Ştiri Unirea Urziceni
09-30-2009, 01:56 PM
Mesaj: #111
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Panduru: "Unirea poate spera la locul 2"
Managerul sportiv al echipei Steaua, Basarab Panduru, i-a felicitat pe elevii lui Dan Petrescu pentru punctul obţinut în meciul cu VfB Stuttgart, din grupele Ligii Campionilor, spunînd că rezultatul de azi îi poate ajuta pe ialomiţeni să meargă în "Primăvara Europeană".
"Unirea a arătat bine astăzi. Dacă scoate puncte din meciurile cu Glasgow, atunci poate spera la locul 2. La început am spus că pot face 5 puncte. După ce am văzut azi, cred că pot obţine şi mai multe. Unirea a dat astăzi un exemplu bun de dăruire. A demonstrat că echipele cu nume mari nu sunt de speriat. Acest lucru nu poate fi decît bun pentru fotbalul românesc", a spus Basarab Panduru la GSPTV. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-30-2009, 01:58 PM
Mesaj: #112
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Constantin Zotta: "Unirea ar fi putut scoate mai mult"
Prezent în tribunele stadionului din Ghencea la meciul Unirii Urziceni cu VfB Stuttgart, din grupele Ligii Campionilor, Constantin Zotta a apreciat prestaţia jucătorilor ialomiţeni. Fostul oficial rapidist a spus că trupa lui Dan Petrescu ar fi putut scoate chiar o victorie împotriva nemţilor.
"Urziceniul nu a făcut de rîs fotbalul românesc, dimpotrivă. Mi s-a părut ingenios sistemul folosit de Dan Petrescu în acest meci. Păcat că nu s-a reuşit mai mult, dar şi Stuttgartul a avut cîteva acţiuni periculoase", a spus Constantin Zotta la GSPTV. Unirea Urziceni a încheiat la egalitate meciul cu VfB Stuttgart, scor 1-1, golul ialomiţenilor fiind marcat de Dacia Varga, în a doua parte a meciului. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
09-30-2009, 04:33 PM
Mesaj: #113
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
"Varga îi seamănă lui Giggs"
Antrenorul Florin Motroc spune despre fotbalistul Unirii Urziceni că are un potenţial fantastic şi îl compară cu galezul de la Manchester United.
În vârstă de 24 de ani, Varga a fost eroul Unirii Urziceni în remiza, scor 1-1, cu VfB Stuttgart, din Grupa G a Ligii Campionilor. După o primă repriză ştearsă, jucătorul împrumutat de la Sportul Studenţesc şi-a revenit. Varga a fost principalul pericol pentru poarta bătrânului Lehman, pe care l-a învins, la doar trei minute de la reluare, cu un şut superb. În finalul meciului, Varga l-a ridiculizat pe Gebhart, neamţul reuşind să-l oprească pe fotbalistul Unirii Urziceni din drumul său spre poartă doar printr-un spectaculos placaj. "Îi dedic acest gol mamei mele", a declarat, la sfârşitul partidei, Varga. "Un alt jucător cu un potenţial extraordinar" "Varga e un copil răsfăţat, dar cu un potenţial uriaş", a declarat, pentru evz.ro, Florin Motroc, fostul fotbalist al echipelor Rapid, Farul şi Ceahlăul, în prezent antrenor în cadrul clubului Sportul Studenţesc. Motroc a fost antrenorul cu care Dacian Varga şi Tiberiu Bălan s-au pregătit pentru Liga Campionilor. După cantonamentele din vară, cei doi jucători au plecat la Urziceni, în timp ce Motroc i-a cedat locul lui Tibor Selimesi. La despărţirea de echipa mare a Sportului, Motroc le-a făcut caracterizări tuturor jucătorilor, destinatarul fiind patronul Vasile Şiman. "Un alt jucător cu un potenţial extraordinar pentru nivelul de mare performanţă este Dacian Varga. Este un jucător cu o tehnică în regim de viteză, în special pe piciorul stâng, excelentă", a început tehnicianul caracterizarea lui Varga. "Îi place viaţa" Tehnicianul a spus, pentru evz.ro, că această din urmă calitate l-a determinat să-l compare pe Varga cu celebrul Ryan Giggs, galezul de la Manchester United. "Varga şi Giggs sunt foarte apropiaţi şi ca fizic, nu doar ca joc", a mai precizat Motroc. În însemnările sale pentru Şiman, tehnicianul afirmă că Varga are calităţi fizice deosebite , dar pe care şi le pune în valoare doar atunci când îşi doreşte cu adevărat. "Important e ca el să realizeze că trebuie să faci sacrificii dacă vrei să ajungi fotbalist. Lui Varga îi place şi viaţa, nimic rău în asta, dar totul trebuie făcut cu cap", a mai spus Motroc. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-01-2009, 03:35 PM
Mesaj: #114
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Emerich Ienei: "Remiza obtinuta de Unirea nu este o surpriza"
Fostul antrenor Emerich Ienei a vorbit pentru ascultatorii Sport Total FM, despre egalul obtinut de Unirea in fata lui Stuttgart, in Liga Campionilor. Fostul tehnician este de parere ca acest rezultat nu este o surpriza.
"Am spus ca orice se putea intampla, Stuttgartul nefiind o mare echipa in Europa. Nu este o surpriza acest rezultat, desi nemtii ne-au cam dominat in anumite momente. Vor juca la Glasgow, unde cred ca vor avea mari sanse. Au dat totul in repriza secunda, insa este o echipa fara experienta si fara mari jucatori. Prin dorinta lor de victorie si prin disponibilitatea la efort au reusit aceasta remiza. Sa asteptam cateva jocuri si apoi vom vorbi ce sanse are Urziceniul. Cred ca Unirea este surpriza din aceasta seara.", a declarat Emerich Ienei. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-01-2009, 04:32 PM
Mesaj: #115
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dacian Varga, eroul care a crescut fără tată
Fotbalistul a fost călăuzit doar de mamă, căreia i-a dedicat golul cu nemţii.
Dacian Varga a devenit eroul Unirii Urziceni, după ce marţi seară a marcat împotriva nemţilor de la Stuttgart golul care a adus primul punct al ialomiţenilor în grupele Ligii Campionilor. Fotbalistul de 25 de ani, care a reuşit să-l învingă pe Lehmann cu o execuţie de mare jucător, ascunde o poveste de viaţă impresionantă, neobservată până acum din pricina imaginii de rebel pe care jucătorul şi-a creat-o. Varga a fost crescut doar de mamă, întrucât părinţii săi au divorţat pe când fotbalistul avea o vârstă fragedă, iar acest lucru i-a marcat profund copilăria. "Când l-am găsit eu la Sportul, avea 17 ani, era în ultimul an de juniorat. Era un băiat foarte introvertit, se împrietenea greu cu ceilalţi colegi. Am avut multe discuţii cu el până am reuşit să-l fac să înţeleagă că fotbalul se joacă în echipă. Ştiam că acasă are o situaţie mai specială, dar nu am vrut să pătrund în viaţa lui personală", ne-a declarat ieri Cristian Sava, unul dintre foştii antrenori de la Sportul Studenţesc ai actualului fotbalist al Unirii. Ion Varga nu a venit la niciun antrenament al lui Dacian Ion Varga, tatăl lui Dacian, a fost component al echipei Dinamo din anii '80, dar nu a avut niciodată o relaţie foarte apropiată cu fiul său, deşi acesta i-a călcat pe urme. "Dacian a venit de la Dinamo adus de Ioan Andone, care era antrenor la Sportul Studenţesc atunci. Avea doar 14-15 ani. Când l-a adus, Andone l-a prezentat ca pe băiatul lui Varga, fostul lui coleg de la Dinamo. Copilul era tupeist, obraznic. A fost crescut doar de mamă. Tatăl n-a venit la niciun antrenament al copilului!", ne-a declarat Dumitru Manea, antrenor cu care Dacian Varga a lucrat la juniorii Sportului. "Mama e cea mai importantă persoană din viaţa mea" Primul marcator în Liga Campionilor din istoria Urziceniului are o relaţie specială cu mama sa, care a ştiut să suplinească absenţa tatălui chiar şi atunci când a fost vorba despre fotbal. "Îi dedic acest gol mamei mele. Este cea mai importantă persoană din viaţa mea", a declarat Varga după partida cu Stuttgart. Un rol important în cariera lui Dacian Varga l-a avut Ioan Andone, care l-a luat pe fotbalist de la Dinamo, în vremea junioratului, şi l-a dus la Sportul Studenţesc. "Fălcosul" a povestit pentru EVZ cum s-au petrecut lucrurile: "Eu l-am adus la Sportul, fiindcă la Dinamo nu prea juca. De la primul antrenament l-am luat la echipa mare şi i-am zis lui Şiman că este un jucător special. Nu m-am înşelat". "Părinţii lui au divorţat când copilul avea doar câţiva ani" Fost coleg cu tatăl lui Dacian în vremea când era jucător la Dinamo, Ioan Andone cunoaşte foarte bine traumele prin care fotbalistul a trecut în copilărie. "Lucia (n.r. - mama fotbalistului) l-a crescut mai mult singură pe Dacian, fiindcă a divorţat de Nelu pe când copilul avea doar câţiva ani. După Revoluţie, Nelu a plecat să joace în Ungaria, apoi s-a dus să muncească în Germania şi n-am mai ţinut legătura", a mai declarat, ieri, "Ando" pentru EVZ. Ialomiţenii au mâncat pizza, după marele meci Fiindcă după terminarea meciului au mers direct în cantonamentul de la Urziceni, jucătorii antrenaţi de Dan Petrescu au sărbătorit într-un mod inedit egalul obţinut în faţa nemţilor. Fotbaliştii campioanei au comandat câte o pizza, pe care au consumat-o în autocar. "Nu trebuie să transformăm într-o mare victorie această remiză cu Stuttgart. Este important cum ne vom prezenta şi în meciurile următoare. Oricum, nu avem timp să mergem undeva să sărbătorim rezultatul. Am comandat pizza, ca să mâncăm şi noi ceva pe autocar, până la Urziceni. Acum n-o să destupăm şampania. O să bem sucuri energizante în loc de alcool", ne-a declarat, la finalul jocului, George Galamaz, căpitanul ialomiţenilor. În ciuda dezinteresului care a existat în zilele premergătoare partidei, Unirea s-a bucurat de o asistenţă mult peste aşteptări în meciul de marţi seară. "Sincer, nu mă aşteptam să vină peste 15.000 de oameni să ne susţină pe noi. N-am avut niciodată atâţia suporteri la un meci. Cred că i-am convins să vină la stadion pentru că suntem o echipă care joacă fotbal", a declarat, pentru EVZ, Iulian Apostol, internaţionalul Unirii Urziceni. "Dacian a dat un gol în stilul lui Hagi în meciul cu Stuttgart. Dan Petrescu îl struneşte cu mână de fier. El e cam mingicar, îi place driblingul în plus, dar şi marchează destul de des. La juniori, dădea peste 10 goluri în fiecare sezon.", - Dumitru Manea, fost antrenor al lui Dacian Varga în perioada junioratului, la Sportul Studenţesc http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-01-2009, 04:35 PM
Mesaj: #116
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Ricardo: "N-am crezut că voi ajunge aici"
Brazilianul campioanei României a fost şi miercuri seară, împotriva nemţilor de la VfB Stuttgart, unul dintre cei mai buni oameni ai lui Dan Petrescu. Venit acum trei ani la Urziceni, după ce jucase la o echipă anonimă din Elveţia, mijlocaşul ialomiţenilor mărturiseşte că nu s-a gândit vreodată la Liga Campionilor.
