Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Preliminarii CM 2010
09-10-2009, 09:17 PM
Mesaj: #31
RE: Preliminarii CM 2010
Selecţionerul Leo Beenhakker a fost demis din cauza rezultatelor slabe din preliminarii

Olandezul Leo Beenhakker, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a Poloniei, a fost demis din funcţie, miercuri noapte, după ce prima reprezentativă şi-a diminuat şansele de calificare la Campionatul Mondial din Africa de Sud, informează AFP.

"Decizia este definitivă. A fost ultimul meci al lui Beenhakker la echipa naţională", a spus preşedintele Federaţiei Poloneze de Fotbal (PZPN), Grzegorz Lato.

Oficialul a adăugat că săptămâna viitoare va discuta cu tehnicianul olandez pentru a decide modalităţile prin care se va rezilia contractul, acesta fiind valabil până la finalul preliminariilor. Fostul selecţioner, care antrena echipa din 2006, va fi înlocuit cu un antrenor polonez.

Polonia a pierdut, miercuri, cu 0-3 meciul cu Slovenia şi ocupă locul 5 în Grupa 3 a preliminariilor. Polonezii se află la 3 puncte de locul 2, ocupat de Slovenia şi care permite accederea la baraj. Pentru a mai ocupa măcar locul 2, Slovenia trebuie să piardă ultimele două jocuri, cu Slovacia şi San Marino, în timp ce Polonia ar trebui să treacă de Cehia şi Slovacia.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-10-2009, 09:18 PM (Acest mesaj a fost modificat ultima dată: 09-10-2009 09:19 PM de Sebi Raducu.)
Mesaj: #32
RE: Preliminarii CM 2010
Preşedintele Paraguayului a decretat joi zi liberă pentru sărbătorirea calificării

Preşedintele Paraguayului, Fernando Lugo, a decis ca ziua de joi să fie liberă în administraţie şi în şcoli pentru ca toată lumea să poată sărbători calificarea la Campionatul Mondial din 2010, după victoria cu Argentina, scor 1-0, informează AFP.

"Această decizie ar trebui să permită o celebrare grandioasă, sănătoasă şi sportivă a acestei calificări", a explicat purtătorul de cuvând al preşedinţiei.

Preşedintele paraguayan decretase deja după-amiaza zilei de miercuri liberă, pentru ca toţi locuitorii să poată urmări partida cu Argentina, care a avut loc pe stadionul Defensores del Chaco din Asuncion şi a contat pentru etapa a 16-a din preliminariile pentru turneul final din Africa de Sud.

După victorie, zeci de mii de paraguayeni au sărbătorit performanţa echipei naţionale până dimineaţa în marile oraşe ale ţării.

Paraguay se află pe locul 2 în grupa de calificare la CM 2010, cu 30 de puncte, la 3 puncte distanţă de liderul Brazilia, care este deja calificată la turneul final. Paraguayenii nu mai pot pierde calificarea, pentru că se află la 8 puncte de locul 5, ocupat de Argentina, când mai sunt doar două meciuri de jucat în preliminarii.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-10-2009, 09:20 PM
Mesaj: #33
RE: Preliminarii CM 2010
Selecţionerul Franky Vercauteren a demisionat din funcţie după înfrângerea cu Armenia

Selecţionerul echipei naţionale a Belgiei, Franky Vercauteren, şi-a prezentat miercuri noapte demisia, după ce prima reprezentativă a pierdut cu 1-2 meciul disputat împotriva Armeniei, în preliminariile CM 2010, informează AFP.

"Nu mai are niciun sens să mai rămân, nu pot să accept rezultatul cu Armenia. Am vrut să am 24 de ore de reflexie după ce s-a întâmplat, dar prefer să mă opresc acum", a spus Vercauteren în presa belgiană.

Tehnicianul l-a înlocuit la echipă din luna aprilie pe Reny Vandereycken, urmând ca Belgia să fie condusă de la 1 ianuarie de olandezul Dick Advocaat.

Naţionala Belgiei ocupă locul 4 în Grupa 5, cu 7 puncte, şi nu mai are nicio şansă de calificare la Campionatul Mondial din 2010.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-10-2009, 09:22 PM
Mesaj: #34
RE: Preliminarii CM 2010
Capello afirmă că Anglia este o echipă puternică, dar la Mondiale va fi foarte greu

Selecţionerul Angliei, Fabio Capello, a declarat, joi, că formaţia sa trebuie să "rămână cu picioarele" pe pământ dacă îşi doreşte o evoluţie cât mai bună la Campionatul Mondial de anul viitor, informează ediţia online a BBC.

Anglia a obţinut calificarea matematică după ce a învins Croaţia cu 5-1, reuşind să câştige toate cele 8 meciuri disputate până în prezent în grupa preliminară. "Suntem o echipă puternică, avem evoluţii bune, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Am făcut primul pas, dar acum trebuie să muncim mult, deoarece Campionatul Mondial o să fie foarte greu. Avem mai multă încredere acum", a spus Capello.

Selecţionerul consideră că unul dintre cele mai importante a fost meciul din tur contra Croaţiei, câştigat cu 4-1. "A fost un pas foarte important, ne-a redat încrederea. Problema noastră e că jucam mai bine în deplasare decât pe Wembley. Sper ca acum să pot să aleg cei mai buni jucători, să nu mai existe accidentări. Mergem în Africa de Sud să jucăm, nu în vacanţă", a adăugat acesta, care a precizat că fotbaliştii nu vor petrece prea mult timp alături de familie în timpul turneului final.

Antrenorul lui Arsenal Londra, Arsene Wenger, a spus că Anglia este una dintre favoritele turneului din Africa de Sud. "Echipa este dintre marile favorite, are toate calităţile. Generaţia lui Gerrard, Lampard, Ferdinand şi Rooney este foarte performantă, plus că are mare încredere în forţa de care dispune", a spus tehnicianul.

Fanii englezi au cumpărat până în prezent 45.000 de bilete pentru CM 2010, iar alţi 20.000 de fani britanici vor să-şi achiziţioneze tichete, aceştia fiind avertizaţi în legătură cu eventualele fraude.


Fişier(e) ataşate Thumbnail(uri)
   

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-24-2009, 08:29 PM
Mesaj: #35
RE: Preliminarii CM 2010
Ze Roberto regretă că s-a retras din naţională şi şi-ar dori să evolueze la CM 2010

Mijlocaşul în vârstă de 35 de ani lui Hamburg, Ze Roberto, a afirmat, joi, că a comis cea mai mare greşeală din viaţa sa când a luat decizia de a se retrage din prima reprezentativă a Braziliei şi admite că visează să fie convocat de selecţionerul Dunga la Cupa Mondială din 2010, informează AFP.

"Decizia de a renunţa la Selecao în 2006 este cea mai mare greşeală din viaţa mea. De fiecare dată când privesc la televizor meciurile ţării mele mă întristez că nu sunt şi eu în teren. Dacă antrenorul va apela la serviciile mele, fără îndoială, voi spune da. Visul meu cel mai mai drag este acela de a mai juca la un Campionat Mondial. Acum, mă simt mai puternic ca niciodată şi sunt pregătit să revin la naţională", a spus fostul jucător al lui Bayern Munchen şi Bayer Leverkusen.

Ze Roberto, care a bifat 84 se selecţii în prima reprezentativă, s-a retras din fotbalul internaţional după turneul final din 2006, găzduit de Germania, competiţie unde Brazilia a fost eliminată în sferturile de finală de către Franţa. În prezent, mijlocaşul este legitimat la Hamburg, liderul la zi din Bundesliga, pentru care a margat deja trei goluri.

Pe data de 6 septembrie, Brazilia a obţinut calificarea la Cupa Mondială din Africa de Sud, fiind prima echipă care şi-a asigurat prezenţa la întrecerea de anul viitor.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-25-2009, 02:37 PM
Mesaj: #36
RE: Preliminarii CM 2010
Maradona afirmă că va rămâne în funcţie până la finalul contractului

Selecţionerul echipei naţionale a Argentinei, Diego Maradona, a spus că vrea să rămână la prima reprezentativă cel puţin până în 2011, când îi expiră actuala înţelegere, informează AFP.

Selecţionerul a revenit în Argentina, după ce a petrecut o perioadă în Italia, pentru a se relaxa. "Mai am contract până în 2011. Nu pot să vorbesc despre speculaţii pentru că nu am fost în ţară. Am făcut ceea ce trebuia, apoi m-am ocupat de sănătatea mea", a spus Maradona.

Fosta glorie a fotbalului argentinian a stat mai multe zile în staţiunea Merano, unde a urmat o cură de refacere, fiind plecat din Buenos Aires la câteva zile după ce Argentina a suferit a patra înfrângere în preliminariile CM 2010.

"Ultimul lucru pe care l-aş suporta ar fi să mi se impună ceva. Nu am suportat acest lucru la 15 ani, iar acum am 48. Respect pe toată lumea, dar nu vreau să mi se impună ceva. Eu sunt singurul care voi lua deciziile în privinţa jucătorilor", a adăugat Maradona.

Argentina va întâlni Peru, deja eliminată, la 10 octombrie, iar patru zile mai târziu va întâlni Uruguay.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
09-25-2009, 04:55 PM
Mesaj: #37
RE: Preliminarii CM 2010
Poliţia engleză i-a ajutat pe fani să nu cumpere bilete false pentru turneul final

Poliţia britanică a împiedicat ca zeci de mii de fani să achiziţioneze bilete false pentru partidele de la CM din 2010, dar cu toate acestea foarte mulţi suporteri din întreaga lume au fost înşelaţi, potrivit ediţiei online a The Times.

Autorităţile au închis cel puţin 100 de site-uri ilegale, 20 dintre ele fiind din Marea Britanie, dar FIFA se teme că acesta este numai începutul, deoarece vor apărea mai multe infracţiuni când competiţia se va apropia. Africa de Sud aşteaptă aproximativ 500.000 de fani cu ocazia turneului final din vara anului viitor, la care vor participa 32 de echipe.

Mii de suporteri au plătit deja bilete care nu există, iar autorităţile din fiecare ţară sunt anunţate în cazul în care se descoperă persoanele care vând tichete fictive.

Unitatea specială a poliţiei a mai acţionat şi cu ocazia turneului de Mare şlem de la Wimbledon, când au fost vândute bilete false, iar o persoană a achiziţionat bilete inexistente pentru suma de 11.000 de lire sterline.

FIFA se aşteaptă să vândă în total 3 milioane de bilete pentru cele 64 de partide. În prima tranşă au fost puse în vânzare 630.000 de tichete, iar fanii englezi au cumpărat 43.000 dintre acestea.

Forul mondial a anunţat vineri că singurele bilete valabile se vând prin intermediul site-ul oficial, iar o echipă de la departamentul juridic lucrează alături de autorităţi pentru a opri vânzarea de bilete prin alte modalităţi. "FIFA şi partenerii săi avertizează fanii despre riscul la care se supun când cumpără bilete neautorizate, prin care nu vor avea acces pe stadion", se arată într-un comunicat.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 04:50 PM
Mesaj: #38
RE: Preliminarii CM 2010
Antic vrea să le permită jucătorilor să fie alături de soţii la turneul final

Selecţionerul echipei naţionale a Serbiei, Radomir Antic, a afirmat că jucătorii săi ar putea să fie însoţiţi la Campionatul Mondial din 2010 de soţii şi prietene, informează ediţia online a AS.

"Vom discuta despre acest lucru, de ce nu? Dacă prezenţa femeilor va ajuta atmosfera de la echipă, atunci voi fi de acord. O să fie uşor să ajungem la un acord", a spus Antic, care a calificat Serbia la Campionatul Mondial care va avea loc în Africa de Sud.

Presa a amintit de selecţionerul Ilija Petkovic, care la CM 2006 le-a permis jucătorilor să fie pentru o zi alături de familii, iar echipa a pierdut următorul meci cu 0-6 în faţa Argentinei.

Ivica Dragutinovic va fi unul dintre jucători care nu îi va permite prietenei sale să călătorească în Africa de Sud pentru că, în opinia sa, ţara este prea periculoasă. "Nu cred că vom avea atât de mult timp pentru a ne dedica familiei, deoare vom fi ocupaţi cu echipa. Mi-e puţin frică de ceea ce am putea găsi în Africa de Sud", a spus acesta.

Un alt selecţioner, Fabio Capello, a anunţat că le va permite jucătorilor să petreacă timp alături de familii în timpul turneului.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-19-2009, 04:51 PM
Mesaj: #39
RE: Preliminarii CM 2010
Programul partidelor de la barajul pentru turneul final, zona Europa

Echipa naţională a Franţei, fosta adversară a României din preliminariile CM 2010, va întâlni pe Irlanda în barajul pentru turneul final, s-a decis în urma tragerii la sorţi care a avut loc luni, informează site-ul oficial al FIFA.

Programul întâlnirilor de la baraj:
Irlanda - Franţa
Portugalia - Bosnia-Herţegovina
Grecia - Ucraina
Rusia - Slovenia

Meciurile tur vor avea loc la 14 noiembrie, pe terenurile primelor echipe, iar returul, la 18 noiembrie.

Franţa, Portugalia, Rusia şi Grecia au fost capi de serie la tragerea la sorţi, având coeficienţi mai mari.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
10-22-2009, 03:46 PM
Mesaj: #40
RE: Preliminarii CM 2010
Franck Ribery va rata barajul cu Irlanda din cauza tendinitei de la genunchi

Mijlocaşul lui Bayern Munchen, Franck Ribery, va sta departe de gazon în următoarele patru săptămâni şi nu va putea evolua în barajul de calificare la Cupa Mondială din 2010 pe care reprezentativa Franţei îl va disputa împotriva echipei similare a Irlandei, informează France Football.

Fostul jucător al lui Marseille a efectuat marţi, la Strasbourg, un control medical la un specialist ortoped, care i-a recomadat o lună de repaus ca urmare a tendinitei cu care se confruntă de mai bine de două săptămâni la genunchiul stâng.

În consecinţă, Ribery va fi indisponibil pentru dubla manşă a barajului de calificare la Campionatul Mondial din Africa de Sud, care va avea loc pe data de 14, respectiv 18 noiembrie.

Nici Bayern nu va putea conta pe serviciile internaţionalului francez în partidele de campionat cu Eintracht Frankfurt, Stuttgart şi Schalke şi în "dubla" cu Bordeaux, din Liga Campionilor.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
21 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut