Ştiri Unirea Urziceni
09-14-2009, 03:54 PM
Mesaj: #25
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
Laurenţiu Marinescu gol la debutul la Urziceni!
Laurenţiu Marinescu este cu siguranţă unul dintre cei mai promiţători jucători ai Unirii Urziceni în acest campionat.
A trăit adevărate seriale pînă să ajungă să joace în primul eşalon. Rapid, Braşov şi alte echipe s-au bătut pe Marinescu. Unul dintre jucătorii care şi-au dat viaţa la fiecare meci al Petrolului, a ajuns într-un final să joace la echipa antrenată de Dan Petrescu, Unirea Urziceni. Născut la Ploieşti, în judeţul Prahova, Laurenţiu are 25 de ani, fiind născut pe 25 august 1984. Mijlocaş ofensiv de meserie, a jucat doar la Petrolul Ploieşti şi Unirea Urziceni. După o perioadă lungă de şapte sezoane, dar frumoasă a decis să facă pasul spre Liga I. Ofertat de la Rapid Clubul giuleştean a fost la un pas de a obţine semnătura lui în iarnă, dar situaţia financiară precară prin care trecea echipa patronată de Copos, a făcut ca transferul să cadă. "Am auzit de un posibil transfer la Rapid. Indiferent de problemele de acolo, Rapid a fost, este şi va rămîne una dintre ecele mai importante şi iubite formaţii din România. Pentru mine ar fi o mare oportunitate să evoluez în Giuleşti", spunea Marinescu la aflarea veştii că ar putea coleg cu Marius Constantin sau Vladimir Bozovici. Rusia sau Braşov? Tot Petrolul! A urmat o ofertă din Rusia de aproape 2 milioane de euro, dar nu a fost nimic concret. Nebunia Braşovului a făcut să-i facă o ofertă, dar nici de această dată Marinescu nu a avut succces. Conducătorii de la Petrolul au încercat orice ca jucătorul să rămînă la Petrolul, dar despărţirea era iminentă. Totuşi, acesta a rămas la echipă, dar nu a reuşit să marcheze nici un gol în tot turul campionatului! Un vis: Liga I După aproape 150 de meciuri jucate în Liga a II-a, la Petrolul a venit o ofertă din partea campioanei României. "Semnez!", a spus Marinescu. Şi a semnat! "Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi sper să nu-i dezamăgesc. Este o responsabilitate pentru mine şi sper să nu dau cu piciorul şansei oferite. Dacă îmi era frica de concurenţă, nu mai veneam la Unirea", declara la conferinţa de prezentare la Urziceni. Debut cu gol A fost rezervă cu Rapid, cu Steaua, dar n-a apucat să intre pe teren. Meciul de sîmbătă cu Alba Iulia l-a început ca titular. Avea emoţii mari, îi era frică, dar şi-a luat inima-n dinţi şi a intrat cu dreptul pe gazon. După numai 30 de minute de joc, Sorin Frunză a centrat perfect de pe partea dreapta, Marinescu bagă capul şi înscrie din 7 metri, chiar la debutul său la Unirea Urziceni. Era golul victoriei, golul care le-a adus 3 puncte şi golul care îi ajută să plece mult mai motivaţi în Spania. Din păcate, Marinescu nu e în lotul pentru Ligă! "Mă bucur foarte mult că am înscris golul victoriei şi sper să o ţinem tot aşa. Este un pas foarte mare pentru mine să trec din Liga a II-a la campioana României, mă bucur că am ajuns aici şi le mulţumesc celor care au avut incredere in mine", a spus după meci Marinescu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut