Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
09-15-2009, 06:28 PM
Mesaj: #18
|
|||
|
|||
RE: Stiri despre arbitrajul romanesc si nu numai
"Vom evita să-l mai delegăm la meciurile Stelei pe arbitrul Deaconu!"
Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, a declarat, marţi, că este posibil să nu-l mai delege pe arbitrul Alexandru Deaconu la meciurile echipei Steaua, o perioadă, pentru a evita posibilele speculaţii pe seama prestaţiei acestuia la jocurile formaţiei bucureştene.
"A trecut un an şi jumătate de la momentul acela cu bricheta şi cred că este timpul să trecem peste ceea ce s-a întâmplat la acel meci Rapid - Steaua, condus de Alexandru Deaconu. Dar poate că vom evita să-l mai delegăm, o perioadă, la meciurile Stelei, pentru a se evita orice discuţii. Totuşi, cred că şi dacă va mai fi delegat la un joc al Stelei abia peste cinci ani, tot se va mai discuta pe această temă. Însă de la acel meci din Giuleşti, Deaconu a mai arbitrat Steaua şi nu au fost probleme", a spus Avram, comentând unele declaraţii referitoare la presupusa prietenie dintre preşedintele CCA şi preşedintele clubului FC Steaua, Valeriu Argăseală, relaţie care ar influenţa delegările arbitrilor. Arbitrul Alexandru Deaconu a condus de două ori formaţia Steaua în primele şase etape ale actualului campionat: meciul Steaua - Unirea Urziceni, scor 0-1 (etapa a III-a), şi jocul Gaz Metan Mediaş - Steaua, scor 2-4, disputat duminică, în etapa a VI-a. Partida Rapid - Steaua, disputată la 20 martie 2008, în etapa a XXIV-a a Ligii I, ediţia 2208-2009, a fost întreruptă în minutul 74, după ce arbitrul Alexandru Deaconu a fost lovit de o brichetă aruncată din tribună. Tot marţi, Avram a mai spus că s-a efectuat o testare prin care s-a verificat nivelul cunoştinţelor de limbă engleză la arbitrii aleşi de membri CCA pentru selecţia în vederea completării lotului FIFA, în urma retragerii lui Sorin Corpodean şi Aurelian Bogaciu, după scandalul de corupţie de la Piteşti. Un asemenea test vor da şi arbitrii asistenţi dintre care se va alege înlocuitorul lui Marcel Savaniu, ieşit de pe lista FIFA din acelaşi motiv ca Bogaciu şi Corpodean. Preşedintele CCA a mai menţionat că arbitrajul are probleme la nivelul reprezentării naţionale, prea multe judeţe neavând reprezentanţi în rândul arbitrilor, asistenţilor şi observatorilor la Liga I. "Încercăm să repopulăm harta României cu arbitri şi asistenţi delegaţi la partidele din Liga I. De exemplu, oraşe ca Timişoara şi Cluj nu au niciun arbitru în Liga I. Sunt judeţe care, de foarte mulţi ani, nu au niciun arbitru şi niciun asistent la acest nivel. La fel şi în cazul observatorilor, chiar dacă am mărit numărul acestora, de la 18 la 26. Vom acorda facilităţi, oportunităţi, vom efectua cursuri intensive, vom face monitorizare şi perfecţionare, pentru a aduce arbitri la Liga I din toate zonele ţării. Prin asta, vom reuşi, cel puţin, să rezolvăm anumite probleme cu delegările. Nu avem garanţia că, astfel, va creşte neapărat şi valoarea arbitrajului românesc. Nu ştiu dacă, în următorii 10-15 ani, România va mai avea arbitri la nivelul de performanţă atins de Nicolae Rainea şi de Ioan Igna", a explicat Avram. Şeful arbitrilor a mai anunţat că vor fi trimişi, incognito, supervizori din partea CCA, la anumite meciuri din ligile a doua şi a treia. "Vom urmări, astfel, activitatea observatorilor din eşaloanele inferioare şi vom face comparaţii între rapoartele lor şi ale supervizorilor noştri. La Liga I nu este cazul, pentru că, la meciurile de acolo, are şi Liga Profesionistă reprezentanţi", a mai spus Avram. http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi |
|||
|
Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
11 Musafir(i)
11 Musafir(i)
Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut