Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Laszlo Sepsi (nr. 20 - Racing Santander)
09-22-2009, 06:08 PM
Mesaj: #1
Laszlo Sepsi (nr. 20 - Racing Santander)
Discuţii şi informaţii despre fundaşul stânga...

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-22-2009, 06:09 PM
Mesaj: #2
RE: Laszlo Sepsi (nr. 20 - Racing Santander)
Sepsi: "Nu mi-e frică de Messi"

Bistriţeanul e anunţat titular în această seară la Santander în meciul împotriva campioanei Europei, FC Barcelona, partidă din etapa a 4-a a campionatului de fotbal al Spaniei.

Împrumutat de Benfica Lisabona pentru al doilea an consecutiv la Santander, românul Laszlo Sepsi se simte excelent în Primera Division. Bistriţeanul a fost integralist în primele trei etape ale noului sezon din Spania, iar astă-seară are din nou şansa să-şi umfle muşchii, în faţa "extratereştrilor" de la FC Barcelona. După o înfrângere usturătoare în prima etapă, 1-4 acasă, cu Getafe, Racing Santander şi-a revenit şi s-a întors cu patru puncte din deplasările la Atletico Madrid, 1-1, şi la Malaga, 2-1. Internaţionalul român a fost lăudat de presa spaniolă pentru prestaţiile sale. "Sunt exagerări", spune, cu modestie, Sepsi.

La meciul cu Barcelona, fotbalistul în vârstă de 23 de ani va avea propria galerie formată din prietena sa, Ioana, şi din părinţii săi. "Ioana e aici cu mine. Pe mama şi pe tata îi aştept să vină mâine (n.r. - azi)", a mărturisit, pentru evz.ro, Laszlo Sepsi, care, pentru că nu a avut loc la Benfica, a ajuns să joace în ceea ce el numeşte "cel mai tare campionat din lume". Sepsi este în acest moment singurul fotbalist român care joacă în Primera Division. Celălalt fotbalist român legitimat în primul eşalon fotbalistic spaniol, Cosmin Contra, nu a bifat niciun minut la Getafe în actualul sezon.

"Spaniolii au insistat pentru un nou împrumut"
Evz.ro: Loţi, îţi prieşte aerul de Primera?

Laszlo Sepsi: Se pare că da. Sunt la al doilea sezon cu Santander şi încep să mă adaptez din ce în ce mai mult rigorilor fotbalului spaniol. Am fost titular în toate meciurile de până acum, iar acest amănunt nu poate decât să mă bucure şi să mă motiveze.

La Santander cum te simţi?
Foarte bine. M-am bucurat că am revenit, pentru că îmi place mult aici. Mă acomodasem din toate punctele de veder şi era păcat să nu am continuitate. După finalul sezonului trecut, mă întorsesem la Benfica, dar, după ce am făcut pregătirea, am fost din nou cedat la Santander. Gruparea spaniolă a insistat pentru un nou împrumut. Asta înseamnă că mi-am făcut treaba şi m-au apreciat.

Puteai să rămâi la Benfica?
Sigur. Puteam să rămân, dar nu ştiam ce se va întâmpla. Nu ştiam dacă voi juca. Aici joc, iar dacă oamenii vor fi mulţumiţi de mine, s-ar putea să mă şi cumpere de la Benfica. Santander are prima opţiune de cumpărare în cazul meu. Cu Benfica mai am, începând cu vara viitoare, trei ani de contract. Ce aş vrea eu? Păi, mi-ar plăcea mai mult să joc în Spania. În acest moment mi se pare că e cel mai tare campionat din lume. Spania a făcut cel mai costisitor transfer din istoria fotbalului în această vară, iar asta spune tot.

Fără cantonament
Urmează Barcelona.

Abia aştept, chiar dacă am emoţii. E o plăcere să joci alături de fotbalişti precum Xavi, Ibrahimovici, Alves, Messi sau Keita. Pe Messi îl voi avea adversar direct. Tot pe partea mea joacă şi Daniel Alves! Şi cu asta v-am spus tot despre adversara noastră. Pe Messi abia îl aştept. Un fotbalist complet. Nu mi-e frică de el. De ce să mă tem? Nu are tot două picioare? E adevărat, are alte calităţi în plus, care îl fac unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume. Dar atunci când nu ai calităţile lui Messi, compensezi cumva prin muncă, ambiţie şi seriozitate. Eu am jucat împotriva Barcei şi anul trecut, dar, de această dată, va fi mai greu. Abia ne-au bătut cu 2-1, după ce echipa noastră a condus pe tabelă. Barcelona e mai puternică decât a fost în sezonul 2008-2009, un sezon la capătul căruia a câştigat tot.

Sunteţi în cantonament?
Nu există aşa ceva în Spania! Acum sunt la cumpărături, cu Ioana, prietena mea. Mă relaxez. Mâine dimineaţă (n.r. - azi), toţi jucătorii ne vom întâlni la stadion, vom mânca împreună şi apoi mergem la odihnă. Acesta e cantonamentul pentru un meci cu Barcelona! Dar şi cu Xerez, ori cu Osasuna.

"Am timp să joc la naţională"
Eşti la capacitatea ta maximă?
Nu, pentru că abia a început sezonul. Dar mă simt bine, în formă. Poate, peste puţină vreme, voi putea spune că sunt în formă maximă.

Care e obiectivul echipei în acest an?
Cel mai important este evitarea retrogradării, cu siguranţă. Însă, în funcţie de cum vom evolua, s-ar putea să schimbăm obiectivul. Au venit mulţi jucători în această vară şi trebuie să mai lucrăm la omogenitate. Au şi plecat. Cel mai mare regret al meu îl constituie plecarea sârbului Zigici. Mă împrietenisem cu el. Băiat foarte bun sârbul.

Te gândeşti al echipa naţională?
Mă gândesc şi sper să ajung acolo, să fiu convocat. M-am întâlnit în această vară, la Geneva, în timpul cantonamentului de vară, cu Răzvan Lucescu şi am stat de vorbă. A spus că e cu ochii pe mine. Până acum, n-am fost convocat, dar, dacă voi juca aşa cum trebuie, vor veni şi toate acestea. Am timp să joc la echipa naţională. Important e să fiu sănătos, să-mi fac treaba la echipa de club.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-05-2010, 07:08 PM
Mesaj: #3
RE: Laszlo Sepsi (nr. 20 - Racing Santander)
Racing Santander a renunţat la Laszlo Sepsi, iar acesta va reveni la Benfica

Clubul Racing Santander a anunţat, luni, că românul Laszlo Sepsi va reveni la Benfica Lisabona încă din această iarnă, deşi împrumutul său ar fi expirat la 30 iunie, informează site-ul oficial al spaniolilor.

Laszlo Sepsi este jucătorul formaţiei portugheze Benfica Lisabona, iar la începutul acestui sezon a fost împrumutat pentru a doua oară pentru an la gruparea din Primera Division, Racing Santander. Românul nu a convins însă în acest tur de campionat, iar spaniolii au decis să rupă înţelegerea cu Benfica, astfel încât fundaşul va reveni în Portugalia.

Sepsi, 23 de ani, a evoluat şi sezonul trecut la Racing, tot sub formă de împrumut, iar la prelungirea înţelegerii dintre Benfica şi Racing, cei din urmă aveau şi prima opţiune de cumpărare. Spaniolii au decis să renunţe la român, pentru că acesta nu intră în planurile antrenorului Miguel Angel Portugal.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut