Cosmin Olăroiu (A1 la Al-Sadd)
12-24-2009, 11:43 PM
Mesaj: #7
|
|||
|
|||
RE: Cosmin Olăroiu (A1 la Al-Sadd)
Crăciun pe teren pentru antrenorii şi fotbaliştii din Orientul Mijlociu
Pentru cei care activează în zona Golfului Persic, Sărbătoarea Naşterii Domnului este doar o altă zi de muncă.
La mii de kilometri depărtare de România, în ţările arabe, printre dunele de nisip, e anul 1431 şi nu urmează nici Crăciunul, nici Revelionul. A devenit deja o tradiţie în România ca prin mijlocul lunii decembrie fotbalul să tragă obloanele şi să intră în hibernare. Şi totuşi, există şi români pentru care aceste zile nu înseamnă doar cadouri, distracţie, sarmale şi caltaboşi. Sunt oameni pentru care fotbalul nu se opreşte. Vorbim despre cei care au fugit de criză în ţările calde, unde sunt plătiţi cu "petrodolari". În Arabia Saudită, Al-Hilal, cu Mirel Rădoi anunţat titular, joacă, diseară, un meci important cu Al-Wahda în campionat. Formaţia din Riad e pe primul loc, având un avans confortabil, de cinci puncte faţă de locul doi. În schimb, la Al-Ettifaq Dammam, Ion Marin şi Gică Mihali au o situaţie disperată. Au pierdut în ultimele două etape, au ajuns la doar două puncte de primul loc retrogradabil şi joacă, mâine, un meci crucial, acasă, cu Al-Ahli. O a treia înfrângere consecutivă ar putea duce la demiterea cuplului de antrenori români, chiar în ziua de Crăciun. Cea mai mare colonie românească în Orientul Mijlociu s-a format în Kuweit, unde opt antrenori vor încerca să creeze o atmosferă cât de cât apropiată de cea de acasă. Va fi greu, mai ales că Aurel Ţicleanu joacă, diseară, cu divizionara secundă, Al-Sahel, în campionat, iar mâine, Ilie Balaci şi Dorian Gugu au meci cu Al-Kazma, la fel ca Alexandru Moldovan, Aristică Cioabă, Gheorghiţă Geolgău, Emil Vlăduţ şi Florin Anton, cei care activează în diferite funcţii la Al-Tadamon. În Qatar, Cosmin Olăroiu a terminat turul pe primul loc cu Al-Sadd, iar returul începe abia în mijlocul lui ianuarie. Totuşi, Oli şi colaboratorii săi, Cătălin Necula, Vasile Iordache şi Doru Isac nu vor avea liber de Crăciun. Al-Sadd va disputa, joi, o partidă crucială în Cupă, cu Al-Sailiya. Pentru a se clasa pe unul dintre primele două locuri din grupă şi a ajunge în semifinale, formaţia din Doha are nevoie de o victorie. Dacă în Arabia Saudită, Kuweit şi Qatar, românii se pot întâlni măcar pentru câteva ore, în Oman, Grigore Sichitiu va fi singur. Fostul director tehnic al Rapidului nici nu prea are motive de bucurie. Echipa sa, Al-Nasr, e pe locul 9 din 12, la patru puncte de retrogradare şi va disputa, diseară, un meci important pentru supravieţuire. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Mesaje în acest subiect |
Cosmin Olăroiu (A1 la Al-Sadd) - Sebi Raducu - 09-20-2009, 02:09 PM
RE: Cosmin Olăroiu (A1 la Al-Sadd) - Sebi Raducu - 09-20-2009, 02:10 PM
RE: Cosmin Olăroiu (A1 la Al-Sadd) - Sebi Raducu - 12-01-2009, 07:08 PM
RE: Cosmin Olăroiu (A1 la Al-Sadd) - adiutza87 - 12-01-2009, 09:41 PM
RE: Cosmin Olăroiu (A1 la Al-Sadd) - Marius_Black - 12-02-2009, 03:52 AM
RE: Cosmin Olăroiu (A1 la Al-Sadd) - Sebi Raducu - 12-24-2009, 04:02 PM
RE: Cosmin Olăroiu (A1 la Al-Sadd) - Sebi Raducu - 12-24-2009 11:43 PM
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)
1 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut