Ştiri Unirea Urziceni
12-28-2009, 01:24 PM
Mesaj: #395
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Narcis Răducan: "Ar putea fi benefică această despărţire pentru ambele părţi"
Directorul sportiv al echipei Unirea Urziceni, Narcis Răducan, a comentat demisia lui Dan Petrescu din funcţia de tehnician al echipei ialomiţene, spunînd că regretă foarte mult despărţirea de tehnicianul care a adus cele mai mari performanţe la Unirea.
"Vor fi destule comentarii după acest eveniment, dar plecarea lui Dan Petrescu nu înseamnă declinul echipei. După sistemul implementat de Dan, un antrenor bine pregătit ar putea duce mai departe munca sa. Jucătorii nu aveau nici o idee de această decizie, ar fi fost cea mai proastă idee să le spunem şi lor şi să îi neliniştim. Trebuie să arătăm că putem face faţă acestei schimbări, iar Dan Petrescu poate demonstra că poate repeta performanţele şi în altă parte. Îmi este foarte greu şi mie, pentru că am lucrat numai cu Dan Petrescu. O să încercăm să aducem un antenor la un nivel la fel de înalt, pentru că acum avem un renume pe care tebuie să-l apărăm", a spus Narcis Răducan la televiziunea Sportro. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
132 Musafir(i)
132 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut