Ştiri Unirea Alba-Iulia
10-06-2009, 07:17 PM
Mesaj: #92
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Alba-Iulia
Goana după puncte...
Tehnicianul Unirii a programat primul antrenament al acestei săptămâni marţi la ora 16.00, iar aseară a fost prezent la Mioveni pentru a viziona partida dintre Internaţional Curtea de Argeş (n.a. viitorul adversar al albaiulienilor în Liga 1) şi FC Timişoara.
"Ne aşteaptă două jocuri extrem de grele cu Internaţional Curtea de Argeş pe teren propriu respectiv la Piatra Neamţ, partide din care trebuie să obţinem cât mai multe puncte. Normal că cel mai important joc pentru Unirea este cel cu Internaţional Curtea de Argeş şi ne dorim să câştigăm toate puncte puse în joc pentru că altă variantă nu există pentru noi. Despre parcursul de până acum al echipei ce să spun? Este foarte clar că primim extrem de multe goluri, dar ceea ce este şi mai grav este că le primim foarte uşor. Aşa s-a întâmplat, din nefericire, şi la Craiova unde am luat trei goluri pe faze lucrate de noi la şedinţele de pregătire premergătoare întâlnirii. Am lucrat cam 75 la sută din antrenamentele săptămânii trecute doar pe faza defensivă, dar în teren nu am reuşit să-l blocăm pe Fl. Costea. Sunt însă ferm convins că în scurt timp vom remedia şi aceste fisuri din defensivă şi atunci vom câştiga şi punctele de care avem atâta nevoie. Secretul jocului de fotbal este unul foarte simplu pentru că cu cât primeşti mai puţine goluri, cu atât aduni mai multe puncte. Nu trebuie să disperăm pentru că avem doar 8 puncte în clasament, deoarece simt că va veni şi vremea noastră în această ediţie de campionat", a punctat Adi Falub. Pauza competiţională benefică pentru "alb-negrii" Din cauza faptului că echipa naţională are programate în această perioadă două partide în cadrul preliminariilor Campionatului Mondial din 2010 din Africa de Sud, campionatul Ligii 1 s-a întrerupt până pe 17 octombrie. "Pentru noi este bine că s-a întrerupt campionatul deoarece jucătorii nou veniţi beneficiază de timp suplimentar pentru a se integra la echipă. Nu ştiu încă dacă vom juca sâmbătă un meci amical cu Universitatea Cluj, mai trebuie să vorbim cu ei în aceste zile şi să stabilim toate detaliile. Eu aş vrea ca meciul să se dispute la Alba Iulia pentru că în etapa viitoare a campionatelor Ligii 1 respectiv Ligii a 2-a, Unirea joacă acasă în vreme ce Clujul ar urma să evolueze în deplasare, dar rămâne de văzut", a declarat Falub. Altfel, tehncianul "alb-negrilor" din Cetatea Marii Uniri spune că până în iarnă nu se mai pune problema de a transfera vreun jucător la Alba Iulia. "Cel puţin până la finalul turului rămânem în această formulă, poate doar portarul Zdrâncă să mai intre în calcule. Lotul este valoros iar eu am deplină încredere că împreună cu jucătorii vom izbuti să luăm cât mai multe puncte în partea a doua a sezonului" a conchis Falub. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
43 Musafir(i)
43 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut