RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Rapid Bucureşti
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50
Copos le cere "imperios" lui Sandu şi Dragomir să permită accesul fanilor rapidişti în Ghencea

Patronul Rapidului, George Copos, le-a transmis, joi, o scrisoare deschisă conducătorilor fotbalului românesc, Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir, prin care le solicită "imperios" să schimbe decizia Comisiei de Disciplină, astfel încât suporterii rapidişti să aibă acces la meciul cu Steaua.

"Decizia Comisiei de Disciplină afectează în mod direct prestaţia pe teren a echipei Rapid, deşi aceasta nu are nicio vină. Având în vedere că prin ea este interzis accesul celui de-al 12-lea jucător rapidist, adică fanii giuleşteni, vă solicit în modul cel mai imperios să luaţi măsurile necesare pentru schimbarea acestei decizii, în sensul aprobării accesului pe stadion al suporterilor rapidişti la meciul Steaua. Echipa Rapid are nevoie de suporterii săi şi este nedrept să nu beneficieze de sprijinul lor în această confruntare", a spus Copos, care consideră că decizia comisiei este "neavenită şi favorizează în mod făţiş clubul Steaua".

În acest sens, finanţatorul giuleştenilor a dat exemplu partida Dinamo-Panathinaikos Atena, din grupele Ligii Europa, atunci când UEFA a permis accesul mai multor suporteri greci pe stadionul din Ştefan cel Mare, deşi meciul se disputa cu porţile închise: "În Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice se scrie că este permis accesul fanilor echipei oaspete atunci când clubul organizator este sancţionat în acest mod. Fac referire aici la poziţia forului fotbalistic european în cazul întâlnirii din cadrul grupelor Ligii Europa dintre Dinamo Bucureşti şi Panathinaikos Atena, roş-albii aflându-se într-o situaţie identică cu cea a clubului Steaua, decizia UEFA a fost aceea de a se permite accesul unui număr de spectatori greci la meci".

Comisia de Disciplină a LPF a decis, miercuri, ca Steaua să dispute două meciuri cu porţile închise din cauza comportamentului fanilor săi de la partida cu Gloria Bistriţa, din etapa a 9-a a Ligii I. Cele două jocuri pe care Steaua le va susţine fără spectatori sunt cele cu Rapid, din etapa a 11-a, şi cu Unirea Alba Iulia, din etapa a 13-a.
Milioane în gaura neagră

Rapid are titulari plătiţi cu cîte o mie de euro pe lună, după ce anul trecut a cumpărat jucători cu 5,75 milioane E şi după aceea i-a cedat gratis.

Giuleştenii au scăzut bugetul pentru anul acesta pînă au ajuns la 5 milioane de euro, adică mai puţin decît au aruncat anul trecut pe achiziţii. Dintre transferurile verii 2008 au mai rămas la club Spadacio, Ricardo Fernandes şi Mardare. Alţi opt fotbalişti au părăsit Rapidul gratis! Cei opt au costat 2,75 milioane de euro, fără comisioanele plătite agenţilor şi fără salariile pe care le-au primit jucătorii.

Despărţirea de Grant le-a priit tuturor. Julio Cesar Souza face senzaţie în Turcia, unde are patru goluri în opt meciuri la Gaziantep, Adefemi şi Joao Paulo Andrade sînt tiulari în Franţa, primul la Boulogne, al doilea la Le Mans.

Pînă şi Luciano Vella, fundaşul dreapta pe care vişiniii l-au numit "cel mai prost transfer din istoria clubului", e om de bază la Independiente. Urko Pardo, portarul de 1,5 milioane de euro care ar fi trebuie să-l înlocuiască în Giuleşti pe Coman, e rezerva lui Nikopolidis la Olympiakos, dar şi-a păstrat în Grecia salariul fabulos pe care i l-a negociat Rapidul, 350.000 de euro pe an!

"Nenorocirile din 2008 ne-au făcut să nu mai fim în stare să cumpărăm pe nimeni. Sumele plătite atunci n-au avut nici o legătură cu valoarea jucătorilor" - George Copos, patron Rapid

"Dulăul" exultă

Viorel Hizo se bucură de absenţele din apărarea lui CFR Cluj: "E bine că cei de la Cluj nu-i vor putea folosi pe Cadu şi Alcantara. Probabil că un stoper va fi Mureşan, celălalt nici nu ştiu. De asemenea, e un lucru bun pentru noi că Tony e într-o vizibilă scădere de formă. Oricum, CFR rămîne o echipă puternică şi trebuie să evoluăm foarte bine pentru a cîştiga". Cadu şi Alcantara nu au drept de joc, fiind suspendaţi.

"Mai sînt şanse cu Bornescu"
Hizo nu a renunţat la transferul lui Mircea Bornescu: "Încă mai sper. O să vorbesc şi eu cu domnul Copos să văd ce se întîmplă". Patronul Universităţii, Adrian Mititelu, a anunţat marţi: "Ne înţeleseserăm cu ei, dar a picat totul. Nu şi-au ţinut promisiunea!". Ieri, Silvian Cristescu, team managerul oltenilor, a declarat: "Din punctul nostru de vedere, trecerea a lui Bornescu la Rapid e încă de actualitate, doar că sîntem dezamăgiţi de atitudinea giuleştenilor, care nu ne-au mai contactat. Mai avem şi alte oferte".
Hizo: "Fanii din Ghencea ar fi pus presiune pe Steaua"

Viorel Hizo s-a arătat nemulţumit de decizia ca derby-ul din Ghencea să se joace cu porţile închise.

"Nu ne avantajează deloc această hotărîre. Fanii lor ar fi creat o presiune ce ne-ar fi ajutat pe noi. Apoi, e păcat pentru că se strică frumuseţea fotbalului! Din păcate, sînt multe rele pe stadioanele din România şi din acest motiv se iau astfel de decizii. E trist că lipsesc din tribune suporterii pentru că de multe ori fotbaliştii joacă în special pentru a-i face fericiţi", a spus Hizo pentru rapidisti.ro.
Valentin Alexandru: "Nici galeria Rapidului nu va avea acces în Ghencea!"

Secretarul general al LPF, Valentin Alecandru, a lămurit ieri dacă la meciul Steaua - Rapid galeria echipei oaspete va avea dreptul să intre pe stadion, după modelul întîlnirii Dinamo - Panatinaikos.

"Conform regulamentului actual, la un meci cu porţile închise nu se permite accesul pe stadion nici galeriei oaspete. La jocul lui Dinamo din Europa League era precizat că pe stadion au voie din partea grecilor un anumit număr de oameni, dar ei au decis să dea bilete şi suporterilor. Şi cei de la Rapid pot să facă acelaşi lucru, dacă vor să-şi facă o mini galerie pentru meciul cu Steaua", a spus Valentin Alexandru.
"E foarte rău pentru noi că jucăm cu Steaua fără spectatori!"

Steaua va juca derby-ul cu Rapid cu porţile închise. Comisiile LPF au luat această decizie ca urmare a incidentelor de la meciul cu Gloria Bistriţa, atunci când Gigi Becali a fost înjurat de suporteri pe tot parcursul partidei. Nae Manea nu este încântat de măsura luată de Ligă, însă spune că va face demersuri pentru ca fanii rapidişti să aibă dreptul să intre pe stadion.

"Este foarte rău pentru noi că vom juca fără spectatori în Ghencea. O să încercăm să facem nişte demersuri pentru fani, dar nu cred, ba chiar sunt convins că nu se va putea să avem fani pe stadion. Nu cred că s-ar fi întâmplat ceva între spectatori la meci, aceştia ştiu cum să se comporte. Anul trecut n-a fost unul de excepţie pentru Rapid, nu am avut cine ştie ce rezultate, dar am fost surprins de modul cum fanii au susţinut echipa până în ultima etapă, chiar şi dacă nu mai aveam şanse să ne calificăm în Europa. Am avut şi puţin noroc cu rezultatele contracandidatelor. Nu ne gândeam că vom ajunge pe primul loc. Dar vom vedea la următorul meci cât de bună a fost pauza asta", a spus oficialul giuleştean la Sport.ro
Stache şi Copos şi-au anunţat prezenţa la derby-ul cu CFR!

Neamţul Lutz Stache, care doreşte să cumpere Rapidul de la George Copos, îi face pressing boss-ului de la Ana şi vrea să finalizeze actele în maximum o lună.

Pentru asta, Lutz Stache şi-a anunţat prezenţa în tribune la jocul cu CFR Cluj, de săptamâna viitoare, unde va fi însoţit în premieră de către însuşi patronul "feroviarilor"! Cei doi vor discuta pe marginea raportului de peste 250 de pagini care a ajuns la afaceristul german de câteva zile şi vor stabili un termen pentru semnarea actelor.

Vine în Giulesti!
"Domnul Stache şi-a anunţat prezenţa la meciul cu CFR, când se va întâlni cu domnul Copos. Probabil actele de vânzare-cumpărare se vor semna la mijlocul lunii noiembrie", a afirmat Mihai Voiculescu, reprezentantul parţii germane în relatia cu George Copos. Iminenta vânzare a Rapidului este confirmată şi de atitudinea din ultima vreme a actualului patron. Conform unor surse din cadrul clubului, Copos nu mai ia nicio decizie în ceea ce priveşte Rapidul fără să-l consulte în prealabil şi pe Lutz Stache, adică pe viitorul investitor principal din Giuleşti. Partida cu CFR va fi şi prima în care vişinii vor fi susţinuţi din tribune, pe teren propriu, atât de Stache, cât şi de Copos.

1 an a trecut de când George Copos n-a mai călcat în Giuleşti. Se întâmpla ultima oară la Rapid - Wolfsburg 1-1, pe 2 octombrie 2008
"Mă tem de arbitraje!"

Viorel Hizo spune că are o echipă pregătită trăsnet şi nu este de acord cu cantonamentele montane la care recurge Steaua în această perioadă.

Pe primul loc, dar nu în prim-plan...?
Îmi place foarte mult că suntem ignoraţi de presă şi că pe prima pagină apar doar Steaua şi Dinamo. S-o ţină tot aşa cu circul, ei pe prima pagină şi noi pe locul 1.

Cum vreţi să menţineţi Rapidul sus?
Cred că prin menţinerea ritmului în ceea ce priveşte pregătirea. Asta este cel mai important. În această perioadă facem doar antrenamente la Pro Rapid şi jucăm un amical, sâmbătă, cu Astra Ploieşti, pentru a imita campionatul şi a anula efectul acestei pauze.

Stoichiţă urcă Steaua la munte, dumneavoastră ce faceţi?
Rapid nu mai are nevoie de acumulări fizice pentru că este beton. Nu sunt de acord cu urcări la munte aiurea, cum face Steaua. Jucătorii se refac cel mai bine în mediul lor, în sânul familiei. Nu e bine să-i dai peste cap cum îi prinzi.

La ce vă aşteptaţi de la jocurile cu CRF şi Steaua?
Cu CFR nici nu vreau să mă gândesc ce va fi. Mi-e teamă şi de arbitraje pentru că prea ne-au lăsat în pace până acum. Şi aşa am văzut în ultima etapă nişte penalty-uri date granzilor de te durea capul. Mi-e teamă şi să nu ne-o luăm în cap.

Cu Steaua se va juca fără spectatori...
Astfel de meciuri n-au voie să se joace fără spectatori. Suporterii Rapidului nu sunt vinovaţi cu nimic şi nu înţeleg de ce sunt interzişi în Ghencea. Pentru noi contează enorm fanii şi noi aveam 2.000 lângă noi cu Steaua. Mi se pare anormal să plătească galeria noastră pentru greşelile altora. Asta nu este o soluţie. Una-două, porţile închise. Suporterii noştri sunt model întotdeauna, cântă tot meciul şi acum n-au voie să-şi încurajeze echipa. Atunci de ce nu jucăm în Antalya, sau la Pro Rapid, un amical, dacă tot închidem porţile una-două?!

"Cu Hizo vom bate pe CFR şi pe Steaua şi vom lua titlul în acest sezon" - Juliano Spadacio, mijlocaş

5 victorii consecutive a obţinut Rapid în ultimele cinci partide, patru în campionat şi una în Cupa României

80 de mii de euro pe sezon este salariul lui Hizo la Rapid

N-au plătit charterul de Wolfsburg

Pe 11 noiembrie, Tribunalul Bucureşti va analiza cererea companiei aeriene Blue Air de a băga Rapidul în insolvenţă din cauza unei datorii neachitate. "Probabil este vorba despre charter-ul pe care clubul l-a închiriat anul trecut ca să facă deplasarea la meciul din Cupa UEFA de la Wolfsburg. Nu e mare lucru, le datorăm câteva mii de euro. Zilele următoare ne vom întâlni cu cei de la Blue Air şi vom rezolva problema în timp util", a afirmat Ioan Taban, preşedintele Consiliului de Administraţie al Rapidului.

