Cornel Dinu: "Dinamo are un lot bun de jucători, cu mici excepţii"
Cornel Dinu, managerul clubului Dinamo, a vorbit despre problemele din cadrul formaţiei alb-roşie, spunînd că nu se aşteaptă să îi fie aduşi jucători noi şi poate umple golurile din formaţie cu jucătorii împrumutaţi la alte formaţii.
"Eu rămîn la părerea că Dinamo are un lot bun de jucători, cu mici excepţii. Rămîn 2-3 posturi care nu sînt acoperite foarte bine, dar cred că în rest, eşecurile echipei pot fi puse pe seama atitudinii jucătorilor. Convingerea mea este că de foarte mult timp există probleme la echipă, iar Ţălnar şi staful său nu au avut timp să schimbe ceva. Putem îmbunătăţi echipa cu acei jucători tineri împrumutaţi la alte echipe. În ultimii ani de zile a fost un entuziasm prea mare, au fost prea multe pungi aruncate după meciuri fără rost. Asta este problema, mai mult decît banca tehnică", a spus Cornel Dinu la GSPTV.
Ousmane N'Doye: "Mai avem şanse la titlu, campionatul nu s-a încheiat acum"
Autorul golului dinamovist în derby-ul cu FC Vaslui (1-1), Ousmane N'Doye, regretă faptul că echipa sa a pierdut două puncte în meciul cu gruparea moldavă, însă spune că şansele "cîinilor" în lupta pentru titlu nu s-au epuizat:
"Este prea puţin că am obţinut doar o remiză în faţa lui FC Vaslui, dar ăsta e fotbalul. Nu a fost vorba despre vreo revanşă în faţa moldovenilor, a fost doar un simplu meci. Nu ne temem că ne-am îndepărtat de primul loc, mai putem aduna puncte în primăvară şi să devenim campioni la final. Avem şanse, campionatul nu s-a încheiat acum. Despre bani? Avem bani, nu vreau să mai vorbesc despre subiectul ăsta. Cîştigăm şi vin şi banii. Important este să venim cu o mentalitate forte din vacanţă. Nu vreau să plec de aici, o spun încă o dată", a spus Ousmane Ndoye la Recursul Etapei, pe GSPTV.
Turcu: "Nici dacă mă dau banii afară din casă nu mai bag bani în lotul actual"
Vasile Turcu, acţionarul lui Dinamo, spune că nu va mai investi nici un ban la echipă, dacă din iarnă nu va fi restructurat lotul.
"Trebuie restructurat lotul, aduşi jucători tineri, dornici de afirmare şi dornici să îmbrace tricoul echipei. Nu cred în proiectul de la Dinamo. S-a greşit în vară cînd s-au păstrat jucătorii. Nici dacă mă dau banii afară din casă nu mai bag bani în lotul actual", a spus Vasile Turcu la sportro.
Nicolae Dică: "Nu e deloc imposibil ca Dinamo să se califice la Atena"
Atacantul român al lui Iraklis Salonic, Nicolae Dică spune că Dinamo poate obţine în faţa lui Panathinaikos rezultatul care să-i asigure calificarea în primăvara Europa League.
"Am urmărit campionatul intern şi cred că dacă Dinamo va prinde o zi bună, poate trece de Panathinaikos. Grecii au acum pe banca tehnică antrenorul de la selecţionata U21, dar nu s-a schimbat mare lucru. Au probleme, au cîştigat cu greu în ultima etapă. Nu e deloc imposibil ca Dinamo să ajungă în primăvara Europa League, dar trebuie, repet, să prindă o zi foarte bună", a spus Nicolae Dică la televiziunea sportro.
Gigi Neţoiu: "Trebuie găsită o rezolvare cît mai rapidă a problemelor de la Dinamo"
Gigi Neţoiu, fostul acţionar al lui Dinamo, spune că îi pare rău pentru situaţia în care au ajuns "alb-roşii".
"Îmi pare rău că Dinamo a ajuns în situaţia aceasta. Dinamo are nevoie de mai mulţi acţionari, nimeni nu bagă zeci de milioane într-o echipă singur. Trebuie găsită o rezolvare cît mai rapidă. Trebuie făcut un plan pentru următorii ani. Nimeni nu o să vină la Dinamo să bage bani, iar alţii să fie acţionari", a spus Gigi Neţoiu la sportro.
Ţălnar: "Avem şanse mici cu PAO, dar sper ca băieţii să joace şi să încerce calificarea"
Antrenorul lui Dinamo, Cornel Ţălnar, a declarat, marţi, la Atena, că şansele de calificare ale echipei sale sunt reduse, însă are încredere în jucătorii săi că vor face un meci bun şi vor încerca să forţeze calificarea în primăvara europeană, informează presa greacă.
