Hizo: "Rapid înseamnă ceva special pentru mine, peste tot am antrenat cu pasiune, dar aici simţeam ceva în plus..."
Viorel Hizo a povestit cum a decurs ultima discuţie avută cu George Copos. Tehnicianul de 62 de ani a vorbit şi despre ce a însemnat pentru el să pregătească Rapidul.
"În momentul ăsta, omul George Copos nu mai există pentru mine. Am avut tot respectul pentru el, am avut o relaţie de familie. Doamna Copos şi dumnealui s-au pocupat foarte mult de soarta soţiei mele, cînd a avut probleme de sănătate grave, prin anii '90. Putea să mă omoare cineva şi n-aş fi crezut că George poate avea o ieşire d-asta. Ar fi fost normal să mă cheme să îmi zică: «Nu sînt mulţumit de tine, sîntem bărbaţi, eu vreau campionatul cu echipa asta, tu nu poţi îndeplini obiectivul ăsta, e mai bine să pleci!» L-aş fi respectat în continuare, am fi rămas într-o relaţie bună, aş fi înţeles. Nu ne-am strîns mîna la final. Sînt doi oameni din grupul Ana cărora le era jenă de felul în care a acţionat Copos. M-am aşteptat să vină să avem o discuţie, nu să-mi ceară să mă întorc, pentru că luasem decizia joi noaptea de a demisiona, după ce m-a jignit grav. Putea să vină însă şi să-mi spună: «Viorele, baftă! Asta a fost, îmi cer scuze pentru azi noapte». Nu mai am bani de luat de la Rapid, nu puteam să pretind să iau alţi bani. Au fost situaţii cînd am fost dat afară de la Rapid cînd încă aveam şanse reale pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor impuse, aşa că nu mă mai miră nimic. La unul dintre mandate mai aveam 3 ani de contract, puteam să cer banii pentru această perioadă, dar n-am făcut-o. Pentru mine, Rapid este ceva foarte important, m-am simţit extraordinar aici, am venit să muncesc cu sufletul în primul rînd. Îmi plăcea să lucrez la Rapid, am pus pasiune, mi-am pus tot sufletul la această echipă. Am antrenat cu pasiune peste tot, dar aici simţeam ceva în plus, asta este... Pînă acum, de cîte ori am plecat de la Rapid am lăsat loc de bună ziua, eram de părere că niciodată nu trebuie să spui niciodată. Acum însă pot să spun: NEVER! Cît e George Copos patron la Rapid nu voi mai reveni aici", a spus Hizo în cadrul emisiunii "Băieţii de la 7", de la Telesport.
"Rapid a ajuns pe prima poziţie fără prime de joc! Au existat bonusuri doar în două meciuri"
Problemele financiare nu i-au ocolit pe giuleşteni nici în perioada în care echipa a fost antrenată de Viorel Hizo, dar tehnicianul a dezvăluit că a discutat cu jucătorii şi aceştia au înţeles situaţia. Ca atare, Rapid a ajuns pe prima poziţie în clasamentul Ligii I fără ca fotbaliştii să aibă prime de joc!
"Aş vrea să văd partea plină a paharului. M-a deranjat poziţia domnului Copos faţă de echipă, m-a deranjat declaraţia dumnealui că îi trimite pe jucători în fabrică, să vadă cum se cîştigă banii. Sînt fotbalişti profesionişti, am avut foarte multe discuţii vizavi de salarii, prime pe care nu le iau. Cred că e un caz unic: echipa de pe primul loc care joacă fără prime. Jucătorii au înţeles situaţia, nu au ieşit în presă să acuze acest fapt. S-au luat doar două prime în primele două etape. Atît! Aceşti jucători nu s-au plîns. Îmi aduc aminte de circul din primăvara trecută, cînd jucătorii vorbeau numai despre bani în fiecare interviu. Au avut tărie de caracter şi n-au comentat nici măcar o dată aspectul financiar. Trebuie felicitaţi. Nu poţi face treabă dacă jucătorul nu te înţelege, nu te simte, dacă nu doreşte la fel de mult ca şi tine. Nu vreau ca lumea să creadă că sînt o victimă, că plîng, mi-am dat demisia cu demnitate, nu accept să mă jignească nimeni pe mine sau echipa pe care eu o conduc. Poate aşa mi-e scris: să nu mă bucur de munca mea. N-am stat niciodată să mă jignească nimeni. Atîta timp cît eu nu jignesc, nici nu tolerez să fiu jignit. Îmi fac munca corect şi cu foarte multă onestitate. Nu pot să cred că la meciul Rapid - CFR, Marinescu a greşit intenţionat. Da, au fost gafe impardonabile, dar nu pot să cred că a fost lucrătură. Marinescu are reale calităţi, a apărat şi bine, a făcut şi greşeli. Trei goluri luate din vina lui, dar eu am o filozofie, poate nu e bună, dar e a mea. Marinescu a fost titular şi a greşit, aşa că a rămas ultimul. Bornescu a intrat în poartă, l-am pus rezervă pe Straton. În opinia mea, dacă greşea Marinescu, următorul titular era Straton. Dacă jocul cu CFR Cluj era cîştigat, iar Marinescu apăra foarte bine, nu-l scoteam din poartă", a spus Hizo în cadrul emisiunii "Băieţii de la 7", de la Telesport.