Brazilianul Ricardo Gomes Vilana, "închizătorul" campioanei Unirea Urziceni, s-a numărat printre evidenţiaţii echipei lui Dan Petrescu miercuri seară, în Ghencea, în meciul încheiat la egalitate, 1-1, cu VfB Stuttgart. Mijlocaşul de 28 de ani a făcut un meci aproape perfect. A securizat spaţiul din faţa apărării conduse de Vasile Maftei, a pasat, a şutat la poartă, iar, în final, a şi driblat. "Asta, aşa, ca să nu uite lumea că sunt brazilian", a mărturisit, pentru evz.ro, simpaticul fotbalist. Sosit acum trei ani la Unirea, la sugestia cumnatului său, care juca la Urziceni, Ricardo Gomes a parcurs destul de rapid etapele consacrării. Dintr-un jucător anonim, Ricardo a ajuns rapid un fotbalist respectat, despre care jurnaliştii brazilieni s-au şi grăbit să scrie. Echilibrul său din ultima vreme se datorează, o spune chiar fotbalistul, prezenţei la Bucureşti a familiei. Soţia şi cei doi copii sunt cei alături de care brazilianul se simte cel mai bine. Ricardo se simte bine în România, dar afirmă că i-ar plăcea şi mai mult în Germania. "N-a fost uşor la Sevilla" EVZ: Ricardo, ai dormit azi noapte? Ricardo Gomes: Nu prea! Cum să dormi după un asemenea meci? M-am tot gândit la ceea ce am făcut în cele 90 de minute împotriva germanilor, dar mai ales la ce n-am făcut. A fost un meci bun, din toate punctele de vedere şi cred că, dacă ne-am fi concentrat mai mult, am fi putut învinge. Ar fi fost extraordinar. Simţi o creştere în jocul vostru faţă de cel de la Sevilla? Mulţi au spus că la Sevilla am jucat cu frică. N-a fost vorba de frică, ci mai degrabă de un respect mult prea mare faţă de adversar. Asta ne-a îngreunat situaţia acolo. Plus că era primul meci al nostru în Ligă. N-a fost uşor. VfB Stuttgart? Stuttgart e o echipă foarte bună, cu multă experienţă internaţională, cu jucători foarte valoroşi. Ştiam că va fi un meci greu împotriva lor, dar până la urmă cred că am făcut o treabă bună. Am jucat de la egal la egal cu Stuttgart. Felicitări din Brazilia Te-a impresionat vreun adversar? În mod special, Tasci, fundaşul lor central. Mi-a plăcut foarte mult. M-a impresionat şi Hitzlsperger. M-am tot întâlnit cu el pe teren. Îmi pare rău că n-am apucat să vorbesc cu Cacau, brazilian de-al meu. El a fost rezervă, iar după meci am fugit la vestiare şi nu ne-am intersectat. Ai sperat vreodată să joci cu Unirea în Liga Campionilor? Sincer, nu. Nici acum nu îmi vine să cred că joc într-o asemenea competiţie. Când am venit la Urziceni, n-aveam cum să mă gândesc la aşa ceva. Cine ar fi pariat că o echipă mică, la prima vedere, va fi capabilă de o asemenea performanţă. Cum am ajuns la Unirea? M-a adus un cumnat. Acum eu joc în Ligă, iar el e la Săgeata Stejaru, în Liga a II-a! Am trecut însă prin multe. Am fost şi accidentat. Ai primit felicitări de acasă, din Brazilia? Sigur că da. Am mulţi prieteni care urmăresc evoluţiile Unirii Urziceni de când am venit aici. Şi mă sună. Tot ei au fost cei care mi-au spus că presa din Brazilia a scris şi despre mine. Am fost foarte emoţionat. Nu e puţin lucru să se scrie despre tine într-o ţară ca Brazilia. "Nu mă interesează decât Unirea" Ţi-ar plăcea să joci vreodată la echipa naţională a Braziliei? Normal, dar nu cred că e posibil. Adică, nu că nu vreau să joc, dar, să fim serioşi, e greu, foarte greu. Brazilia poate să-şi facă cel puţin 20 de echipe naţionale de aceeaşi valoare. În plus, în acest moment, Brazilia are o generaţie foarte bună. S-a calificat deja pentru turneul final din Africa de Sud şi o văd din nou campioană mondială. Vei răspunde unei eventuale oferte de a juca pentru naţionala României? Nu m-am gândit până acum la aşa ceva. Pot spune că mi-ar plăcea, dar să ştiţi că în România sunt destui jucători valoroşi. Pe mine ce mă interesează foarte mult acum e să joc cât mai bine pentru Unirea Urziceni şi, în viitor, să joc la o echipă şi mai puternică. "Mi-ar plăcea în Bundesliga" Ce campionat îţi place? Cel mai mult mi-ar plăcea să joc în Germania. O ţară civilizată, un fotbal modern, disciplinat, unde cred că m-aş adapta foarte rapid. Ce echipă admir? Păi, pe Bayern Munchen, dar şi pe Borussia Dortmund, pe VfB Stuttgart. Cum sunt meciurile din Ligă faţă de cele din campionat? Nu se pot compara. În campionat ritmul e ceva mai lent. Nu sunt contactele fizice pe care le întâlneşti în Liga Campionilor, nu e aceeaşi determinare. Ai vreun idol? Îmi place foarte mult de argentinianul Veron, asta pentru că evoluează pe acelaşi post cu mine. Dar nu e idolul meu. Aş putea spune în schimb asta despre Ronaldo. E jucătorul care îmi place cel mai mult. E un fotbalist complet. N-am încercat să-l copiez însă niciodată. Ceea ce aţi văzut în finalul meciului cu VfB Stuttgart, când am driblat trei adversari, a fost, aşa, o ambiţie. Am vrut să le reamintesc tuturor că, înainte de a fi un "închizător", sunt brazilian! http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-01-2009, 04:40 PM
Mesaj: #117
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Varga: "E un gol special, îl dedic celei mai scumpe şi dragi mame!"
Dacian Varga scrie istorie la Unirea Urziceni! A revenit la echipa antrenată de Dan Petrescu după mai multe luni de negocieri cu patronul celor de la Sportul Studenţesc, Vasile Şiman, iar aseară a reuşit în faţa a 15.000 de spectatori să creeze cea mai frumoasă fază a meciului.
La numai 3 minute după pauză, Varga a intrat cu dreptul pe gazon, şi-a făcut cruce şi a ridicat cele două mîini spre cer. Cerea ajutorul lui Dumnezeu pentru că ştia că poate să fie primul marcator al Unirii în Liga Campionilor. "Mă rog la Dumnezeu înaintea fiecărui meci, şi de obicei am mult noroc!", spune Varga. Şi chiar aşa a fost. Era minutul 47, Pablo Brandan îl vede pe Varga cu mîna ridicată, mingea ajunge greşit la Gebhart care o paseasă către Delpierre, o respinge greşit pînă la Varga, care şutează superb din diagonală. Gooooooool! Gooooooool! Gooooooool! Unirea Urziceni a reuşit să egaleze Stuttgart! Banca Unirii explodează de fericire. Dan Petrescu sare de mama focului, rezervele aleargă de nebune pe teren, iar MM Stoica cu ochii în lacrimi se duce la grămadă fericirii şi îi pupă mîna lui Varga. Era momentul în care Unirea spera la un rezultat mare pe Ghencea! Au atacat ca nebunii pe final de meci, dar nu au reuşit să înscrie golul victoriei, dar la final toţi erau mulţumiţi, fericiţi de rezultat, mai puţin nemţii. Primul marcator al Unirii Urziceni în Liga Campionilor, Dacian Varga, a ieşit ultimul de la vestiare, cu geanta pe umăr, cu un zîmbet larg pe faţă. Era bucuros că a reuşit să margheze! Se gîndea la cei dragi, dar în special la mama lui. - Dacian, felicitări. Cum a fost? - Mulţumesc mult! Cum să fie? Un meci nebun de Liga Campionilor. Sînt fericit că am scos un punct cu Stuttgart, dar sînt sigur că se putea mai mult. Pe finalul meciului puteam să marcăm golul victoriei, dar tot atunci puteam să şi pierdem. - Primul marcator al Unirii în Ligă! - Asta nu contează foarte mult. Mai important e că am reuşit să scoatem un rezultat bun. Eram mult mai fericit dacă reuşeam să cîştigăm cele trei puncte. Sînt convins că se putea mai mult, dacă nu exista aceea greşeală din minutul 5, dar mulţumesc lui Dumnezeu că ne-am revenit. - Este cel mai frumos gol marcat de tine? - Nu cred că este, dar cu siguranţă este cel mai important moment din viaţa mea. - Cum a fost în vestiar după meci? - Domnul Dan Petrescu m-a certat că nu am mai dat gol cînd am avut ocazia. Are dreptare pentru că şi m-aş fi certat. Aşa a vrut Dumnezeu să fie, dar nu sîntem mulţumiţi 100% pentru acest rezultat. Este un rezultat bun pentru echipă, pentru fotbalul românesc, dar puteam mai mult. Vom lupta meci de meci, pentru că ne dorim foarte mult calificarea în Ligă şi cred că e posibil să o obţinem, atîta timp cît avem şanse matematice. - Atmosfera din Ghencea? - Vreau să le mulţumesc celor 15.000 de spectatori care au venit din toate punctele ţării pentru a ne susţine în primul meci acasă în Liga Campionilor. A contat foarte mult că am fost încurajaţi de foarte multă lume şi le mulţumim. - MM ţi-a pupat mîna după gol. - Da, aşa a simţit probabil. Eu mi-am făcut doar treaba şi am înscris aşa cum îmi doresc să o fac de fiecare dată! După meci ne-a felicitat pe fiecare în parte. - Cui dedici golul? - Cui pot să îl dedic? Celei mai scumpe şi dragi mame! E golul meu pentru mama. E omul care mă ajută de fiecare dată înaintea meciurilor, care îmi dă sfaturi şi mă motivează extraordinar de mult. Îi mulţumesc că e mereu alături de mine şi mă ajută cînd am nevoie de ajutor. "Varga a înscris un gol binemeritat pentru români" -- Die Welt "Unirea a prins şi mai multă încredere, beneficiind şi de lipsa de reacţie a şvabilor. Varga a trimis perfect la colţul lung" -- Kicker "Adversarul a avut o singură şansă mare de gol, pe când VfB mai putea marca unul-două goluri. Varga a egalat, profitând şi de faptul că Boka nu l-a deranjat" -- site-ul lui Stuttgart http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-01-2009, 04:43 PM
Mesaj: #118
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
"Din fericire n-am avut ghinionul lui Arlauskis"
Deşi a fost înlocuit la pauza meciului cu Stuttgart din cauza unei lovituri primite în minutul 44 de la Sami Khedira, Tibi Bălan nu va sta mult timp accidentat.
"Am primit o lovitură oarbă şi dureroasă în genunchi, dar nu este nimic de lungă durată. Cred că după trei-patru zile de repaus voi fi apt 100%. Din fericire n-am avut ghinionul lui Arlauskis", a afirmat jucătorul la o zi după meciul cu nemţii. Goalkeeper-ul e suspect de ruptură, după ce în finalul meciului a simţit o durere imensă după o degajare. În minutul 92+2 lituanianul a picat ca secerat ca din senin şi se pare că va lipsi destul de mult de pe teren: "Cel mai mult mă supără accidentarea lui Arlauskis, care se pare că este destul de gravă. Sperăm ca la controlul amănunţit de mâine să primim veşti mai bune, însă după cum l-am văzut că se mişcă, cred că este vorba de ceva mai grav", spunea Meme, aseară, după meci. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-01-2009, 04:51 PM
Mesaj: #119
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
S-a rupt şi Arlauskis!
Şi Grigore e indisponibil. Unirea ar putea fi nevoită să găsească de urgenţă un portar liber de contract!
Unirea Urziceni a obţinut cu mari sacrificii primul său punct în Liga Campionilor. Arlauskis s-a accidentat în ultimul minut al jocului cu Stuttgart. Situaţia e cu atât mai gravă cu cât şi rezerva Grigore are mari probleme. Astfel, Unirea ar putea înscrie de urgenţă un portar pe lista UEFA, dar asta după ce-l va găsi. Necazul lui Giedrius Arlauskis s-a petrecut în minutul 89 al partidei cu şvabii când, după ce a repus mingea în joc din 6 metri cu o degajare lungă, goalkeeper-ul a rămas întins pe gazon şi a solicitat intervenţia medicului. Jucătorul Unirii a părăsit stadionul din Ghencea şchiopătând vizibil, iar la o zi după joc abia putea merge. "Am pus prea multă forţă în acea degajare şi am simţit o arsură pe muşchi. Nici nu mă pot pune în picior. Aştept să văd verdictul, dar dacă mă voi recupera până la jocul cu Rangers, voi fi cel mai fericit din lume", a afirmat sceptic Arlauskis. Jucătorul va face azi un RMN, al cărui rezultat va veni după 72 de ore, pentru a se stabili cât de gravă este accidentarea. Stau doar în Tudor Îngrijorător pentru Unirea Urziceni este faptul că şi cel de‑al doilea portar al echipei, Cătălin Grigore, este indisponibil de o lună. Acesta a suferit o accidentare urâtă la un amical cu Victoria Brăneşti, disputat între prima şi a doua etapă a campionatului, şi a avut până de curând piciorul în ghips. Din această cauză, Grigore a ratat şi Liga, fiind înlocuit pe lista UEFA cu Daniel Tudor. Portarul în vârstă de 35 de ani a rămas în acest moment singurul valid din lotul campioanei. Tudor va apăra în meciul Unirii de la Mediaş, de sâmbătă, şi probabil va fi titular şi la Glasgow, pe 20 octombrie. Este de aşteptat însă ca oficialii Unirii să încerce achiziţionarea unui alt portar, pe care să îl treacă eventual şi pe lista UEFA. Cum perioada de transferuri s-a încheiat, singura posibilitate este ca ialomiţenii să ia un jucător liber de contract. Vor un portar brazilian Rămaşi doar în Daniel Tudor după accidentările grave ale lui Giedrius Arlauskis şi Cătălin Grigore, conducătorii campioanei se gândesc serios să cumpere un portar care să-i fie rezervă în următoarea perioadă goalkeeper-ului de 35 de ani. Favorit să semneze cu campionii este în aceste momente Andres Vila, un portar brazilian de 25 de ani, aflat în probe la Urziceni de două săptămâni. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-01-2009, 04:52 PM
Mesaj: #120
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Succesul Urziceni!
Debutul Unirii pe teren propriu în Liga Campionilor a constituit un succes din aproape toate punctele de vedere. Deşi erau voci care anticipau dezastrul, Unirea a trecut onorabil de şocul întâlnirii cu o altă civilizaţie fotbalistică.
Unirea însemna până nu demult un stadion cochet înfipt pe marginea drumului vechi spre mare. Acum este singura reprezentantă a României în Ligă şi echipa care a scos un punct uriaș, la un an după ce Steaua şi CFR aduceau ultimele rezultate favorabile. Urziceniul a obţinut performanţe pe trei planuri Organizare Găzduirea unui meci de Champions League presupune un efort considerabil şi este o experienţă epuizantă. La meciurile din Liga I se fuşereşte o şedinţă de joc în dimineaţa partidei, dai un telefon pe mobil la jandarmi şi cu 10 minute înainte eventual trimiţi secretarul clubului să îţi bage soacra în stadion. În Ligă este o întreagă armată de comisari UEFA. Totul este la minut şi nimic nu este lăsat la voia întâmplării, iar prima şedinţă pentru un astfel de meci are loc cu o zi înainte, iar ultima târziu în noapte, după terminarea partidei. Atmosferă Pesimismul era cuvânt de ordine atunci când venea vorba de numărul spectatorilor din Ghencea. Cu toate acestea, stadionul a fost pe jumătate plin şi în timpul reprizei secunde Unirea a fost încurajată frenetic de cei prezenţi. Mai mult, temerile că ar putea apărea incidente şi contestări la adresa lui Gigi Becali s-au dovedit şi ele a fi nejustificate. Semnalele după meci sunt mai mult decât încurajatoare şi oficialii Unirii se aşteaptă ca la următoarele două partide din Ligă numărul fanilor să crească. Joc Dan Petrescu a gândit o tactică specială pentru acest meci. În ciuda golului primit rapid, Unirea a stat bine în teren. Presing agresiv, răutate şi determinare. Plus forţa de a reveni şi de a se ridica la nivelul adversarului. Faptul că Petrescu s-a consultat cu selecţionerul Răzvan Lucescu înainte de meci s-a văzut. Urziceniul a semănat izbitor cu Rapidul din 2006, condus de Lucescu jr, care a speriat Germania în Cupa UEFA: acelaşi 3-4-3 şi acelaşi Maftei în rol de libero. După ce Sevilla a făcut instrucţie cu Rangers la Glasgow, primăvara europeană nu e deloc utopie la Urziceni. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
4 Musafir(i)
4 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut