Ştiri Unirea Urziceni
12-10-2009, 05:30 PM
Mesaj: #317
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Dan Petrescu: "Ieşim cu fruntea sus din competiţie, nu ne-am făcut de râs"
Antrenorul Unirii Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, miercuri, după eşecul cu Stuttgart şi ratarea calificării în optimile Ligii Campionilor, că absenţele au înclinat balanţa în favoarea gazdelor, însă consideră că echipa sa a făcut o campanie de care toţi românii ar trebui să fie mândri.
"Ar fi fost extraordinar pentru fotbalul românesc să ajungem în optimile Ligii Campionilor, pentru că e o diferenţă uriaşă între adversari şi noi, începând de la stadioane. Dar, chiar şi aşa, rămânem cu satisfacţia că vom merge în primăvara europeană, am marcat opt goluri şi nu avem golaveraj negativ. Am făcut mai multe puncte decât formaţii ca Juventus sau Liverpool. Aş vrea să-i felicit pe băieţi pentru că au demonstrat că pot evolua la orice nivel. Consider că ieşim cu fruntea sus din competiţie, nu ne-am făcut de râs", a spus Petrescu. Tehnicianul consideră că absenţele lui Maftei, Galamaz şi Ricardo au făcut ca Unirea să piardă jocul de la Stuttgart într-o manieră categorică. "Am primit trei goluri foarte uşor şi chiar dacă nu am vrut să vorbesc despre absenţe, cred că ele au contat foarte mult. S-a văzut că nu îi am pe Galamaz, Maftei şi Ricardo, iar asta s-a simţiat clar după 10 minute. În primul rând, a contat lipsa lui Maftei, doar cu el puteam juca în sistemul cu trei fundaşi centrali, iar singurul mod în care poţi evolua în faţa echipelor mari este acesta. Am fi avut o şansă mare dacă avem tot lotul valid. Am jucat cu o defensivă improvizată, fundaşii folosiţi nu au mai evoluat până acum în formula asta", a opinat fostul internaţional. Dan Petrescu susţine că reuşita lui Trasch din minutul 8 a decis meciul, după ce, la faza anterioară, Bilaşco a ratat o mare şansă de a egalare: "Cel mai important gol a fost cel de 2-0, când noi am ratat egalarea cu câteva secunde înainte, iar din cornerul nostru a ieşit golul lor. Atunci s-a rupt jocul, a fost momentul psihologic al meciului. Totuşi, în repriza a doua am jucat mai bine, dar a trebuit să fac o şedinţă mai dură la pauză. Dacă în minutul 80 era 3-2, cred că germanii ar fi tremurat serios în ultimele minute". Campioana României, Unirea Urziceni, a ratat calificarea în optimile de finală ale Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, scor 3-1, de VfB Stuttgart, în etapa a 6-a din Grupa G, astfel că va juca în 16-imile Ligii Europa. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
121 Musafir(i)
121 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut