Chestionar: Ce va câştiga Barcelona in 2009-2010?
Acest chestionar este închis.
Primera 33.33% 2 33.33%
Primera + UCL 33.33% 2 33.33%
UCL 0% 0 0%
Niciuna dintre ele 33.33% 2 33.33%
Total 6 voturi 100%
* Aţi votat pentru acest element. [Arată rezultate]

Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 1 voturi - 4 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
FC Barcelona
09-24-2009, 04:08 PM
Mesaj: #11
RE: FC Barcelona
FC Barcelona a angajat detectivi care i-au spionat pe vicepreşedinţii clubului

Clubul FC Barcelona a angajat acum mai multe luni o agenţie de detectivi particulari care să-i spioneze pe patru dintre vicepreşedinţii grupării, însă nici preşedintele Joan Laporta nu ştia de această investigaţie, informează ediţia online a AS.

Vicepreşedinţii spionaţi au fost Jaume Ferrer, Joan Boix, Joan Franquesa şi Rafael Yuste, iar publicaţia El Periodico de Cataluna, care a publicat informaţiile, scrie că Laporta şi trei dintre vicepreşedinţi nu ştiau nimic despre anchetă.

Patru dintre cei cinci vicepreşedinţi care erau pe lista posibililor candidaţi la înlocuirea lui Joan Laporta în fruntea clubului au fost spionaţi la cererea directorului general al clubului, Joan Olivier, iar acţiunea s-a petrecut în luna aprilie a acestui an, deoarece clubul a vrut să se asigure că actualul proiect se va aplica în continuare, chiar în cazul unei schimbări a conducerii în viitor.

Joan Laporta a fost reales în funcţia de preşedinte în toamna anului 2006, iar mandatul său este valabil patru ani.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-05-2009, 02:32 PM
Mesaj: #12
RE: FC Barcelona
Guardiola este entuziasmat de "startul perfect" de sezon pe care îl are FC Barcelona

Antrenorul lui FC Barcelona, Josep Guardiola, a afirmat că victoria pe care gruparea catalană a bifat-o în faţa Almeriei, scor 1-0, trebuia obţinută "cu orice preţ" şi apreciază parcursul fără greşeală pe care elevii săi îl au în noua stagiune, informează Marca.

"Tot ce ne-a lipsit în jocul cu Almeria au fost pasele filtrante spre poarta adversă. A fost evident că marcajul om la om pe care l-au făcut adverasrii noştri ne-a incomodat să ne facem jocul obişnuit. Cu toate acestea, nu îmi fac griji dacă şi alte echipe vor veni pe Nou Camp cu aceeaşi tactică. Ştiu care sunt soluţiile câştigătoare. Cel mai important este că am învins şi de această dată, întrucât era o partidă pe care trebuia să o câştigăm cu orice preţ. Pot spune că avem un start perfect de sezon", a opinat tehnicianul campioanei Spaniei.

Guardiola l-a lăudat şi pe autorul unuicului gol al întâlnirii, atacantul în vârstă de 22 ani, Pedro, şi s-a declarat bucuros de faptul că i-au revenit jucători importanţi după o lungă perioadă de indisponibilitate: "Pedro şi-a respectat bine sarcinile de joc şi a marcat un gol superb. Este tânăr, are un potenţial uriaş şi poate progresa şi mai mult. Este important că prinde din ce în ce mai multe minute în meciurile oficiale, deoarece astfel se poate maturiza şi progresa cel mai eficient. De asemnea, mă bucură faptul că Iniesta a fost integralist pentru prima dată după patru luni, iar Rafa Marquez a bifat primele sale minute în acest sezon".

FC Barcelona a trecut, sâmbătă seată, pe teren propriu, de Almeria, scor 1-0, şi a bifat al şaselea succes din tot atâtea meciuri disputate în Primera Division. Singura reuşită a partidei i-a aparţinut atacantului în vârstă de 22 de ani Pedro Rodríguez Ledesma, în minutul 31.

Graţie acestei victorii, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor a acumulat maximum de puncte după primele şase runde şi a preluat şefia clasamentului, având cu trei puncte mai mult decât rivala Real Madrid, care are însă un meci mai puţin disputat,

Tot sâmbătă, în etapa 6-a din campionatul Spaniei, s-au mai disputat partidele:


Atletico Madrid-Zaragoza 2-1 (Jurado 2, A. Lopez 66 / Ewerthon 71-penalty)

Tenerife - Deportivo La Coruna 0-1 (Colotto 60).

Celelalte partide din runda a 6-a sunt programate duminică.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-03-2009, 03:39 PM
Mesaj: #13
RE: FC Barcelona
Johan Cruyff a fost numit selecţioner al reprezentativei Cataluniei

Fostul antrenor al FC Barcelona între 1988 şi 1996, olandezul Johan Cruyff, se va întoarce pe banca tehnică a unei echipe după 13 ani, fiind numit selecţioner al reprezentativei de fotbal din provincia Catalunia, informează Marca.

Anunţul oficial a fost făcut luni de către Federaţia Catalană de Fotbal, după o săptămână de negocieri între cele două părţi. Antrenorul olandez va pregăti şi echipa de fotbal a provinciei, dar se va implica şi în proiecte sportive şi sociale. El îl va înlocui în funcţie de Pere Gratacos, care a condus echipa la 6 partide în ultimii 3 ani.

Cruyff a câştigat în perioada cât a evoluat la Ajax 8 titluri de campion, cinci cupe, două Supercupe ale Europei şi trei Cupe ale Campionilor. El a mai cucerit câte un titlu cu FC Barcelona şi Feyenoord.

Ca antrenor a câştigat, alături de Ajax, două Cupe ale Olandei şi Cupa Cupelor, iar la Barcelona a câştigat 4 titluri, o cupă, Supercupa Europei, Cupa Cupelor şi Cupa Campionilor.

Pentru reprezentativa Cataluniei evoluează fotbalişti precum Victor Valdes, Pique, Carles Puyol sau Bojan Krkic.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-08-2009, 06:47 PM
Mesaj: #14
RE: FC Barcelona
Ibrahimovici are probleme la piciorul stâng şi va absenta o săptămână

Fotbalistul formaţiei FC Barcelona, Zlatan Ibrahimovici, acuză dureri la piciorul stâng şi va fi indisponibil o săptămână, a anunţat clubul catalan.

Atacantul de 28 de ani a suferit o "întindere semi-tendinoasă la coapsa stângă" la meciul cu Mallorca, scor 4-2, din etapa a zecea a campionatului Spaniei.

Ibrahimovic nu va putea juca marţi în meciul retur din Cupa Spaniei, cu formaţia Cultural Leonesa (D3). În tur, Barca s-a impus cu 2-0.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-08-2009, 06:47 PM
Mesaj: #15
RE: FC Barcelona
FC Barcelona va face o ofertă de 95 de milioane de euro pentru Wayne Rooney

Publicaţia News of the World scrie că FC Barcelona pregăteşte o ofertă de 85 de milioane de lire sterline (95 de milioane de euro) pentru achiziţionarea atacantului Wayner Rooney, de la Manchester United.

Potrivit sursei citate, clubul catalan crede că atacantul de 24 de ani va fi viitorul star al Cupei Mondiale şi consideră că oferta este avantajoasă şi pentru Manchester United, grupare ce se confruntă cu numeroase datorii.

News of the World notează însă că Rooney nu şi-a exprimat niciodată dorinţa de a pleca de la United, iar acum ar fi şi mai greu după ce soţia lui, Coleen, a născut un băieţeul, Kai.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-13-2009, 05:29 PM
Mesaj: #16
RE: FC Barcelona
Joan Laporta afirmă că Inter Milano a vrut să-l transfere pe Messi

Preşedintele lui FC Barcelona, Joan Laporta, a declarat într-un interviu pentru Corriere dello Sport că patronul lui Internazionale Milano, Massimo Moratti, a vrut să-l transfere pe Lionel Messi în vara acestui an.

"Messi nu este de vânzare. Moratti trebuie să uite de acest subiect. I-am spus şi lui acest lucru şi nici nu vreau să mai vorbesc despre un eventual transfer", a afirmat Laporta.

"În luna iulie am aflat că putem să-l luăm pe Ibrahimovici. Eu sunt prieten cu Moratti, l-am sunat să-i spun că ajung în Italia să discutăm despre Ibra. După ce am ajuns la el acasă, eram sigur că transferul se va face", a spus preşedintele Barcelonei.

Atacantul suedez a fost cumpărat de formaţia spaniolă în cadrul unei tranzacţii vehiculată la 69 de milioane de euro, care l-a inclus şi pe camerunezul Samuel Eto'o.

Laporta a comentat şi întâlnirea dintre cele două formaţii, din Liga Campionilor: "Trebuie să învingem pe Inter ca să ne calificăm. Este un meci crucial pentru noi".

FC Barcelona se află pe locul 3 în Grupa F, cu un punct mai puţin decât Inter, care este lider.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-16-2009, 09:29 PM
Mesaj: #17
RE: FC Barcelona
Messi a primit premiul pentru cel mai bun jucător din Europa în anul 2009

Mijlocaşul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a fost desemnat, luni, cel mai bun jucător din Europa în anul 2009, distincţie acordată de publicaţia franceză Onze Mondial, informează site-ul oficial al echipei catalane.

Premiul primit de Messi se numeşte "Onze D'Or", dar deocamdată nu se cunosc jucătorii clasaţi pe locurile doi şi trei. Premiul este acordat de cititorii publicaţiei franceze, care aleg cei mai buni 11 jucători din Europa, iar primul clasat primeşte această distincţie. Messi a mai fost între primii 3 fotbalişti în acest top şi în sezonul trecut, dar atunci el a fost întrecut de portughezul Cristiano Ronaldo.

Clubul FC Barcelona mai notează că acest premiu alături de alte două distincţii primite de Messi, "Cel mai bun jucător din ediţia 2008-2009 a Ligii Campionilor" şi "Cel mai bun jucător al ediţiei 2008-2009 din Primera Division", arată că argentinianul este principalul favorit la câştigarea Balonului de Aur şi a titlului de cel mai bun jucător din lume desemnat de FIFA.

În afară de Messi, de la FC Barcelona au mai fost nominalizaţi Victor Valdes, Dani Alves, Pique, Puyol, Toure, Xavi, Iniesta, Ibrahimovic şi Henry. Formaţia din Catalunia a avut cei mai mulţi fotbalişti nominalizaţi la acest premiu, fiind urmată de Manchester United, cu 8 jucători.

Premiul publicaţiei Onze Mondial se acordă începând din anul 1976. Printre câştigători s-au mai numărat Michel Platini (3), Zinedine Zidane (2), Thierry Henry (2), Ronaldo (2), Diego Maradona (2), Marco van Basten (2), Kevin Keegan (2), Karl-Heinz Rummenigge (2), Paolo Rossi, Lothar Matthäus, Jean-Pierre Papin, Hristo Stoicikov, Roberto Baggio, Romario, George Weah, Eric Cantona, Didier Drogba sau Kaka.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-19-2009, 04:15 PM
Mesaj: #18
RE: FC Barcelona
Gabriel Milito a evoluat pentru Barcelona după o pauză de un an şi jumătate

Fundaşul argentinian al lui FC Barcelona, Gabriel Milito, care ultima dată a jucat într-o partidă oficială în aprilie 2008, a bifat, miercuri, primele sale mintute în actuala stagiune, în amicalul pe care gruparea catalană l-a câştigat, scor 4-1, cu formaţia boliviană FC Bolivar, informează AFP.

Apărătorul central în vârstă de 29 de ani s-a accindentat grav, la ligamentul încrucişat anterior al genunchiului drept, în semifinala ediţiei 2007-2008 a Ligii Campionilor, cu Manchester United.

"Este o zi specială pentru mine. Pot să spun că mi-am regăsit simţurile. Sper ca de acum încolo să fiu sănătos şi să contribui la succesele echipei", a spus Gabriel Milito, fratele mai mic al atacantului lui Inter Milano, Diego Milito.

Internaţionalul argentinian, transferat de FC Barcelona în vara lui 2007 de la Real Zaragoza, a mai avut parte de o accidentare similară pe vremea când îmbrăca tricoul lui Independiente.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-20-2009, 08:29 PM
Mesaj: #19
RE: FC Barcelona
Abidal este bolnav de gripă porcină, iar Yaya Toure este suspect de aceeaşi boală

Fundaşul francez al lui FC Barcelona, Eric Abidal, a fost diagnosticat cu gripă porcină, în timp ce colegul său de echipă, Yaya Toure, prezintă simptomele bolii, informează ediţia online a cotidianului Marca.

Abidal este primul fotbalist de la clubul catalan care s-a îmbolnăvit de virusul A/H1N1. Fundaşul este în prezent accidentat şi va lipsi aproximativ două săptămâni după ce s-a lovit în meciul de sâmbăta trecută dintre Irlanda şi Franţa.

Yaya Toure a fost şi el consultat de medici, deoarece are aceleaşi simptome precum Abidal, dar nu s-a descoperit încă dacă suferă şi el de gripă porcină.

FC Barcelona a decis ca jucătorii să nu mai ia contact cu restul lotului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
11-22-2009, 04:01 PM
Mesaj: #20
RE: FC Barcelona
Guardiola spune că Barcelona nu merita mai mult de un egal pe terenul lui Athletic Bilbao

Antrenorul lui FC Barcelona, Josep Guardiola, a afirmat la finalul partidei de sâmbătă seara cu Athletic Bilabo, scor 1-1, din etapa a 11-a din Primera Division, că rezultatul confruntării de pe San Mames este echitabil pentru ambele formaţii, informează Marca.

"Dacă nu am câştigat acest meci, înseamnă că nu am făcut ceea ce ar fi trebuit în teren. După ce ne-am văzut egalaţi, am început să aruncăm mingi lungi în faţă, fără a mai ţine cont de construcţie şi de tactica pe care am stabilit-o înaintea disputei. Oricum, trebuie să recunosc că şi jocul adversarului a fost unul de calitate. Până la urmă, deznodământul acestei partide a fost unul corect", a spus tehnicianul grupării catalane.

În urma remizei obţinute în faţa grupării basce, campioana din Primera Division a cedat primul loc în clasament rivalei Real Madrid, pe care o va întâlni în următoarea rundă din competiţia internă. Cu toate acestea, Guardiola a declarat că ceea ce îl preocupă mai mult este recuperarea jucătorilor accidentaţi: "În momentul de faţă sunt mult mai interesat de sănătatea unora dintre elevii mei. Evident că mi-aş fi dorit să rămânem lideri, dar au fost unele circumstanţe care ne-au împiedicat să ne menţinem pe primul loc în clasament".

Barcelona a deschis scorul prin fundaşul brazilian Daniel Alves (54), dar a fost egalată nouă minute mai tărziu graţie reuşitei rezervei Toquero.

În deplasarea de la Bilabo, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor nu a putut conta pe atacantul suedez Zlatan Ibrahimovici, accidentat, şi nici pe serviciile lui Eric Abidal, Yaya Toure şi Rafael Marquez, cu toţii contaminaţi cu gripă porcină. Mai mult, în minutul 75 al întâlnirii de pe San Mames, internaţionalul argentinian Lionel Messi a părăsit terenul accidentat la coapsă şi a devenit incert pentru jocurile cu Inter Milano şi Real Madrid.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
10 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut