Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 4 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ştiri Unirea Urziceni
12-28-2009, 01:37 PM
Mesaj: #401
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dragomir: "Răzvan e băiat deştept, nu cred că merge la Unirea!"

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a comentat zvonurile care anunţă că Răzvan Lucescu ar putea să preia funcţia de antrenor interimar la Unirea Urziceni după demisia lui Dan Petrescu, fiind de părere că selecţionerul nu va accepta o asemenea variantă.

"Dan Petrescu a făcut o treabă foarte bună la Unirea, am auzit şi eu că Rusia ar putea fi următoarea lui destinaţie. Nu ştiu nimic mai mult decît ce văd la televizor, mă aşteptam să fie o echipă mai bună decît variantele vehiculate pînă acum. Nu aş fi de acord niciodată ca Răzvan Lucescu să vină interimar la Unirea, nu văd cum ar putea aşa ceva să se întîmple. Această provocare nu mi se pare credibilă, am impresia despre Răzvan că e un băiat deştept şi nu cred că merge la Unirea", a spus Dragomir la sportro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-28-2009, 01:38 PM
Mesaj: #402
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Ienei: "Petrescu trebuie să meargă în Anglia, Irlanda sau Scoţia, nu în Rusia!"

Fost antrenor al lui Dan Petrescu la Steaua şi la echipa naţională, Emeric Ienei consideră că tehnicianul Unirii Urziceni ar trebui să aibă ca primă opţiune o propunere din Vest, în detrimentul uneia din Rusia sau Arabia Saudită.

"S-a dus mai sus sau mai jos în ceea ce priveşte performanţa, asta rămîne să vedem. Lui Dan i se potriveşte stilul anglo-saxon, Anglia, Irlanda, Scoţia, chiar şi Franţa. A făcut o echipă bună din refuzaţi, a fost o etapă pentru el, dar una care s-a încheiat. Trebuie ca munca lui să fie apreciată la adevărata valoare, e un antrenor care a impresionat şi ne-a arătat că se pot face performanţe şi cu o grupare modestă", a spus Ienei la GSP TV.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-28-2009, 01:38 PM
Mesaj: #403
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Gică Popescu: "Nu ştiţi condiţiile în care a plecat Petrescu"

Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Dan Petrescu, Gică Popescu, îi ia apărarea tehnicianului în faţa acuzelor care i-au fost aduse după ce decizia sa de a părăsi Unirea Urziceni a fost făcută publică.

"Toţi cei care se uită critic la această decizie a lui Dan ar trebui să vadă mai întîi performanţele pe care le-a obţinut acolo. A crezut într-un proiect pe care nimeni nu l-ar fi stătuit să-l aleagă, e în mare măsură meritul lui pentru ceea ce s-a întîmplat la Urziceni. Nu ar trebui să ne grăbim cu verdictele pentru că nu se ştiu condiţiile în care Petrescu a plecat. Probabil a crezut că nu mai poate obţine mai mult decît a făcut-o, iar hotărîrea îi trebuie respectată!", a spus Popescu.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-28-2009, 01:39 PM
Mesaj: #404
RE: Ştiri Unirea Urziceni
"Nu sînt de acord!"

Ionuţ Lupescu, directorul general al Federaţiei, se opune posibilităţii ca Răzvan Lucescu să fie şi selecţioner, şi antrenor la Urziceni pînă în vara lui 2010.

- Ionuţ cum vezi varianta ca Răzvan Lucescu să preia şi Unirea Urziceni pentru retur?
- Eu nu sînt de acord cu aşa ceva. Au trecut vremurile cînd se putea să fii şi selecţioner, şi antrenor la un club în acelaşi timp. În plus, iar s-ar isca polemică. Sînt cei de la Braşov, de la Timişoara, de la Dinamo, care l-au vrut pe Răzvan. Normal că vor sări. De ce la ei nu s-a putut şi s-ar putea cu Unirea Urziceni?

- Dar nu are meciuri oficiale cu "naţionala" pînă în toamnă.
- Nu are nici o importanţă. Răzvan are de lucru la alte proiecte şi priorităţi pe care le-am stabilit împreună. Este vorba despre loturile Under 21 şi Under 23. Mie nu-mi plac jumătăţile de măsură!

- Ai vorbit cu Răzvan?
- Am vorbit şi cu el. I-am transmis şi lui Dumitru Bucşaru, patronul celor de la Urziceni, că nu mă interesează şi nu se pune problema ca Răzvan să se împartă între echipa naţională şi Unirea.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-28-2009, 01:42 PM
Mesaj: #405
RE: Ştiri Unirea Urziceni
"Ne-am strâns mâna la despărţire. Sper să-i fie bine în continuare"

Dumitru Bucşaru confirmă despărţirea de Dan Petrescu şi spune că acest moment era inevitabil. Patronul ialomiţenilor a declarat că respectă decizia "Bursucului" şi că nu va încerca să-l convingă pe acesta să rămâna şi în retur. Finanţatorul campioanei mai spune că responsabilitatea instalării unui nou tehnician îi aparţine în totalitate lui Mihai Stoica.