"Sper ca băieţii să se autodepăşească şi să se bată pentru fiecare minge. Şansele noastre sunt mici, deoarece vom juca împotriva unei echipe de Liga Campionilor. Avem nevoie şi de şansă, pentru că în ultimele meciuri ne-a cam lipsit. Indiferent la ce se gândesc jucătorii mei, la ce planuri de viitor au, trebuie să joace foarte bine acest meci şi să încerce calificarea", a zis Ţălnar.
Tehnicianul dinamovist a vorbit despre problemele de lot cu care se confruntă, şi a lăsat să se înţeleagă că Zicu ar putea începe ca titular partida de la Atena: "Am 3 jucători cu probleme medicale, Torje şi Boştină accidentaţi, în timp ce Rus este suspendat. Şi să vreau şi nu pot să fac minuni în linia de mijloc. Totuşi, sper să-l recuperez până la urmă pe Torje. Nu ştiam că Zicu şi-a depus memoriu, dar ar putea începe titular dacă nu va fi refăcut Torje".
Partida Panathinaikos-Dinamo, din cadrul ultimei etape a Grupei F a Ligii Europa, se va disputa miercuri, de la ora 20:00.
După cinci runde, grecii se află pe 2, cu 9 puncte, în timp ce Dinamo e pe 3, cu 6 puncte. În cazul unui succes cu două goluri marcate, Dinamo va continua în competiţia europeană.
Niculescu: "Nu vreau să mă răzbun, nu e important cine marchează, ci doar ca echipa să se califice"
Atacantul Claudiu Niculescu spune că altfel ar fi abordat Dinamo meciul de la Atena dacă el nu irosea un penalty în partida tur: "Va fi un meci foarte greu. Îmi aduc aminte de penalty-ul pe care l-am ratat în meciul de la Bucureşti, dacă marcam alta era acum situaţia. Nu vreau să mă răzbun, nu e important cine marchează, ci doar ca echipa să se califice. Sunt încrezător că vom realiza ce am făcut la Liberec, dar să nu uităm ca Panathinaikos nu este Slovan. Sper să ne calificăm şi să avem sărbători fericite".
Partida Panathinaikos-Dinamo, din cadrul ultimei etape a Grupei F a Ligii Europa, se va disputa miercuri, de la ora 20:00.
După cinci runde, grecii se află pe 2, cu 9 puncte, în timp ce Dinamo e pe 3, cu 6 puncte. În cazul unui succes cu două goluri marcate, Dinamo va continua în competiţia europeană.
"Nu merg la Dinamo! Proiectele mele sunt legate de Galaţi!"
Preşedintele grupării Oţelul Galaţi, Marius Stan, a afirmat, luni, că nu are nimic împotriva aducerii unor brigăzi de arbitri din străinătate dacă cheltuielile cu acestea vor fi suportate de echipele adverse.
"Mie îmi este indiferent. Dacă plătesc alţii să avem arbitri străini, acceptăm cu mare plăcere. Dacă adversarii vor brigăzi străine să plătească, noi n-avem bani pentru aşa ceva. Noi ne mulţumim cu ai noştri, buni, răi, cum sunt. Oricum, a fost linişte la această şedinţă, a fost consens general ca înainte de Sărbători. Când reîncepe campionatul va fi invers. Acum se ascut săbiile, se încarcă pistoalele, iar în primăvară tragem", a spus, în glumă, oficialul clubului gălăţean.
El a dezminţit o eventuală preluare a postului de preşedinte executiv în cadrul FC Dinamo. "Eu nu mă pregătesc să merg la Dinamo, mă pregătesc să merg acasă. Nu merg la Dinamo, proiectele mele sunt legate de Galaţi, în toate planurile, politic, sportiv, familial, tot. Am îmbătrânit ca să-mi mai propun o provocare de genul ăsta", a explicat preşedintele clubului din Galaţi.
Marius Stan a menţionat că Oţelul Galaţi s-a confruntat cu probleme financiare în 2009, dar speră ca în retur acestea să dispară. "Am avut un buget de la 1 ianuarie până azi de aproximativ 3 milioane de euro, din care aproape un milion s-a dus la bugetul statului. Aşa că e o minune că am supravieţuit şi n-am ridicat mâinile să ne predăm. Ne-am confruntat cu o incapacitate de plată faţă de jucători, dar la momentul de faţă stăm cât de cât rezonabil. La anul a fi greu pentru foarte multe cluburi pentru că viaţa este cum nu poate mai grea. Oricum, aceste este cel mai greu an pe care l-am avut eu ca şi conducător. Pentru retur avem contracte în derulare cu Mital, avem drepturile TV pe care trebuie să le primim, trebuie să primim banii pe Bourceanu, sume care ne vor fi suficiente să terminăm campionatul onorabil", a menţionat Stan.
"Credem în a doua minune!"
Aflat în faţa ultimului său meci pentru Dinamo, Gabriel Tamaş (foto, în centru) le transmite suporterilor să creadă în calificarea din faza grupelor Europa League. Şi pentru că se declară obişnuit cu criticile şi cu acuzele mass-media, "Bad-boy" dezvăluie şi compromisul la care este dispus pentru o victorie la Atena mâine: "Pot să joc eu mai slab, pot să fiu făcut «varză» la final, dar să ne calificăm. Apoi puteţi să mă desfiinţaţi, totul e să bată Dinamo!".
Este posibilă o victorie la Atena, ţinând cont de ultimele rezultate?
Putem să batem, crede-mă! Trebuie să avem puţin noroc la început şi să ne iasă jocul, dar este posibil! Am început cu o minune, de ce să nu credem și în a doua?
Pari optimist… Tu, sincer, chiar crezi că minunea asta se poate realiza?
Chiar voiam să mai spun ceva despre asta. Nu ştiu dacă un succes cu Panathinaikos ar fi chiar o minune, pentru că am arătat deja că suntem capabili. Suntem o echipă care a făcut unele meciuri foarte bune. Noi trebuie doar să credem în victorie şi să intrăm pe teren cu gândul la asta.
"La Atena va fi altceva"
Va fi dificil de jucat în condiţiile în care se ştie ce presiune creează fanii lui Panathinaikos?
Ştii ceva? Asta cu presiunea… Pentru orice jucător e foarte bine şi supermotivant să joace pe un stadion cu o atmosferă de acest gen. Te simţi "fotbalist".
Şi-au anunţat prezenţa doar 300 de fani ai lui Dinamo. Va fi greu pentru voi cu o "galerie" aşa de mică pe stadionul "Olimpic" din Atena?
Ştiu că vor fi destul de puţini. Dar să îţi spun ceva: ei nu pot veni foarte mulţi, pentru că asta este, e greu să ajungi la fiecare partidă. Dacă ar fi fost la meci toţi cei care ar fi vrut să asiste, dacă ar fi venit la Atena toţi fanii lui Dinamo, îi dominau clar pe greci. Ar fi câştigat duelul sonor! Asta e important de ştiut pentru mine.
Cu Vasluiul nu v-aţi prezentat prea încurajator...
Din păcate, aşa am ţinut-o tot turul de campionat. Una caldă, alta rece. Aşa e norocul nostru, dar nu are nicio legătură cu meciul de la Atena. Va fi altceva acolo şi putem să trecem peste acest rezultat.
Este meciul cu Panathinaikos ultimul al tău la Dinamo?
(râde). Nu mă întreba pe mine despre acest lucru. Transferul meu la WBA depinde doar de Dinamo. Deci, cei din conducere pot să ofere un răspuns, nu eu.
Mulţumesc şi îţi urez să faci un meci excelent...
Stai puţin! Îţi mulţumesc, dar nu mă interesează asta. Crede-mă, aş vrea să joc eu prost, să fiu cel mai slab, dar să batem cu 2-1. Nu contează cum o să joc eu, pot să fiu cel mai slab de pe teren, nu m-ar interesa nici dacă aş fi criticat. Totul e să bată Dinamo, doar asta contează!
Zicu a depus memoriu să devină jucător liber!
Mijlocaşul dinamovist Ianis Zicu a depus la Liga Profesionistă de Fotbal un memoriu prin care solicită să devină jucător liber de contract, invocând întârzierea drepturilor salariale de către club, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, agentul jucătorului, Victor Becali.
"Ianis Zicu a depus un memoriu la ligă să devină jucător liber pe baza întârzierilor salriale. Nu avea alte motive. Eu nu am nicio ofertă pentru el. Ce ofertă să am? Unde a jucat Zicu în ultima vreme ca să am oferte pentru el? Acum nu ştiu dacă poate deveni jucător liber pentru că nu eu am depus memoriul, el singur l-a depus. Se judecă, dar să vedem ce se decide. Unde să se ducă Zicu? El crede că dacă a depus memoriu gata se rezolvă tot şi devine jucător liber. Să vedem ce va fi, pentru că Dinamo nu se poate prezenta astăzi", a declarat Becali.
Ianis Zicu face parte din lotul FC Dinamo care a plecat, marţi dimineaţă, la Atena, în vederea meciului cu Panathinaikos, din ultima etapă a grupei F a Ligii Europa.