Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
10-06-2009, 04:57 PM
Mesaj: #21
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
Cristi Chivu a fost la un pas să renunţe la fotbal!
Jucătorul celor de la Inter, dar şi căpitanul echipei naţionale Cristi Chivu a spus că a fost la un pas să renunţe la fotbal, în clasa a doua, atunci cînd s-a îmbolnăvit de scarlatină. Chivu a recunoscut că după o pauză de şase luni, fotbalul îi lipsea cu adevărat, şi a decis să o ia de la capăt.
"Şase luni am renunţat la fotbal. Eram elev în clasa a II-a şi am făcut scarlatină. În acel moment nu mă mai gîndeam la sport. Boala a fost doar un motiv şi m-am bucurat atunci, fiindcă nu-mi plăcea să mă trezesc dimineaţă să mă duc la antrenamente. Aveam o mare problemă cu trezirea. Peste toate acestea mai aveam şi şcoală şi nu prea îmi mai rămînea timp pentru ea. Toate aceste lucruri m-au făcut să renunţ la fotbal o perioadă. După şase luni, am simţit că îmi lipseşte ceva: fotbalul. Am decis să o iau de la capăt şi de atunci nu am mai renunţat niciodată. Şi fotbalul m-a răsplătit", a declarat Cristi Chivu pentru VIP. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 04:58 PM
Mesaj: #22
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
Zigici s-a accidentat!
Atacantul Valenciei, Nikola Zigici, s-a accidentat luni, la primul antrenament efectuat de naţionala Serbiei în vederea meciului cu România din preliminariile Cupei Mondiale din 2010, dar va fi recuperat până la ora partidei, informează cotidianul Blic.
Zigici nu a încheiat antrenamentul de luni seară şi însoţit de medicul Miodrag Mladenovici, a fost supus unui control amănunţit la o clinică de specialitate, în urma durerilor puternice la genunchi. Doctorul echipei a dat asigurări că nu este nimic grav şi că Zigici va putea juca sâmbătă. Selecţionerul Serbiei, Radomir Antici, este optimist: "Cred în echipa mea, Sunt convins că băieţii vor trece peste presiune şi vor câştiga". Portarul Vladimir Stojkovici (Sporting Lisabona) a afirmat că echipa României nu trebuie subestimată, chiar dacă nu mai are şanse de calificare. "Să nu uităm că românii au plecat neînvinşi de la Paris, asta vorbeşte despre calitatea echipei României. Trebuie să fim atenţi, să ne impunem jocul şi să obţinem victoria", a spus Stojkovici în publicaţia Alo. "Africa de Sud, ne vedem sâmbătă!", a titrat cotidianul 24 Sata: "Serbia se va alătura Angliei, Spaniei şi Olandei dacă va învinge echipa României". Într-un interviu acordat cotidianului Blic, directorul tehnic al loturilor naţionale de juniori din cadrul FRF, Miodrag Belodedici, fost câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua Roşie Belgrad, a declarat că Serbiei nu-i va fi uşor sâmbătă. "Lucescu a continuat întinerirea echipei, cu jucători din campionatul intern. A fost criticat de unii, dar selecţionerul este susţinut de majoritate. Mutu nu a jucat cu Franţa şi Austria, dar acum revine şi va da calitate. Jucătorii României sunt calmi, nu au presiune, este un avantaj. Vor lupta până la sfârşit. Sunt conştienţi de atmosfera care va fi în stadion, dar vin fără frică, nu au nimic de pierdut. Serbia trebuie să fie pregătită ca pentru un meci cu Franţa, orice relaxare poate fi dezastruoasă pentru ei. Aş vrea ca România să joace bine, iar Serbia să se califice la Mondiale", a spus Belodedici, care va merge la Belgrad în dublă calitate, de oficial al FRF şi translator. "Pe Maracana belgrădeană se parafează calificarea", a titrat ziarul Borba: "Vulturii Serbiei sunt plini de optimism şi de ambiţie, sâmbătă vor să intre pe drumul spre Africa de Sud". "De pe Maracana în Africa de Sud", a scris şi cotidianul Danas. "Echipa României va verifica sâmbătă viza Serbiei pentru Cupa Mondială. Mutu va conduce atacul naţionalei pregătite de ambiţiosul Răzvan Lucescu", a comentat Danas. Publicația Vecernje Novosti a scris că "Serbia a ratat cu Franţa prima minge de meci, acum vine România. Nu există mai mare motivaţie decât că trei puncte aduc calificarea". Partida Serbia - România, din grupa a 7-a a preliminariilor Cupei Mondiale din 2010, se va disputa sâmbătă, la Belgrad, de la ora 21.30. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 05:00 PM
Mesaj: #23
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
Belodedici: "Dacă spun că susţin România contra Serbiei, se vor supăra cei din satul meu natal"
Într-un interviu acordat cotidianului sîrb Blic, fostul internaţional român Miodrag Belodedici vorbeşte despre jocul pe care reprezentativa antrenată de Răzvan Lucescu îl va disputa în weekend la Belgrad şi îi avertizează pe adversari: "Venim să vă încurcăm!".
"România nu are nimic de pierdut, va veni să dea totul şi să facă un meci cît mai bun. Stadionul va fi plin, ştiu că la meci sînt aşteptaţi peste 50.000 de suporteri, băieţii îşi cunosc adversarul şi atmosfera de pe Maracana, mai ales că au văzut ce s-a întîmplat şi la partida cu Franţa. Se întoarce Mutu, iar asta dă calitate unei echipe care are mare nevoie de el. Cel mai periculos om al sîrbilor este considerat Krasici, ne-a pus multe probleme la Constanţa şi acum toată lumea îl va primi mult mai atent. Cu cine voi ţine? E o întrebare dificilă. Dacă spun Serbia, îi deranjez pe cei de aici. În schimb, dacă aleg România, se vor supăra cei din satul meu natal", a spus Belodedici. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 08:20 PM
Mesaj: #24
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
Chivu: "Ne dorim un rezultat bun cu Serbia pentru a apăra blazonul echipei naţionale"
Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, a declarat, marţi, că partida cu Serbia din preliminariile CM 2010 va fi foarte dificilă, însă tricolorii vor să obţină un rezultat pozitiv pentru a apăra blazonul primei reprezentative.
"E un meci precum celelalte de până acum. Ne dorim un rezultat bun pentru a apăra blazonul echipei naţionale, dar şi pentru a rămâne în urna a doua valorică. Chiar dacă nu mai avem şanse de calificare, la fel ca în restul partidelor, vom trata adversarul cu foarte multă seriozitate", a spus Chivu. România va juca la 10 octombrie, la Belgrad, împotriva Serbiei, iar patru zile mai târziu va întâlni Insulele Feroe, la Piatra Neamţ, în ultimele două partide din Grupa a 7-a de calificare la Campionatul Mondial din 2010. După 8 meciuri, România ocupă penultimul loc în grupă, cu 9 puncte, în timp ce lider este Serbia, cu 19 puncte. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 08:20 PM
Mesaj: #25
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
Dorin Goian: "Am început un nou drum şi trebuie să jucăm din ce în ce mai bine"
Fundaşul echipei Palermo, Dorin Goian, a afirmat că românii vor merge la Belgrad pentru a face un meci cât mai bun: "Nu e plăcut să ştim că ei au şanse de calificare la turneul final şi noi nu. Am fi vrut să fie invers. Am început un nou drum şi trebuie să jucăm din ce în ce mai bine. Avem nevoie de rezultate pozitive, pentru a aborda cu încredere viitoarea campanie de calificare. Trebuie să înfruntăm realitatea în meciul cu Serbia, dar acum tragem ponoasele pentru ce am făcut înainte. Mergem acolo pentru a evolua cât mai bine".
