09-02-2009, 08:00 PM
Xabi Alonso afirmă că a trebuit să plece de la Liverpool pentru a ajuta clubul
Mijlocaşul spaniol Xabi Alonso, cumpărat în această vară de Real Madrid de la Liverpool, a declarat că echipa engleză a încercat încă de anul trecut să-l vândă pentru a face rost de bani, deşi el nu îşi dorea să plece în acel moment, informează Sky Sports.
Jucătorul a cerut oficial clubului să-l lase să se transfere în luna iulie a acestui an, dar recunoaşte că s-a gândit la plecare încă din vara trecută, când Liverpool a încercat să-l vândă.
"A fost o decizie greu de luat. Am petrecut cinci ani foarte frumoşi pe Anfield, unde am simţit cum este să te susţină probabil cei mai buni suporteri din lume. Mereu am fost recunoscător şi nu îi voi uita. Clubul m-a anunţat vara trecută că s-ar putea să mă vândă pentru a face rost de bani pentru transferuri", a spus Alonso.
Mijlocaşul în vârstă de 27 de ani a explicat că nu se aştepta la decizie, dar că până la urmă a fost mulţumit că s-a transferat la Real Madrid. "Atunci nu puteam să accept acest lucru, dar am fost profesionist şi m-am gândit că poate este mai bine să fac o schimbare. Au existat multe zvonuri în legătură cu problemele cu Benitez, însă eu am avut ob bună relaţie profesională cu el. Mereu am încercat să fac ceea ce îmi cere", a adăugat acesta.
Xabi Alonso a evoluat la Liverpool din 2004, după ce a mai jucat la Real Sociedad şi Eibar, fiind transferat de Real în această vară în schimbul a 30 de milioane de lire sterline.