"Rapid n-are director executiv, e un mare gol în organigrama clubului"
Rapidul nu are un director executiv, iar acest fapt dăunează echipei, crede fostul tehnician al alb-vişiniilor Viorel Hizo.
"A încercat domnul Taban să mă întoarcă după ce mi-am dat demisia. Am stat 6 ore de vorbă, e un om pe care îl respect foarte mult, face eforturi foarte mari. Putea să se ocupe de părţile financiare, de organizare, clubul n-a avut un director executiv. Mi-aş fi dorit şi eu să-l am pe Mihai Stoica, să îl văd că dă cu pumnul în masă de sar paharele după ce a făcut arbitrul Tudor la meciul cu CFR Cluj. E un gol mare în organigramă, care lasă urme faptul că Rapid nu are un director executiv. În relaţia patron-antrenor, patron-jucător contează foarte mult", a spus Hizo în cadrul emisiunii "Băieţii de la 7", de la Telesport.
"Cînd l-am promovat, Ioniţă valora 12 milioane de lei vechi, acum e cotat la cel puţin 400.000 de mii de euro"
Viorel Hizo a vorbit despre jucătorii pe care i-a promovat la prima echipă şi crede că prin prestaţiile avute, cota lui Alexandru Ioniţă a crescut enorm.
"Faceţi o socoteală cîţi bani s-au luat pe Daniel Niculae şi Florin Bratu şi vă veţi da seama cam cît valorează şi Ioniţă, Păun sau Răduţă în acest moment. Am promovat mulţi jucători pe la echipele la care am fost, fotbalişti care au ajuns la naţională cu mine. Aceşti copii au fost în curtea Rapidului de ani de zile, Ioniţă este de 3-4 ani la Rapid, dar nu l-a văzut nimeni. Am avut încredere în el. În pregătirile din vară, i-am zis lui Răduţă că Ioniţă munceşte mai mult şi că o să-i ia faţa, o să ajungă să joace. Şi iată că joacă foarte bine, dar e încă un copil, poate greşi, poate să nu aibă continuitate, el încă nu ştie şmecheriile jocului, nu ştie să se ajute de braţe, să ţină de tricou să nu-l vadă arbitrul, e foarte puternic, dar mai are de învăţat. Dacă atunci cînd l-am promovat, Ioniţă valora 12 milioane de lei vechi acum valorează cel puţin 300.000-400.000 de mii de euro", a spus Hizo în cadrul emisiunii "Băieţii de la 7", de la Telesport.
"Învăţ în fiecare zi pentru a fi pregătit!"
Fostul antrenor al Rapidului Viorel Hizo a spus că pentru a fi pregătit în fiecare zi acesta are de învăţat cîte ceva în fiecare zi. Hizo şi-a reziliat contractul în urmă cu cîteva zile cu Rapid, iar acum stă alături de soţie şi nepoţi, la Sibiu.
"Am multe de făcut acasă, familia m-a aşteptat să revin în mijlocul ei. Recunosc că mi-e greu, sînt obişnuit cu un ritm, să mă trezesc dimineaţă, să muncesc, să învăţ, dar acum sînt dat peste cap. Sper să reintru în program cît mai repede. Cînd eşti antrenor la o echipă din prima ligă trebuie să înveţi în fiecare zi. Nu poţi să reuşeşti dacă nu faci nimic. Mai ales cînd te rupi de realitate, trebuie să munceşti, cînd vezi că realitatea se schimbă de la an la an, din zi în zi, trebuie să studiezi, să înveţi", a spus Hizo la Băieţii de la 7, la TeleSport.