Ştiri Universitatea Cluj
09-08-2009, 04:45 PM
Mesaj: #14
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Universitatea Cluj
Pentru "U", campionatul începe doar peste două etape
Meciuri împotriva a cinci nou-promovate în primele şase etape - este programul nesperat de bun de care beneficiază "U" în acest debut de campionat.
"Studenţii" sunt neînvinşi în primele patru etape, timp în care au obţinut însă doar zece puncte, deşi au jucat cu trei echipe nou-promovate, plus una aflată în degringoladă, FC Bihor. La zestrea de puncte se adaugă un nou antrenor, Cornel Ţălnar, plus încă două partide împotriva a două nume exotice chiar şi pentru eşalonul secund, Fortuna Covaci şi Silvania Şimleul Silvaniei. Apoi, încep derby-urile pe bandă rulantă. Sorţii au fost extrem de generoşi cu "U". în primele patru etape, clujenii au dat piept cu Gaz Metan Craiova, FC Baia Mare, FC Bihor şi CFR Timişoara, adică două nou-promovate şi o promovată la "masa verde", cazul echipei bănăţene. "Studenţii" au avut, astfel, ocazia perfectă să adune puncte, în ciuda unui joc mult sub aşteptări. Deşi şi-au schimbat antrenorul, pe bancă venind Cornel Ţălnar, fotbaliştii Universităţii vor avea ocazia să mai lucreze la capitolul omogenitate pentru încă două etape, când vor întâlni Fortuna Covaci, în deplasare, şi Silvania Şimleul Silvaniei, acasă. După meciul cu sălăjenii, "U" se va lovi de crunta realitate. Elevii "Ţânţarului" se vor deplasa la Mioveni, pe terenul uneia dintre cele mai în formă echipe ale seriei, iar apoi vor primi vizita celor de la CSM Râmnicu Vâlcea, o altă forţă a eşalonului secund. Meciurile dificile vor continua cu duelul din deplasare, contra actualului lider, Jiul Petroşani, urmat de tradiţionalul derby cu UTA Arad, de pe "Clujana". Seria "de foc" se va încheia cu meciul de acasă, cu FC Drobeta Turnu Severin, iar apoi Unguruşan şi compania vor avea parte de un foarte scurt moment de respiro, la Turda, contra Arieşului. Campionatul se va încheia în forţă, cu Mureşul Deva (acasă), o deplasare la FCM Târgu-Mureş, plus "cireşele de pe tort", FC Argeş (acasă) şi CS Otopeni (deplasare). Cortina pentru 2009 se va trage pe "Clujana", cu reprezentaţia contra Minerului Lupeni. Cornel Ţălnar spune, însă, că nu se sperie de programul extrem de dificil pe care-l are noua sa echipă în perioada imediat următoare şi anunţă bazele unui "imperiu fotbalistic" la Universitatea. "Ne dorim promovarea şi am venit aici să facem un imperiu fotbalistic. Avem abilitatea să reuşim acest ţel. Mai avem mult de lucru. în primul rând, trebuie să creionăm nişte trasee pentru atac. Mă voi baza, în continuare, pe jucători tineri şi foarte tineri", a explicat Cornel Ţălnar, la al doilea "descălecat" pe banca Universităţii din cariera sa. Clujenii au avut programat ieri un prim antrenament în această săptămână, urmând ca, cel mai probabil, azi să efectueze două şedinţe de pregătire. Yuksel, dat afară de la Giresunspor Conducerea grupării Giresunspor, din liga a doua turcă, a anunţat ieri că a renunţat la serviciile tehnicianului Yuksel Yesilova, fostul preparator fizic al Universităţii, informează site-ul ajansspor.com. Potrivit sursei citate, conducerea clubului turc a luat această decizie ca urmare a rezultatelor slabe din primele etape ale 1. Lig, în care echipa a înregistrat o remiză şi două înfrângeri. După trei etape, formaţia din Giresun ocupă locul 16 în clasamentul eşalonului secund. "Acum căutăm un nou antrenor. Vrem să rezolvăm această problemă cât mai curând", a declarat purtătorul de cuvânt al clubului, Fatih Sandal. Yuksel Yesilova se afla la conducerea tehnică a echipei Giresunspor din luna aprilie. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
12 Musafir(i)
12 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut