

Vezi mai jos rezultatele înregistrate de Steaua pe terenul Astrei:
6.06.1999 - Astra -Steaua 1-1
5.04.2000 - Astra - Steaua 1-0
6.05.2001 - Astra - Steaua 3-0
1.06.2002 - Astra - Steaua 1-1
22.09.2002 - Astra - Steaua 0-1

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-21-2009, 04:01 PM
Mesaj: #892
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Eme vrea să forţeze şi să joace săptămâna viitoare!

Emeghara ar vrea sa joace la Steaua II. Surse din interiorul ros-albaştrilor ne-au dezvăluit că în această săptămână fundaşul a purtat o discuţie cu Mihai Stoichiţă, fotbalistul nigerian cerându-i acestuia să îi permită să joace un meci pentru Steaua II.

"Eme este pe drumul cel bun cu recuperarea. A vorbit cu antrenorul şi ar vrea ca săptămâna viitoare să joace pentru Steaua II un meci în Liga secundă. Stoichiţă va lua o decizie în zilele următoare, deoarece o nedorită accidentare i-ar putea fi fatală. El nu a mai jucat într-un meci oficial de aproape doi ani şi este păcat să riscăm acum cu el", ne-a spus un oficial stelist.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-22-2009, 10:32 AM
Mesaj: #893
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Mihai Stoichiţă: "MI-E FRICĂ!"

Antrenorul Stelei a spionat trupa lui Napoli la partida cu Dinamo şi susţine că îi e teamă ca elevii lui să nu se împiedice tocmai acum, după o serie de victorii "grele"

După o pauză de două săptămîni, pe Steaua o aşteaptă o deplasare la Ploieşti, în etapa a 14-a a Ligii I. Mihai Stoichiţă nu a lăsat nimic la voia întîmplării înaintea disputei cu prahovenii, motiv pentru care a mers să o spioneze pe Astra la întîlnirea cu Dinamo, scor 1-2, de joia trecută, din sferturile de finală ale Cupei României.

După ce şi-a văzut adversara, "Lippi" pare îngrijorat. "O echipă care se bate pentru orice minge, o trupă foarte arţăgoasă, care se agaţă de adversar, care luptă pînă la capăt. Astfel de formaţii sînt greu de bătut. În plus, Napoli a imprimat rigurozitate, disciplină tactică, se vede munca lui acolo", a sunat caracterizarea pe care tehnicianul din Ghencea i-a făcut-o Astrei.

"Sincer, chiar mă tem de acest meci. Am avut o serie de jocuri grele, dar cu evoluţii şi rezultate foarte bune, şi mi-e frică de faptul că am putea să nu mai avem aceeaşi concentrare pentru că, la prima vedere, întîlnirea cu Astra pare una mai uşoară, mai ales că după acest joc vin două confruntări-cheie, cu FC Vaslui şi la Craiova, şi nu vreau să stăm cu gîndul la aceste jocuri", a declarat Stoichiţă ieri, după ce a văzut meciul Sportul - Steaua II 0-0.

A avut parte de scandal în Regie
Stoichiţă a avut ieri o zi agitată. A mers la prînz să vadă meciul Sportul - Steaua II 0-0. Pe stadionul din Regie a avut parte de un incident. El a fost înjurat şi apostrofat de cîţiva oameni din tribună: "Eşti sclavul lui Becali!". Stoichiţă, extrem de nervos din această cauză, a părăsit stadionul în mare grabă.

Steaua e coşmarul lui Napoli
Pentru actualul tehnician al Astrei, Steaua a fost de fiecare dată o nucă tare atunci cînd a întîlnit-o în Liga I. Din 3 meciuri nu a cîştigat nici unul şi a marcat un singur gol.

15 puncte din 21 posibile a strîns Steaua cu Stoichiţă pe bancă, în Liga I

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-22-2009, 10:35 AM
Mesaj: #894
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Vestiar anti-Argăseală

Roş-albaştrii se plîng de faptul că preşedintele nu le ţine partea în faţa lui Becali şi nu îi apără la fel cum făcea MM Stoica

Valeriu Argăseală nu este contestat în Ghencea doar de suporteri, ci şi de propriii jucători. Preşedintele executiv nu e privit cu ochi buni în vestiar din cauza modului în care consideră că trebuie să se implice şi să încerce să rezolve problemele din sînul echipei. Gazeta vă dezvăluie principalele nemulţumiri ale fotbaliştilor la adresa lui.

1. "De ce nu se bate pentru noi?!"
Criticile lui Gigi la adresa lor, plus întîrzierea salariilor sau ale primelor pentru calificarea în Europa League nu le-au picat deloc bine steliştilor: "Argăseală nu se bagă pentru noi cînd vine vorba de neplata banilor sau cînd Becali ne critică pe la televizor. MM întotdeauna se lupta pentru drepturile noastre în faţa patronului şi nu ezita să îl contrazică atunci cînd eram certaţi pe nedrept".

2. "Ne duce cu vorba!"
În încercarea de a mai linişti vestiarul din cauza problemelor financiare, Argăseală a încercat să îi amîne pe jucători de pe o zi pe alta. "Ne-a zis să înţelegem şi noi acum că patronul e în campanie electorală şi nu îi arde de echipă. Odată, ne-a promis că a doua zi vom avea banii în conturi, dar nimic! Nu face altceva decît să ne ducă cu vorba", mărturisesc surse din cadrul echipei.

3. Îi povesteşte tot patronului
Un alt lucru de care elevii lui Stoichiţă se tem e faptul că Argăseală îi aduce la cunoştinţă lui Gigi Becali şi cea mai mică chestiune care se petrece în viaţa echipei şi care ar trebui să ţină numai de vestiar. Nu o dată roş-albaştrii au rămas surprinşi să audă că patronul este la curent cu tot ceea ce se întîmplă în intimitatea echipei.

4. "De ce nu acuză arbitrajele potrivnice?"
De mai multe ori jucătorii s-au simţit dezavantajaţi de prestaţiile arbitrilor: "Niciodată nu a ieşit să spună că au fost greşeli împotriva noastră, care ne-au furat din munca depusă. Nici el, şi nici Adrian Ilie, cînd era aici, nu au făcut asta. Ni se pare că prin asta trădează unitatea grupului".

EPISOADE DIN TRECUT
1. Lui Croitoru, pentru că a refuzat diminuarea salariului, i-a luat casa unde stătea cu chiriei şi i-a transmis: "Cît vei mai sta la Steaua, poţi să dormi cu familia în maşină!" :o

2. Pe Neşu şi pe Dorin Goian a încercat să îi forţeze, înaintea de a pleca de la Steaua, să semneze nişte hîrtii prin care să renunţe la toţi banii pe care trebuiau să îi mai primească din contracte

3. Pe Vali Badea a vrut să îl păcălească în încercarea disperată de a-i diminua salariul. Pînă la urmă, atacantul a cedat o sumă consistentă din contract pentru a scăpa de Steaua şi a pleca la U Craiova

5 ani şi jumătate au trecut din momentul în care Argăseală a fost cooptat în cadrul clubului din Ghencea

2 titluri de campioană a cucerit Steaua de cînd a venit Argăseală, în 2005 şi în 2006

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-22-2009, 10:36 AM
Mesaj: #895
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Răzvan Ochiroşii: "Am dezamăgit, dar mă revanşez"

Răzvan Ochiroşii a îmbrăcat ieri tricoul Stelei II în duelul cu Sportul, iar la final i-a transmis lui Stoichiţă că nu va mai dezamăgi la echipa mare

Aripa stîngă a Stelei, Răzvan Ochiroşii, a revenit pe gazon după entorsa la genunchi suferită în Cupă, cu Gloria Bistriţa. Internaţionalul de tineret a jucat ieri pentru Steaua II în deplasarea din Regie, cu Sportul Studenţesc (0-0).

"Trag tare în pregătiri"
A stat pe teren 89 de minute, a fost cel mai periculos stelist, iar la final a explicat cum va arăta noul Ochiroşii: "Simt că am dezamăgit, însă îmi voi lua revanşa atît faţă de suporteri, cît şi faţă de oficialii clubului. O să trag tare la antrenamente, trebuie să joc din ce în ce mai bine pentru a răsplăti încrederea care mi s-a acordat".

Prezent la meci, Mihai Stoichiţă n-a fost impresionat de evoluţia roş-albaştrilor: "Nu mi-a plăcut nici un jucător de la Steaua II în mod special. Cît despre Ochiroşii, el vine după o accidentare, aşa că i-a prins bine acest meci. Doar de el depinde cît de repede se va impune în prima echipă. Ştiu că are calităţi, însă trebuie să ne demonstreze că poate fi o soluţie constantă".

Steaua II, fără victorie de nouă etape
Punctul smuls de Steaua II în Regie îi plasează pe roş-albaştri pe locul 13 în prima serie a eşalonului secund. Elevii lui Leo Strizu se află la al optulea meci consecutiv fără victorie, iar runda următoare vor întîlni Farul Constanţa.

Ce a făcut Ochiroşii în actualul sezon:
» a bifat 132 de minute în Europa League, 97 în Liga I şi 59 în Cupă
» un gol şi nici o pasă de gol este bilanţul lui Ochiroşii în acest sezon
» 5,88 este media notelor GSP primite de Ochiroşii, scor care îl plasează pe locul 16 în topul steliştilor

Toja în pericol!
Stoichiţă va avea mîine seară un singur jucător la un pas de a fi suspendat pentru meciul din etapa a 15-a, cu FC Vaslui, din Ghencea. Juan Carlos Toja are deja la activ 3 cartonaşe galbene şi dacă va fi avertizat şi în meciul cu Astra, va fi scos din calcule pentru derby-ul cu echipa lui Lăcătuş.

"Ne flatează că Hagi ne curtează"
După ce Gazeta Sporturilor a scris vineri că Centrul de Copii şi Juniori al Stelei a fost lovit în plin de criza financiară, clubul din Ghencea a replicat printr-un comunicat oficial: "Dacă antrenorii de la grupele de copii ale Stelei doresc să plece din club, urmînd să ajungă probabil la Academia de Fotbal <>, aşa cum s-a scris în articol, nu poate decît să ne flateze. Deci, Steaua dispune de cei mai buni antrenori din România. Cu toate acestea, nici unul dintre tehnicienii noştri nu şi-a exprimat intenţia de a părăsi clubul".

Ultimele noutăţi
» Meciul Astra - Steaua, de luni, ora 16:00, va fi arbitrat la centru de Ovidiu Haţegan. Asistenţi vor fi Daniel Hulubei şi Mihai Ovidiu Artene.
» Steaua va pleca de azi la Ploieşti, în vederea meciului de mîine, care va începe la ora 16:00. Revenirea în Bucureşti e programată imediat după joc.
» Conducerea din Ghencea i-a anunţat deja pe şefii lui Sheriff Tiraspol că nu doresc nici un bilet pentru propriii suporteri.
» După ce Stoichiţă a rămas fără maşina sa, BMW X5, pe care hoţii i-au furat-o la Constanţa, şi Valeriu Argăseală a fost prădat de hoţi: "Mi-au furat oglinda de la maşină, cea de pe partea şoferului".

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-22-2009, 10:38 AM
Mesaj: #896
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Argăseală: "Steaua cheltuie anul acesta în jur de 10 milioane, mai puţin cu 30% ca anul trecut"

Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a vorbit despre situaţia financiară a clubului, estimînd că bugetul echipei pe acesta a scăzut cu circa 30 de procente. "Steaua cheltuie anul acesta în jur de 10 milioane, mai puţin cu circa 30 la sută faţă de anul trecut". Întrebat dacă Steaua va înregistra pierderi, Argăseală a răspuns: "Pierderi vom avea sigur".

Argăseală a declarat că Steaua a solicitat încă de la începutul campionatului arbitri străini la meciurile importante. "Am avut arbitru din Austria, care a fost modest, dar şi un arbitru din Spania foarte bun. Am cerut la toate meciurile importante arbitri străini. Considerăm că acest lucru este realizabil şi ne protejează de eventuale discuţii ulterioare sau anterioare meciului respectiv", a spus Argăseală la televiziunea sportro.

"În momentul în care ajungi în Europa, lucrurile se schimbă. Eu n-am văzut să se facă presiuni asupra arbitrilor străini. După meciul cu Bistriţa din Cupă a fost punctul maxim de supărare în care Mihai a spus, chiar dacă a fost eliminat foarte uşor, că o să-l sancţioneze pe Onicaş. Jucătorul trebuie să accepte arbitrajul aşa cum este. Eu cred că e echipă care este educată să joace, să se bată, poate să se descurce mai bine în Europa", a adăugat Argăseală.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-22-2009, 01:28 PM
Mesaj: #897
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Sunt invidios pe performanţele lui MM Stoica! Nu am renunţat la calificarea în primăvara EL"

Valeriu Argaseală a dezvăluit că este invidios pe performanţele lui Mihai Stoica la Urziceni. Preşedintele Stelei spune că Hagi este oricând bine-venit în Ghencea şi că nu a renunţat la calificarea în Europa League!

Hagi, bine-venit în Ghencea!
"Hagi nu trebuie să cumpere bilet, că primeşte invitaţie! Cei care contestă pe stadion şi o fac civilizat, nu au nicio problemă. Sunt invidios pe performanţele lui MM Stoica! Unirea Urziceni a avut mai multe puncte decât Steaua, asta e explicaţia că joacă în Ligă. A fost şi atmosfera din stadion, au fost mai multe lucruri. Campionatul a fost câştigat la Urziceni, în meciul în care Dinamo s-a curăţat!", a declarat Argăseală la Sport.ro

Steaua nu renunţă la primăvara europeană!
"Avem cele mai mari şanse dintre toate la calificare în primăvara Europa League. Nu am renunţat la calificare!", mai spune preşedintele Stelei!

Cât consumă Steaua?
"Steaua costa în acest sezon în jur de 10 milioane, cam cu 30 la sută mai puţin decât în sezonul trecut! Dar vom avea pierderi de câteva milioane", a încheiat preşedintele Stelei la Sport.ro!

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-22-2009, 01:33 PM
Mesaj: #898
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"D'aia nu facem faţă în Europa! Timişoara are aceeaşi atitudine înaintea meciurilor importante"

Valeriu Argăseală critică războiul dintre Timişoara, Dinamo şi CCA înaintea derby-ului de luni! Preşedintele Stelei nu înţelege de ce nu este acceptată o brigadă de arbitri din Germania şi acuză că toate acestea sunt strategii!

"La meciul cu Iaşi am fost dezavantajaţi în mod clar, cu Bistriţa nu ni s-a dat o lovitură de pedeapsă, dar noi nu am spus nimic. Lucrurile nu se îndreaptă după meci. Normalitatea asta este: să putem discuta decent despre greşelile de arbitraj şi să tragem concluziile: să vedem dacă putem să schimbăm ceva ca să meargă bine!", a declarat fostul arbitru, Argăseală!

Preşedintele Stelei nu este de acord cu presiunile asupra arbitrilor!
"Eu cred că presiunea pe arbitri nu duce la altceva decât la greşeli de arbitraj! Să poţi să rezişti acestor presiuni este o virtute pe care nu o poate avea oricine! Se face vâlvă în jurul acestui meci, pentru că nu văd de ce o brigadă din Germania nu ar putea duce la bun sfârşit un meci Timişoara-Dinamo! Jucătorul trebuie educat în spiritul jocului şi al sacrificiului pe teren, iar arbitrajul trebuie să îl accepte chiar dacă nu îi convine!", a spus Argăseală la Sport.ro

Timişoara face vâlvă înainte de meciurile importante!
"Urmăriţi meciurile importante ale Timişoarei şi vedeţi că este vorba de aceeaşi schemă de atac! Eu cred că o echipă care este educată să se bată, să joace în condiţiile normale ale unui meci, poate face faţă în Europa", a mai spus Argăseală la Sport.ro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-22-2009, 01:34 PM
Mesaj: #899
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Regret că nu avem 22.000 de fani la fiecare meci"

Valeriu Argăseală a dezvăluit că regretă atmosfera de altădată din Ghencea şi spune că de acum înainte responsabilitatea va fi a nou infiinţatei Ligi a suporterilor! Argăseală a declarat că este posibil ca unii dintre cei interzişi să fie sterşi de pe lista neagră!

Cum pot fi iertaţi fanii interzişi!
"Redeschidem Peluza Nord! O să fie un protocol între Liga Suporterilor şi club şi au şi responsabilităţi şi drepturi. Atunci putem discuta de la egal la egal între persoane juridice. Până acum nu puteam face acest lucru! O să avem discuţii asupra tuturor celor interzişi. O să vină cei din Liga suporterilor şi o să ne spună cine este şi cine nu interzis. Dacă Liga greşeşte, o să plătească pentru asta, o să fie responsabili!", a declarat Argăseală la Sport.ro

Argăseală vrea iar stradionul plin!
"Regret că nu avem 22 de mii de suporteri în stadion. Nu regret că avem suporteri care ne dau la o pare copiii, prietenii şi femeile care vor să vină la stadion!", a mai spus preşedintele Stelei!

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-22-2009, 01:34 PM
Mesaj: #900
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
"Nu am demarat discuţiile"

Valeriu Argăseală a dezvăluit că Dayro Moreno a fost avertizat pentru escapada din săptămâna trecută. Preşedintele Stelei spune că grecul Kapetanos nu este la final de contract şi că dinamovistul Adrian Cristea este doar problema lui Dinamo. Steaua nu mai e interesată de Cesinha, dar i-ar putea pierde pe Petre Marin, Rada şi Golanski!

"Dayro a fost avertizat. Jucătorii nu au voie până la ora aia! Dayro nu a primit nicio mărire de salariu. Are tot 5 mii pe lună! Lui Kapetanos nu îi expiră contractul, este cu opţiune! Nu s-a discutat până acum despre aducerea sau plecarea unui jucător. Cesinha este doar un subiect de presă. Cesinha nu ne mai interesează. Adrian Cristea nu este problema Stelei, este problema lui Dinamo", a declarat Argaseala la Sport.ro!

Ii pierde Steaua pe Rada, Petre Marin si Golanski?
"Rada, Petre Marin şi Golanski sunt la final de contract. Nu am demarat discuţiile! La sfârşitul campionatului, lucrurile sunt liniştite. Poate fi prea târziu, dar nu cred", a încheiat Argăseală la Sport.ro!

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
9 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut