RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Oţelul Galaţi
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
Gabriel Paraschiv: "Nu plec!"

Căpitanul "oţelarilor" susţine că nici prin ruptul capului nu-i trece să plece la Vaslui, aşa cum se zvoneşte, şi infirmă bârfa conform căreia ar fi la cuţite cu Dorinel Munteanu.

Un altfel de fotbalist
Gabriel Paraschiv este unul dintre acei fotbalişti care ridică media IQ-ului Ligii I. Niciodată nu vorbeşte ca să se afle în treabă, este articulat în orice declaraţie şi dă dovadă de o abilitate ieşită din comun în faţa întrebărilor delicate.

Marţi, de Ziua Naţională, liderul din vestiarul "oţelarilor" n-a jucat în meciul-thriller contra Astrei Ploieşti: s-a încălzit de mama focului pe margine şi a revenit pe bancă după ce a fost efectuată şi cea de-a treia schimbare.

Zvonul că Para ar fi foarte aproape de FC Vaslui şi că tocmai din acest motiv el n-a prins nici măcar un minut în partida de marţi l-a mâhnit pe mijlocaşul de 31 de ani al Oţelului. Cel puţin asta afirmă purtătorul banderolei roş-alb-albastre.

"Decide altcineva în locul meu?"
Para, pleci la Vaslui din iarnă?

- Chiar voiam să te întreb cine ţi-a spus aşa ceva. Decide altcineva în locul meu sau ce?

Absenţa ta de pe teren alimentează diverse bârfe, iar la finalul jocului cu Astra până şi antrenorul Dorinel Munteanu a fost pus să comenteze eventuala ta plecare la echipa lui Adrian Porumboiu.
- Vreau să fie clar pentru toată lumea: nu plec la niciun Vaslui! N-am fost contactat de nimeni de acolo, conducerea clubului nu mi-a spus nimic despre un eventual transfer la această echipă şi nici nu vreau să mă duc la FC Vaslui! Mai mult decât atât, mă supără faptul că apare în presă subiectul unui transfer al meu cu numai câteva zile înaintea meciului direct CU Vasluiul!

"Mai am un an cu Oţelul"
Stai aşa! Ai ceva cu Vasluiul sau, pur şi simplu, nu vrei să pleci de la Oţelul?

- N-am nimic cu nimeni, însă nu voi pleca nicăieri. Mai am încă un an de contract cu Oţelul şi vreau să-mi duc înţelegerea până la capăt. Mă simt bine la Galaţi - am mai spus-o de multe ori - şi nu vreau să mă duc în altă parte. Am muncit aproape patru ani de zile aici şi nu vreau să văd că sunt transferat de presă într-un loc sau altul. Vreau să-mi fie respectată munca.

De ce n-ai jucat în meciul cu Astra Ploieşti?
- Nu mă întreba, te rog, pentru că decizia este numai a antrenorului. A decis că John Ibeh este într-o formă mai bună decât mine, l-a folosit şi, iată, că a făcut bine. John a marcat primul gol şi a fost unul dintre cei mai buni pe teren.

Para, dar ai fi putut juca şi pe alt post, ştii foarte bine acest lucru…
- Eu joc numai acolo unde-mi spune antrenorul s-o fac. Sunt jucător profesionist şi respect deciziile staff-ului tehnic.

"Nu port pică nimănui"
Se zvoneşte că eşti certat cu Dorinel Munteanu şi că, tocmai, din acest motiv n-ai jucat. Este adevărat?

- Nu sunt certat cu nimeni, deci nici cu antrenorul principal.

Dar eşti supărat că ai ratat acest meci…
- Evident că sunt supărat, dar nu pot să-i port pică antrenorului că n-am jucat. Sunt supărat pe mine pentru că nu sunt în forma care să-mi permită să joc. Apropo, crezi că Vasluiul ar cumpăra un jucător care este mai mult rezervă? Sau cum crezi că m-ar lua acest club când îl are pe postul meu pe cel mai bun stranier din România - brazilianul Wesley?

Vei juca în meciul de duminică, de la Vaslui?
- Îmi doresc foarte mult acest lucru şi sper să joc, dar mai ştiu că, de obicei, echipa câştigătoare nu se schimbă.
Giurgiu nu joacă la Vaslui

Cel mai constant mijlocaş al lui Dorinel Munteanu va urmări la televizor partida FC Vaslui – Oţelul Galaţi, de duminică, 6 decembrie.

Gabriel Giurgiu este suspendat o etapă după cartonaşul galben încasat marţi, cu Astra Ploieşti, şi a ajuns la limita de patru avertismente, care-l obligă să stea un meci pe tuşă.

Locul său va fi luat de Ionuţ Neagu, un alt mijlocaş central care a fost suspendat runda precedentă - tot din cauza cartonaşelor galbene.
Marius Stan: "La Vaslui ne fluieră Porumboiu!"

Marius Stan, fost colaborator al patronului vasluian, a aflat că partida de duminică, programată în etapa a XVI-a a Ligii I, ar putea fi arbitrată de un apropiat al clubului din judeţul vecin.

"Dacă se doreşte să nu ne mai prezentăm la meci, să ni se spună, ca să nu mai cheltuim banii puţini pe care-i avem", ameninţă directorul general al Oţelului.

Vasluiul, invincibil cu Drăgănescu
Statistica spune că echipa FC Vaslui a pierdut o singură dată când a fost arbitrată de prahoveanul Mugurel Drăgănescu. Se întâmpla pe 5 august 2006, în propriul fief: 2-5 cu UTA.

De atunci însă au urmat şapte partide, în care clubul lui Adrian Porumboiu n-a mai pierdut nici măcar o dată: 1-0 cu FC Argeş, 0-0 la Dinamo şi 2-2 la FC Timişoara, 2-0 cu Gloria Bistriţa şi 3-0 cu FC Timişoara, 0-0 pe terenul lui FC Argeş şi 3-1 cu Astra Ploieşti.

Nici cu Astra n-a fost uşor…
Conducerea Oţelului a vorbit puţin spre deloc despre arbitri în acest campionat. A avut, însă, câteva probleme evidente cu oamenii "în negru", chiar şi meciul precedent, cel cu Astra Ploieşti, fiind tratat cu mari dezechilibre de către vâlceanul Augustus Constantin.

Nicio remarcă, zero acuze din partea roş-alb-albaştrilor, însă microbiştii prezenţi pe stadion ştiu că l-au suduit până la saţietate pe fiul fostului şef al Comisiei Centrale de Arbitri, care stă de aproape opt luni de zile, în arest.

A fost genul de prestaţie "preventivă", fără decizii majore strâmbe, dar cu o direcţie clară. "Ne-a dat unele cartonaşe galbene total aiurea, dar nu vreau să mai fac iureş după meci, cum se practică", ţine să spună Marius Stan, directorul general al clubului gălăţean.

"Nu ne luaţi de fraieri!"
Despre partida de duminică, de la Vaslui, Stan susţine, însă, că are informaţii conform cărora la centru va fi un om de casă al lui Adrian Porumboiu, patronul grupării din judeţul vecin: Mugurel Drăgănescu din Breaza!

"Să nu se înţeleagă că pun la îndoială moralitatea acestui arbitru, dar nu este normal ca el să fie sunat de patronul Vasluiului pentru a-l întreba dacă vrea să fluiere la acest joc. Este ca şi cum ne-ar arbitra însuşi vasluianul-şef. Noi, ceilalţi, aflăm brigada abia cu două zile înainte de meci, în timp ce alţii îşi permit să-şi programeze arbitrii. Este inadmisibil, nu vrem să fim luaţi de fraieri!", acuză Stan, care ar fi aflat toate aceste detalii de la o persoană din anturajul fostului ecuson FIFA.

"Vrem să fim respectaţi"
"Drăgănescu a fost martorul-cheie al Vasluiului la Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv în litigiul cu Dinamo, celebrul caz Julio Cesar. Oare este întâmplător? N-am cerut niciodată niciun arbitru, iar Comisia Centrală de Arbitri trebuie să dea explicaţii publice pentru asta. Vrem să fim respectaţi. Vasluiul ne poate învinge şi fără sprijinul arbitrilor, dar nu putem închide ochii la asemenea fapte incalificabile", adaugă şeful "oţelarilor", care ia în calcul boicotarea partidei de duminică.

"Dacă este cazul să nu ne mai deplasăm, să ni se spună ca să nu mai cheltuim banii puţini pe care îi avem. Nu e normal ca acasă să fim fluieraţi numai de arbitri FIFA, iar în deplasare de cvasi-debutanţi sau de martori-cheie", conchide Marius Stan, fost colaborator al lui Porumboiu.
Dorinel Munteanu: "Mă tem mai mult de jucătorii mei în meciul de la Vaslui"

Antrenorul Oţelului Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, vineri, că meciul cu FC Vaslui este unul foarte important deoarece adversarul traversează o perioadă bună, însă consideră că elevii săi pot obţine un rezultat pozitiv dacă îi vor respecta indicaţiile tactice.

"Vom avea un meci extrem de dificil. Eu am foarte multe lipsuri în echipă, în special Giurgiu şi Râpă, care au cumul de cartonaşe galbene. Nu mă tem de adversari, mă tem mai mult de jucătorii mei în meciul de la Vaslui. Sper să înţeleagă tot ce le cer pentru a obţine un rezultat bun", a spus Munteanu.

Acesta este convins că fanii gazdă nu îl vor primi cu aplauze, deşi a antrenat la Vaslui în urmă cu aproape doi ani: "Sunt sigur că voi fi primit la fel ca ceilalţi adversari. Nu mă tem de asta".

Partida FC Vaslui-Oţelul Galaţi, din etapa a 16-a a Ligii I, se va disputa duminică de la ora 16:00.
Stan: "Nu ne ducem ca mieii la tăiere la Vaslui, pentru că adversarul nu este invincibil"

Directorul general al grupării gălăţene, Marius Stan, spune că Oţelul va lupta din primul până în ultimul minut pentru a obţine cel puţin un punct.

"Nu ne ducem ca mieii la tăiere la Vaslui, pentru că adversarul nu este invincibil, chair dacă la momentul ăsta reprezintă una dintre echipele valoroase ale campionatului. Veţi vedea la Vaslui o echipă a Galaţiului care va munci pentru puncte", a opinat acesta, adăugând că "munca lui Porumboiu s-a văzut la echipă şi chiar dacă avem unele contre, aici trebuie să îi apreciem meritele".

Oficialul a mai anunţat că până la 15 decembrie va achita jucătorilor şi antrenorilor câte două salarii fiecărui jucător şi o primă de victorie.

De asemenea, Stan a precizat că Astra se interesează de serviciile lui Jivko Jelev şi Gabriel Paraschiv, însă doar primul este liber să plece deoarece "în jurul lui Paraschiv vrem să creştem jucătorii din lot".

Partida FC Vaslui-Oţelul Galaţi, din etapa a 16-a a Ligii I, se va disputa duminică de la ora 16:00.
Munteanu vrea să câştige împotriva Craiovei pentru a-şi depăşi obiectivul turului

Antrenorul Oţelului Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, joi, că doreşte foarte mult o victorie împotriva Universităţii Craiova, în etapa a 17-a, pentru a depăşi cele 20 de puncte fixate ca obiectiv de conducerea clubului pentru turul de campionat.

"Va fi un meci foarte important pentru noi. Craiova e o echipă cu jucători valoroşi şi dornici de afirmare. Depinde doar de noi dacă vom câştiga acest meci, nu contează câte absenţe au adversarii şi ce prim '11' vor introduce în teren. Vreau să câştig cu Universitatea pentru a-mi îndeplini obiectivul din turul de campionat. Dacă vom câştiga, vacanţa va fi altfel pentru jucătorii mei", a spus Munteanu, care a mai vorbit şi despre ratarea calificării Unirii Urziceni: "Îmi pare rău că nu s-a calificat, dar aţi văzut ce mentalitate au nemţii în momentele grele".

Oţelul Galaţi, care se află pe locul 10 în clasament, cu 19 puncte, va întâlni Universitatea Craiova, în ultima etapă a turului, sâmbătă, de la ora 14:00.
Stan: "Dacă vom obţine victoria cu Craiova, iarna va fi mult mai uşoară pentru noi"

Directorul general al Oţelului, Marius Stan, a afirmat că meciul cu Craiova este cel mai dificil din acest tur de campionat pentru gruparea gălăţeană: "Dacă vom obţine victoria cu Craiova, iarna va fi mult mai uşoară pentru noi. Chiar dacă Universitatea va veni fără mai mulţi jucători, tot îi au pe Trică, Stoica şi Badea, toţi trei jucători valoroşi. Acest meci este cel mai important din acest tur. Nu e chiar aşa de simplu aşa cum pare la prima vedere. Le-am achitat două salarii şi două prime jucătorilor şi sper că apele s-au mai liniştit. Sunt de felicitat că au jucat şi fără bani, puteau deveni toţi jucători liberi".

Oţelul Galaţi, care se află pe locul 10 în clasament, cu 19 puncte, va întâlni Universitatea Craiova, în ultima etapă a turului, sâmbătă, de la ora 14:00.
Munteanu: "Sunt un antrenor fericit, promit că Oţelul va avea un retur de campionat mult mai bun"

Antrenorul Oţelului Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, sâmbătă, după victoria cu Universitatea Craiova, din etapa a 17-a, că echipa va evolua mult mai bine începând din retur, iar la finalul sezonului speră la o participare în cupele europene.

"Sunt un antrenor fericit, am avut cele mai grele 6 luni din cariera mea de antrenor, nu am uitat obiectivul pe care mi l-am propus, calificarea în cupele europene. Multă lume o spună că sunt nebun, dar eu mă gândesc la asta. Felicit echipa pentru cum s-a prezentat, am nişte copii talentaţi. Promit un retur mult mai bun. Mă bucur că, în sfârşit, este pentru prima dată când publicul ne-a încurajat din primul până în ultimul minut, dar poate s-a întâmplat de la frig", a spus Dorinel Munteanu.

Oţelul Galaţi a învins, sâmbătă, pe Universitatea Craiova, scor 1-0, în ultima etapă a turului Ligii I, şi a ajuns la 22 de puncte. În schimb, oltenii, care şi-au propus o clasare în primele cinci poziţii, nu au decât 17 puncte.
Oţelul l-a transferat pe Stelian Cucu de la Dunărea Galaţi

Oţelul Galaţi a parafat duminică achiziţionarea mijlocaşului central Stelian Cucu, de la FCM Dunărea Galaţi, şi va mai transfera alţi câţiva tineri în pauza competiţională.

În eventualitatea unui viitor tranfer al lui Cucu, Dunărea Galaţi va primi 50% din drepturi, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Bourceanu.

Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat că formaţia se va întări în această iarnă cu doi-trei jucători, "pentru a prinde cupele europene".

Formaţia pregătită de Dorinel Munteanu a avut duminică petrecerea de final de an la pădurea Gârbavele, unde au petrecut jucătorii, staful tehnic şi conducerea clubului.

Directorul general Marius Stan a declarat că strategia clubului presupune reducerea salariile şi câştigarea unor sume de bani din transferuri. "A fost un an greu, pe care nu aş dori să-l mai trăiesc o dată. În sezonul viitor vom schimba strategia, vom diminua salariile cu cel puţin 30% şi vom încerca să transferăm tineri de perspectivă", a declarat Marius Stan, care încearcă să-l trasfere pe Cornel Râpă, pentru cedarea căruia ar vrea 1 milion de euro.

Altfel, directorul Mittal, Ionel Borş, a anunţat că stadionul Oţelul va avea până în aprile nocturnă, astfel încât echipa să joace şi în sezonul viitor la Galaţi.

Jucătorii formaţiei Oţelul se vor reuni pe 7 ianuarie şi vor face două cantonamente, la Poiana Braşov şi în Turcia.

Oţelul Galaţi a încheiat turul campionatului cu o victorie, după ce a învins, sâmbătă, pe Universitatea Craiova, scor 1-0, şi a obţinut astfel cea de-a şasea victorie în ediţia 2009-2010 a Ligii I.
Laurenţiu Buş va semna un contract cu formaţia gălăţeană

Mijlocaşul lui U Cluj, Laurenţiu Buş, va semna în perioada următoare cu Oţelul Galaţi, jucătorul fiind în momentul de faţă împrumutat de gruparea ardeleană la Arieşul Turda.

"Îl dorim foarte mult pe mijlocaşul Laurenţiu Buş. Jucătorul mai are câteva detalii de rezolvat cu Arieşul Turda şi Universitatea Cluj, după care va semna cu Oţelul. Este un fotbalist tânăr, foarte bun, sunt convins că ne va ajuta pe viitor", a spus directorul general al Oţelului, Marius Stan.

În vârstă de 22 de ani, Laurenţiu Buş va parafa o înţelegere pe cel puţin 3 ani cu formaţia antrenată de Dorinel Munteanu.

Jucătorul a evoluat în perioada 2003-2006 pentru Universitatea Cluj, pentru ca apoi să fie transferat la cererea lui Gheorghe Hagi la FC Timişoara. După numai un an s-a întors la Cluj, iar în vara lui 2009 a fost împrumutat la Arieşul Turda.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16
URL de referinţă