Buga, la un cartonaş de suspendare
Golgheterul la zi al Rapidului, dar şi al Ligii I, Mugurel Buga, riscă să rateze derby-ul cu Steaua de peste două etape, dacă va fi avertizat în întâlnirea cu CFR Cluj. Mai mult, mijlocaşul nu este singurul jucător al "feroviarilor" aflat în această situaţie. Asemenea lui Buga, Pinto şi Matic au până acum trei avertismente, fiind în pericol de a lipsi la meciul din Ghencea.

Bornescu rămâne în aşteptare
Mircea Bornescu a fost cu un picior în Giuleşti, numai că discuţiile au fost suspendate brusc. Motivul? Adrian Mititelu şi George Copos stabiliseră ca Bornescu să primească 250.000 de euro de la Rapid şi să-i dea Craiovei pentru a-şi rezilia contractul scandent în vara anului viitor. Numai că banii nu au venit! Mititelu l-a acuzat pe Copos că-l duce cu vorba şi a ameninţat că nu-i dă dezlegarea portarului decât dacă primeşte cei 250.000 de euro.
Copos: "Becali să decidă la el acasă, în Pipera. Venim 3000-4000 în Ghencea!"

Patronul Rapidului, George Copos, a comentat declaraţiile lui Gigi Becali, care afirmase că nu le va da suporterilor grupării din Giuleşti doar 10 sau 20 de bilete la derby-ul din weekendul viitor.

"Sînt susţinător financiar al Rapidului şi sînt mîndru de asta. Cît timp am să pot, am să fiu un susţinător al clubului, pentru că toţi cei de acolo merită. Sînt foarte supărat că meciul din Ghencea se joacă fără suporteri, asta contravine regulilor UEFA. Şi la jocul lui Dinamo cu Panathinaikos li s-a permis grecilor să aducă fani la meci, asta cerem şi noi. Becali decide la el acasă, în Pipera, dar este obligat să respecte legile europene! Vom fi 3000-4000 pe terenul Stelei, asta pot să vă asigur", a spus Copos la Telesport.

Patronul Stelei declarase: "Rapid vrea să aibă suporteri la meciul cu noi? Păi cum, să aibă la ei, acolo, în Ghencea e altă civilizaţie. Le dau 10 sau 20 de invitaţii!"
Hizo pregăteşte primul transfer la Rapid: brazilianul Wesley!

Aflat pe primul loc în clamsanetul Ligii I cu Rapid antrenorul Viorel Hizo se gîndeşte deja la perioada de transferuri din iarnă. Chiar dacă giuleştenii nu au făcut nici o achiziţie la începutul campionatului şi au decis să aducă jucători de la echipa a doua, Hizo vrea întăriri.

"A venit vremea să facem şi noi un transfer şi chiar aş avea nevoie de un atacant! Pe cine aş aduce? Pe Wesley, de la Vaslui, e un băiat senzaţional. Cine nu şi l-ar dori la echipă pe Wesley?", a spus Hizo.

În timp ce tehnicianul oferea declaraţii despre evoluţia Rapidului în utlima perioadă, pe terenul de la ProRapid se antrenau o echipă de jandarmi care a susţinut un meci amical cu o echipă a jurnaliştilor. Hizo a şi glumit pe seama unui al doilea transfer pentru alb-vişinii. "Jandarmii sînt tari, acum aş lua şi-un jandarm în echipă, ne orientăm, să vedem!", a glumit Hizo.

Wesley a mai jucat la Esporte Clube São Bento, Samsung Bluewings, Fortaleza Esporte Clube, FC Penafiel, Deportivo Alavés, Vitória Guimarães, Grasshopper-Club Zürich, FC Paços de Ferreira, Leixões SC şi FC Vaslui. Atacantul brazilian a ajuns în ianuarie 2009 la Vaslui.
Şoarecele şi pisica

Hizo ar vrea să-i folosească titulari şi pe Ioniţă, şi pe Răduţă, dar se teme că tinerii ar avea de suferit de pe urma competiţiei care s-a creat între ei.

Rapid are în atac doi internaţionali de tineret, dar foloseşte doar cîte unul, prin rotaţie. De ce nu-i bagă Hizo pe amîndoi o dată? "Ioniţă şi Răduţă au ajuns să concureze între ei şi nu se ştie cum ar reacţiona dacă ar juca împreună în acelaşi timp. Nea Vio crede că s-ar putea ca egoismul lor să afecteze echipa!", a povestit un apropiat al tehnicianului. Aceeaşi sursă zice că "Dulăul" îi consideră, altfel, compatibili pe cei doi: "Ioniţă are forţă şi joc de cap foarte bun, în timp ce Lucian e excelent pe contraatac, pe spaţii mari".

L-a uimit pe Săndoi
Răduţă (21 de ani) a pierdut "naţionala" de tineret din cauza unei disjuncţii la umăr, pe care a suferit-o tot printre "tricolorii" mici, la meciul cu Moldova. Emil Săndoi l-a convocat în locul lui pe Ioniţă, pentru jocul cu Letonia, de astăzi.

Selecţionerul l-a caracterizat pe vîrful de 20 de ani al giuleştenilor: "Alex e un fotbalist complet, cu un viitor mare! Are chiar toate calităţile necesare unui atacant, forţă, viteză, tehnică. L-am urmărit în partidele jucate de Rapid la Craiova şi la Piatra Neamţ şi am fost impresionat de ce am văzut. I-a dat lui Buga trei pase decisive, l-a transformat pe "Pele" în golgeter".

"Mulţi dintre noi eram necunoscuţi pînă acum pentru suporteri şi presă. Dar vă zic că, la ce lot are Rapid, va fi campioană anul ăsta! Lumea ne compară, pe mine şi pe Răduţă, cu cuplul Florin Bratu-Daniel Niculae. Eu spun că o să-i depăşim pe amîndoi!" - Alexandru Ioniţă, atacant Rapid

"L-aţi văzut pe Ioniţă la Piatra Neamţ? Nu e egoist deloc, e un tip extrem de inteligent. A arătat că e altruist cînd l-a lăsat pe Spadacio să înscrie, deşi putea s-o facă el" - George Copos, patron Rapid

Se bucură de răul altora

Rapidiştii au aflat că şi Gabriel Mureşan are probleme de sănătate şi că adversara viitoare din campionat, CFR Cluj, ar putea veni la Bucureşti fără el. Ardelenilor le mai lipsesc alţi doi stoperi, Cadu şi Alcantara, situaţie în care antrenorul Conceicao se chinuie să găsească o pereche pentru Cabrera, fundaş central care a bifat un singur meci în acest sezon.

Copos le dă maşini
Jucătorii tineri din lotul Rapidului, care ajung la antrenamente cu mijloacele de transport în comun, au promisiunea lui Copos că vor primi maşini de serviciu. "Dacă obţineţi permisele de conducere, o să mă ocup să aveţi autoturisme de la club!", le-a zis patronul.

Bonus pentru Oprişan
Ca să repare gazonul de pe Giuleşti, care ajunsese într-o stare dezastruoasă, Rapid a apelat la firma lui Adrian Oprişan, aceeaşi care lucrase la teren şi acum 6 ani. "I-am dat nişte bani, pe care numai eu ştiu cum i-am găsit, şi i-am zis că vreau să avem şi pe stadion, şi la Pro Rapid, cea mai bună iarbă din ţară!", a declarat Copos la GSP TV.

Ultimele noutăţi:
- Giuleştenii au depus o cerere la LPF prin care solicită ca fanii vişinii să poată asista la meciul cu Steaua.
- Marius Constantin vrea să revină în echipă pentru meciul cu CFR Cluj, după 3 partide în care nici nu a prins lotul. "El se antrenează cu prima echipă, dar va face parte din primii 18 atunci cînd o să consider eu că trebuie", zice Hizo.
- Straton, portarul de rezervă al Rapidului, e în continuare accidentat. Dacă nu se va reface la timp pentru derby-ul cu CFR, rezerva lui Marinescu va fi Drăghia (19 ani), titularul de la "satelit"
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50
URL de referinţă