Ştiri Unirea Urziceni
12-18-2009, 09:51 PM
Mesaj: #349
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Galamaz: "Am avut un şoc când am aflat că jucăm cu Liverpool!"
Unirea a avut ghinion la tragerea la sorţi pentru 16-imile Europa League. După ce au fost ocrotiţi în Liga Campionilor, evoluând în una dintre cele mai uşoare grupe posibile, sorţii au fost astăzi cruzi cu formaţia campioană.
Una dintre cele mai titrate formaţii din lume, cu cinci Cupe/ Ligii ale Campionilor în vitrină(1977, 1978, 1981, 1984, 2005) vine în România pentru a da piept cu echipa lui Dan Petrescu. George Galamaz a fost şocat când a aflat că adversara Unirii este Liverpool, dar este mulţumit că formaţia al cărei căpitan este va avea ocazia să aducă în ţară una dintre cele mai tari formaţii din Europa. "Prima senzaţie pe care am avut-o în momentul în care am aflat adversarul a fost cea de şoc. Este practic cel mai puternic adversar pe care putea să îl întâlnească orice echipă din această competiţie. Ne bucurăm totuşi că am reuşit să aducem o echipă foarte mare în România. Mergem pe Anfield să ne jucăm şansa mică de calificare, aşa cum am făcut-o şi în Liga Campionilor. Cred că oricine îşi doreşte să joace măcar un meci pe Anfield. Şansele de calificare sunt foarte mici, dar nu ne deranjează asta", a spus Galamaz pentru Mediafax. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
134 Musafir(i)
134 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut