Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 5 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Steaua Bucureşti
10-15-2009, 04:46 PM
Mesaj: #551
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Steaua i-a reziliat contractul lui Bergodi, pe motiv de neprezentare la serviciu

Avocatul antrenorului Cristiano Bergodi, Bogdan Tohăneanu, a precizat, joi, că a avut o întâlnire cu reprezentanţii FC Steaua în care i s-a precizat că tehnicianului i s-a desfăcut contractul unilateral, pentru absenţă de la muncă, deşi memoriul italianului se află deja pe rol la FIFA.

Tohăneanu a avut o întâlnire cu reprezentanţii clubului Steaua, în care a încercat să găsească o soluţie pentru a rezolva litigiul dintre antrenorul Cristiano Bergodi şi FC Steaua pe cale amiabilă, la sugestia tehnicianului italian.

Reprezentanţii clubului Steaua i-au transmis avocatului că i s-a desfăcut contractul lui Cristiano Bergodi pe cale unilaterală pentru că tehnicianul nu s-a prezentat la serviciu.

"Între Cristiano Bergodi şi Steaua există deja un litigiu la FIFA. Antrenorul mi-a transmis să am o întâlnire cu reprezentanţii clubului Steaua prin care să găsim o soluţie amiabilă pentru a nu mai exista o judecată la FIFA. Reprezentanţii FC Steaua nu au fost de acord şi dosarul va merge în continuare la FIFA. Bergodi se aştepta ca Steaua să-i desfacă contractul unilateral, nu a fost nicio surpriză pentru nimeni. Steaua încearcă în acest fel să-şi creeze probe la FIFA", a spus Tohăneanu.

"Întâlnirea a fost un simulacru de procedură pentru a se justifica neplata contractului. S-au legat de subterfugiul absenţei nemotivate de la serviciu. O modalitate cât se poate de românească. Au desfăcut contractul cu data de 15 octombrie, dar atunci de ce nu a fost plătit Bergodi în 30 septembrie, conform contractului?", a continuat el.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 12:34 PM
Mesaj: #552
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Cristiano Bergodi: "Nu aş fi mers la Dinamo, nu era normal după ce am antrenat Steaua"

Fostul antrenor al Stelei, Cristiano Bergodi, a vorbit despre litigiul său cu Gigi Becali, după care a mărturisit că nu ar fi onorat o ofertă concretă din partea lui Dinamo, dat fiind trecutul său roş-albastru.

"Nu am ajuns la nici o înţelegere cu Steaua, deşi am încercat să încheiem totul pe cale amiabilă. În acest caz, în urmă cu două zile am trimis toate documentele spre judecare la FIFA. Despre oferte, nu am vorbit cu nimeni din România, doar s-a speculat prin presă că aş putea ajunge la Dinamo. Nu aş fi mers oricum acolo, pentru că am pregătit Steaua şi nu mi s-ar fi părut normal. În schimb, aş mai lucra în România, pentru că mi-am făcut multe cunoştinţe în fotbalul românesc. Problema este la atitudine, trebuie schimbată. Am fost contactat de cluburi din Arabia Saudită, voi analiza ofertele", a spus Cristiano Bergodi la televiziunea sportro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 12:43 PM
Mesaj: #553
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Mihai Stoichiţă: "3 meciuri de FOC şi apoi va fi PACE!"

Stoichita intra in cea mai grea saptamina a sa de la venirea in Ghencea
Antrenorul e convins că în Ghencea va fi iar linişte dacă Steaua va reuşi rezultate pozitive cu Poli Iaşi, Fenerbahce şi Rapid

- Domnule Stoichiţă, urmează meciul de la Iaşi. Cît este de dificil?
- Foarte dificil! Poli Iaşi este un adversar valoros şi periculos, în faţa căruia nu avem voie să facem nici o greşeală. Va fi un meci la fel de greu ca şi cel cu Fenerbahce sau Rapid.

- Aveţi şi nenumărate probleme medicale. Ultimul "rănit" este Andrei Ionescu.
- Aşa este, dar nu avem ce să facem. În viaţa mea nu am auzit ca un jucător să se accidenteze într-un cui, aşa cum a păţit Andrei. Ghionion curat! Mai urît este că s-a lovit într-o zonă a genunchiului unde pielea se întinde imediat dacă este chiar şi un pic forţată, iar rana se poate redeschide. Va trebui să stea imobilizat cîteva zile.

"Stancu ar putea juca cu Fenerbahce"
- De Stancu ce ne puteţi spune?

- Spre bucuria noastră, se pare că el e mai bine cu glezna. Sper să îl putem utiliza la meciul cu Fenerbahce, de joi.

- Pleşan cum se prezintă după revenirea de la Steaua II?
- Mai mult decît mulţumitor. Se pregăteşte aşa cum trebuie, şi nu poate decît să mă bucure faptul că începem să avem o concurenţă acerbă pe posturi, după ce au revenit atît el, cît şi Dayro. Totul este în beneficiul performanţelor echipei. Dar nu e vorba numai de ei...

- La cine vă mai referiţi?
- La Bîtfoi şi Filip, doi jucători tineri în care am încredere şi care promit. Trebuie să fim foarte atenţi cu ei pentru a creşte într-un climat bun.

"Banii aduc linişte!"
- Jucătorii s-au plîns că nu s-au achitat toate primele de campionat...
- Da. Important este că problema s-a rezolvat în parte şi că jucătorii şi-au mai primit din bani şi, într-un fel, a revenit liniştea la echipă.

- După Poli Iaşi, urmează Fenerbahce şi Rapid, două meciuri extrem de grele.
- Dacă vrem să nu pierdem contactul cu Rapid, care este acum la trei puncte de noi, nu avem voie să nu cîştigăm. Oricum, sînt convins de un singur lucru: ne aşteaptă o săptămînă de foc, iar dacă vom avea evoluţii bune, încununate cu rezultate pozitive, suporterii vor reveni alături de echipă şi vor lăsa deoparte războiul cu Gigi Becali.

URMĂTOARELE TREI MECIURI
Poli Iaşi (campionat, deplasare)
Fenerbahce (Europa League, acasă)
Rapid (campionat, acasă)

BILANŢUL LUI STOICHIŢĂ LA STEAUA
- două egaluri şi o victorie în Liga I (0-0 cu FC Braşov, 1-1 cu Gloria Bistriţa şi 1-0 cu Pandurii)
- un egal în Europa Legue (0-0 cu Twente)
- o victorie în Cupa României (2-0 cu FCM Bacău)

3 victorii şi un egal a obţinut Steaua în deplasările din acest sezon (2-0 cu Ceahlăul, 1-0 cu Oţelul, 4-2 cu Gaz Metan şi 0-0 ci FC Braşov)

1 punct o desparte pe Steaua de Poli Iaşi în clasament. Roş-albaştrii ocupă poziţia a 6-a, cu 15 puncte, în timp ce gazdele sînt pe 8, avînd 14 puncte

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 12:45 PM
Mesaj: #554
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Surpriza Filip

În absenţa lui Petre Marin, accidentat, puştiul de la Steaua II are şanse mari să fie titular duminică, la Iaşi. Varianta de rezervă e Rada.

Lucian Filip (19 ani) este noutatea pe care Mihai Stoichiţă o pregăteşte în apărarea Stelei pentru meciul cu Poli Iaşi, de duminică, în condiţiile în care Petre Marin este indisponibil pînă la începutul lui noiembrie.

Tînărul fundaş, promovat de la echipa a doua, ar urma să intre din primul minut pe flancul stîng. Ar fi debutul său în Liga I! O altă variantă pe care tehnicianul a luat-o în calcul este utilizarea lui Ionuţ Rada (27 de ani).

Decizia lui "Lippi" vine şi ca urmare a faptului că Ninu, singurul care l-a substituit pe Petre Marin în acea zonă de teren în două rînduri pe parcursul acestui sezon, a jucat foarte prost în ultimele meciuri. Iar mijlocaşul stînga Ochiroşii, pe care Stoichiţă se gîndea că l-ar putea retrage în defensivă, vine după o accidentare.

1 singur meci are Filip pentru echipa mare a Stelei, în ediţia trecută de Cupă, cînd a fost integralist în partida cu Sportul (0-2)

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 12:46 PM
Mesaj: #555
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Campioană de pe locul 149

La începutul sezonului ‘85-86, în care a cîştigat Cupa Campionilor, Steaua era pe locul 149 în clasamentul coeficienţilor UEFA. Ca să realizăm dimensiunea performanţei, o comparaţie şocantă: la începutul acestui sezon, pe locul vecin al Stelei de atunci, 148 în Europa, era FC Vaslui.

Steaua a cîştigat Cupa Campionilor Europeni în 1986 chiar dacă începuse sezonul în coada clasamentului UEFA

Contrar aparenţelor, parcursul Stelei în sezonul 85-86 al Cupei Campionilor nu a fost deloc lejer. O spun cifrele! Înaintea acelei stagiuni, echipa antrenată de Emeric Ienei se afla pe locul 149 în topul coeficienţilor UEFA. Rivala din finală, FC Barcelona, era a doua în Europa, Anderlecht se afla pe 6, iar Honved pe 65.

Pe foaie, singurele dueluri echilibrate au fost cu Vejle şi Kuusysi Lahti, ambele împărţind cu Steaua aceeaşi poziţie, 149.

"Nu Barcelona a fost cel mai dificil adversar"
Fostul mare fundaş al roş-albaştrilor, Miodrag Belodedici, explică de ce triumful din '86 n-ar trebui pus la îndoială: "O să rîdeţi, dar pentru noi cel mai greu duel a fost cu finlandezii de la Kuusysi, nu cu Barcelona sau Anderlecht! Calculele de pe hîrtie nu sînt întotdeauna relevante. România, spre exemplu, a pierdut cu 3-0 în faţa Lituaniei, pe teren propriu, deşi era mai mult decît favorită".

Cîştigător al Cupei Campionilor atît cu Steaua Bucureşti, cît şi cu Steaua Roşie Belgrad, Belo vorbeşte şi despre raportul de forţe dintre roş-albaştri şi cele cinci adversare: "Noi nu ştiam prea multe despre adversarii pe care urma să-i întîlnim în Europa. Motivul? Regimul comunist şi restricţiile privind accesul la informaţii! Abia pe teren ne făceam o idee. Ne tremurau puţin chiloţii la începutul partidelor, însă prindeam treptat încredere şi, la final, scorul era în favoarea noastră. Cert e că traseul nostru nu a fost deloc lejer, însă nu neg că am avut şi şansă. Totuşi, nu uitaţi că norocul ţine cu cei puternici!".

6 a fost locul ocupat de Steaua la finalul sezonului 1989-1990, cea mai bună clasare a unei echipe româneşti în Europa

1 era coeficientul Stelei înaintea sezonul 1985-1986. Acum, coeficientul roş-albaştrilor este 45,498

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 12:47 PM
Mesaj: #556
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Joacă derby-urile duminica

După meciul cu Poli Iaşi, pentru Steaua vor urma două derby-uri în Liga I, cu Rapid şi cu Poli Timişoara. Ambele dispute se vor juca duminica.

Înfruntarea cu giuleştenii, din Ghencea, va avea loc duminica viitoare, de la ora 20:00, şi se va juca fără public, în vreme ce întîlnirea de la Timişoara e programată pentru 1 noiembrie, tot de la ora 20:00.

Ambele jocuri vor fi transmise în direct de Antena 1.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 12:47 PM
Mesaj: #557
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Gannon: "Cu Steaua am avut meci mai greu în Ghencea, dar prefer întîlnirile cu Celtic"

Jim Gannon, antrenorul lui Motherwell, speră ca echipele mari din Scoţia, Celtic şi Rangers, să nu părăsească campionatul scoţian pentru a se înscrie în cel englez.

"Celtic şi Rangers sînt echipele fanion ale Scoţiei, ar fi tragic să le pierdem. Nu ar fi un precedent, pentru că şi marile echipe galeze evoluează în Anglia", a spus Jim Gannon pentru Daily Record.

Acesta a comentat şi posibilitatea ca Motherwell să ajungă în cupele europene mai uşor fără cele două echipe: "Meciul cu Steaua din Ghencea a fost mult mai dificil decît unul cu Celtic, dar pentru mine e mult mai importantă posibilitatea de a evolua în faţa lui Celtic şi Rangers"

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 12:48 PM
Mesaj: #558
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Helmuth Duckadam: "Steaua nu are nici o şansă la titlu. Are echipă de locurile 3-8!"

Portarul de legendă al Stelei, Helmuth Duckadam, a vorbit despre relaţia sa cu Gigi Becali şi despre situaţia echipei din Ghencea. Fostul jucător a spus că Steaua nu are nici o şansă la titlu în acest sezon, dar speră ca echipa să se califice în Primăvara Europeană.

"Nu cred că toate fostele glorii au acelaşi ton cu Gigi Becali. Sîntem împărţiţi în două: cei care au fost băgaţi în seamă de club şi restul. Cu siguranţă şi partea financiară are un rol important. Eu nu am de gînd să comentez conducerea Stelei pentru că nu mă interesează. O să vorbesc întotdeauna despre joc, dar nu despre oficiali. Suporterii adevăraţi nu ar trebui să facă rău echipei. E adevărat totuşi că au fost greşeli de ambele părţi. Cei care tot fac probleme nu sunt suporteri. Cred că sunt şi mulţi bani în joc pînă la urmă. La noi nu sunt chiar atît de puternici suporterii pentru a merge în străinătate şi a protesta acolo. Din cauza relaţiei mele cu Becali am primit mereu reproşuri din partea suporterilor. Dar eu mă menţin distant şi încerc să văd şi părţile bune şi părţile rele. Steaua are acum o echipă de locurile 3-8. Prima şansă la campionat o au CFR Cluj şi Poli Timişoara. Steaua nu are nici o şansă, dar eu sper să se califice în primăvara europeană. Steaua suferă la toate compartimentele", a spus Helmuth Duckadam.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 12:48 PM
Mesaj: #559
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Vezi preţurile biletelor pentru meciul Stelei cu Fenerbahce Istanbul!

Steaua pune mâine în vânzare tichetele pentru cea de-a treia partidă din grupele Europa League, cu Fenerbahce. Cel mai ieftin bilet costă 15 lei, iar cel mai costisitor ajunge la 150 de lei.

Cu un buletin se poate achizitiona un singur bilet, iar o persoana poate compara un numar maxim de patru bilete cu patru buletine de identitate. Biletele sunt nominale si netransmisibile si se pot cumpara exclusiv de la casele de bilete ale stadionului Steaua. De asemenea, mentionam ca biletele cumparate din oricare alte surse, sunt considerate nule.

Preturile biletelor pentru meciul cu Fenerbahce sunt urmatoarele:

Peluze - 15 lei, Tribuna a II-a - 25 lei, Tribuna I - 35 lei, Tribuna 0 - 70 lei, Fotolii - 150 lei

Casele de bilete ale stadionului Steaua sunt deschise conform urmatorului program:

Sambata: 10:00 - 18:00, Duminica 12:00 - 16:00, Luni 10:00 - 20:00, Marti 10:00 - 20:00, Miercuri 10:00 - 20:00, Joi 10:00 - 18:00

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-17-2009, 12:49 PM
Mesaj: #560
RE: Ştiri Steaua Bucureşti
Plesan titular!

Bicfalvi s-a întors lovit de la "naţionala" de tineret şi nu va fi forţat mîine, Stoichiţă urmînd să-l titularizeze pe Pleşan la doar 5 zile după revenirea acestuia de la Steaua II.

Stoichiţă a primit două veşti proaste la reîntoarcerea elevilor săi de la acţiunea "naţionalei" de tineret. Andrei Ionescu e indisponibil pentru două-trei săptămîni, după ce s-a tăiat rău într-un cui. Apoi, Bicfalvi are cu o inflamare la muşchii inghinali cauzată de faptul că a jucat mai mereu în ultima vreme şi a fost folosit ca titular şi de Săndoi.

Tehnicianul Stelei s-a decis să nu-l forţeze pe Bicfalvi la Iaşi şi nu-l va folosi în prima garnitură. Foarte mulţumit de cum s-a pregătit Pleşan în ultimele zile, la revenirea sa din exilul la Steaua II, "Lippi" îl va arunca în luptă chiar din primul minut! Trei sînt motivele pentru care "principalul" din Ghencea îl va prefera pe Pleşan şi nu pe Onicaş.

1 - tînărul mijlocaş defensiv nu are meciuri în picioare, ultima oară cînd a fost folosit ca titular fiind în urmă cu fix o lună, în Steaua - Sheriff 0-0. De atunci a bifat doar 32 de minute.

2 - Pleşan e un jucător cu mai multă experienţă, avînd 103 jocuri în plus disputate în Liga I decît Onicaş.

3 - olteanul e un fotbalist mai ofensiv, urcînd mult mai des în atac decît ştie şi poate să o facă Onicaş.

În sezonul trecut, Pleșan a jucat în doar 8 meciuri de campionat pentru Steaua, în restul absentînd din cauza accidentărilor.

"Pleşan s-a pregătit foarte bine de cînd a revenit la prima echipă, chiar m-a încîntat, sînt foarte mulţumit. E extraordinar că mă pot baza pe un fotbalist de mare experienţă aşa cum e el" - Mihai Stoichiţă, antrenor Steaua

"Am trecut cu bine peste aceste luni dificile, n-am pierdut timpul la Steaua II, m-am antrenat exemplar şi acum îmi doresc să demonstrez că am valoare să îmbrac tricoul roş-albastru" - Mihăiţă Pleşan, mijlocaş Steaua

4 luni au trecut de la precedentul meci al lui Pleşan la echipa mare a Stelei. E vorba despre meciul cu Unirea Urziceni, scor 1-1, ultima etapă a sezonului trecut

60 de mii de euro e suma la care Pleşan a renunţat, din salariul său anual, pentru a fi reprimit în lotul primei echipe

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
80 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut