Ştiri Unirea Urziceni
11-03-2009, 06:07 PM
Mesaj: #211
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Unirea Urziceni
De 5 ori mai bine
Biletele la revanşa cu Rangers se vînd ca pîinea caldă, ialomiţenii fiind siguri că stadionul din Ghencea va fi plin.
Evoluţia excepţională a Unirii în Scoţia, 4-1 cu Rangers, nu a trecut neobservată de microbiştii din Bucureşti. În două zile, de cînd tichetele pentru meciul de miercuri au fost puse în vînzare, s-au dat deja 1.500. Chiar dacă numărul pare mic, raportînd la capacitatea stadionului, 27.000 de locuri, el e de 5 ori mai mare decît cel de la partida cu Stuttgart. "Atunci, în două zile, se dăduseră doar 200-300 de bilete. Nu vînduserăm 1.500 nici cu o zi înainte de meciul cu nemţii", susţin oficialii ialomiţeni. Pînă la urmă, întîlnirea cu Stuttgart a fost urmărită din tribune de 15.000 de oameni, însă afluenţa sporită a fost urmare a faptului că s-au oferit multe invitaţii, iar după minutul 10 s-a dat liber la porţi. Şefii campioanei vor umple din nou Peluza Sud cu copii: "Această acţiune va avea loc la toate jocurile noastre din Ligă de pe teren propriu. În jur de 2.000 de elevi de la şcolile de fotbal din Bucureşti vor primi invitaţi pentru a urmări campioana României în Champions League. Vrem să le arătăm fotbalul adevărat". În tribune vor avea acces şi fanii stelişti care au fost interzişi de Gigi Becali. "Nu există nici o interdicţie, toată lumea e bine venită", explică conducătorii Unirii. La partida cu Rangers vor veni şi 2.500 de suporteri scoţieni. 2.200 vor sta la peluză, ceilalţi 300 la sectorul VIP. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
144 Musafir(i)
144 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut