Postează răspuns 
 
Evaluarea subiectului:
  • 0 voturi - 0 în medie
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
West Ham United
12-12-2009, 02:27 AM
Mesaj: #1
West Ham United
Discuţii şi informaţii...

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
12-12-2009, 02:27 AM
Mesaj: #2
RE: West Ham United
Dean Ashton îşi încheie cariera la 26 de ani din cauza unei accidentări

Atacantul lui West Ham, Dean Ashton, este nevoit să se retragă din activitate la vârsta de 26 de ani, din cauza unei accidentări la gleznă, suferită în 2006, când se pregătea alături de echipa naţională a Angliei, informează site-ul oficial al formaţiei.

Medicii l-au anunţat că Dean Ashton că nu mai poate reveni în activitate la o echipă profesionistă de fotbal din cauza accidentării suferite în august 2006. El a fost operat şi a făcut recuperare, dar are în continuare probleme cu mobilitatea. Ashton a ratat restul sezonului 2006-2007, dar a evoluat de 31 de ori în campionatul următor. În septembrie 2008 el a suferit o recidivă a accidentării.

"Este o zi foarte tristă şi în aceste momente ne gândim numai la Dean. Vreau să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut pentru echipă şi să-i urez succes în viitor. Le mulţumesc şi fanilor pentru răbdarea şi înţelegerea de care au dat dovadă în această perioadă dificilă", a spus preşedintele clubului, Scott Duxbury.

Ashton a fost transferat de West Ham United în 2006, după ce a mai evoluat la Crewe Alexandra şi Norwich City. El are un joc pentru naţionala Angliei, la 1 iunie 2008, iar ultimul meci în care a evoluat s-a desfăşurat în luna septembrie a anului trecut.

Fostul fotbalist a fost accidentat de Shaun Wright-Phillips, iar directorul executiv al Asociaţiei Fotbaliştilor Profesionişti (PFA), Gordon Taylor, a declarat în presa engleză că speră ca Ashton să nu apeleze la justiţie. "Sper că nu se va ajunge la aşa ceva, deoarece nimeni nu se poate gândi la faptul că Wright-Phillips l-a accidentat intenţionat. Acum discutăm cu reprezentanţii lui şi ar putea să primească anumite compensaţii, dar fără un proces între cei doi jucători", a spus Taylor.

"Este extrem de trist că el trebuie să se retragă. Era un fotbalist talentat, iar dezamăgirea este şi mai mare că s-a accidentat când se antrena cu echipa naţională a Angliei", a adăugat oficialul.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
01-19-2010, 07:08 PM
Mesaj: #3
RE: West Ham United
Clubul West Ham a fost preluat de un nou investitor


Foştii proprietari ai lui Birmingham City, David Sullivan şi David Gold, au achiziţionat 50 de procente din clubul West Ham United şi au opţiunea de a cumpăra şi restul de acţiuni, informează Sky Sports.

"Lipsa echilibrului la echipă şi salariile nebuneşti oferite de patronii islandezi au adus clubul în genunchi", a spus Sullivan, care a precizat că directorul Karren Brady va fi noul vicepreşedinte al grupării de pe Upton Park.

Noul co-proprietar s-a referit şi la situaţia antrenorului Gianfranco Zola: "El cu siguranţă rămâne în funcţie. Vom discuta cu el în legătură cu ţintele pe care le avem pe piaţa de transferuri. Ştim că avem nevoie de jucători noi dacă ne dorim să mai rămânem în Premier League".

Acesta a adăugat că în cei 16 ani când a stat la Birmingham a demis doi antrenori pentru că stabilitatea este un lucru foarte important pentru o echipă. "Nu am fi cumpărat clubul West Ham dacă nu eram fani. Nu cred că din punct de vedere economic ar fi cumpărat altcineva clubul, deoarece este dezordine. Primul obiectiv este salvarea de la retrogradare, dar sigur că ne dorim ca în viitor să evoluăm în Liga Campionilor. De 20 de ani îmi doresc să ajung la acest club", a mai spus omul de afaceri.

West Ham United ocupă locul 16 în campionat, cu 19 puncte.

http://www.romaniansoccer.ro/ - Cel mai bun site de statistică şi istorie a fotbalului românesc. Intraţi şi vă minunaţi Wink
Găseşte toate mesajele acestui utilizator
Citaţi acest mesaj într-un răspuns
Postează răspuns 


Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect:
1 Musafir(i)

Reîntoarce-te SusReîntoarce-te la conţinut