Goian este de părere că naţionala României ar fi putut obţine mai mult în aceste preliminarii şi consideră că declinul tricolorilor a început după înfrângerea de pe teren propriu cu Lituania, scor 0-3. "Am jucat destul de prost în această campanie de calificare, din moment ce nu suntem mai sus în clasament. Cred că acel prim joc cu Lituania ne-a tăiat elanul, erau trei puncte pe care eram obligaţi să le câştigăm. De acolo a început declinul", a conchis fostul jucător al Stelei. România va juca la 10 octombrie, la Belgrad, împotriva Serbiei, iar patru zile mai târziu va întâlni Insulele Feroe, la Piatra Neamţ, în ultimele două partide din Grupa a 7-a de calificare la Campionatul Mondial din 2010. După 8 meciuri, România ocupă penultimul loc în grupă, cu 9 puncte, în timp ce lider este Serbia, cu 19 puncte. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 08:40 PM
Mesaj: #26
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
Pantelic: "Nu mă gîndesc decît la cele trei puncte în meciul cu România"
Atacantul echipei Ajax şi al naţionalei Serbiei, Marko Pantelic, s-a declarat extrem de încrezător înaintea meciului cu România şi spune că vrea ca, la finalul meciului de sîmbătă, să sărbătorească calificarea la turneul final din Africa de Sud.
"Nu mă gîndesc decît la cele trei puncte în meciul cu România. Sper ca la finalul meciului să sărbătorim calificarea pentru care ne batem de mai bine de un an şi jumătate. Ştiu că românii încearcă să creeze o nouă atmosferă în jurul echipei naţionale. Vor încerca să ne strice sărbătoarea, dar vreau să ştie toată lumea că vom da totul pe teren pentru că ştim care e miza. Mă aflu într-o formă extraordinară şi sunt pregătit pentru aceste două meciuri", a spus Marko Pantelic pentru presa din Serbia. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 08:42 PM
Mesaj: #27
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
Branislav Ivanovici: "Echipa României evoluează fără presiune. Trebuie să fim atenţi!"
Fundaşul Branislav Ivanovici a comentat partida de sîmbătă, dintre selecţionata României şi cea a Serbiei, spunînd că sîrbii trebuie să fie foarte anteţi şi nu trebuie să se gîndească la rezultatul din tur. Ivanovici este convins că România va fi un adversar mult mai dificil decît la Constanţa, avînd în vedere că încrederea jucătorilor a crescut odată cu schimbarea antrenorului.
"Românii şi-au schimbat antrenorul şi acum au o încredere mult mai mare decît la meciul din tur. Nici nu mai au şanse foarte mari de calificare şi atunci evoluează fără nici o presiune. Trebuie să fim foarte atenţi", a spus Branislav Ivanovici în cadrul unei conferinţe de presă. Jucătorul sîrb a continuat, spunînd că atmosfera în sînul echipei naţionale este foarte bună şi toţi jucătorii ştiu că în faţa României au şansa de a-şi asigura calificarea la turneul final din Africa de Sud. "Trebuie să pregătim foarte bine acest meci. Trebuie să profităm de fiecare şansă, să încercăm să transformăm fiecare ocazie într-un gol. Dacă vom intra în avantaj la pauză va fi excepţional. Atmosfera este extraordinară la echipă, toţi jucătorii au venit cu zîmbetul pe buze la reunire. Trebuie să transferăm această bună dispoziţie pe teren şi să ne asigurăm succesul", a încheiat fundaşul lui Chelsea. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 08:53 PM
Mesaj: #28
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
"Serbia e mai bună ca România! Suntem flămânzi să ne calificăm"
Naţionala Serbiei s-a reunit, astăzi la prânz, pentru meciurile cu România şi Lituania din preliminariile CM 2010.
Mijlocaşul Milan Jovanovic (Standard Liege) este convins că naţionala lui Antic este mai valoroasă decât cea a României şi îi poate învinge pe "tricolori", sâmbătă, la Belgrad. "Dacă băteam Franţa, meciul cu România nu mai avea nicio miză. Oricum, avem o nouă şansă şi cred că îi putem învinge pe vecinii noştri. Suntem mai buni decât ei, pregătiţi şi flămânzi să le oferim fanilor o nouă victorie şi calificarea la CM. Sper că nu vom fi cuprinşi de euforie până la finalul celor 90 de minute. Trebuie să intrăm pe teren cu capul limpede, să dăm maximum, apoi să sărbătorim. Nu vrem să amânăm verdictul pentru meciul cu Lituania", a spus Jovanovici pentru cotidianul Pravda. Meciul dintre România şi Serbia va avea loc, sâmbătă, de la ora 21.30, la Belgrad. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 08:55 PM
Mesaj: #29
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
"Va fi iad la Belgrad!"
Chiar dacă nu mai avem şanse de calificare, Adrian Mutu anticipează o partidă cu scântei în Serbia
Îl avem şi pe Mutu pentru Serbia şi îl avem bine, adică uşurat de vitregul gând că are de plătit 17 milioane de euro lui Chelsea. Ieri, Adrian a primit vestea că decizia TAS a fost suspendată, după care a acceptat un dialog despre echipa naţională. Adrian, cum comentezi suspendarea deciziei TAS? Nu pot comenta pentru că este o problemă delicată, despre care e mai bine să nu vorbesc nicicum, deci te rog să nu mai insişti pe tema asta. OK. Spune-ne cum simţi meciul cu Serbia? Ce motivaţie vă găsiţi înaintea acestei partide? Îl privim ca pe o revanşă, dar mai important este că acum pregătim campania viitoare, deci trebuie să o facem serios. Avem nevoie de încredere şi de meciuri din ce în ce mai bune. Apoi, ne motivează şi gândul că la Belgrad ne aşteaptă iadul pe pământ! Sârbii vor da tot ce pot pentru că, dacă ne bat pe noi, sunt calificaţi! "Îmi place mult Apostol" Cum ai regăsit echipa naţională în zilele meciului cu Franţa? Da, am avut ocazia atunci să stau mai mult cu colegii mei, chiar dacă nu am jucat. Este evident că Răzvan a adus o schimbare de mentalitate şi de atmosferă. Acest lucru se vede şi reprezintă un clar câştig pentru echipa naţională. Nu vreau să se înţeleagă că fac o comparaţie între fostul şi actualul selecţioner. Spun doar că sunt diferiţi. Fiecare are reţeta sa. Ce părere ai de Apostol? Pare marele câştig la capitolul nou-veniţi la lot de când a fost instalat Răzvan Lucescu. Aşa este, Apostol reprezintă un mare câştig pentru România. A jucat foarte bine şi cu Franţa. L-am şi felicitat după meci. Am înţeles că a făcut un meci bun şi cu Stuttgart în grupelel Ligii Campionilor. Îi doresc să o ţină tot aşa. Revenind la ce a schimbat Răzvan Lucescu la echipa naţională, poţi fi mai concret? În primul rând este un antrenor construit după tiparul italian. Pune mare accent pe organizarea jocului şi acest lucru este foarte important. Seamănă mult ceea ce fac acum la echipa naţională cu ce facem la Fiorentina. Pot spune că Răzvan Lucescu seamănă ca stil cu Cesare Prandelli. E un "italiano vero"! Obiectivul nostru este acum calificarea la următorul turneu final şi trebuie să pregătim încă de acum această nouă campanie cu maximum de dăruire Îmi convine să joc şi în acest 4-4-2 al lui Răzvan Lucescu şi îmi era bine şi în 4-3-3-ul lui Victor Piţurcă pentru că am jucat în ambele sisteme la Fiorentina http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
10-06-2009, 08:56 PM
Mesaj: #30
|
|||
|
|||
RE: Preliminarii Cupa Mondială: Serbia - România, 10 octombrie 2009, Belgrad
"Mergem în Serbia să jucăm ca în Franţa! Trebuie să câştigăm"
Răzvan Lucescu are pentru prima dată cuplul Chivu-Mutu la naţională! Selecţionerul vrea victoria cu Serbia pentru a menţine naţionala în urna a doua valorică. Chivu spune că România trebuie să câştige şi, pentru asta, are nevoie de un joc la fel de bun ca în Franţa!
"Mergem la Belgrad aşa cum am fost şi în Franţa, şi în Lituania. Trebuie să câştigăm pentru că avem nevoie de un rezultat bun în perspectiva rămânerii în urna a doua valorică", a spus Cristi Chivu la Digisport. Chivu nu s-a antrenat alături de ceilalţi jucători, dar spune că va reveni astăzi la antenamentele normale! "Nu este o accidentare gravă, am fost menajat la antrenamentul de luni. Simt o durere la tendon şi puţină oboseală, dar de marţi îmi voi relua antrenamentele normale", a adăugat Chivu. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
11 Musafir(i)
11 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut