Ştiri Unirea Urziceni
09-26-2009, 06:12 PM
Mesaj: #88
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
"In ultimul an la Steaua, nu mai ieseam din casa."
Mihai, e diferenta intre a juca in Liga Campionilor cu Urziceniul si cu Steaua?
- Fiecare dintre cele trei echipe la care am activat a fost experienta deosebita fata de celelalte doua. Normal ca a fost altceva cu Unirea. La Kiev cu Steaua am fost mai speriat, pentru ca era o necunoscuta uriasa, acum cu certitudine am fost mai emotionat. Cind s-a cintat imnul Champions League ma uitam la figurile baietilor, ii vedeam emotionati si era normal sa se transmita aceasta stare. Unii baieti pareau la fel de speriati cum erai tu la Kiev. - Da si nu. La cum au jucat unii, se poate spune ca erau speriati. Una peste alta, a fost un debut onorabil, dar din pacate foarte, foarte ghinionist. Impusesem respect celor de la Sevilla, care nu mai atacau in valuri ca in primele minute vazind ca au in fata un adversar foarte bine organizat si care poate sa loveasca pe contraatac, dar a venit acel gol din minutele de prelungire ale primei reprize. Mai mare ghinion nu poti sa ai. "In Liga Campionilor chiar joaca bugetele" Nu-mi plac intrebarile cu "daca", dar cum ar fi aratat Urziceniul in repriza a doua, cu 0-0 la pauza? Banuiesc ca Dan Petrescu avea o strategie clara. - Cu 0-0 la pauza era cu totul si cu totul altceva. Abordam altfel repriza secunda, era clar ca Sevilla urma sa atace si sa se descopere, pentru ca aveau nevoie sa cistige, iar asta ar fi fost un avantaj important pentru noi. Asta e diferenta reala, 2-0 pentru Sevilla? - E un rezultat normal. Diferenta dintre bugete este insa mult mai mare. Cei de la Sevilla sint nemultumiti ca au doar 100 de milioane in acest sezon! Mi-ar spune unii ca nu joaca bugetele, dar eu cred sincer ca in Liga Campionilor chiar joaca bugetele. "Luis Fabiano e titular unde Pato nu-si gaseste locul" E Luis Fabiano cel mai bun din lume, cum spunea Petrescu dupa meci? - Este printre cei mai buni, din moment ce este golgeterul preliminariilor mondiale in America de Sud si titular in nationala Braziliei, unde Pato nu-si gaseste locul. E un jucator remarcabil, de nivelul lui Ibrahimovici, David Villa, Kuyt. Urmeaza Stuttgart. Se poate mai mult cu nemtii decit cu spaniolii? - Teoretic, se poate. Sevilla e favorita grupei, Stuttgart e favorita certa cu noi, dar cred ca putem reusi mai mult decit in primul meci. Normal ca sper sa avem mai multe sanse, dar mai ales sper sa nu mai avem ghinionul de la Sevilla. Timisoara a facut 0-2 si 0-0 cu nemtii. E un punct de plecare? - Datele sint total altele. Aici fiecare punct conteaza, fiecare punct se plateste, acolo se juca doar calificarea. Incarcatura era uriasa si, din pacate pentru Poli, Stuttgart a marcat la prima ocazie si la a doua. In acele conditii era foarte greu sa remontezi. La noi e altceva. Stuttgart are un buget de 80 de milioane de euro si, cum va spuneam, chiar joaca bugetele. Cine spune altfel, se insala. Ca se mai pot intimpla surprize, e evident. Si Apoel a furnizat o surpriza uriasa, remizind la Atletico, dar nu se va califica in primavara Champions League. Si noi vrem sa facem o surpriza ca Apoel, si apoi mai vedem ce se intimpla. Dar nici o echipa de nivelul nostru nu s-a calificat vreodata in primavara Ligii. Au mai fost echipe ca si noi, care s-au calificat in primavara Europa League, asa ca un astfel de obiectiv ne permitem. "Meciurile lui Stuttgart din campionat sint irelevante" In dauna cui, a lui Rangers sau a Stuttgart-ului? - Ramine de vazut. Depinde de multe, mai ales dupa ce ele au remizat in Germania. Rezultatul a fost bun pentru Unirea? - Spun ca rezultatul nu a fost bun nici pentru nemti, nici pentru scotieni. Ai vazut ultimele meciuri ale lui VfB Stuttgat? - Le-am vazut pe toate, dar sint total irelevante pentru noi. Simbata poate va fi mai relevant pentru noi, cind vor juca la Frankfurt. Cum crezi ca va fi stadionul "Steaua" la meciul Unirea – Stuttgart? - As vrea sa fie cit mai populat, dar, din pacate, semnalele nu sint favorabile. Desi am fixat un pret foarte mic la bilete, nu pare sa fie un interes deosebit. "A fost greu sa-i convingem pe nemti ca stim engleza si ca biletele sint cinci, nu 25 de euro!" Cit costa biletele? - Cel mai ieftin este sub cinci euro. Cu riscul de a stirni zimbete condescendente din partea adversarilor, am fixat aceste preturi. A fost mai greu sa-i convingem ca stim limba engleza si este vorba despre cinci euro, nu despre 25, cum credeau ei! Mizezi si pe fani ai Stelei sa sustina Urziceniul? - Nu! Fanii Stelei nu pot incuraja decit Steaua. E posibil sa vina sa urmareasca partidele, dar nu stiu cit de atractive vor fi pentru ei. Cunosc bine filozofia ultras si stiu ca nu poti tine cu doua echipe. Chiar daca simpatizezi cu o echipa in cupele europene, nu poti sa-ti exprimi entuziasmul, pentru ca nu ai asa ceva. "Cind a marcat Torje, pentru mine era un deja-vu" E Unirea in grafic in campionat? - Oarecum. Ati cam terminat cu echipele mari. - Eu nu gindesc asa, atita timp cit anul trecut am pierdut acasa numai cu Iasiul si cu Craiova, dar am batut la Dinamo, in Giulesti sau la Timisoara. Nu exista meciuri tari si meciuri moi. E dezamagitor ca nu am izbutit sa plecam neinvinsi din "Stefan cel Mare", mai ales ca meritam asta, dar nu mai conteaza acum. Si sezonul trecut am pierdut in prelungiri la Brasov, am ratat penalty la Pitesti sau am pierdut la Steaua in minutul 90 dintr-o faza hilara. Parea ca nu avem sansa, dar uite ca pina la urma chiar am obtinut o performanta majora, titlul. Ce-ai simtit cind Torje a marcat in prelungiri? - Ce-am simtit? Un deja-vu! Mi s-a mai intimplat de doua ori. O data cu Stefan Grigorie, in ultima faza a meciului, si o data cu Denis Serban, in meciul acela cind Corpodean ne-a decimat, eliminindu-i pe Thereau si Nicolita. Pentru un om care a trecut prin experienta Middlesbrough, nimic nu ma mai poate afecta. "Sa fim corecti: si noi am cistigat cu multa sansa returul trecut cu Dinamo" Ai vorbit cu Petrescu si cu jucatorii? - Nu inca. E suparare mare, dar stringem rindurile si mergem inainte. Acum, ca sa fim corecti, sa spunem ca si noi am cistigat cu multa sansa meciul cu Dinamo din returul campionatului trecut. Iar acea victorie a noastra, pe final de sezon, a fost mult mai importanta decit a lor de acum. Deocamdata sintem la egalitate de puncte cu Dinamo, am cam avut acelasi program, si mergem mai departe umar la umar. De fapt cu mai multe echipe. Crezi ca e posibil ca Urziceniul sa ia titlul doi ani la rind? - Sanse extrem de mici. Pe cine, dupa primele sapte etape, ca o pretendenta serioasa la trofeu? - Foarte complicat. La inceput creditam noua echipe cu sanse la titlu. Au ramas mai putine, dar orice se poate intimpla. Daca noi am cistigat campionatul anul trecut, chiar se poate intimpla orice. "Colosii provinciei, CFR si Timisoara, sint mai tari decit Steaua si Dinamo" Ramine titlul al treilea an consecutiv in provincie? - Sint sanse mari sa se intimple acest lucru. Pe linga echipele care an de an se bat, macar declarativ, la titlu, au aparut cei doi colosi din provincie, Clujul si Timisoara, plus alte doua formatii. Una, foarte bine organizata, Brasovul, a doua, cu jucatori extrem de valorosi, Vasluiul. CFR si Timisoara mi se par mai puternice decit Steaua, Dinamo sau Rapid. Dintre ultimele trei pe care le-ai amintit, cine pare mai puternica? - Poate sint putin subiectiv, dar cred ca Steaua are cei mai valorosi jucatori. Poate totusi Rapid... Steaua are patru jucatori de mare viteza, de atac, Nicolita, Szekely, Stancu si Surdu, plus doi jucatori de mare valoare si experienta pe care-i cunosc foarte bine, Ghionea si Petre Marin. Rapid are destui jucatori pe care mingea-i asculta mai docil decit pe altii, Lazar, Spadacio, Cesinha, Herea. Dinamo are echipa echilibrata si, fata de Steaua si Rapid, are un plus la capitolul spirit. "Alesesem sa plec de la Steaua, dar mi se cam aratase usa" Spui ca Steaua are cei mai buni jucatori. Atunci ce-i lipseste? - Am preferat sa nu mai fac nici un comentariu vizavi de Steaua, cel putin in ultima vreme. De doua saptamini chiar nu am mai aparut nicaieri. Dar e normala demiterea lui Bergodi? - Sincer, nu ma priveste. Nu joci la pariuri, dar ai anticipat criza de la Steaua cind ai plecat din Ghencea. - A fost o discutie particulara cu Gigi si nu as fi facut-o niciodata public daca el nu ar fi amintit de ea. Atunci mai mult ma enervasem si i-am spus asta pentru ca eram furios ca plecam. Chiar daca alesesem eu sa plec, mi se cam aratase usa. Steaua e cea mai importanta borna din cariera mea, dar de care am trecut si la care ma uit si acum cu regret. Nu poti sa nu ai regrete, mai ales cind esti suporter al Stelei, asa cum am fost eu. Cum ai fost? - Exact. O mai spun o data si subliniez: cum am fost eu... Viata merge inainte, atit pentru Steaua, cit si pentru mine. "Daca ne elimina Rapid din sferturile UEFA, ieseam din fotbal!" Mai are Steaua viitor cu Gigi Becali? - Steaua apartine lui Gigi Becali. Vezi vreo solutie de rezolvare a conflictului patron-suporteri? - Inteligent ar fi din partea ambelor tabere - in mod normal ar trebuie sa fie una, dar din pacate sint doua – sa se ignore! Nu trebuie continuata aceasta lupta, pentru ca de pierdut are doar Steaua. Stiu ca si eu la Steaua eram deranjat de sfaturile venite din jur, chiar daca unele erau legitime. Am fost acolo genul de conducator care a preferat sa faca doar cum crede el, chiar daca astfel mi-am atras o gramada de antipatii. Era un risc pe care mi l-am asumat. De cind ai plecat din Ghencea, parca ti-au crescut numarul simpatizantilor... - Nu prea cred. Am avut o perioada grea, atunci cind l-am lovit pe acel suporter. Cu timpul, multi au inteles si starea in care ma aflam atunci, si nebunia mea de a cistiga un trofeu. Ajunsesem la 40 de ani si 13 ani de activitate si nu cistigasem nimic. Aveam o presiune mai mare decit cel mai disperat suporter al Stelei. Ma gindeam chiar sa ma retrag. Pai si acum ai spus ca te-ai retrage la vara... - O singura data am vrut sa ma retrag cu adevarat: daca ne-ar fi eliminat Rapidul din sferturile Cupei UEFA, cred foarte sincer ca ma lasam de fotbal. Decizia care i-a salvat viata Tu crezi sincer ca Becali va vinde vreodata Steaua? - La mine nu e vorba daca sa cred sau sa nu cred. Eu stiu sigur ca Gigi nu va vinde Steaua niciodata! E atit de abil incit in momentul cind unii il incercuiesc, creeaza o diversiune si iese din cerc, distrindu-se pe seama celor care cred ca i-au facut probleme. Stie sa iasa din orice situatie ce pare compromisa. Din acest plan face parte si declaratia lui Dragomir, care spune ca e convins ca de aceasta data Gigi va vinde? - Nu stiu, Cristi si nici nu m-am gindit la asta. Crede-ma ca in mare stiu ce se discuta, dar organizarea unui meci de Champions League in patru oameni, printre care ma includ si eu, nu e floare la ureche. Steaua e, deci, undeva, in urma pentru tine... - Nu ma asteptam sa plec asa repede de la Steaua. Cind echipa are meci important in Bucuresti si vad citi fani merg spre stadion, pur si simplu imi dau lacrimile si regret pasul facut. Dupa ce trec de faza asta, realizez ca acest pas mi-a salvat de fapt viata! Eram atit de marcat de tot ce se intimpla, de problemele care existau in fiecare clipa, incit nu mai aveam viata. Eu ii inteleg perfect pe cei de la Steaua, pentru ca e extrem de greu de condus un asemenea club. Sint presiuni uriase din partea tuturor. E foarte greu sa gasesti un punct de sprijin, sa te retragi si sa spui „stau si eu un sfert de ora”. Nu ai timp. Ajunsesem sa ma cert cu oameni cu care nu credeam vreodata ca ma pot certa. Sint un tip care de obicei socializez. In ultimul an la Steaua, nu am mai iesit din casa. Viata mea nu imi mai apartinea... "Mai am un vis: sa lucrez cu Gica Hagi" Multi suporteri ai Stelei l-au rugat pe Hagi sa cumpere Steaua. Crezi ca e posibil? - Multi suporteri ai Stelei il idolatrizeaza pe Hagi. Ei se agata de aceasta speranta si cred ca l-ar vrea inapoi in Ghencea. Si tu esti unul dintre fanii dintotdeauna ai lui Hagi... - Am fost si voi fi mereu. Intotdeauna se gasesc provocari in fotbal. Acum, faptul ca muncesc alaturi de o personalitate cum este Dan Petrescu, reprezinta o provocare continua pentru mine. Referitor la Hagi, as putea spune ca mai am un vis care poate, odata, se va implini. Care e visul? - As vrea sa apuc sa lucrez si eu cu Gica Hagi. La Steaua? - Ti-am spus ca nu mai vreau sa vorbesc despre Steaua. Intelege-ma, te rog... "La golul lui Torje nu putem vorbi despre o greseala a lui Arlauskis. A fost o capodopera a unui jucator care mie mi-a placut mereu, chiar si atunci cind a fost contestat" - MM Stoica "Nu joc la pariuri pentru ca nu le nimeresc si m-as curata rau" - MM Stoica "Eu sint foarte atent la detalii. Dupa meciul din Ghencea, am vazut o imbratisare lunga intre Matache si Dolha, dupa ce Dolha aparase senzational, iar cu citeva zile inainte aceeasi faza, dar dupa ce Matache fusese erou. Asta spune multe pentru mine. Se pare ca Bonetti a reusit ce nu au reusit predecesorii lui: sa refaca starea de spirit care a guvernat Dinamo atitia ani" - MM Stoica "Cred ca singura echipa care are sanse mari sa se califice in primavara europeana este CFR Cluj, cu toate rezultatele extraordinare obtinute de Poli si de Dinamo" - MM Stoica "Echipa nationala a cistigat cu Razvan Lucescu un antrenor de care avea mare nevoie. Il cunosc foarte bine si e, ca si Dan Petrescu, tipul de tehnician 24 de ore din 24. Nu lasa nici un amanunt la voia intimplarii, urmareste inclusiv antrenamentele echipelor unde are un susceptibil convocat la nationala" - MM Stoica "Dan Petrescu a avut niste rezultate uriase. La un moment dat va veni o oferta de afara pe care nu o va mai putea refuza. Daca el ar putea ajunge acum pe orice functie la Chelsea, eu as fi cel care l-ar lua de mina si l-ar duce la Londra. E un antrenor bun, e foarte bun si are o calitate mare: nu suporta sa piarda nimic, nici amicalele sau miutele de la antrenament" - MM Stoica http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
140 Musafir(i)
140 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut