Ştiri Victoria Brăneşti
12-18-2009, 09:14 PM
Mesaj: #12
|
|||
|
|||
RE: Ştiri Victoria Brăneşti
Ilie Stan, la final de tur: "Sînt foarte mulţumit"
Într-un interviu acordat site-ului LigaB.ro, antrenorul Victoriei Brăneşti se arată bucuros că echipa a încheiat turul pe primul loc, declarând că doreşte să le mulţumească în primul rând fanilor pentru susţinere şi că acum chiar se poate vorbi de promovare.
Domnule Stan, ce impresie v-a lăsat acest tur de campionat? A fost un tur foarte reuşit, pentru că am început lansat şi apoi ne-am menţinut pe prima poziţie pe tot parcursul sezonului de toamnă. Am fost mai puternici de la etapă la etapă, atât jucătorii cât şi cei din staff. A urmat apoi o cădere începând cu meciul cu Tulcea pierdut acasă (0-1), chiar dacă şi în acel meci am avut destule ocazii şi rezultatul ar fi putut fi altul. E important ca din retur să fim mai pragmatici şi să nu mai ratăm aşa mult. Dacă vom reuşi acest lucru, atunci chiar putem vorbi de promovarea în prima ligă, ceea ce ar fi extraordinar. Ce credeţi că a provocat seria de rezultate mai slabe din ultimele etape? A fost o singură victorie în cinci partide. Au fost mai mulţi factori. Am avut unii jucători suspendaţi, dar şi o presiune mare asupra unor jucători tineri, care nu erau obişnuiţi să lupte din postura de lider. Cu toate acestea, am reuşit să ne menţinem pe primul loc. Vă gândeaţi la începutul sezonului că puteţi fi "campioana de toamnă"? Eu le-am spus jucătorilor la început că putem face o figură frumoasă prin muncă şi seriozitate, şi se vede că m-au ascultat. Vorbesc din experienţa pe care am acumulat-o la celelalte echipe pe care le-am mai antrenat în liga secundă, deci ştiu ce e de făcut pentru a avea succes. Ce planuri aveţi pentru pauza de iarnă? Jucătorii sunt în vacanţă până pe 11 ianuarie. Vom intra apoi, începând cu 18, în cantonament la Pustnicu, pentru ca pe 25 să plecăm la Debrecen unde vom avea jocuri odată la două zile. În fine, pe 6 februarie avem un meci de verificare la Arad, cu UTA. Despre eventuale transferuri ce ne puteţi spune? Nu avem posibilităţi de a aduce jucători de valoare, astfel că ne vom orienta doar spre 1-2 jucători mai ieftini. Ştiu că sunt mulţi jucători buni în liga a doua care sunt pe lista de transferuri sau liberi de contract în această pauză, dovadă că m-au şi sunat mulţi impresari propunându-mi diferite nume. Însă se cer nişte salarii exagerate faţă de ce putem noi oferi şi faţă de talentul respectivilor fotbalişti, care nu au impresionat pe unde au jucat. Olariu a fost chemat la trialul de joi de staff-ul echipei naţionale... Da, este un tânăr de perspectivă şi eu unul sunt mulţumit de el. Cred însă că mai poate creşte, pentru că încă nu joacă la nivelul pe care îl doresc eu. Veţi vedea că din retur, după perioada de pregătire, va fi chiar mai bun ca acum. Are un caracter deosebit, e inteligent, are tot ce-i trebuie pentru a fi un fotbalist bun, şi vă spun că veţi mai auzi de el. Şi nu e singurul. Mai sunt la echipă Nicoară, Ispir, Oprea, Avram sau Novac, jucători talentaţi care pot creşte. Care este stadiul lucrărilor la stadion? Va fi o întâlnire la nivelul conducerii şi se va lua o decizie pentru a stabili ce se va construi la stadion în această perioadă. Ţin totuşi să spun ceva: eu vreau să jucăm şi-n liga I, dacă vom promova, tot la Brăneşti. Nu depinde însă de mine, iar din ce am văzut se pune problema să găsim şi o variantă de rezervă. Ştiu că unii s-au supărat că am indicat Buzăul ca variantă, însă eu nu spun că vreau să mutăm echipa acolo. Spun doar că, dacă vom promova şi stadionul nostru nu va fi omologat, atunci ar fi o alternativă bună oraşul Buzău. Eu ţin să le mulţumesc suporterilor pentru că ne-au susţinut şi le spun să stea liniştiţi: nu vreau ca echipa să plece nicăieri. Victoria e a Brăneştiului, şi în mod normal cei din Brăneşti trebuie să se bucure de o eventuală promovare. LigaB http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Mesaje în acest subiect |
Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 10-30-2009, 08:50 PM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 10-30-2009, 08:51 PM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 11-06-2009, 10:36 PM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 11-08-2009, 07:38 PM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:49 PM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 11-09-2009, 09:54 PM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 11-14-2009, 01:14 AM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 11-22-2009, 05:08 PM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 11-22-2009, 05:28 PM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 11-22-2009, 05:41 PM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 12-01-2009, 11:45 AM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 12-18-2009 09:14 PM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Daniel - 01-08-2010, 07:11 PM
RE: Ştiri Victoria Brăneşti - Sebi Raducu - 01-22-2010, 08:53 PM
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
2 Musafir(i)
2 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut