Oficialii lui Sturm Graz sunt ingrijorati de starea gazonului!
Oficialii lui Sturm Graz sunt ingrijorati de starea gazonului, dupa meciul Austria - Insulele Feroe, disputat sambata, pe UPC Arena, unde, la 17 septembrie, oaspete va fi echipa Dinamo Bucuresti, in grupa F a Ligii Europa.
Iarba a avut de suferit in urma meciului echipei nationale, iar situatia poate deveni tot mai ingrijoratoare, deoarece, pana la jocul cu Dinamo, UPC Arena va mai gazdui inca trei partide: Grazer AK - Wels (joi, 10 septembrie), Sturm - LASK Linz (sambata, 12 septembrie) si Sturm Graz (amatori) - Grazer AK, programat tot pe acest stadion, din motive de securitate, informeaza site-ul kleinezeitung.at.
"Inaintea unui meci atat de important cum va fi cel cu Dinamo Bucuresti, programul stadionului nostru este deja o nebunie", a declarat antrenorul echipei Sturm Graz, Franco Foda.
In alta ordine de idei, Sturm a vandut deja peste 6.000 de pachete continand bilete de intrare la toate cele trei jocuri de pe teren propriu din grupa F a Ligii Europa, in primele doua zile de la punerea in vanzare pentru abonati, care au prioritate si miercuri (fiecare avand dreptul sa cumpere maximum doua pachete). Incepand de joi, restul va fi scos la vanzare libera. Un pachet pentru adulti, la toate cele trei intalniri, costa 67 de euro sau 100 de euro, in functie de zona tribunei.
Dinamo Bucuresti va intalni Sturm Graz in grupa F a Ligii Europa. Meciul tur este programat in data de 17 septembrie, in Austria, iar returul va avea loc la 3 decembrie, la Bucuresti.
Bonetti îşi spionează adversarii din Europa League la România - Austria!
Dario Bonetti îşi face planurile intens şi pregăteşte cu cea mai mare atenţie primul meci din grupele Europa League cu Sturm Graz.
Astfel, pentru a avea o imagine cât mai clară asupra potenţialului viitorilor adversari, fostul fundaş va fi prezent în această seară pe Ghencea pentru a-i spiona pe jucătorii lui Sturm, Andreas Holzl, Daniel Beichler şi Jakob Jantscher la partida România - Austria.
Antrenorul dinamovist va fi însoţit de secunzii Claudio Bozzini şi Costel Orac.
Partida dintre Dinamo şi Strum Graz se va disputa joi, 17 septembrie, şi va fi transmisă în direct de către ProTV.
792 de bilete pentru suporterii dinamovişti la Graz
Roş-albilor le-au fost alocate 792 de tichete pentru partida de joia viitoare, cu Sturm Graz. Preţul unui bilet la Sturm Graz - Dinamo este de 34 de euro
400 de bilete vor putea fi cumpărate de la Dinamo, începînd de mîine dimineaţă, în timp ce restul de 392 vor putea fi achiziţionate de la casele de bilete ale stadionului UPC Arena, din Graz.
Seitaridis a revenit la Panathinaikos
Fundaşul Giorgios Seitaridis a semnat un contract valabil patru ani cu gruparea Panathinaikos, adversara lui Dinamo din Grupa F a Ligii Europa, informează presa greacă.
Fotbalistul în vârstă de 28 de ani era liber de contract din luna mai, când a plecat de la Atletico Madrid. Formaţia din Atena a înregistrat actele de transfer în cursul zilei de joi, când era ultima zi de transferuri.
Seitaridis a mai jucat pentru Panathinaikos între 2001 şi 2004, fiind şi câştigător al EURO 2004, alături de naţionala Greciei condusă de Otto Rehhagel. Jucătorul a mai evoluat la FC Porto şi Dinamo Moscova.
STURM GRAZ - DINAMO, ora 20:00, stadionul Graz Liebenau
Arbitri: Tony Asumaa - Jukka Pekka Koskela, Matti Heininen - Mattias Gestranius, Jouni Hyttia (ultimii doi sunt asistenţi adiţionali) - toţi din Finlanda
Delegat UEFA: Stanislaw Speczik (Polonia)
Observator UEFA: Ladislav Speczik (Slovacia)
Asumaa (41 de ani) este arbitru FIFA din 2003 şi a condus o singură dată un meci al unei formaţii româneşti, Rapid-Rennes 2-0, din grupele Cupei UEFA, ediţia 2005-2006.
Sturm Graz-LASK Linz 3-3, în etapa a 7-a
Adversara lui Dinamo din Grupa F a Ligii Europa, Sturm Graz, a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-3, cu LASK Linz, într-un meci din campionatul Austriei, după ce a condus cu 3-0 până în minutul 80, informează site-ul competiţiei.
Pentru Sturm Graz au punctat Hlinka (40), Weber (45) şi Beichler (63), iar pentru Linz, Prager (80), Saurer (89) şi Margreitter (90).
Tehnicianul Frano Foda a început meciul cu următorul "11": Gratzei - Feldhofer, Sonnleitner, Schildenfeld, Kandelaki - Holzl (Ehrenreich 77), M. Weber, Hlinka, Jantscher - Muratovic (Hassler 69), Beichler (Bukva 77).
În urma acestui rezultat, Sturm Graz a acumulat 13 puncte şi a urcat pe primul loc în clasament, fiind la egalitate cu FC Salzburg. Ambele echipe au un joc mai puţin disputat.
Dinamo face parte din Grupa F a Ligii Europa, alături de Panathinaikos Atena, Galatasaray Istanbul şi Sturm Graz. Roş-albii vor debuta la 17 septembrie, cu Sturm Graz, în deplasare, iar returul dintre cele două echipe va avea loc 3 decembrie, la Bucureşti.
Galatasaray-Beşiktaş 3-0, în etapa a 5-a
Adversara lui Dinamo din Grupa F a Ligii Campionilor, Galatasaray Istanbul, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, pe Beşiktaş, scor 3-0, în derby-ul etapei a 5-a a campionatului Turciei, informează site-ul oficial al clubului.
Golurile gazdelor au fost marcate de Mustafa Sarp (4) şi Milan Baros (65, 82).
Antrenorul lui Galatasaray, Frank Rijkaard, a folosit următoarea formulă de joc: Leo Franco - Sabri, Emre Aşik, Servet, Hakan (Erkin 79) - Mustafa Sarp, Mehmet Topal, Arda Turan (Elano 60), Kewell - K. Keita (Ozbek 71), Baros.
În urma acestui rezultat, Galatasaray se menţine pe primul loc, cu maximum de puncte din cele 5 jocuri disputate.
Dinamo face parte din Grupa F a Ligii Europa, alături de Galatasaray Istanbul, Panathinaikos Atena şi Sturm Graz. Roş-albii vor întâlni pe Galatasaray la 22 octombrie, în deplasare, şi la 5 noiembrie, pe teren propriu. Echipa pregătită de Dario Bonetti va debuta în faza grupelor la 17 septembrie, pe terenul lui Sturm Graz.
Isterie la Graz pentru meciurile lui Sturm din Europa League
Elevii lui Dario Bonetti vor avea parte un stadion plin joi, la Graz. Suporterii austriecilor au luat cu asalt casele de bilete de la stadionul "UPC Arena", formînd cozi imense pentru a-şi achiziţiona pachetul de tichete scos la vînzare de conducerea clubului
Astfel, biletele pentru cele trei meciuri din faza grupelor din Europa League pe care Sturm Graz le va disputa pe teren propriu au fost vîndute imediat.
Franco Foda, antrenor Sturm Graz: "Pe teren propriu singurul obiectiv e să obţinem 3 puncte!"
Tehnicianul austriecilor spune că formaţia sa îşi propune să cîştige toate partidele din grupa F a Europa League pe care le va disputa pe teren propriu. Franco Foda spune că nu va menaja astăzi, cînd Sturm va juca cu LASK Linz, nici un jucător în vederea partidei cu Dinamo.
"În meciul cu Linz nu voi odihni nici un jucător pentru duelul de joi, cu Dinamo. Am să aliniez cea mai bună echipă. Campionatul este pîinea noastră de zi cu zi, Europa League este doar garnitura. Nu cred că jucătorii mei se gîndesc deja la meciul cu Dinamo. Pe teren propriu, singurul nostru obiectiv nu poate fi decît să obţinem cele trei puncte", a declarat tehnicianul lui Sturm Graz.
În această seară, de la 20:00, viitorul adversar al "cîinilor" va juca acasa cu LASK Linz.
Foda: Sturm este favorită în meciul cu Dinamo
Antrenorul Franco Foda (Sturm Graz) a declarat că echipa sa este favorită în meciul cu Dinamo București, programat joi, de la ora 20.00, în prima etapă a grupei F a Ligii Europa, informează cotidianul austriac Kleine Zeitung.
"De luni începem pregătirea meciului din Europa League. Nu numai că avem șanse reale de a câștiga meciul cu Dinamo București, suntem favoriți chiar", a spus Foda.
Publicația din Graz scrie că în meciul cu Dinamo linia ofensivă a gazdelor va fi formată din Daniel Beichler și Samir Muratovici, în condițiile în care atacantul Mario Haas este accidentat.