Preliminarii CM 2010
11-19-2009, 06:52 PM
Mesaj: #56
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii CM 2010
"Mâna lui Dumnezeu" a calificat naţionala la CM 2010, scrie presa franceză
Presa franceză a ironizat, joi, prestaţia echipei naţionale în barajul cu Irlanda, deşi jucătorii au obţinut calificarea la CM din 2010, şi a notat că accederea la turneul final a venit după o greşeală gravă a arbitrului, care nu a sancţionat un henţ al lui Henry la faza golului lui Gallas.
"Mâna lui Dumnezeu", "Mâna salvării pentru francezi" sau "Henry dă o mână sacră de ajutor echipei naţionale" sunt câteva din titlurile din presa franceză, care a sancţionat jocul apatic al elevilor lui Raymond Domenech. "Am fost salvaţi în mod miraculos de pe marginea prăpastiei de un gol pătat cu o mână, înscris în prelungiri", a titrat L'Equipe, care a continuat: "A fost un miracol că am supravieţuit atâta timp fără să jucăm nimic. A fost un miracol că am supravieţuit tuturor ocaziilor pe care le-au avut irlandezii în timpul celui mai aşteptat meci al echipei naţionale, care a fost şi cel mai ratat. Franţa are tot interesul să meargă cu capul plecat, după două ore de joc care ne-au făcut să ne dorim ca naţionala să fie la Campionatul Mondial, demn de 'giganţii' pe care i-a eliminat, România şi Irlanda. Albaştrii nu formează o mare echipă, poate nici măcar o echipă". "Miraculos", a scris cotidianul Le Parisien, care notează despre Franţa că a fost "o formaţie apatică, incapabilă să construiască ceva care să semene măcar a fotbal şi să lege două pase consecutive". Le Figaro susţine că "fără să merite, albaştrii vor merge la Campionatul Mondial din Africa de Sud", în timp ce Le Monde titrează: "Albaştrii răsuflă uşuraţi, iar irlandezii sunt dezgustaţi", făcând referire la faza golului francez, marcat în urma unei faze în care Henry a atins balonul cu mâna. Vicecampioana mondială, Franţa, a obţinut calificarea la turneul final din 2010, după ce a remizat, miercuri, pe teren propriu, cu Irlanda, scor 1-1, după prelungiri, în manşa secundă a barajului. Irlandezii au marcat prin Robbie Keane (32) şi au dus meciul în prelungiri. William Gallas a punctat în minutul 103 şi a adus calificarea pentru reprezentativa "Cocoşului Galic". În prima manşă a barajului, disputată, sâmbătă, la Dublin, fosta adversară a României din preliminariile CM 2010 a învins cu scorul de 1-0. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
41 Musafir(i)
41 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut