RomanianSoccer Forum

Versiunea integrală: Ştiri Rapid Bucureşti
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50
Meciul de pe tavan

Portarul a plîns în vestiar şi s-a chinuit pînă dimineaţă să adoarmă: "Stăteam în pat şi-mi treceau toate fazele prin cap".

Ieşiri greşite pe centrări, mingi care îi săreau din piept direct în picioarele adversarilor, trei goluri pe conştiinţă. Meciul de coşmar Rapid - CFR 1-4 s-a terminat pentru Andrei Marinescu abia duminică dimineaţă. Noaptea şi-o petrecuse gîndind la dezastrul de pe teren. "Stau în pat. Mă uit pe pereţi, ce altceva mai pot să fac? Aveam contractură, dar am ţinut să joc şi uite cum a ieşit!", a povestit portarul la cîteva ore după partidă.

A plîns
Portarul ajunsese primul în vestiar la final, unde colegii l-au găsit cu lacrimi în ochi. Dintre coechipieri, Cesinha plîngea şi el. Lazăr a încercat să-l încurajeze: "Marine, n-o să te acuze nimeni, stai liniştit. Doar nu te laşi de fotbal că ai greşit într-un meci!". Echipa s-a întîlnit şi cu Copos la sfîrşitul partidei. "Andrei, trebuie să-ţi revii, n-ai ce să faci. Eu nu te consider vinovat", i-a zis patronul lui Marinescu.

Neantrenat
Goalkeeperul de 24 de ani nu s-a antrenat aproape deloc în săptămîna dinainte de CFR. "Mă durea rău piciorul, dar am făcut pregătire doar ca să fiu pe teren, să simt poarta în spate. Doctorul voia să îmi facă infiltraţii sîmbătă, dar am refuzat, mi-a fost frică să nu se agraveze leziunea", a explicat Marinescu.

15 meciuri are Marinescu în Liga I. E la Rapid de 14 ani, dar la un moment dat a trebuit să ia o pauză de doi ani, din cauza unei hepatite

"Am fost acuzat că nu l-am schimbat pe Marinescu la pauză, dar cu cine? Drăghia e un copil de 19 ani, nu puteam să-l bag într-un asemenea moment, poate îi distrugeam cariera" - Viorel Hizo, antrenor Rapid
Nicolae Manea: "Rezultatul este unul minicinos, iar o mare parte din vina ii revine lui Alexandru Tudor"

Directorul tehnic al Rapidului, Nicolae Manea, il considera pe arbitrul Alexandru Tudor unul dintre principalii vinovati pentru infrangerea echipei sale in partida cu CFR Cluj, scor 1-4.

"Dupa mine, 4-1 e un rezultat minicinos. Nu meritam sa primim atatea goluri, dar o mare parte din vina ii revine domnului Tudor. Poate CFR-ul a meritat sa castige, dar nu sunt suparat pe baieti pentru ca au jucat bine. Recunosc ca golul nostru a fost din offside, dar si primul lor gol a fost tot dintr-o faza de afara din joc. Important este ca a fost un joc frumos. De-acum la meciurile cu CFR vom evita sa avem arbitri romani. Nu se poate sa ne arbitreze doar cine vor ei si Clujul sa aiba mereu avantaje. Daca nu mai avem incredere nici intr-un arbitru din topul celor din Europa, atunci prefer un incepator si poate nu face acele greseli. Nu l-am acuzat ca ar fi fost rea-intentie, pentru ca ar fi grav, dar au fost decizii care ne-au costat", a declarat Nicolae Manea pentru Sport Total FM.

Referitor la refuzul clujenilor de a accepta brigazi de arbitri straine, directorul tehnic al Rapidului spune ca este evident motivul pentru aceasta incapatanare a oficalilor din Gruia: "La prima vedere putem observa de ce Clujul refuza arbitri straini. In campionatul castigat au avut multe meciuri in care au fost ajutati. Nu se poate ca un arbitru ca Tudor sa se prezinte in acest hal la meci. Vine din First Class, arbitreaza meciuri importante si face astfel de greseli, este inadmisibil! Sunt dezamagit si de tusieri."

Fazele incriminate de giulesteni la partida cu CFR au fost enumerate si de Nae Manea si anume neacordarea unui penalty la Herea, unui cartonas rosu la Deac, carora li se adauga hentul in careu al lui Muresan, insa faza din urma ramane incerta: "Exclud hent-ul din careu al lui Muresan, la care se poate da penalty sau nu, dar faultul la Herea a fost clar si culmea ca Tudor a fost foarte aproape, dar n-a avut curaj sa ia hotararea care se impunea. O alta decizie eronata a arbitrului a fost faultul lui Deac la Helder care merita al doilea galben. Si Marinescu are partea lui de vina, dar nu trebuie sa-l blamam pe el, este un copil al nostru, crescut in Giulesti si poate a fost un pic depasit de miza. Sa nu uitam ca tot cu el in poarta am avut cinci victorii la rand. Noi il vom sustine in continuare."
George Copos: "Nu ne vom mai prezenta!"

Copos ameninţă că echipa sa nu va intra pe teren dacă nu vor fi brigăzi din străinătate la toate meciurile Rapidului de pe teren propriu.

Prestaţia lui Tudor în Rapid - CFR 1-4 i-a scos din minţi pe giuleşteni! Înaintea meciului, Hizo anunţa că alb-vişiniii nu vor cere niciodată brigăzi din străinătate, "nu vream să fim călăii arbitrajului românesc", însă ulterior Copos a decretat: "Cerem străini la toate întîlnirile de pe teren propriu!".

Patronul merge mai departe: "Dacă vor fi delegaţi tot arbitri din ţară, atunci nu jucăm şi gata! Să fie clar, nu intrăm pe teren! În deplasare e altă treabă, poate sînt formaţii care nu-şi permit să achite baremul. Din toată sărăcia noastră, vom cere mereu străini pe teren propriu. Plătim noi, deci adversarii nu au de ce să nu fie de acord".

Precedent în 2001
Rapidiştii au mai luat în trecut măsuri extreme din cauza arbitrilor. În 2001, la un meci de la Braşov, scor 0-1, Hizo a scos echipa de pe teren la cererea lui Copos, în prelungiri. Motivul? Sorin Corpodean, "centralul" acelei partide, nu le-a acordat giuleştenilor un penalty clar la faultul lui Flavius Moldovan asupra lui Ionuţ Voicu. Rapid a pierdut meciul cu 3-0 la "masa verde".

Rapidist cu acte
Azi, Comisia pentru Statutul Jucătorului îl va declara liber de contract pe Mircea Bornescu, iar portarul îşi va putea oficializa transferul în Giuleşti. Copos susţine că goalkeeperul în vîrstă de 29 de ani a semnat deja contractul cu Rapid: "E al nostru de trei săptămîni". Oltean, care va cîştiga în Grant 160.000 de euro pe an, e anunţat ca titular duminică, cu Steaua.

Copos, preşedinte de onoare
George Copos spune că va rămîne la Rapid cu o funcţie onorifică. "Pînă cel tîrziu la începutul lui decembrie voi finaliza cedarea clubului către Lutz Stache. Eu o să rămîn doar într-o poziţie onorifică, în rest vînd tot", a zis Copos la Recursul etapei, pe GSP TV. Stache a plecat duminică din România şi va reveni la Bucureşti la finalul lunii, cînd trebuie să se încheie auditul financiar comandat la club.

Iordache vs. Kapetanos
Evoluţia bună a lui Adrian Iordache în meciul cu CFR îl determină pe Hizo să-l titularizeze pe stoper şi duminică, împotriva Stelei. "Dulăul" speră ca astfel să-l blocheze pe Pantelis Kapetanos. Iordache va face cuplu în centrul defensivei cu Ricardo Fernandes. Portughezul şi-a revenit complet după accidentarea ce l-a ţinut departe de gazon în ultima lună.

Ultimile noutăţi:
- Supervizor la Rapid - CFR, Dumitru Dragomir a rămas impresionat de fanii rapidişti: "Toţi spectatorii din România ar trebui să ia exemplul lor. Şi-au încurajat tot timpul echipa, chiar şi la 1-4, fără să înjure. Bravo lor!".
- Suporterii giuleşteni pot cîştiga o minge cu autograful unui fotbalist rapidist. Tot ce trebuie să facă e să intre pe rapidisti.ro şi să ghicească rezultatul corect al partidei Steaua - Rapid.
Brigadă din Austria la derby-ul Steaua - Rapid!

Preşedintele CCA, Vasile Avram, a dezvăluit că derby-ul Steaua - Rapid din etapa a 11-a a Ligii I va fi arbitrat de o brigadă din Austria, numele "cavalerilor fluierului" urmînd a fi aflate joi sau vineri.

La U Craiova - FC Vaslui va oficia o brigadă din Spania, în timp ce pentru jocul dintre CFR Cluj şi Poli Timişoara, CCA nu a primit solicitări pentru arbitri străini din partea nici uneia dintre cele două cluburi.

"Nu am fost înştiinţaţi în mod oficial de Poli Timişoara că cer arbitri străini la jocul cu CFR Cluj, în urmă cu numai cîteva luni doar 6 cluburi au solicitat FRF, LPF şi CCA brigăzi din străinătate la partidele pe care urmau să le dispute în campionat. CFR nu s-a numărat atunci printre ele", a spus Avram.
Viorel Hizo: "Copiii sînt datori"

Hizo e supărat pe tinerii din lot, despre care spune că l-au dezamăgit crunt.

După înfrîngerea cu CFR Cluj, Viorel Hizo s-a supărat pe "grădiniţa Giuleşti". "Dulăul" spune că puştii din lot au avut evoluţii dezamăgitoare: "Cînd eşti tînăr îţi pierzi repede capul. Te sună mama, bunica, tataie, toată lumea te felicită. Dacă mai apari şi prin ziare, atunci e greu să te mai concentrezi".

Hizo crede că mărirea contractelor a fost o greşeală: "Chiar înaintea meciului li s-au modificat salariile, deşi eu nu am fost de acord. Acum, ei sînt datori clubului. Aştept să demonstreze în meciul cu Steaua că merită noile lefuri".

Patronul George Copos a dezvăluit la GSP TV: "Ioniţă are acum 40.000 de euro pe sezon, iar peste 4 ani va ajunge la 120.000 de euro, salariul lui va creşte progresiv de la an la an".
"Ne-am bătut singuri"

Directorul tehnic al Rapidului, Nicolae Manea, a vorbit despre partida pierdută de giuleşteni pe teren propriu, cu CFR Cluj, scor 4-1, spunînd că jucătorii alb-vişinii sunt principalii vinovaţi pentru acest eşec, deşi nu au fost cu nimic inferiori celor clujeni.

"Eu am căutat să-l încurajez pe Marinescu, dar a prins un meci mai slab acum. Noi nu am fost cu nimic inferiori celor de la CFR Cluj. Practic, ne-am bătut singuri. Vrem măcar ca oamenii să recunoască atunci cînd sunt greşeli. Am discutat cu Iuliu Mureşan şi el mi-a spus că au fost greşeli mari în acest meci", a spus Nicolae Manea la Telesport.
Bornescu, titular în Ghencea!

Bornescu a trecut cu bine vizita medicală şi va apăra duminică împotriva Stelei

Criza portarilor în Giuleşti este pe cale să se rezolve. Din cauza lipsei banilor, Hizo a fost nevoit să înceapă acest sezon cu doi portari tineri şi fără prea multe jocuri în Liga I.

Experimentul nu a dat acelaşi rezultat ca în cazul lui Ioniţă, cel care deja şi-a câştigat postul de titular, Straton sau Marinescu dovedind că încă nu fac faţă partidelor cu miză. Cu toate acestea, giuleştenii au găsit în scurt timp şi soluţia salvatoare: Mircea Bornescu, cel care după ce a încheiat conturile cu Universitatea Craiova va deveni rapidist cu acte în regulă chiar astăzi. "Pepe" urmează să debuteze în tricoul vişiniu în chiar derby-ul de duminică dintre Steaua şi Rapid. Astfel, tot calvarul portarului va lua sfârşit după ce a stat departe de teren mai bine cinci luni.

Apt pentru Steaua
Chiar dacă gurile rele au speculat că Bornescu nu ar fi în stare să ducă la capăt un meci întreg, situaţia este cu totul alta. Portarul a efectuat ieri vizita medicală, în urma căreia a reieşit faptul că este apt fizic şi că se află la greutatea optimă. Odată elucidată această problemă, singurul impediment care l-ar mai putea incomoda pe Bornescu ar fi lipsa jocurilor oficiale. Cu toate acestea, portarul a declarat în dese rânduri că este în formă şi că de-abia aşteaptă să revină pe teren. Greşelile făcute de Marinescu în partida pierdută de Rapid cu CFR Cluj l-au propulsat pe fostul goalkeeper al Universităţii Craiova ca favorit pentru a fi titular în Ghencea.

120 de mii de euro pe sezon va avea Bornescu salariu la Rapid

"Bornescu a efectuat vizita medicală. Toate analizele au ieşit bine. Este perfect apt din punct de vedere fizic, fiind la parametri normali", Marian Dumitru, medic Rapid

"Mircea e un mare rapidist şi acum e al nostru sută la sută şi e gata de Steaua", George Copos, acţionar Rapid

Helder remarcat
La meciul de sâmbătă din Giuleşti Rapid - CFR Cluj a fost prezent şi un reprezentat al grupării italiene Atalanta Bergamo. Este vorba despre Daniele Conte, fratele fostului internaţional italian Antonio Conte, antrenorul grupării din Bergamo, invitat de Florin Manea. Fundaşul dreapta, brazilianul Helder, a fost singurul jucător care a impresionat prin viteza sa.

Hizo se ia de Tudor
Deranjat la culme de greşelile lui Tudor în meciul pierdut de Rapid cu CFR, Viorel Hizo l-a acuzat aseară din nou pe arbitru. "A fost plasat extraordinar de bine la ambele faze petrecute la 1-1 şi nu a luat nicio decizie" a răbufnit antrenorul. Atacul tehnicianului nu s-a oprit aici, dezvăluind şi faptul că Tudor nu le-a dat voie să poarte echipamentul alb-vişiniu.
Insolvenţa pune piedici

Aşa cum era de aşteptat, trecerea Rapidului către Lutz Stache nu este tocmai simplă, clubul giuleştean fiind parcă urmărit de blesteme. Datoriile către diversele firme cu care clubul giuleştean a avut contracte îngreunează discuţiile. Mai mult, clubul a intrat în insolvenţă, una care nu pune în pericol clubul din punct de vedere financiar, dar decalează finalizarea tranzacţiei cu nu mai puţin de patru săptămâni. În ciuda acestei probleme, discuţiile au ajuns la un nivel extrem de avansat de ceva timp.

Pe 6 august, George Copos împreună cu germanul Lutz Stache au semnat un contract în care este trecută suma de 1 RON plus datoriile din acel moment. Nemţii vor să se asigure că tranzacţia este complet finalizată şi abia apoi vor începe să investească în echipă, evitând astfel o situaţie asemănătoare cu cea în care Fahti Taher a vrut să cumpere Rapidul.
Bornescu a fost declarat liber de contract şi va deveni oficial jucătorul Rapidului pentru trei ani

Portarul Mircea Bornescu a fost declarat, marţi, liber de contract de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF, iar contractul său cu Rapid, valabil trei ani, va fi înregistrat la forul condus de Dumitru Dragomir în cursul zilei de miercuri.

"Acum mai aşteptăm să fim informaţi oficial de LPF pentru a-l înregistra oficial pe Mircea ca jucător al nostru. Va evolua la Rapid pentru următorii trei ani, asta e durata pe care se întinde contractul care e deja semnat", a spus Manea.

Bornescu a declarat, că este foarte fericit că problema sa a fost rezolvată şi abia aşteaptă să debuteze pentru gruparea giuleşteană: "Am aşteptat atât de mult timp să se termine totul şi sunt foarte bucuros. Chiar dacă voi debuta în Ghencea, într-un meci fără spectatori, le transmit fanilor că voi face tot posibilul pentru a duce Rapidul acolo unde îi e locul şi acolo unde îşi doresc ei. Am venit aici pentru a face performanţă. Îmi era foarte greu să urmăresc toate meciurile din tribună, acum voi încerca să-mi demonstrez valoarea".

Portarul în vârstă de 29 de ani şi-a reziliat, săptămâna trecută, contractul cu Universitatea Craiova, însă despărţirea trebuia să fie oficializată de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF, pentru ca înţelegerea cu Rapid să poată fi semnată.

Goalkeeper-ul se antrenează de aproximativ două luni la baza Pro Rapid, iar în ultimele zile s-a pregătit alături de prima echipă a giuleştenilor.
10 sau 200

Giuleştenii au cerut intervenţia UEFA ca să intre pe Ghencea. Dacă nu vor avea succes, le vor împărţi fanilor doar cîteva invitaţii.

Alb-vişiniii cred că vor fi ca acasă în derby-ul cu Steaua, de duminică seara! "Categoric, noi vom avea suporteri în Ghencea! Cîţi? Asta o să aflăm zilele viitoare. Am trimis deja o scrisoare la UEFA, prin care cerem să se aplice regulamentul valabil în competiţiile europene, adică să fim trataţi ca Panathinaikos la meciul cu Dinamo", a declarat George Copos. Grecii au avut 200 de susţinători în Ştefan cel Mare, deşi partida din grupele Europa League s-a disputat cu porţile închise, întrucît roş-albii aveau arena suspendată.

Dacă forul european nu se implică, vişiniii vor primi maximum 30 de invitaţii din partea rivalilor. Fanilor din Grant nu le-ar reveni mai mult de un sfert, restul fiind destinate oficialilor clubului. Derby-ul de duminica viitoare se dispută cu porţile închise din cauza scandărilor anticonducere pe care suporterii Stelei le-au avut în timpul jocului cu Bistriţa (1-1).

Şi Rapid riscă suspendarea!
Giuleştenii ar putea să aibă parte de două meciuri la rînd cu tribunele goale! După jocul cu Steaua, au acasă cu Oţelul. Comisia de Disciplină, reunită azi, la ora 15:00, va judeca şi un incident petrecut în timpul partidei Rapid - CFR (1-4). Vişiniii din peluză au aruncat o brichetă pe teren şi obiectul a fost cules de către Culio, care i l-a arătat arbitrului Alexandru Tudor.

"Dacă rapidiştilor nu li se permite accesul pe Ghencea, înseamnă că sancţionarea Stelei a fost, de fapt, o decizie favorabilă rivalilor noştri!" - George Copos, patron Rapid

Ceartă cu Turcu

Vasile Turcu, acţionarul lui Dinamo, consideră că George Copos vrea să-l păcălească pe Lutz Stache: "Copos mai pregăteşte o mare ţeapă! L-a ars el pe Taher, cum să nu i-o facă şi ăstuia? Stache e copil de mingi pe lîngă Taher". Patronul giuleştean i-a răspuns: "Doar un dobitoc poate să spună aşa ceva. A fost exact invers, Taher a cheltuit 17 milioane de euro aiurea şi acum Rapidul trebuie să tragă să-şi revină din cauza acelor erori financiare. Am văzut ce a zis Turcu, aştept să văd ce spune pistolul".

"Criza m-a gonit"
Urko Pardo a explicat într-un interviu acordat presei belgiene de ce a plecat din Giuleşti: "Sînt împrumutat de Rapid la Olympiakos, aparţin încă echipei din România. A trebuit să-mi găsesc altă echipă pentru că a venit criza economică şi ei nu-mi mai puteau plăti salariul. A fost bine şi pentru ei, şi pentru mine. Am ales Grecia pentru că ştiam campionatul. Sînt rezerva lui Nikopolidis, un portar aflat acum în mare formă. E mereu declarat omul meciului!".

Se iau de Avram
Patronul Rapidului îl atacă pe Vasile Avram, preşedintele CCA. "În România nu mai există Comisia Centrală de Arbitri, ci doar una de asistenţi. Avram a fost toată viaţa lui un asistent şi aşa va rămîne", a zis Copos. Şeful arbitrilor a ripostat: "Să nu mai vorbească rapidiştii, că ei nici măcar n-au plătit baremul brigăzii la meciul cu CFR"!.
Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50
URL de referinţă