"A fost o despărţire amiabilă.Îl înţeleg pe Dan Petrescu că vrea să plece la mai bine. Asta e viaţa antrenorilor, vin şi pleacă. Ne-am strâns mâna, ne-am urat succes reciproc şi îi urez să fie bine în continuare. MM Stoica se va ocupa de aducerea unui alt antrenor", a declarat Bucşaru pentru http://www.sport.ro.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-28-2009, 01:43 PM
Mesaj: #406
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Unirea Urziceni îl vrea pe Adrian Cristea!

Rămasă fără Dan Petrescu, Unirea Urziceni caută să-şi întărească lotul. Ialomiţenii sunt interesaţi de serviciile dinamovistului Adrian Cristea. Urziceniul caută astfel să umple golul lăsat în linia mediană de expirarea împrumuturilor lui Varga şi Bălan. Preţul stabilit de Cristi Borcea este de un milion de EURO, o sumă pe care cei de la Urziceni ar fi dispuşi să o achite.

Ialomiţenii îl vor chiar din această iarnă şi sunt şanse mari ca cele două cluburi să se aşeze la masa negocierilor chiar la începutul lui 2010, mai ales că jucătorul şi-a exprimat dorinţa de a pleca de la Dinamo. Însă singurele echipe interesate până acum de Cristea sunt "U" Cluj şi Aris Salonic, echipe care-l vor sub formă de împrumut.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-28-2009, 02:10 PM
Mesaj: #407
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dănălache a costat doar 75.000 de dolari!

Dumitru Bucşaru este cunoscut drept unul dintre cei mai zgîrciţi patroni din Liga 1 atunci cînd e vorba de banii cheltuiţi cu Unirea Urziceni. Tocmai de aceea surprinde mărinimia sa în privinţa atacantului Cristian Dănălache: Bucşaru l-a lăsat să plece în Arabia Saudită, la Al Ettifaq, şi a cerut pentru club doar 75.000 de dolari! În aceste condiţii, jucătorul a putut lua un salariu consistent, 180.000 de euro, de trei ori mai mult decît avea la campioana României.

Fotbalistul de 27 de ani nu a avut un sezon strălucit la Unirea. Dan Petrescu nu l-a folosit decît în 9 meciuri, doar în patru dintre ele ca titular şi numai în trei l-a ţinut pe teren tot meciul. Dănălache a evoluat cu totul 364 de minute, a dat un gol şi o pasă de gol.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-28-2009, 03:01 PM
Mesaj: #408
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dan Petrescu susţine că nu a luat încă o decizie în privinţa echipei pe care o va antrena

Fostul tehnician al echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, luni, că are mai multe oferte de pregăti formaţii din străinătate, dar încă nu a luat o deczie, însă presa din România scrie că antrenorul a ajuns la un acord cu gruparea rusă de ligă secundă Kuban Krasnodar.

"Când s-a aflat că mi-am încheiat contractul, au început să sune imediat telefoanele şi cred că era şi normal. Sunt mai multe cluburi interesate, am fost sunat chiar şi azi în timp ce veneam la conferinţă, dar o să aştept. Nu mă interesează niciun club din România, voi merge doar în străinătate. Dacă aş putea să găsesc o echipă la care să construiesc aşa cum am făcut la Unirea, mi-ar plăcea, dar nu aş spune nu nici lui Real Madrid, care are deja o echipă formată. Trebuie să merg la o formaţie cu ambiţii şi la care să am un proiect pe termen mai lung", a spus Petrescu.

Tehnicianul susţine că nu se va grăbi în alegerea pe care o va face şi va analiza foarte bine toate ofertele pe care le va primi. În ceea ce priveşte posibila sa plecare în Rusia, Petrescu a precizat: "Au apărut foarte multe posibile variante, dar nu vreau să vorbesc prea mult pentru că nu e nimic sigur. Ştiu însă că soţia mea ar prefera o ţară mai călduroasă, pentru că în Rusia e cam frig. Oricum, ei o să îi fie bine oriunde mă duc eu".

Conform presei sportive, formaţia de care Dan Petrescu este cel mai aproape se numeşte Kuban Krasnodar (liga a doua din Rusia), cu care ar fi ajuns la un acord pentru un contract pe trei sezoane. Cu toate acestea au mai fost vehiculate şi alte nume de grupări precum Dinamo Moscova sau Al Nasr.

Tehnicianul în vârstă de 42 de ani a demisionat, sâmbătă, din funcţia de antrenor principal al campioanei României, Unirea Urziceni. Dan Petrescu a preluat Unirea Urziceni în 2006, iar de atunci a reuşit o calificarea în Liga Europa, o calificare în finala Cupei României şi a câştigat titlul de campioană în 2009. Fostul internaţional a condus gruparea din Bărăgan în 110 meciuri în Liga I, înregistrând 56 de victorii, 32 de remize şi 22 de eşecuri.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-28-2009, 07:50 PM
Mesaj: #409
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Victor Becali spune că există posibilitatea ca Dan Petrescu să preia pe Kuban Krasnodar

Impresarul FIFA Victor Becali a declarat, luni, că Dan Petrescu ar putea fi instalat pe banca tehnică a formaţiei ruse Kuban Krasnodar, dar totul depinde de cât de dispuşi sunt conducătorii de acolo să investească într-un proiect ambiţios, pe măsura dorinţelor fostului tehnician al Unirii Urziceni.

"Probabil că se gândeşte la un proiect în Rusia, asemănător cu cel pe care l-a avut la Unirea. Depinde foarte mult de cât de dispuşi sunt conducătorii lui Krasnodar să investească în club. De asemenea, este important dacă vor vrea să îi aducă lui Dan jucătorii pe care şi i-ar dori el. Probabil, ar fi bine şi pentru unii fotbalişti români să îl urmeze pe Petrescu la viitoarea sa echipă", a spus, la GSP TV, Becali.

Impresarul consideră că Petrescu a plecat într-un moment favorabil al carierei sale: "Dan era într-un moment bun şi nu cred că putea să facă mai mult decât a realizat până în prezent la Urziceni. În viaţă, uneori, contează şi partea financiară. Dacă a hotărât să plece, înseamnă că a luat decizia cea mai bună pentru el. A avut însă oferte tentante din ţările arabe, pe bani mulţi, dar le-a refuzat".

Fostul tehnician al echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, luni, că are mai multe oferte de pregăti formaţii din străinătate, dar încă nu a luat o decizie, însă presa din România scrie că antrenorul a ajuns la un acord cu gruparea rusă de ligă secundă Kuban Krasnodar.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-28-2009, 07:51 PM
Mesaj: #410
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dan Petrescu: "Nu m-am certat cu nimeni de la Unirea, am decis să plec din motive personale"

Fostul antrenor al echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, luni, că a decis să plece de la formaţia ialomiţeană din motive strict personale şi nu pentru că ar fi avut vreun conflict cu cineva din cadrul clubului.

"E greu să vorbesc acum, dar a venit şi acest moment în care mă despart de echipă. În viaţă trebuie să iei decizii şi nu este uşor. Am petrecut aproape 3 ani şi jumătate extraordinari la Unirea, în care am realizat foarte multe lucruri la care nu mă aşteptam, precum câştigarea campionatului sau participarea în Liga Campionilor, pe care credeam că le voi face la alte echipe. În acest moment însă, din motive personale, am considerat că e mai bine să ne despărţim. Şi eu, şi clubul am fost de acord cu despărţirea, şi nu a fost nicio ceartă la club", a spus Petrescu.

Tehnicianul a afirmat că atunci când un antrenor pleacă de la un club nu trebuie să se creeze un scandal şi vrea să ofere un exemplu în acest sens: "De când sunt la club nu m-am certat rău cu nimeni. În România orice despărţire este însoţită de scandal şi cred că acum a venit momentul unei plecări frumoase în care toată lumea se pupă cu toată lumea. Au fost momente bune şi momente grele, dar nu am ce reproşa nimănui, de la patron până la femeia de serviciu".

Dan Petrescu a adăugat că nu a apucat să stea de vorbă cu foştii săi elevi, dar a spus că vrea să aibă o întâlnire cu aceştia pentru a le mulţumi: "Am petrecut clipe extrodinare împreună şi trebuie să le mulţumesc. Singurele regrete sunt că nu am câştigat Cupa României şi că nu am ajuns în optimile Ligii Campionilor, chiar dacă am fi meritat. Poate că unii jucători se bucură că plec, iar alţii nu. Poate că acum mă vor aprecia mai mult".

Fostul internaţional nu crede că prin plecarea lui se pierde o componentă foarte importantă de la Unirea Urziceni, deoarece baza într-un club sunt jucătorii: "Poate s-a pierdut ceva, dar nu ceva extreordinar. Cei mai importanţi sunt jucătorii, iar dacă ei rămân, Unirea se va bate din nou la titlu. Sper ca în vară să primesc şi eu o medalie de campion. Jucătorii m-au ajutat şi trebuie să rămână la fel ca până acum. Voi fi fan Unirea mereu, asta doar dacă nu voi juca împotriva lor".

Petrescu s-a declarat dezamăgit de faptul că nu va fi pe banca ialomiţenilor în dubla cu Liverpool din Liga Europa, dar este convins că va veni şi rândul lui să joace împotriva "cormoranilor", fie că va fi vorba de meciuri în "Premier League sau cupe europene". Tehnicianul a mai spus că şi-ar dori mulţi jucători din Liga I, dar înainte de asta "trebuie să aibă el echipă, proiect şi buget de transferuri".

Tehnicianul în vârstă de 42 de ani a demisionat, sâmbătă, din funcţia de antrenor principal al campioanei României, Unirea Urziceni. Dan Petrescu a preluat Unirea Urziceni în 2006, iar de atunci a reuşit o calificarea în Liga Europa, o calificare în finala Cupei României şi a câştigat titlul de campioană în 2009. Fostul internaţional a condus gruparea din Bărăgan în 110 meciuri în Liga I, înregistrând 56 de victorii, 32 de remize şi 22 de eşecuri.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
35 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut