Ştiri Universitatea Cluj
09-07-2009, 01:18 PM
Mesaj: #7
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Cluj
Victorie pentru Ţălnar
Noul antrenor al "şepcilor roşii" a avut parte de o primire cum nu se putea mai bună. O victorie lejeră şi o împăcare nesperată cu fanii, care nu l-au mai contestat, aşa cum s-a întâmplat la primele antrenamente.
Până să se dueleze cu CFR Cluj, aşa cum îşi doreşte patronul Florian Walter, "şepcile roşii" s-au întrecut cu mai modesta CFR Timişoara. O echipă a cărei jucători par să nu înţeleagă de ce Federaţia i-a pus să joace în liga secundă, când ei se pregăteau în linişte pentru Liga a III-a. 'U" Cluj a profitat din plin de amorţeala cu care au jucat oaspeţii şi i-au oferit un debut perfect lui Cornel Ţălnar. Robert Iacob şi Machado au făcut legea pe teren în prima parte şi au anunţat golul lui Lemnaru, care după o pasă de efect a lui Ţene l-a executat pe portarul Cioloca (33). Timişorenii au avut şi ei şansa lor, dar Constantin Popa s-a speriat când s-a trezit singur cu Huţan şi a trimis pe lângă (43). Mult mai sigur pe el a fost brazilianul Machado, care a marcat elegant din careu, pentru liniştea lui Ţălnar (45). În partea secundă, clujenii au făcut economie de efort, dar şi aşa au continuat să-i preseze pe bănăţenii, care cu actualul lot ar avea bătăi de cap şi în Liga a III-a. Iacob nu s-a lipit la gol, dar a punctat la impresia artistică când a ţintit transversala de la marginea careului (63), iar Danciu nu l-a putut bate pe Cioloca, din careul mare (80). Unguruşan a ţinut să respecte media de cel puţin 3 goluri primite pe meci a bănăţenilor şi l-a învins şi el pe final pe Cioloca (90). Astfel, Ţălnar debutează cu dreptul şi scapă pentru moment de apostrofările fanilor, iar "U" Cluj rămâne neînvinsă şi speră la promovare. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
8 Musafir(i)
8 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut